Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfintei Mucenițe Anisia fecioara
(30 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


În vremea prigonitorului Maximian era o fecioară cu numele Anisia, născută în vestita cetate a Tesalonicului. Era născută din părinți bogați și credincioși, învățîndu-se frica Domnului, dar mai mult sporind în fapte bune, decît cu anii, pentru că părinții ei o hrăneau mai mult cu dogmele bunei credințe decît cu laptele. Trecînd anii săi cei pruncești, se vedea buna ei cuviință mai presus de nădejde și o învăța cu citirea de cărți mai deosebite; iar ea, fiind înțeleaptă, cu înlesnire toate le înțelegea, arătînd roduri vrednice de învățătură.

Fiind plină de duhul lui Dumnezeu și de obiceiurile cele îngerești, cu adevărat strălucea fața ei de o frumusețe aleasă, neieșind din casa sa și ascunzîndu-și frumusețea tinereților sale în cămara sa. De multe ori grăia către sine cu mîhnire: "O! înșelătoare viață a tinereții, care, sau vatămi pe alții, sau singură te vătămi de alții; bune sînt bătrînețele, dar vai mie! că lungimea vremii mă umple de mîhnire, căci multă vreme mă desparte de cele cerești". Niciodată nu înceta această fecioară a chema pe Hristos întru ajutor, plecîndu-și genunchii și udînd pămîntul cu lacrimi.

Trecînd părinții ei la Domnul, s-a făcut moștenitoarea averii părintești și cugeta ce va face cu acea bogăție pe care o moștenise. Căci avea adunată o visterie mare de aur și de argint și case prea mărețe, multe turme de dobitoace, robi și roabe, mulțime nenumărată de haine de mare preț, de mătase țesute cu fir, podoabe de aur și tot felul de mărgăritare și de pietre scumpe și stălucea cu mărimea bogăției.

Acestea văzîndu-le, Sfînta Anisia zicea: "Cum ne vom mîntui întru atîtea bogății pămîntești? Cum vom călca capul balaurului și cum ne vom dezbrăca de înșelăciunea lui ca de haină? Însă știu ce voi face. Împotriva balaurului voi face meșteșug de balaur; că el, în toți anii, dezbrăcîndu-se de pielea lui cea veche, se înnoiește; deci să ne dezbrăcăm și noi de felurile bogăției, pentru că acestea mai vîrtos vatămă pe cei ce le cheltuiesc, iar pe cei ce le strîng îi omoară cu otravă nevindecată, apoi pe cei lacomi și nedarnici îi leagă cu funiile și cu cursele lor. Cîștigarea moșiilor îndeamnă spre mînie și aduce vicleană strîngere și mincinoase măsuri. Hainele cele de mult preț învață umblarea cu mărire deșartă și ne vînează spre păcat. Salbele cele de aur și ghirlandele deprind grumajii cu mîndrie și poftesc să fie văzuți și slăviți.

Deci, așa să facem cu dînsele: să fim stăpîni ale lor după fire, mai înainte pînă a nu ne stăpîni ele pe noi mai presus de fire. Voi fi dar cu adevărat doamnă, bine cheltuindu-le pe ele și abătîndu-mă de la ispitele cele ce se nasc printr-însele. Le voi da spre îndestularea văduvelor și săracilor și ca într-o comoară le voi pune pe ele. Căci credincios este Domnul, Cel ce pe toate le primește în mîna Sa și nu numai îndoit, ci însutit va răsplăti, cu adăugirea vieții celei veșnice.

Să împărțim toate, ca pe toate să le primim întregi cu înmulțire însutită. Apoi, vînzîndu-le, să căutăm Crucea, căci împărțindu-le cu înlesnire vom merge spre Hristos. Cele pămîntești cu pămîntul să le lăsăm, ca să viețuim cu îngerii în ceruri. Să fugim de viața aceasta pierzătoare și plină de necurățenie și să poftim nevoințele cele duhovnicești și viața cea nepieritoare. Să schimbăm cele vremelnice pe cele veșnice, să cinstim nunta cea nestricată, să petrecem întregi și să păzim zidirea curată a Ziditorului, iar pecetea fecioriei să o închinăm neatinsă lui Hristos, ca atunci cînd va veni să afle grădina încuiată, izvorul pecetluit și nicidecum tulburat. Acum cînd este tîrgul, să facem negustorie. Goana și necazurile să-mi mijlocească slavă, tiranii și muncile să-mi deschidă mîngîierea raiului; iar rănile și temnițele să mă ducă în cămara lui Hristos, pentru că nu numai ale bărbaților sînt răsplătirile, ci și ale femeilor".

Acestea grăind întru sine, se ruga cu lacrimi, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, lumina mea și izvorul nemuririi, rădăcina curățeniei, Cel zămislit negrăit în pîntecele Fecioarei și Care după naștere pe Maica Ta cea Preacurată ai păzit-o fără prihană, bunule Doamne, dă-mi ca să nu rămîn afară de ceata feciorească, să nu fiu lipsită de cămara Ta. Rînduiește-mă în numărul fecioarelor cele înțelepte și mă învrednicește cu făclie nestinsă să te întîmpin pe Tine, ca fără prihană, săvîrșindu-mi nevoința, să fiu părtașă slavei Tale".

Așa rugîndu-se Sfînta Anisia, îndată a vîndut toate, nu la prețul care se cuvenea și nici a face tîrg, ci numai așa zicea către negustori: "Vezi că lucrurile care se vînd sînt ale săracilor și ale scăpătaților; deci dă prețul cît este cu drept, ca împreună și ție să-ți cumperi oarecare răsplătire, căci drept este Domnul și dreptatea iubește și răsplătește după dreptate".

Vînzîndu-și toată bogăția, prețul cel luat îl împărțea săracilor și celor ce pătimeau prin legături, umblînd prin toate temnițele și nu numai dîndu-le cele de trebuință, ci mai vîrtos slujindu-le cu mîinile sale acelora care, după primirea muncilor și a rănilor, nu puteau ca să-și slujească lor. Ba încă vindeca pe unii ca aceștia, ungîndu-i cu balsamuri, legîndu-le rănile și mîngîind pe cei mîhniți, apoi și pe bolnavii cei ce zăceau pe paturi îi cerceta și din averea sa le ajuta lor. Umbla pe ulițe și pe drumuri și pe cîți afla prin gunoaie tăvălindu-se, săraci sau bolnavi, acelora cu mînă îndurată le da mult ajutor și ușurare. Și grăia întru sine: "Să nu-mi fie mie a căuta dulceți și mîngîieri întru bogății, care nici ca o picătură de apă nu se vor afla la ziua judecății".

Împărțindu-le toate pînă la banul cel de pe urmă și nelăsîndu-și nimic, s-a închis într-o casă și lucra cu mîinile sale, cîștigînd hrana cea de nevoie trupului, prin osteneala sa și întru sudoarea feții sale mîncînd pîine, ascultînd astfel pe apostolul care găiește: Cel ce nu lucrează să nu mănînce, pentru că cuviincios lucru este a se hrăni din osteneala mîinilor sale. Și se îndeletnicea în rugăciuni și în posturi, viețuind ca o ființă fără de trup, căci se deprinsese în asprime și în nevoință, toate zilele petrecîndu-le în osteneli și în citirea dumnezeieștilor cărți, iar nopțile în citirea psalmilor și în alte rugăciuni. În loc de pat avea pămîntul și în loc de așternuturi moi, o rogojină, iar în loc de învelitori calde, o zdreanță proastă; și dormea foarte puțin, căci grăia întru sine: "Nu fără primejdie este mie a dormi cînd vrăjmașul meu este cu trezire".

Mai multe lacrimi vărsa decît bea apă, suspinările ei erau mai multe decît cuvintele cele grăite de dînsa, apoi atît era de cuprinsă de dragostea cea dumnezeiască, încît cînd își pleca genunchii la rugăciune i se părea a cădea la picioarele Mîntuitorului, sărutîndu-le și ștergînd cu părul capului ei praful de pe picioarele Domnului. Niște cugete ca acestea nășteau într-însa izvoare de lacrimi, asemenea aceleia care a spălat cu lacrimi picioarele Stăpînului și le-a șters cu părul capului. Ea avea neîncetată dorință a se dezlega și a viețui cu Hristos. Se bătea în piept și se ruga, zicînd:

"Atotputernice Doamne, Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului și Mîntuitorului nostru, Cela ce șezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îți slujesc mii de mii de arhangheli și mii de mii de îngeri îți stau înainte, supunîndu-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpîniile, pe care Te laudă heruvimii și Te măresc serafimii neîncetat cîntînd întreită cîntare. Tu pe duhurile care nu se plecau Ție le-ai cufundat în tartarul cel prea adînc și pe balaur, care s-a lipit de darul Tău, l-ai legat cu legături nedezlegate și scaunul lui l-ai surpat la pămînt și de la slujba cea cerească l-ai izgonit, lipsindu-l de viața cea fericită, iar cu moartea cea cu defăimare a Crucii, ai surpat mîndria aceluia.

Tu din sînurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvîntul, Care era mai înainte de veci, pe Mîntuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfînt și din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă și ai vindecat pe cea zdrobită. Pe Tine Te chem, eu smerita și păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea. Tu, Cel ce știi gîndurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea și scînteia credinței, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei. Vino să mă mîntuiești, pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut și de Tine mă lipesc din toată inima mea.

Doamne Dumnezeule, Fiule, primește rugăciunea mea cea adusă Ție, cu inimă zdrobită și cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, o! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce și lovit peste obraz; pentru care ai băut oțet cu fiere și ai gustat moartea amară și a treia zi ai înviat din morți, Te-ai înălțat la cer și șezi de-a dreapta Tatălui.

Nu mă rușina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învrednicește-mă ca o creștină a mă mîntui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fă-mă părtașă patimilor Tale, săvîrșind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feței Tale. Tu mă păzește, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecățile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea, ci mai bine mă rog Ție, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sînt aruncată din pîntecele maicii mele. Tu ești Domnul meu; tatăl meu și maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.

Îndreptează pașii mei ca să nu mă umplu de rușine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine și împlinește cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea și suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit. Iarăși către Tine mă rog, Dumnezeule părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ție mă aduc punîndu-mă pe altarul mărturisirii și al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta. Învrednicește-mă a urma Mielului Tău, Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine și cu Duhul Sfînt, se cuvine slava, cinstea și puterea în veci. Amin".

Astfel rugîndu-se, s-a sculat și a însemnat tot trupul său cu semnul crucii. Acestea văzînd necuratul balaur, nu răbda viața ei cea îngerească și cerească, căci acum o vedea petrecînd cu duhul în cer și cu toată inima dorind a pătimi pentru Hristos și scrîșnea asupra ei cu dinții săi, se ispitea a clăti și răsturna casa ei. Dar văzînd-o de pretutindeni îngrădită cu semnul crucii, fugea fiind izgonit cu bătăi nevăzute. Însă vrăjmașul aducea sfintei uneori lenevire, iar ea cu neîncetată rugăciune, ca cu un zid îngrădindu-se, îndată risipea vicleșugul lui. De aceea se mîhnea dușmanul adevărului și zicea:

"Vai, mie, ticălosul! Eu pe îngeri din cer i-am atras cu mine împreună și uriași am supus, iar acum de tineri și de fecioare mă fac de rușine, pentru că pe moarte ca pe viață o iubesc și printr-însa încununîndu-se, aleargă la cer și apoi îmi lasă lumea nelocuită. Pe mine mă mîngîie sîngele mucenicilor celor omorîți, dar credința și nevoințele lor, mărturisirea care o fac au schimbat cetăți întregi și neamuri. Locașurile mele se risipesc, se răstoarnă jertfele, popii mei s-au trîndăvit, care mai înainte se înveseleau și se înfinge Crucea pretutindeni, spre pierderea mea. De acum cade împărăția mea, pentru că acei care sînt în munci veseli și în morminte înfricoșați, mă ard, mă bat, mă izgonesc de pretutindeni; iar ceea ce era de mine aflat asupra lor, aceea s-a aflat spre mai marea mea nevoie. Dar știu ce voi face, căci am aflat o măiestrie asupra lor".

Vrăjmașul îndată află un meșteșug într-acest chip: Vrînd zavistnicul să îngroape în țărîna uitării slava sfinților mucenici, ca să nu-și mai aducă de dînșii aminte neamul cel mai de pe urmă, a făcut să rămînă pomenirea lor fără știre și fără scrisoare. Deci a rînduit ca fără judecată și fără ispitire să fie omorîți creștinii nu de împărat și de ighemoni, ci de poporul cel mai prost și mai defăimat, nepricepînd înrăutățitul, că lui Dumnezeu îi place mai mult bunăvoirea decît cuvintele.

Maximian, prin învățătura diavolească, singur omorînd mulțime de creștini, s-a arătat ca și cum ar fi slăbit, săturîndu-se de sîngele vărsat, ca o fiară care mănîncă mult și se satură și îi e greu să mai bea sînge nevinovat, atunci ca și cum ar fi blîndă nu bagă de seamă ființele care trec pe lîngă ea. Așa și tiranul acela necurat, urîndu-i-se a mai omorî singur, a început a arăta blîndețe prefăcută, și zicea: "Nu sînt vrednici creștinii ca să fie omorîți înaintea ochilor împărătești, căci ce trebuință este a-i ispiti pe dînșii, iar cuvintele și faptele lor a le scrie? Că acestea din neam în neam se vor citi și se vor povesti de acei care vor fi vătămați cu aceeași credință creștină și se va face pomenirea lor în veac. Pentru ce să nu poruncesc ca să fie înjunghiați ca niște dobitoace, fără ispitire și fără scrisoare, ca moartea lor să fie neștiută, iar pomenirea lor să piară în tăcere".

Astfel, necuratul împărat sfătuindu-se, îndată a dat poruncă pretutindeni, ca oricine poate să omoare pe creștini, fără frică, netemîndu-se pentru acea ucidere de vreo judecată sau pedeapsă. Deci, se omorau creștinii pretutindeni, fără număr, în toate zilele și în tot ceasul, peste tot locul, în toate cetățile, pe uliți și drumuri, prin case și prin tîrguri. Fiecare cum întîlnea pe cineva și cunoștea că este creștin, îndată fără să zică ceva îl lovea cu orice s-ar fi întîmplat, sau îl înjunghia, sau cu sabia îl tăia, sau cu piatra, cu lemn și îi omorau ca pe niște fiare sau dobitoace, încît se împlinea Scriptura: Că pentru Tine ne omoară toată ziua, socotitu-ne-am ca niște oi de junghiere.

În acea vreme a obișnuitei ucideri, Sfînta fecioară Anisia, arzînd cu inima ca să moară pentru Hristos, fiind mișcată de duh, a ieșit din casa sa, voind să meargă la biserica Domnului. Intrînd pe poarta ce se numea a Casantrionei, se auzea gîlceavă în popor, căci se prăznuia de păgîni în acea zi praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate. Și iată unul din ostașii împărătești venea asupra ei și a oprit-o zicînd: "Stai, fecioară, spune-mi unde mergi?". Ea, văzîndu-l fără rînduială și fără rușine și socotindu-l a fi ispită a vrăjmașului, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci înaintea ochilor lui. Acela ca o fiară - căci cu adevărat era mai cumplit decît fiara - nerușinîndu-se de tăcerea cu multă înțelepciune a fecioarei și socotindu-se pe sine a fi ocărît și trecut cu vederea, a prins-o ca un lup pe oaie și cu glas cumplit o întreba: "Cine ești și de unde vii?"

Mielușeaua lui Hristos, voind să scape din mîinile lui și din căutarea cea fără de rînduială, cu răspunsuri blînde se silea a se izbăvi de dînsul, zicînd: "Sînt roaba lui Hristos și merg la biserică". Acela fără de rușine, îndemnîndu-l diavolul care era într-însul, a zis: "Nu te voi lăsa să te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor noștri, căci pe Soare îl cinstim astăzi". Aceasta zicînd, i-a luat cu sila acoperămîntul de pe capul ei, vrînd să-i descopere bine fața. Ea, întorcîndu-se cu bărbăție și nelăsîndu-se ocărîtă, a scuipat în fața lui, zicînd: "Să te certe pe tine Iisus Hristos al meu, diavole". Iar el, umplîndu-se de iuțime și numele lui Hristos nerăbdînd a-l auzi, a scos sabia cu care a lovit-o în coastă și a străbătut printr-însa. Sfînta fecioară, îndată căzînd la pămînt, cu vărsarea sîngelui ei și-a dat și sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos, Dumnezeul său, pe Care Îl iubea și dorea cu osîrdie, să moară pentru El, în toate zilele vieții sale.

Poporul care o vedea moartă, trecea pe alăturea și plîngea, pe de-o parte pentru jertfa tinereților ei și pentru cumplita moarte, iar pe de alta cîrtea asupra poruncii împărătești fără de Dumnezeu, că a făcut judecată nedreaptă, ca să piardă pe poporul cel nevinovat. Iar cinstitele ei moaște luîndu-le creștinii și îngrijindu-le cu cinste, le-a îngropat ca la două stadii de poarta ce se numea Casandrionei, din partea stîngă a drumului de obște, unde mai pe urmă au zidit o casă de rugăciune peste dînsa. Acestea s-au făcut stăpînind Maximian, iar peste noi împărățind întru nesfîrșiții veci Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea și slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site