Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas și al celorlalți creștini dimpreună cu dînsele
(1 februarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Actul martiric al sfintelor Perpetua și Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alți patru tineri creștini în timpul împăratului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete și prețioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creștină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular - după istorisirea autentică lăsată de Sfînta Perpetua și după viziunea martirului Saturus, care a pătimit împreună cu ea. Se pare că Tertulian este cel care a construit începutul și finalul descrierii actului martiric (la începutul anului 203 lua amploare în Cartagina - Africa - mișcarea fanaticilor contra creștinilor, după ce împăratul Septimius Severus dăduse un edict pentru interzicerea prozelitismului creștin).

A fost deci arestată Vibia Perpetua, matroană romană, de 22 de ani, instruită și bine educată, căci în afară de limba latină vorbea și scria grecește, care aparținea unei familii înstărite, din orașul Thuburbo Minus - azi Tebourba -, situat la peste 40 de km de Cartagina, căsătorită, avînd un copil mic pe care îl alăpta, avînd tată un păgîn fanatic și mamă pe jumătate creștină și doi frați, unul catehumen, și altul, copilandru, care murise din cauza unui cancer al feței. În momentul arestării era simplă catehumenă, adică nu primise încă botezul creștin.

Odată cu ea au fost arestați doi tineri de condiție liberă, dar modestă, Saturnius și Secundulus, Felicitas, sclava Sfintei Perpetua, și slavul Revocatus, toți catehumeni. Mai tîrziu s-a prezentat de la sine autorităților și Saturus, catehetul lor; deci erau două creștine și patru creștini. Numele martirelor Perpetua și Felicitas și ale martirilor care au pătimit împreună cu ele ni s-au păstrat și din inscripția de pe piatra lor funerară, descoperită în 1907 de arheologul francez Delattre, în Basilica majorum, ridicată pe mormintele lor.

Autoritățile municipale din Thuburbo, voind să se descarce de orice răspundere, au trimis cele două tinere femei și pe cei patru tineri la Cartagina, unde au fost închiși într-o temniță întunecoasă și oribilă, probabil lîngă palatul proconsulului, pe coasta colinei Bîrsa. Comunitatea creștină din Cartagina, prin diaconii Tertius și Pomponius, le-a venit imediat în ajutor, obținînd pe bani de la conducătorul închisorii o ameliorare a situației creștinilor închiși. Astfel, Perpetua a putut primi pe tatăl ei care, în zadar, a încercat s-o înduplece să se lepede de creștinism, pe mama și pe fratele ei, copilul pentru a-l alăpta, rudele și prietenii, încît, putînd alăpta copilul, i s-a părut închisoarea "ca un palat". De la arestare și pe tot parcursul martiriului, Perpetua este stăpînită de credința puternică în Iisus Hristos, Care, cum credea ea, va suferi împreună cu ea și cu ceilalți martiri, și de dorința neclintită de a deveni martiră, luptîndu-se în sine cu dragostea de mamă, față de copilul pe care îl alăpta și de părinții ei, care nu înțelegeau noua credință creștină și nu se bucurau de martiriul ei.

Perpetua și cei dimpreună cu ea puteau primi în închisoare pe tatăl, mama și fratele ei, rudele, prietenii și cunoscuții.

În prima viziune pe care a avut-o la închisoare, Perpetua s-a luptat cu diavolul, înfățișat ei sub chipul unui balaur, pe care l-a învins și a intrat biruitoare în paradis. Acolo a văzut șezînd pe un scaun un bărbat înalt, cu părul alb, în haină de păstor, ce i-a dat împărtășanie.

După cîteva zile, Perpetua și cei dimpreună cu ea au fost duși în forul din Cartagina, spre a fi judecați de procuratorul Hilarianus. Cu toții au refuzat să abjure credința creștină, spre marea indignare și iritare a păgînilor. Perpetua n-a cedat nici rugăminților pline de lacrimile tatălui său. La sfîrșitul interogatoriului, procuratorul Hilarianus le-a dat pedeapsa capitală: condamnare la moarte , fiind dați fiarelor sălbatice în ziua de naștere a cezarului, (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de șapte martie anul 203.

În așteptarea pedepsei, martirii sînt duși din nou în carceră. Perpetua are acum două noi viziuni. Într-una îi apare fratele ei, Dinocrate, mort de copil, care i s-a arătat acum lîngă un bazin cu apă din care putea bea spre a se răcori, vesel și vindecat de boală. În altă viziune s-a luptat cu un egiptean urît la înfățișare, care preînchipuie diavolul, pe care ea l-a biruit, zdrobindu-i capul cu călcîiul.

Catehetul Saturus a avut și el o viziune. Se făcea că martirii au fost duși de patru îngeri în paradis, unde au găsit pe alți martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius, care au fost arși de vii în prigoană, și pe Țuintus, care a murit în închisoare. Au întîlnit pe episcopul Optatus și pe preotul Aspasius, care erau certați între ei și stăteau despărțiți și triști, iar martirii i-au rugat să se ierte unul pe altul și să se împace.

Dintre martiri, Secundulus a murit mai înainte în închisoare. Felicitas, sclava Perpetuei, fiind însărcinată, a născut în luna a opta, în condiții foarte grele, o fetiță, pe care a luat-o s-o crească o soră creștină. Astfel, a putut să sufere și ea martiriul împreună cu ceilalți, căci justiția romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată.

În ajunul pătimirii, pe cînd martirii luau ultima cină, numită agapă (masa dragostei), s-au strîns păgînii, curioși să-i privească. Dar catehetul Saturus i-a mustrat, zicîndu-le: "Nu vă este de ajuns ziua de mîine? Azi prieteni, mîine dușmani! Întipăriți-vă bine în minte, însă, fețele noastre ca să ne recunoașteți în ziua aceea, ziua judecății". Auzind acestea, păgînii s-au retras înfricoșați, iar mulți au crezut în Hristos.

A doua zi, martirii, două femei și trei tineri, au suferit pătimirea pentru Hristos în amfiteatrul din Cartagina, înțesat de lume.

În timpul pătimirii, Saturninus și Revocatus au fost atacați de un leopard și de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua și Felicitas, de o vacă sălbatică. Un oarecare catehumen, cu numele Rusticus, a încurajat-o continuu pe Perpetua. Saturus, fiind grav rănit de un leopard care-i făcuse o mușcătură mare din care curgea din abundență sîngele și păgînii în delir strigînd: "Mîntuit, spălat; mîntuit, spălat", ca unul care primise botezul sîngelui, a cerut soldatului Pudens să-și scoată inelul din deget și, înmuindu-l în sîngele rănii sale, i l-a dat "ca semn (al iubirii) și ca amintire a sîngelui său". După atacul fiarelor, martirii au fost duși în mijlocul amfiteatrului, unde li s-au tăiat capetele. Perpetua, văzînd ezitarea gladiatorului, i-a dus singură la gît mîna lui tremurătoare.

Pe mormintele celor cinci martiri, s-a ridicat mai tîrziu în Cartagina o mare basilică, Basilica majorum.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2013 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.