Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Trifon
(1 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


În părțile Frigiei, în satul ce se numea Campsada, care era aproape de cetatea Apamia, s-a născut Sfîntul Trifon, din părinți dreptcredincioși. Încă de cînd era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălășlui într-însul harul Sfîntului Duh și a-i hărăzi darul de a face minuni, ca nu numai din gura pruncului aceluia, ci și din faptele lui cele minunate să se săvîrșească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpînire asupra diavolilor. Numai cît auzeau pomenindu-se numele lui, fugeau din cei ce pătimeau. Deci, spre încredințarea minunilor lui celor multe pe care le-a săvîrșit, vom descrie una, ca de la început să înțelegeți toată viața lui.

După moartea lui August, Cezarul, în anul 295 a pus stăpînire pe împărăția Romei Gordian care, deși era închinător de idoli, nu-i prigonea pe creștini. Acela avea o fiică preafrumoasă, învățată și înțeleaptă, anume Gordiana, pe care, fiind la vîrsta căsătoriei, mulți dintre cei mai mari și slăviți boieri doreau să o logodească cu fiii lor, din cauza frumuseții și înțelepciunii ei. În acea fecioară însă, prin voia lui Dumnezeu intrînd diavolul, o muncea neîncetat, aruncînd-o în foc și în apă. Și nu puțină mîhnire aveau părinții și plîngeau amar. Deci aduceau la ea doctori înțelepți și nimic nu-i puteau face.

Atunci, singur diavolul, prin voința lui Dumnezeu, a strigat, zicînd: "Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decît numai tînărul Trifon!" Îndată împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus mulți cu acel nume, dar nici unul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, pînă ce l-au aflat pe Sfîntul Trifon, tînărul, în părțile Frigiei, în satul Campsada, lîngă un izvor, păscînd gîștele. Acesta a fost adus degrabă la Roma, avînd pe atunci numai 17 ani.

Cînd s-a apropiat sfîntul de Roma, a cunoscut diavolul venirea lui și, muncind cumplit pe fecioară, striga: "Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi și nu pot să rabd mai mult". Așa strigînd vicleanul duh, a ieșit dintr-însa. A treia zi, sosind în cetate Sfîntul Trifon și ducîndu-l în palatele împărătești, a fost primit cu dragoste de către împărat, pentru că l-a cunoscut împăratul după cuvintele acelea pe care le-a grăit diavolul cînd a ieșit din fiica lui. Dar, ca să știe mai cu încredințare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci sfîntul a petrecut în post și în rugăciune șase zile și a primit de sus mai mare și mai puternică stăpînire peste duhurile cele necurate.

A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrînd să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfîntul Trifon, plin de Duhul Sfînt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: "Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sînt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi, spune-le neputința ta". Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de cîine negru, avînd ochii ca de foc și capul plecat spre pămînt. Atunci îl întrebă sfîntul: "Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?" Răspuns-a diavolul: "Sînt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta".

Apoi l-a întrebat sfîntul iarăși: "Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?" Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: "Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai cînd vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcînd lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpînire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sînt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrînările, farmecele, zavistia, uciderea și mîndria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurîndu-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice".

Auzind acestea, împăratul și cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă și mulți, lepădîndu-se de păgînătate, au crezut în Hristos; iar credincioșii s-au întărit în credință și au preamărit pe Dumnezeu. Sfîntul Trifon a poruncit diavolului să se ducă în mijlocul focului din iad; apoi diavolul a pierit. Impăratul, dînd multe daruri sfîntului, l-a liberat cu pace la locașul lui, însă sfîntul, tot ceea ce a luat de la împărat a dăruit săracilor pe drum și întorcîndu-se în patria sa singur, se îndeletnicea în lucrurile cele obișnuite lui, tămăduind bolnavii și plăcînd lui Dumnezeu prin viața cea sfîntă și neprihănită.

După Gordian împăratul, a venit la împărăție Filip, dar și acela, neîmpărățind mult, a fost ucis de ostașii săi, iar după dînsul a împărățit Deciu, tiranul. Acesta, prigonindu-i cumplit pe creștini, a ucis mulți dintre ei prin diferite chinuri, iar pe mulți fricoși i-a întors de la Hristos, aducîndu-i la închinarea de idoli poruncind tuturor eparhilor săi și ighemonilor, care erau prin toată lumea, să verse fără cruțare nevinovatul sînge al creștinilor care nu voiau să se închine idolilor.

În acea vreme era la Răsărit un eparh, anume Acvilin. La acela a fost clevetit Sfîntul Trifon că este creștin și că știind meșteșugul doctoricesc, umblă prin țări și tămăduiește bolnavii și apoi învață pe mulți și îi înșeală a crede în Hristos, iar porunca împărătească n-o ascultă și batjocorește pe marii zei. Deci, îndată a trimis ostași în părțile Frigiei, ca să caute pe Trifon, pe care degrabă l-au găsit, pentru că nu putea să se ascundă făclia ce ardea cu rîvna cea după Dumnezeu, luminînd pe oameni prin credința cea dreaptă și prin fapte bune. Dar Sfîntul Trifon, auzind de cei ce-l căutau, n-a fugit de ei în pustie, nici nu s-a ascuns în munți sau în prăpăstiile pămîntului, ci, înarmîndu-se cu rugăciunea și cu semnul crucii, cu îndrăzneală s-a apropiat de cei ce-l căutau și, dîndu-se în mîinile lor, mergea cu veselie la Acvilin, eparhul, care atunci era în cetatea Niceei. Cînd Acvilin a stat la judecată cu multă mîndrie, înconjurîndu-l purtătorii de arme, fiind de fată fruntașii, slugile și mult popor, atunci Pompian Scriniarie, cel mai mare dregător, a zis către eparh: "Tînărul din cetatea Apamia, cel trimis la măria ta, iată stă înaintea judecății tale celei strălucite".

Acvilin, eparhul, a zis: "Cel ce stă de față să ne spună numele său, patria, slujba și norocul său, apoi să-și mărturisească credința". Sfîntul a zis: "Numele îmi este Trifon, iar patria îmi este Campsada, care este aproape de cetatea Apamia; noroc la noi nu este, nici nu s-a auzit cîndva; căci credem că toate se fac cu dumnezeiasca purtare de grijă și cu negrăita Lui înțelepciune, iar nu cu norocul, nici prin mersul stelelor, nici din întîmplare, precum credeți voi. Sînt liber și numai lui Dumnezeu slujesc, iar Hristos este credința mea, Hristos slava mea și cununa laudei mele".

Eparhul zise: "Socotesc că pînă acum n-ai auzit de porunca împărătească cum ca tot omul care se numește creștin și nu se închină zeilor să se dea la moarte silnică; deci, înțelepțește-te și întoarce-te de la acea înșelătoare credință, ca să nu fii aruncat în foc". Sfîntul Trifon a răspuns: "O! de m-aș învrednici să mă sfîrșesc prin foc și prin toate muncile, pentru numele lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul meu!". Eparhul a zis: "O! Trifon, te sfătuiesc să jertfești zeilor, căci te văd tînăr cu trupul și desăvîrșit cu înțelepciunea și nu voiesc să mori așa rău". Sfîntul Trifon a răspuns: "Desăvîrșită înțelepciune voi avea de voi aduce Dumnezeului meu cea mai desăvîrșită mărturisire și de voi păzi neschimbată dreapta credință în El, ca pe o comoară de mare preț, și de voi fi adus jertfă Celui ce s-a jertfit pentru mine". Eparhul a zis: "Focului voi da trupul tău, iar sufletul tău cu pedeapsă și mai cumplită îl voi chinui". Sfîntul a răspuns: "Tu mă îngrozești cu focul care se stinge și al cărui sfîrșit este cenușa. Eu pe voi necredincioșii vă îngrozesc cu focul cel veșnic și nestins. Depărtează-te de la înșelăciune și cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, ca să nu te căiești mai pe urmă, cînd vei cădea în focul cel veșnic".

Acvilin, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l bată pe sfîntul, spînzurîndu-l pe lemn. Auzind aceasta, fericitul Trifon, îndată și-a dezbrăcat hainele cu îndrăzneală și cu osîrdie și-a dat trupul cel frumos în mîinile prigonitorilor, spre bătăi. Deci, legîndu-i mîinile la spate, l-au spînzurat și au început să-l bată. Fiind bătut tare, trei ceasuri, a răbdat bărbătește, căci n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea, primind nenumărate lovituri. După bătaia aceea, eparhul Acvilin i-a zis: "Pocăiește-te Trifon, lepădînd nebunia ta; făgăduiește a te închina zeilor, pentru că nimeni, împotrivindu-se poruncii împărătești, n-a putut să scape de moartea cea amară". Sfîntul a răspuns: "Și eu îți zic că nimeni, lepădîndu-se de Hristos, cerescul Împărat, nu va putea să moștenească viața veșnică, ci va fi trimis în focul cel veșnic, care niciodată nu se stinge".

Zis-a eparhul: "Împărat ceresc nu este altul decît numai Zeus, fiul lui Saturn, acela este tatăl zeilor și al oamenilor, căruia de nu i se închină cineva, nu poate să fie viu. Aceluia și tu ești dator a te închina, ca să te arăți vrednic de această viață dulce".

Sfîntul a răspuns: "Să fie asemenea lui Zeus, zeului tău, toți cei care se închină lui și toți cei ce nădăjduiesc în el și despre care se povestește că era, la început, între vrăjitori și fermecători, cel mai nelegiuit începător a tot lucrul necurat și fără de Dumnezeu. După a cărui moarte, oamenii care au urmat faptelor lui cele rele i-au făcut idoli de aur și de argint și l-au numit zeul lor, ca astfel să-l aibă sprijinitor la necurăția și fărădelegea lor. De vreme ce zeul lor era astfel, cu aceste obiceiuri, zei s-au numit de următorii lor și ceilalți oameni răi. Deci, voi, urmînd predaniilor celor necurate și basmelor celor mincinoase, vă închinați idolilor celor neînsuflețiți și muți, defăimînd pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, a întemeiat pămîntul pe ape, a revărsat văzduhul și, după ce a dat ființă la toată materia cea zidită, a pus stăpîn peste toate pe omul pe care l-a creat. Acesta, fiind înșelat de zavistnicul șarpe și căzînd în nenumărate răutăți, Dumnezeu Cuvîntul s-a milostivit a se întrupa, apoi a murit pe cruce și s-a îngropat, iar a treia zi, înviind, s-a suit la ceruri și șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, pînă ce-L va cunoaște pe El toată zidirea. După aceea, iarăși va veni din ceruri, cu putere și cu multă slavă, cînd va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Acesta este Dumnezeul dumnezeilor și Împăratul împăraților, Judecătorul viilor și al morților, iar cei ce vă par vouă că sînt dumnezei, aceia sînt para focului celui veșnic, împreună cu toți cei ce se închină lor".

După aceasta, eparhul Acvilin mergînd la vînat, a poruncit să ducă după el pe Sfîntul Trifon, legat de un cal. Nu era ușor chinul acela al sfîntului, căci i se rupeau degetele picioarelor, nu numai că erau goale, fiind atunci ger cumplit, ci și fiindcă îl călcau picioarele calului, iar tălpile se roșeau. Însă mucenicul, privind către Dumnezeu și înfierbîntîndu-se de dragostea lui, nu socotea durerea, ci cînta cuvintele lui David: Săvîrșește pașii mei în cărările Tale, ca să nu mi se clatine pașii. Și iarăși: Îndreaptă Tu pașii mei, Doamne, după cuvîntul Tău și fă să nu mă stăpînească toată fărădelegea. Apoi rostea adeseori și cuvintele Sfîntului întîi mucenic Ștefan, zicînd: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"

Atunci eparhul, întorcîndu-se tîrziu de la vînat, a pus de față iarăși pe mucenic și i-a zis: "Acum, o! ticălosule, socotit-ai înțelepțește a aduce jertfe zeilor sau petreci încă în nebunia ta cea veche?" Sfîntul răspunse: "Tu singur ești plin de nebunie și de necunoștință, că te-a orbit diavolul, încît nu poți să cunoști pe Ziditorul tuturor și să I te închini Lui, iar eu sînt înțelept, nedepărtîndu-mă de Hristos, Care mă mîntuiește". Atunci eparhul a poruncit să ducă pe sfîntul în temniță, iar el s-a dus în hotarele dimprejur și a zăbovit acolo cîteva zile. Apoi, întorcîndu-se iarăși în Niceea, a stat la judecată și, punînd de față pe Sfîntul Trifon, i-a zis: "Nu te-a pedepsit de ajuns vremea cea îndelungată, fiind în legături, ca să te supui poruncii împărătești și să te închini la zei?" Sfîntul răspunse: "Domnul și Dumnezeul meu, Iisus Hristos, Căruia îi slujesc cu inimă curată, m-a certat și m-a întărit ca să-mi păzesc credința neschimbată și nemișcată. Deci Lui, unuia, adevăratului împărat și Dumnezeu mă supun și către El mă plec; iar mîndria ta și pe a împăratului tău o defăimez și mă întorc de la cei ce se cinstesc de voi".

Eparhul a zis către slujitori: "Bateți-i piroane ascuțite în picioare și, purtîndu-l prin cetate, bateți-l mereu". Îndată făcînd slujitorii acestea, purtau pe sfîntul și îl tîrau prin toată cetatea bătîndu-l, încît pătimea cumplită durere la picioare, nu numai pentru piroanele cele bătute într-însele, dar și din pricina gerului cel greu și a omătului, pentru că atunci era iarnă grea. Însă bunul pătimitor, avînd pe Hristos înaintea sa și privind la răsplătirile ce au să fie, toate acelea le răbda cu mulțumire. Apoi, aducîndu-l iarăși înaintea eparhului, se mira de o răbdare ca aceea a sfîntului și i-a zis: "Pînă cînd, o, Trifon, vei disprețui chinurile? Pînă cînd nu te va atinge mulțimea durerilor?" Sfîntul răspunse: "Pînă cînd și tu nu vei cunoaște puterea lui Hristos care este în mine? Pînă cînd nu încetezi a ispiti pe Duhul Sfînt, o, ticălosule? Oare încă n-ai înțeles că este nebiruită puterea cea mare a lui Hristos?"

Atunci tiranul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-i lege mîinile la spate și, spînzurîndu-l iarăși de lemn, să-l bată cu toiege fără cruțare, apoi cu făclii să-i ardă coastele. Făcînd acestea toți slujitorii prigonitorului cu mare sîrguință, îndată a strălucit o lumină din cer și o cunună prea frumoasă se pogora pe capul lui și pe care văzînd-o, prigonitorii au căzut de frică. Sfîntul Trifon, simțind ajutorul care îi venise de sus, s-a umplut de bucurie și de veselie, încît zicea: "Mulțumesc, Ție, Doamne, că nu m-ai lăsat să fiu fără ajutor în mîinile vrăjmașilor mei și mi-ai umbrit capul în ziua cea de război, mi-ai dat scăpare de mîntuire și dreapta ta m-a primit. Acum mă rog Ție, Doamne, să fii totdeauna cu mine, întărindu-mă și apărîndu-mă, mă învrednicește ca, fără de împiedicare, să săvîrșesc această nevoință și să mă învrednicesc să cîștig cununa dreptății, cu toți cei ce au iubit numele Tău cel sfînt, că Tu unul ești preamărit în veci, amin".

După aceasta, tiranul, chemînd iarăși înaintea sa pe sfîntul, fiind dezlegat, a început a-l măguli și a-i zice: "Adu jertfă, Trifone, marelui Zeus, închină-te chipului împăratului și te voi elibera cu cinste și cu daruri!". Sfîntul Trifon, zîmbind, a zis: "Dacă pe împăratul singur l-am defăimat și am nesocotit poruncile lui cele nebune, apoi oare să mă închin chipului celui neînsuflețit? Aceasta nu se poate. Cît despre Zeus și despre ceilalți zei mincinoși ai tăi, să întrebi pe cei ce li se pare că sînt înțelepți între voi: ce fel de basme se născocesc despre dînșii. Căci ei, sîrguindu-se să acopere faptele lor necurate, au schimbat numele lor la alte lucruri, numind cerul Zeus, văzduhul Ira, pămîntul Demetra, marea Poseidon, soarele Apolon, luna Diana. Ai voștri făcători de basme au dat numele zeilor voștri la obiceiurile și patimile omenești, astfel: mînia și războiul le-au numit Ares, iar patima desfrînării Afrodita; și așa, părăsind pe Dumnezeu, ziditorul tuturor, nebunește ați umplut lumea de idoli și ați cinstit mai mult făptura decît pe Făcătorul. Dar nu numai singuri căzînd din înțelegerea cea sănătoasă și din calea cea dreaptă în prăpastia cea pierzătoare de suflet vă surpați cu capul în jos, ci și pe noi vă sîrguiți a ne trage acolo cu voi, ca să fim părtași la aceeași prăpastie și pierzare a voastră. Nimic nu veți spori, o, înșelătorilor, pentru că nu veți putea, ca pe cei ce nădăjduiesc cu adevărat spre Dumnezeul cel tare și viu să-i întoarceți din calea cea dreaptă și să-i plecați la idolii voștri".

Auzind Acvilin, s-a mirat de niște cuvinte ca acestea și, umplîndu-se mai mult de mînie, a poruncit să-l bată mai aspru. Deci bătură pe sfîntul, fără milă, multă vreme. Văzînd tiranul că nu poate să urnească stîlpul cel nemișcat și să-l întoarcă de la credința lui Hristos, a dat împotriva lui această poruncă: lui Trifon cel din Apamia, care s-a împotrivit poruncii împărătești și nevrînd să aducă jertfă zeilor, după multe chinuri ce i-am dat, să i se taie capul. Atunci îndată l-au luat ostașii și l-au scos la locul de tăiere. Sfîntul mucenic, stînd spre răsărit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunînd: "Doamne, Dumnezeul Dumnezeilor și Împărate al împăraților, mai sfînt decît toți sfinții; Îți mulțumesc că m-ai învrednicit a săvîrși nevoința aceasta fără poticnire. Acum mă rog ție, să nu se atingă de mine vicleana mînă a vrăjmașului celui nevăzut, nici să mă pogoare în adîncul pierzării, ci să mă duci cu sfinții Tăi îngeri în locașurile cele iubite și fă-mă moștenitor al împărăției Tale celei dorite. Primește în pace sufletul meu și pe toți care mă vor pomeni pe mine, robul Tău, și întru pomenirea mea Îți vor aduce sfinte jertfe. Ascultă-i din înălțimea sfințirii Tale și caută spre dînșii din sfînt locașul Tău, dîndu-le lor îndestulate și nestricăcioase dăruiri, că Însuți ești bun și îndurat dătător în vecii vecilor".

Astfel rugîndu-se sfîntul, mai înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mîinile Sale, iar cinstitul lui trup a rămas mort la pămînt, pe care frații cei ce erau în Niceea învelindu-l cu pînze subțiri și curate și ungîndu-l cu arome voiau să-l îngroape la dînșii, pentru apărarea cetății lor. Dar sfîntul li s-a arătat și le-a poruncit să ducă moaștele sale în satul Campsada, unde s-a născut; și au făcut după porunca lui. Astfel, Sfîntul Trifon, cel din tinerețe plăcut lui Dumnezeu și sfințit, aducînd mulțime de oameni la Hristos și tămăduind nenumărate boli în popor, după multe chinuri - pe care pentru adevăr le-a suferit -, s-a încununat cu cununa nestricăciunii de la Tatăl, de la Fiul și de la Sfîntul Duh, cel Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.