Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea și viața Sfintei Mucenițe Evghenia Fecioara
(24 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Comod, urmînd la împărăția Romei, după tatăl său Marcu, pe cînd avea șapte ani de împărăție, a fost ales eparh peste tot Egiptul un bărbat vestit, cu numele de Filip și a venit din Roma în Alexandria, împreună cu femeia sa, Claudia și cu fiii săi. El avea doi fii, anume Avit și Serghie și o fiică cu numele Evghenia, frumoasă la chip și vitează cu duhul, despre a cărei viață avem să grăim. Filip stăpînea țara Egiptului după rînduiala romanilor și după obiceiurile părintești.

Noul eparh ura foarte mult învățătura vrăjitorească și pe neamul evreiesc și mult prigonea și pierdea pe vrăjitori, iar de numele evreiesc nu suferea nici să audă. Însă față de creștini se arăta mai blînd, deși-i izgonise din cetate, după porunca împăratului, lăsîndu-i acolo să viețuiască în pace și cu libertate să slujească Dumnezeului lor. El îi cinstea pentru viața lor desăvîrșită și iubirea de înțelepciune. Osîrdia lui era a se îndeletnici întru înțelepciunea cea elinească, în care creștea și pe fiica sa Evghenia, învățînd-o vorbirea cea frumoasă sau retorica, în amîndouă limbile, latinește și grecește, avînd sîrguință s-o vadă sporind în filozofie. Iar ea, fiind foarte ascuțită la minte și cu osîrdie la învățătură, toate le pricepea cu înlesnire; și oricîte le auzea numai o dată sau le citea, pe toate le ținea bine minte totdeauna, avîndu-le scrise în inima ei, ca pe niște tăblițe de aramă.

Evghenia era frumoasă la față și cu bună-podoabă la trup, dar mai frumoasă era cu cugetul cel înțelept și împodobită cu curățenia fecioriei. Pentru aceasta cînd unul din cei mai de frunte din neamul romanilor, cu numele Acvilin, căuta să o logodească ca mireasă a fiului său Acvelie, fiind întrebată de părinții săi dacă voiește să se mărite după acel tînăr de neam bun, ea a răspuns: "Pe bărbat trebuie a-l alege ca să fie bun la fire, mai mult decît de bun neam, pentru că are a viețui cu dînsul, iar nu cu neamul lui. Deci căutau și alții să se logodească cu ea, tineri luminați cu neamul, cu mărirea și cu bogăția, însă ea, ca și cum nu i-ar fi plăcut obiceiurile lor, deși cu fapta iubea curăția și fugea de însoțire, pe toți îi nesocotea, deoarece curăția era dorința și purtarea ei de grijă, adică a petrece în feciorie curată. Astfel, vasul cel frumos și curat se pregătea mai înainte spre primirea dumnezeiescului mir. Și îndată faptelor ei celor bune, a urmat credința cea bună și curată, apropiindu-se de izvorul cel curat al dreptei credințe.

Începutul întoarcerii ei către Dumnezeu a fost astfel: a intrat în mîinile ei din întîmplare, sau mai bine zis din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o carte ce cuprindea epistolele Sfîntului Apostol Pavel, pe care citind-o cu luare-aminte, a aflat că unul este Dumnezeul cel adevărat, Care a făcut toată lumea. Și îndată s-a luminat cu mintea, pe care o avea cu mult mai înainte curățită și pregătită spre primirea Sfîntului Duh. Deci, a crezut în Hristos cu inimă neîndoită, dar cu gura nu îndrăznea a-L mărturisi pe față temîndu-se de mînia părinților săi.

Iar cînd se împlinea porunca cea împărătească în Alexandria și se izgoneau creștinii din cetate, a căror învățătură Evghenia dorea foarte mult ca s-o audă, atunci, vrînd mai cu înlesnire a-și dobîndi dorința sa, s-a cerut la părinții ei ca să iasă afară din cetate, la unul din satele lor ce era aproape, pentru ca să se răcorească. Părinții, neavînd nici o bănuială despre gîndurile ei, n-au oprit-o a ieși pentru a se răcori.

Ieșind ea cu careta cu fameni și cu robi, pe cînd mergea pe lîngă satul creștinilor și trecea pe lîngă o mănăstire, a auzit într-însa glas de monahi cîntînd: Toți zeii neamurilor sînt lucruri de mîini omenești, iar Domnul Care a făcut cerurile este Atotputernic.

Acestea auzind, ca și cum s-ar fi rușinat de rătăcirea părintească, a oftat din inimă și a zis către famenii ei, dintre care pe unul îl chema Protan, iar pe celălalt Iachint: "Voi, împreună cu mine destul ați învățat scriptura și am priceput împreună dogmele filosofilor Socrate, Aristotel și Platon și pe cele ce cu adeverire le-au așezat. Eresul stoicilor și părerea epicureilor și ale altor sofiști și făcători de stihuri le-am citit și le-am cunoscut. Deci, cunoașteți cu încredințare că toate acelea sînt basme, neavînd nimic altceva decît numai o asemănare cu adevărul, care ar fi putut să înșele pe mulți. Însă n-au rămas neștiute și cele ale elinilor, care se laudă foarte mult în înțelepciunile lor, dintre care unii zic că nu este nici un Dumnezeu, iar alții cred în zei mulți și povestesc că unii zei sînt mai mari și unii mai mici. Creștinii pe toți îi izgonesc cu un cuvînt, zicînd: Toți zeii neamurilor sînt lucruri de mîini omenești, și a crede în ei este o desăvîrșită nedumnezeire și o întreagă pierzare. Iar această scriere creștinească, care zice: Domnul, Care a făcut cerurile este atotputernic, un Dumnezeu propăvăduiește și pe Domnul cel de obște al tuturor ni-L dă întru cunoștință. Cu acestea unindu-se și Apostolul Pavel, ale cărui cuvinte le-am citit acum trei zile, arată că numai un Dumnezeu este peste toate. Cred și eu cuvintele acelui apostol, fiind foarte adevărate și vrednice de crezut, cuvinte care alcătuiesc credința din fapte.

Deci, dacă le voiți și voi acestea, apoi aveți gata și lesnicios chip de mîntuire. Eu nu mă voi mai numi doamnă a voastră, ci soră și împreună slujitoare, pentru că toți Îl avem ca Dumnezeu pe Domnul cel de obște și Părintele. Să fim ca niște frați cu un cuget și un suflet și cu sfatul nostru cel de obște să mergem la creștini. Am auzit că Elen, episcopul creștinesc, a zidit aici o mănăstire, în care monahii neîncetat ziua și noaptea laudă pe Dumnezeu cu cîntări și a încredințat-o unui preot, anume Teodor, despre ale cărui lucruri minunate se povestește că și orbilor le dă vedere, cu rugăciunile sale, apoi izgonește diavolii și orice boală tămăduiește cu cuvîntul. Se mai spune că în acea mănăstire, nicidecum nu-i liber ca să intre femei. Însă voi să tundeți acești peri ai capului meu, să mă îmbrăcați în haine bărbătești și să mă duceți acolo noaptea. Apoi vom rîndui ca întoarcerea voastră în cetate să fie noaptea tîrziu. Pe toți ceilalți robi îi vom pune să meargă înaintea caretei și voi amîndoi veți urma după caretă. Iar eu mă voi pogorî încetișor din caretă și, tăinuindu-ne de toți, ne vom ascunde și careta va merge la locul ei; iar noi ne vom duce către robii lui Dumnezeu".

Aceste cuvinte ale Evgheniei au plăcut la amîndoi famenii și, făcîndu-se noapte, au făcut după cum s-au sfătuit. Întorcîndu-se tîrziu către cetate, au pogorît pe Evghenia din caretă în taină, nesimțind nici unul din robi și, ascunzîndu-se, au îmbrăcat-o în haine bărbătești, tunzîndu-i părul cel fecioresc și au pornit către mănăstire. Domnul, dîndu-le vreme bine potrivită, a rînduit în acel ceas a fi venirea episcopului la mănăstire. Și încă neajungînd la mănăstire fericitul episcop Elen, venea din Iliopoli, se apropia de mănăstire cu mulțime de popor. Era în Egipt obiceiul acesta: cînd veneau episcopii la mănăstirile și la bisericile lor, mergea împreună cu dînșii și poporul cu cîntări de laudă. Deci veneau cu Elen, episcopul, ca la zece mii de bărbați, unii mergînd înainte și alții urmîndu-i, cîntînd și zicînd: "Calea drepților s-a îndreptat și calea sfinților s-a pregătit". Auzind aceasta, Evghenia a zis către tovarășii ei: "Luați seama la frumusețea stihurilor ce se cîntă și vedeți că toate cuvintele se potrivesc pentru noi. Căci, cînd vorbeam de adevăratul Dumnezeu, am auzit cîntarea aceasta: Toți zeii neamurilor sînt lucruri omenești, iar Domnul Care a făcut cerul și pămîntul este atotputernic. Iar acum, cînd noi începem calea, întorcîndu-ne de la slujirea idolească și dorim a veni către creștinătate - iată mii de oameni întîmpină cu glas cîntînd: Calea drepților s-a îndreptat și calea sfinților s-a pregătit. Mi se pare că nu din întîmplare s-a făcut aceasta, ci după dumnezeiască rînduială. Așadar, să luăm seama unde merge acest popor și dacă se duce către aceeași mănăstire către care și noi călătorim, să ne unim cu dînșii și să mergem împreună, ca niște tovarăși ai lor, pînă ce ne vom cunoaște cu dînșii".

Alăturîndu-se poporului care mergea și cînta, a întrebat pe unul din cei ce mergea: cine este bătrînul acela care merge călare pe asin în mijlocul poporului și ce este înainte și celui ce urmează? Și a auzit de la acela drept răspuns, că este Elen, episcopul, care din tinerețe este creștin și a crescut în mănăstire. Acesta, pe cînd era copil mic și îl trimiteau la vecini să aducă foc, el aducea cărbunii aprinși în haina sa și nu se ardea haina, căci acest fel de sfințenie avea chiar din copilăria sa.

Nu cu mult înainte de aceste zile, s-a arătat în acele locuri un oarecare vrăjitor cu numele de Zarie, înșelînd pe popor cu multe și mari vicleșuguri și farmece. Acela zicea că episcopul Elen este mincinos, iar despre sine spunea că este trimis de Hristos, ca să fie învățător al poporului. Și adunîndu-se mulțimea poporului creștinesc, părintele nostru Elen a venit către cel pe care îl vedeți, zicînd: "Auzim că Zarie este trimis de Hristos. Deci primește-l în prietenie sau dacă grăiește minciuni, învinge-l cu cuvinte și care din voi va fi biruitor în cuvinte, de acela ne vom lipi". Sfîntul episcop a primit să se întrebe în cuvinte cu Zarie, episcopul nădăjduind spre Hristos și Zarie spre diavolii săi. Apoi s-a rînduit o zi pentru întrebarea ce avea să se facă, pentru care s-a pregătit locul în mijlocul cetății Iliopolei.

Deci a venit Zarie cu meșteșugurile sale vrăjitorești și a venit și episcopul cu graiuri de Dumnezeu insuflate și, binecuvîntînd pe popor, a zis: "Acum veți cunoaște puterile care sînt de la Dumnezeu". Și întorcîndu-se către Zarie a început lupta în cuvinte. Dar deoarece vrăjitorul era mare meșter în minciunile sale și mîndru, iar în grai era fără de rînduială, se sîrguia să aibă biruință nu prin adevăr, ci prin limbuția cea fără de rușine. Pentru aceea episcopul cel blînd și fără de răutate, nu putea să biruiască cuvintele lui. Iar poporul se mîhnea, căci Zarie covîrșea în cuvinte pe episcop. Episcopul, văzînd aceasta, a cerut să fie puțină tăcere și a zis către popor: "Acum desăvîrșit se cuvine a asculta învățăturile lui Pavel, care grăiește către ucenicul său Timotei: Să nu se lupte cineva în cuvinte, care nu sînt de nici o trebuință, ci mai mult servesc la risipirea celor ce aud. Dar ca să nu socotească cineva că această mărturie apostolească o aducem la mijloc - nu ca niște păzitori adevărați, ci ca niște fricoși - să se aprindă un foc în mijlocul cetății, să intrăm amîndoi în para focului și care din noi nu va arde, acela este trimis de Hristos".

Acest cuvînt a plăcut poporului și îndată s-a pregătit un foc mare; iar episcopul chemă pe vrăjitor în văpaie. Vrăjitorul a zis: "Intră tu mai întîi în văpaie, de vreme ce tu ai rînduit așa". Sfîntul episcop, însemnîndu-se pe sine cu semnul Sfintei Cruci și ridicîndu-și mîinile, a intrat în mijlocul focului și stînd în flacăra cea mare ca o jumătate de ceas, nu s-a ars deloc, că nici de părul lui, nici de haine nu s-a atins focul. Apoi a poruncit ca și Zarie să vină la dînsul; dar acela, temîndu-se foarte, căuta să fugă. Dar poporul, apucîndu-l, l-a aruncat în foc și a început îndată ticălosul a arde; și desăvîrșit ar fi pierit, dacă nu l-ar fi izbăvit pe el episcopul Elen, deși jumătate ars, însă abia viu. Așa s-a izgonit cu ocară vrăjitorul Zarie din hotarele acelea; iar episcopul, pe care îl vedeți în toate zilele, oriunde merge îi urmează poporul cu cîntări dumnezeiești.

Atunci fericita Evghenia, auzind acestea, se bucura cu duhul, se minuna și ofta. Și a început a-l ruga cu sîrguință pe bărbatul acela care vorbea cu dînșii, al cărui nume era Evtropie, zicînd: "Rogu-te, domnul meu, ca să vestești sfîntului episcop despre noi, care voim a ne întoarce de la idoli către Hristos. Sîntem frați și ne-am sfătuit împreună, să ne facem creștini și să petrecem în mănăstirea aceasta și niciodată să nu ne despărțim unul de altul". A răspuns către dînșii bărbatul acela: "Tăceți acum, pînă ce va intra în mănăstire și se va odihni puțin de cale, iar cînd va fi vreme lesnicioasă, eu îl voi vesti pentru voi, după dorința voastră".

Apropiindu-se ei de mănăstire, au ieșit monahii întru întîmpinarea episcopului, cîntînd: "Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul poporului Tău". Și intrînd înăuntru poporul cu episcopul, a intrat și Evghenia cu famenii săi tineri, deopotrivă la haine și la tunderea părului. Săvîrșind episcopul dumnezeiasca slujbă în biserică și la al nouălea ceas întărindu-se cu puțină hrană, după cum era obiceiul pustnicilor, s-a odihnit de oboseală și a avut în vis vedenia aceasta: Un chip de asemănare femeiască ca unul din zeii elinești și care se cinstea de unii bărbați cu jertfe și închinăciuni ca un Dumnezeu. Episcopul privind cu mîhnire la aceasta, căci poporul se înșela cu închinăciunea idolească, a zis către zeița care era între dînșii: "Așa se cuvine ție, care ești zidirea lui Dumnezeu și slujitoare împreună cu noi, să te socotești de oameni că ești ca un Dumnezeu și să primești de la dînșii închinăciune?" Aceasta auzind acestea, îndată a lăsat pe bărbații care i se închinau și s-a dus după episcop zicînd: "Nu te voi lăsa, nici nu mă voi depărta de tine, pînă cînd nu mă vei duce și mă vei da Făcătorului și Ziditorului meu".

Deșteptîndu-se, episcopul se gîndea la acea vedenie; și iată că intră la dînsul Evtropie, zicînd: "Stăpîne, astăzi în urma ta au intrat aici trei tineri, frați, care au părăsit închinarea idolilor și doresc să se însoțească cu ceata celor ce slujesc pe Hristos în mănăstirea aceasta și m-au rugat cu lacrimi ca să vestesc sfinției tale acestea". Episcopul, înțelegînd visul, s-a bucurat și a zis: "Îți mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a auzi o veste ca aceasta". Deci a poruncit să aducă înaintea sa pe cei trei tineri. Intrînd ei singuri înaintea lui, arhiereul a făcut mai întîi rugăciune, apoi a început a vorbi cu Evghenia părintește și cu iubire de fii, întrebînd-o de numele de neam și de patria lor. Ea, roșindu-se la față ca o fecioară, răspundea cu smerenie, zicînd: "Neamul nostru este din Roma, cetatea cea preaslăvită și sîntem frați după trup; numele celui dintîi este Protan, al celuilalt Iachint, iar eu mă numesc Evghenia".

Fericitul episcop Elen uitîndu-se cu dragoste la dînsa a zis: "Cu dreptate te numești Evghenia, pentru că numele se potrivește cu duhul tău căci ai suflet cu bărbăție și te arăți ca un bărbat în toate. Apoi, cu hotărîrea pe care o ai în minte ai să biruiești firea femeiască, căci te va întări Hristos și te vei îmbărbăta, pentru care, acum fiind femeie, te vei face ca un bărbat, schimbîndu-ți numele cel femeiesc și chipul, pentru dragostea lui Dumnezeu. Îți vorbesc acestea, nu mustrîndu-te și defăimîndu-te pentru firea ta femeiască, nici voind a te întoarce de la scopul tău, ci ca să știi cîtă purtare de grijă are Dumnezeu de tine și cum mi-a descoperit toate cele pentru tine, netăinuind nimic, ci arătîndu-mi cine ești și cum ai venit la mine și cine sînt cei ce vor să vină cu tine. Deci sîrguiește-te, Evghenio, a te arăta nu mai mică cu bărbăția duhului, decît cu chipul, pentru că și aceasta mi-a arătat Domnul meu, că te-ai pregătit sălășluire curată a Lui, păzindu-ți fecioria și lepădîndu-te de înșelăciunea vieții acesteia".

Arhiereul, întorcîndu-se către Protan și Iachint, a zis: "Și voi fiind robi cu trupul, sînteți liberi cu duhul, nerobindu-vă nimănui, prin cele pămîntești, vrednicia sufletului, pentru care eu tăcînd, Hristos Domnul vorbește către voi: De acum nu vă voi mai numi robi, ci prieteni. Fericiți sînteți pentru o libertate ca aceasta, dar mai ales pentru prietenia și unirea cu Hristos, căci ați gîndit cu un cuget a lua jugul Lui asupra voastră și n-ați făcut nici o împiedicare fericitei acesteia în scopul ei, ci împreună cu dînsa ardeți cu duhul a sluji pe Dumnezeu și cînd ea va ieși din viața aceasta, împreună cu dînsa și voi vă veți învrednici a primi de la Domnul aceleași cununi și răsplătire, cărora se va învrednici și ea". Acestea a vorbit cu dînșii episcopul, nefiind nimeni acolo, decît numai ei. Evgheniei i-a poruncit să petreacă în chip bărbătesc, deoarece nu știa nimeni de taina aceea, apoi nu s-au depărtat nici unul de episcop, pînă ce nu i-a botezat și unit cu ceata monahicească. Iar cîte s-au întîmplat din vremea de cînd sfînta se pogorîse din caretă, tăinuindu-se de robi, cu Protan și Iachint și cum se tînguiau părinții pentru dînsa, să luăm aminte în cele ce urmează.

Careta și cu robii, care mergeau înainte și nu știau nimic, s-au apropiat de porțile cetății și au intrat, iar în fața casei au ieșit cei din casă înaintea Evgheniei cu lumini. Dar alergînd la caretă au găsit-o goală și, nevăzînd pe Evghenia, erau în mare nepricepere și s-au tulburat tatăl și mama ei, frații și toți cei din casă. Apoi s-a făcut țipăt mare, strigare, tînguire, plîngere nespusă și cercetare prin toată cetatea Alexandriei și se întreba ce i s-a întîmplat fetei eparhului. Au fost trimise multe slugi în căutarea Evgheniei, care, străbătînd nu numai cetatea, ci și toată țara Egiptului, nelăsînd pe nimeni neîntrebat, în drumuri și în sate, pe negustori, pe țărani și pe străini. Dar nicăieri nu puteau să audă ceva despre acel mărgăritar de mare preț, pe care îl ascundea dreapta Celui de Sus în vistieria Sa, pînă la vreme de bună trebuință.

Iar părinții ei, ziua și noaptea, cu nemîngîiate tînguiri, plîngeau pentru dînsa. Adeseori chemînd numele ei, își băteau fețele și-și presărau capetele cu cenușă, apoi cădeau la pămînt de atîta slăbiciune și durere a inimii și strigau: "Evghenio, Evghenio, fiica noastră cea preadulce, unde te-ai ascuns, lumina ochilor noștri? În care loc te-ai tăinuit? Mîngîierea noastră, cum te-ai pierdut, nădejdea noastră?" Se tînguiau părinții pentru fiică, iar frații plîngeau pentru sora lor, robii și roabele lăcrimau pentru stăpîna lor și toți cetățenii suspinau pentru dînsa, părîndu-le rău și avînd durere la fel cu eparhul, domnul lor cel bun și stăpînitor, pentru pierderea fiicei lui.

După aceasta, neputînd Filip s-o afle nicăieri, a început să-i întrebe pe slujitorii idolești, pe vrăjitori și pe fermecători, aducînd mulțime de jertfe idolilor, că doar va fi vestit vreun zeu despre fecioara cea pierdută. Și a făgăduit că dacă o vor afla sau îi vor spune unde se află, le va da multe daruri, iar dacă nu vor spune adevărul, îi va omorî cu cumplită moarte. Dar n-a putut întru nimic să se înștiințeze, căci vrăjitorii și fermecătorii, ca niște mincinoși care nu știau nimic, văzînd că se osteneau în zadar și primejdie de moarte le sta asupra, au alcătuit un basm pentru potolirea mîniei eparhului: că li s-a descoperit că, iubind Dumnezeu frumusețea Evgheniei, a răpit-o în ceruri și a așezat-o în numărul zeilor.

Crezînd părintele cel mîhnit acel basm, a încetat puțin mîhnirea, iar plîngerea a schimbat-o în bucurie. Îndată poruncind să se facă un idol de aur după asemănarea fiicei sale cea iubită, l-a pus în Alexandria la loc cinstit și ca pe o zeiță nouă, cu prăznuire și cu aducere de jertfă multă, cinstea pe fiica sa, Evghenia, împreună cu tot poporul; cu acest fel de bucurie își potolea mîhnirea. Însă maică-sa, Claudia și cu frații săi, Avit și Serghie, necrezînd basmul acela, neîncetat și nemîngîiat se tînguiau după Evghenia.

Fericita fecioară, cea acoperită cu haine și cu nume bărbătesc, pentru obiceiurile sale cele bărbătești și pentru mărimea sufletului, fiind socotită că este bărbat, viețuia în mănăstirea mai sus pomenită, bine viețuind monahicește și slujind lui Dumnezeu. Atît de mult a sporit în dumnezeiasca învățătură, încît în doi ani toată Sfînta Scriptură a învățat-o pe de rost și atîta odihnă avea sufletul ei, încît altora li se părea că este unul din îngeri. Căci cine putea pricepe firea ei cea femeiască, pe care o acoperea puterea lui Hristos și fecioria cea fără prihană, de care și bărbaților celor desăvîrșiți le era de mirare?

Cuvîntul ei era smerit, cu dragoste, blînd și nu mult vorbitor, plin de frica lui Dumnezeu și de folos. La cîntarea în biserică nimeni nu se afla mai înainte decît dînsa și era tuturor de folos. Pe cei mîhniți îi mîngîia și se bucura împreună cu cei ce se bucură; pe cel ce s-ar fi mîniat și s-ar fi iuțit, numai cu un cuvînt îl îmblînzea, iar pe cel mîndru, ea, cu chipul cel smerit al vieții sale, atît de mult îl folosea, încît acela îndată se prefăcea din lup în oaie. Nu după multă vreme i s-a dat ei de la Dumnezeu darul tămăduirii, că orice bolnav ar fi cercetat, îndată prin venirea ei se izgonea boala și se dădea bolnavului desăvîrșită sănătate. Iar cei doi fameni ai ei, Protan și Iachint, erau împreună viețuitori cu dînsa și următori ai vieții ei și de-a pururea robi și prieteni.

După trei ani de la întoarcerea ei către Dumnezeu, a răposat egumenul mănăstirii aceleia. Deci, adunîndu-se frații, toți cu un glas și cu un suflet rugau pe fericita să le fie lor egumen, pentru că nu știau taina ei cea acoperită de Dumnezeu, cum că Evghenia nu este bărbat cu firea, ci femeie. Căci văzînd viața ei cea plină de înțelepciune bărbătească, fără de prihană și plăcută lui Dumnezeu și pe toți pustnicii ce erau în mănăstire fără de asemănare covîrșindu-i, pentru aceea cu multă rugăciune o sileau pe ea să primească stăreția.

Atunci sfînta - pe de o parte temîndu-se ca să nu fie împotriva legii, adică fiind femeie să stăpînească peste bărbați și pe de alta rușinîndu-se a nesocoti rugăciunea cea mare a tuturor fețelor cinstite -, a zis către dînșii: " Rogu-mă, fraților, aduceți-mi aici Sfînta Evanghelie". Fiind adusă Evanghelia a zis: "Se cuvine ca pentru orice alegere, mai întîi pe Hristos să-l întrebăm. Deci să vedem întru această alegere a voastră ce ne va porunci Hristos și ne vom supune voinței Lui". Și deschizîndu-se Sfînta Evanghelie în fața tuturor, s-a aflat locul unde era scris așa: Cel ce voiește între voi să fie mai mare, acela să fie vouă slugă și care voiește să fie vouă mai întîi, să fie rob vouă. Acestea citindu-le, sfînta a zis: "Iată, că mă supun și poruncii lui Hristos și cererii voastre; deci voi fi dragostei voastre și slugă și rob". Și s-au bucurat toți pentru bunăvoirea ei. Deci a primit cel cu părere Evghenie, iar cu fapta Evghenia, egumenia mănăstirii aceleia și s-a făcut tuturor ca un rob prins neîncetat, ostenindu-se pentru toți frații, aducînd apă, tăind lemne, chiliile tuturor curățind și tuturor slujind cu multă osîrdie. Și și-a ales chilia de locuință a portarului, ca nici cu chilie mai bună să se arate mai presus decît alții.

Ostenindu-se întru toate slujbele mănăstirești, niciodată n-a lăsat pravila cea obișnuită a bisericii, Utrenia, ceasurile și la zile însemnate și Liturghia și Vecernia. Ea socotea acel ceas pierdut în zadar, în care s-ar fi întîmplat să nu dea laudă lui Dumnezeu și foarte cu dinadinsul se păzea, ca să nu-i treacă nici un ceas fără a mulțumi Lui. În mîinile ei era lucrul, iar în gura ei neîncetat avea rugăciunea. Și a luat stăpînirea asupra duhurilor celor necurate ca să le izgonească din oameni; apoi i se dăduse dar a face și alte minuni, despre care nu ne ajunge vreme a povesti cu de-amănuntul. Însă trebuie să se povestească, de cînd s-a început prigoana asupra sfintei, cum și despre alergarea, pătimirea sa și săvîrșirea ei din viață.

Era în Alexandria o femeie cu numele Melantia, bogată cu averea, dar săracă de fapte bune. Aceasta a căzut în boală de friguri și pătimea de acea boală mai bine de un an. Avînd locuința sa aproape de mănăstirea aceia și auzind că în mănăstire era un monah, cu numele de Evghenie, care cu înlesnire tămăduiește tot felul de boli, a mers la dînsul cu sîrguință și-l rugă să o vindece de neputința ei. Evghenie, milostivindu-se spre dînsa, a uns-o cu unt-delemn sfințit și îndată Melantia a scăpat de toate cele ce o vătămau înăuntru și pricinuia ei boala frigurilor, încît s-a făcut sănătoasă și s-a dus pe jos acasă, care era aproape.

Peste puțină vreme, vrînd să le dea mulțumire pentru tămăduirea ce o căpătase, a făcut trei vase de argint curat și umplîndu-le cu bani le-a trimis la doctorul său cel fără de plată, dar el nu le-a primit, ci le-a înapoiat la cel ce le trimisese, zicînd: "Noi ne îndestulăm și prea ne îndestulăm cu de toate bunătățile de la Dumnezeul nostru, iar pe tine te sfătuiesc, o, iubită Melantia, ca să împarți pe aceștia celor ce le trebuiesc, adică săracilor". Melantia, văzînd darurile sale întoarse înapoi s-a mîhnit și, alergînd la mănăstire, ce rugăciuni nu făcea și cu ce cereri nu o silea ca să nu i se lepede darurile cele aduse! Abia înduplecîndu-se înainte stătătorul Evghenie a poruncit să ia vasele acelea și să le ducă în cămara bisericii, ca să fie spre slujba altarului.

Dintr-acea vreme Melantia, cunoscîndu-se cu Evghenie, adeseori îl cerceta și s-a lipit de el cu dragostea cea fără de rînduială, neștiind firea cea femeiască, ce se tăinuia în chipul și în numele cel bărbătesc. Căci îl vedea cu chipul tînăr și frumos la față și nu pricepea cum un tînăr ca acela, frumos la față, ar fi putut să viețuiască în curățenie. Tămăduirea ei nu o socotea a fi prin sfințenia lui, ci prin meșteșugul doctoriei. Apoi, din zi în zi, se aprindea cu iubirea mai mult spre dînsul, ca să facă întîlnire de păcat și căuta o vreme și loc, în care i-ar fi cu lesnire a săvîrși ce dorea.

Într-o zi, venind în satul său, care era aproape de mănăstire și gîndind la tînărul monah și aprinzîndu-se de dînsul, s-a prefăcut bolnavă, apoi a trimis la dînsul cu rugăminte ca însuși s-o cerceteze că este bolnavă și să-i ajute ca și mai înainte. Deci a venit fericita Evghenia și a șezut lîngă patul celei bolnave, dar nu de boală, ci de poftă trupească. Melantia, căutînd la fața Evgheniei, n-a mai putut tăinui focul ce se ascundea înăuntrul ei, care o ardea de mult timp și deschizîndu-și gura fără de rușine, a început a grăi cuvinte de desfrînare, momind-o și atrăgînd-o spre păcat, ca și altădată egipteanca, femeia lui Pentefri, pe Iosif cel curat, zicînd: "Cu nesuferită poftă și cu nemăsurată dragoste sînt cuprinsă de tine și nu poate să se odihnească duhul meu, pînă nu voi săvîrși aceasta, ca să fii domn a toată avuția mea și bărbatul meu, împreună viețuitor. Căci pentru ce te chinuiești în deșert cu înfrînarea cea de nici o treabă? În sărăcie și în strîmtorare îți pierzi singur, de bună voie, zilele tinereților tale, uscîndu-ți trupul și vestejindu-ți frumusețea feței tale. Iată, avere mare, iată, visterii de aur și de argint, pietre scumpe și haine de mult preț, robi și roabe în număr mare. Iată, și pe mine mă vezi tînără și nu urîtă, care în acest an am rămas văduvă, ba încă și fără de fii și nu am moștenitor bogăției mele. Deci moștenește-le tu și mie să-mi fii domn și stăpîn".

Acestea și multe altele zicînd Melantia, Cuvioasa Evghenia se rușina de cele ce-i spunea și i-a răspuns aspru: "Taci, femeie, taci și nu te ispiti a ne vătăma cu otrava șarpelui celui vechi, căci văd că te-ai gătit mare lăcaș diavolului; depărtează-te de la slugile lui Dumnezeu, ispititoare! Bogăția ta să fie ca moștenire iubitorilor de patimi, celor asemenea ție, iar bogăția noastră este a sărăci împreună cu Hristos; iar cele de nuntă să piară din mintea noastră, ca nici să gîndim cîndva la dulceața trupească. O! fericită curățenie, nu te vom vinde pentru bogăția cea stricăcioasă. O! feciorie sfîntă, nu te vom strica cu desfrînarea. O! Maica lui Dumnezeu și fecioară spre care eu nădăjduiesc, nu voi schimba făgăduințele mele! Una ne este nunta, dorirea de Hristos. Unele ne sînt bogățiile noastre, bunătățile cele gătite în ceruri. Una este moștenirea noastră, cunoașterea cea adevărată". Aceasta zicînd fericita Evghenia și, sculîndu-se, îndată s-a dus la mănăstire.

Melantia, umplîndu-se de nespusă rușine și de mînie s-a dus în cetate și mergînd la eparh a zis: "Un tînăr de credință creștinească, care se spune că este doctor și petrece într-o mănăstire ce este aproape de satul meu, a venit în casa mea și l-am lăsat să intre în casă pentru tămăduire. Însă el, socotindu-mă ca una din femeile cele necinstite și fără de rușine, mai întîi prin cuvinte înșelătoare, apoi cu mîinile a început a mă sili către lucrul cel rușinos. Dacă n-aș fi strigat cu glas mare și de nu s-ar fi sîrguit o roabă să alerge la glasul meu, apoi nerușinatul acela ca un barbar m-ar fi siluit ca pe o roabă".

Auzind acestea eparhul, s-a umplut de mînie și a trimis să aducă pe acel tînăr, adică pe Evghenie, care se numea doctor și pe toți ce petreceau împreună cu dînsul și, legîndu-i, să-i pună în lanțuri și să-i ducă în închisoare. Dar, pentru că nu putea să ajungă numai o temniță pentru monahii care viețuiau împreună cu Evghenie, au fost împărțiți la diferite închisori. Și a ieșit vestea despre acel lucru nu numai în toată Alexandria, ci și prin cetățile dimprejur și multă defăimare și batjocură se făcea creștinilor de către elini. Toți cei ce auzeau despre aceste lucruri, credeau că este adevărat și o credeau pe Melantia foarte cinstită pentru ei, slăvită și de mare neam.

Deci, s-a rînduit o zi în care să se facă mare judecată și pedeapsă asupra monahilor. Căci pe unii dintr-înșii, eparhul voia să-i dea spre mîncarea fiarelor, pe alții să-i ardă cu foc, pe alții să-i spînzure pe lemn, iar pe ceilalți să-i piardă cu multe chinuri. Sosind ziua cea rînduită s-a adunat mulțime de popor, nu numai dintr-acea cetate, ci și de prin toate cele dimprejur. S-au adunat acolo și creștini fără de număr, între care erau mulți preoți și episcopi. Aceia veniseră să vadă sfîrșitul robilor lui Dumnezeu celor nevinovați, căci știau că este o minciună asupra lor, apoi să adune rămășițele moaștelor lor și să le îngroape cu cinste.

Venind eparhul Filip, împreună cu fiii săi Avit și Serghie și șezînd la locul cel obișnuit de judecată, s-a adus fericita Evghenia în mijlocul priveliștei, împreună cu famenii săi și cu ceilalți monahi, încătușați în lanțuri grele de fier, dar neștiind nimeni taina despre dînsa. Apoi s-a făcut strigare în popor: "Să piară acești necurați fără de lege". Și a poruncit eparhul să aducă mai aproape pe mielușeaua lui Hristos, Evghenia, începătorul răutății, precum ziceau ei și să pună înainte toate uneltele cele de muncă, cum și muncitori groaznici să stea gata de față la judecată.

Veni sfînta la judecată înaintea tatălui și a fraților ei, nefiind vinovată de nici un rău, îmbrăcată în haine bărbătești, monahicești și cu fața plecată în jos, ca să nu fie cunoscută. Eparhul a început a grăi către dînsa cu groază, zicînd: "Spune nouă, o! prea fără de lege creștine, astfel v-a poruncit vouă Hristos al vostru, ca să faceți lucruri necurate și pe niște cinstite femei ca acestea, să le vînați cu meșteșugurile voastre spre pofta cea rușinoasă? Spune nouă, nelegiuitule, cum ai îndrăznit să intri în casa prealuminatei femei Melantia și curăția ei cea de bun neam să o silești spre fapta cea de desfrînare? Căci, prefăcîndu-te în doctor viclean te-ai arătat vrăjmaș și siluitor. Deci iată acum, nerușinatule, vei primi pedeapsa cea vrednică scornirii tale îndrăznețe, căci rău fiind, rău vei pătimi!"

Astfel iuțindu-se eparhul, fericita Evghenia a răspuns cu blîndețe: "Domnul meu, Iisus Hristos, Căruia Îi slujesc, învață curăție și celor ce-și păzesc fecioria neatinsă, le făgăduiește viață veșnică. Pe femeia Melantia cea mincinoasă, îndată putem s-o arătăm că este mărturisitoare de minciuni asupra noastră, dar mai bine este să suferim noi cele rele, decît să fie ea biruită și vădită ca să pătimească ceva rău, iar rodul răbdării noastre să nu piară. Însă de te vei jura pe sănătatea împăraților tăi, că nu-i vei face nici un rău acestei mărturisitoare mincinoase, vom cerceta despre păcatul cel aruncat de dînsa fără de vină asupra noastră și o vom arăta chiar pe dînsa aflîndu-se întru necurăție". Jurîndu-se eparhul și prefăcîndu-se a împlini cererea, Evghenia a zis către femeia aceea: "O! Melantie, tu care ai numele înnegririi și al întunecării, ai pregătit felurite munci asupra creștinilor prin clevetirea ta cea mincinoasă, iar acum stărui asupra noastră ca să fim chinuiți, tăiați și arși; dar să știi că Hristos nu socotește pe robii Săi astfel, precum tu cu minciună îi mărturisești. Să aduci pe roaba aceea, care a zis că a fost singură văzătoare a păcatului nostru, ca din gura ei să se vădească minciuna și să se arate adevărul".

Fiind adusă roaba aceea, s-a adăugat minciună la minciună, ca să placă stăpînei sale, căci cum putea zice ceva împotriva ei? Apoi a zis: "Pe acest tînăr fără de rușine îl știu că adeseori făcea fărădelege cu femeile proaste și pe mine, ticăloasa de multe ori m-a supărat. Apoi a îndrăznit și la doamna mea, că din ceasul cel dintîi al zilei intrînd în camera ei, se prefăcea mai întîi că vorbea ca un doctor, îngrijindu-se de sănătatea ei, apoi a început a grăi cuvinte fără de rușine. După aceasta s-a ispitit să o siluiască și ar fi săvîrșit fărădelegea sa, dacă nu aș fi strigat eu la alte slujnice spre apărare și de n-am fi izbăvit pe doamna noastră din mîinile desfrînatului acestuia". Și a poruncit judecătorul să cheme pe celelalte slujnice, însă și acelea asemenea ajutînd doamnei lor, mărturiseau minciună asupra monahului Evghenie. Atunci eparhul, foarte rău mîniindu-se, a strigat: "Ce vrei să zici împotriva acestora, o! ticălosule, căci cu atîtea mărturii te biruiesc și cu adeverire se arată fărădelegea ta".

Sfînta Evghenia a zis: "Vremea grăirii a sosit, de vreme ce a tăcut vremea tăcerii. Vreme slobodă este a mărturisi adevărul, ca să nu se laude fără de măsură minciuna adusă asupra noastră și să nu se facă pentru creștini veste rea între neamuri. Am dorit cu adevărat ca taina mea să țină pînă la ultima suflare și minciuna cea adusă asupra noastră a o vădi la judecata ce va să vie și a arăta curățenia numai unuia singur, Aceluia pentru a Cărui dragoste sînt păzită. Însă ca să nu dănțuiască fărădelegea asupra nevinovăției și necurățenia cea păgînească să-și bată joc de viața creștinească cea dreptcredincioasă și curată și nici să nu fie ea de rîs și întru defăimare, este nevoie a arăta îndată aceea ce pînă acum, cu multă pază, m-am sîrguit a tăinui. Deci voi arăta adevărul, nu spre slava deșartă, ci spre slava numelui lui Hristos Iisus. Pentru că atît de mare este puterea numelui Sfînt, încît și femeile cele ce viețuiesc întru dumnezeiasca Lui frică, se învrednicesc cinstirii celei bărbătești și nici nu poate fi unul mai mare decît altul cu credința. Căci zice Apostolul Pavel, învățătorul cel creștinesc, că nu este la Dumnezeu deosebire între bărbat și femeie, că voi toți una sînteți întru Hristos Iisus, întru care am crezut și pe care l-am iubit cu osîrdie și spre care toată nădejdea mi-am pus, am voit mai bine a fi bărbat cu viața și cu chipul, decît femeie și a păstra fecioria mea preacuratului și nestricăciosului Mire ceresc".

Acestea zicînd și-a rupt haina sa de sus și și-a descoperit o parte a sfîntului și preacuratului ei trup fecioresc și s-a arătat că este de parte femeiască. Apoi a zis către eparh: "Domnul meu, tu îmi ești mie tată după trup și Claudia îmi este maică, iar aceștia, ce șed împreună cu tine, Avid și Serghie, îmi sînt frați". Eu sînt fiica ta, care pentru dragostea lui Hristos, m-am lepădat de lume și de toate dulcețile ei. Iată, Protan și Iachint, famenii mei, cu care împreună am intrat în școala lui Hristos și atîta dar mi-a arătat Hristos, încît m-a făcut prin milostivirea Sa biruitoare asupra tuturor poftelor și patimilor. Aceluia cred fără îndoială, cum că așa mă va păzi pînă la sfîrșit, precum sînt acum".

Acestea zicîndu-le ea și încă nesfîrșind cuvîntul său, a fost cunoscută de tatăl său și de frați după vorbă și după oarecare semne ce le avea în față, deoarece cu sîrguință își întorsese ochii spre dînsa și, cunoscînd-o că este Evghenia cu adevărat, s-au sculat îndată de la locurile lor, cu negrăită bucurie și cu lacrimi și, alergînd, au căzut pe grumajii ei sărutînd-o, plîngînd de bucurie și veselindu-se pentru aflarea aceleia fără de care nici lumina lumii acesteia nu le era plăcută. Apoi îndată s-a vestit și mamei sale Claudia, cum că fiica ei Evghenia s-a aflat. Ea venind degrabă și văzînd pe preaiubita ei fiică, cu bucurie a îmbrățișat-o și cuvinte măgulitoare îi grăia, ca și cum ar fi înviat din morți.

Iar poporul care privea la acel lucru se minuna și ridicînd glas striga: "Unul este Hristos, unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor". Mulțimea creștinilor împreună cu preoții și cu episcopii, care veniseră pentru îngroparea moaștelor mucenicești, asemenea umplîndu-se de nespusă bucurie, striga: Dreapta Ta, Doamne, s-a preamărit întru tărie, mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a sfărîmat pe vrăjmași. Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Cel ce descoperă cele ascunse și arată cele tăinuite, vînînd pe cei înțelepți întru meșteșugurile lor. Și aducînd haine țesute cu aur și podoabe de mult preț, părinții și frații au îmbrăcat-o pe Evghenia fără vrerea ei și au urcat-o pe un loc înalt, ca să fie văzută de toți și ca toți să se bucure împreună cu dînșii. Apoi au dezlegat din legături pe monahii ce erau legați cu Evghenia și aceia fiind lăudați și fericiți cu multe cuvinte bune, ca niște robi ai lui Hristos erau cinstiți.

Atunci Melantia s-a umplut de mare rușine și de frică și, fiind încă în priveliște, a căzut un foc mare din cer peste casa ei și a ars pînă în temelie cu toate bogățiile ei și cu vistieria, încît nici urmă dintr-însa n-a rămas. Și s-a făcut mare bucurie credincioșilor, care erau în Alexandria și în tot Egiptul; dar mai ales atunci cînd însuși eparhul Filip s-a botezat dimpreună cu femeia, cu fiii și cu toată casa și au primit credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi mulțime mare de elini au primit Botezul în acea vreme și s-a întors pacea în Biserica lui Hristos. Filip, eparhul, a trimis cărți către împărații Sever și Antonin, zicînd că nu este de folos împărăției Romei a izgoni de prin cetăți pe nevinovații creștini, care sînt de mult ajutor la treburile cele de obște ale poporului. Și s-au înduplecat împărații la sfatul lui, încît creștinii cei ce erau de prin laturile Egiptului și prin alte cetăți, își primeau locurile, sălașurile și casele, cum și vredniciile, înflorind în pace în dreapta-credință creștinească.

Dar de vreme ce sfințeniei îi urmează zavistia vrăjmașului și împotriva faptei bune, răutatea aduce război, unor închinători de idoli, din cei mai de frunte ai Alexandriei, le-a venit foarte greu aceasta, că vedeau pe creștini din zi în zi înmulțindu-se, iar închinătorii de idoli împuținîndu-se. Deci, prin îndemnarea tatălui lor, satana, s-au dus la împărați, clevetind asupra creștinilor și zicînd: "Nouă ani Filip a cîrmuit bine țara Egiptului și a întărit legile împărătești. Dar acum nu știm ce i s-a întîmplat și cum s-a schimbat că a lăsat slujbele împărătești ale părinteștilor noștri zei și trage tot poporul cu el, către închinăciunea Aceluia, pe Care iudeii, precum toți vorbesc, răstignindu-L în Palestina, L-au omorît. El nu cinstește poruncile voastre împărătești și n-are supunerea cea cuviincioasă, că a cinstit mai mult pe necredincioșii creștini decît pe noi - dintre care mulți dintre ei, intrînd în capiștile zeilor noștri, cu nenumărate hule îi necinsteau, numindu-i lemne, pietre nesimțitoare și idoli fără suflet.

Unele și altele ca acestea zicînd, a pornit pe împărați cu mînie asupra lui Filip, care au și scris către dînsul astfel: "Prea îndumnezeitul împărat care a fost mai înainte de noi, știind dreapta ta credință către părinteștii zei ai romanilor, nu ca pe un eparh, ci ca pe un împărat al Egiptului te-a pus în Alexandria și a voit ca pînă cînd vei fi între cei vii, să stăpînești acele laturi neschimbat și nimeni altul să nu se trimită acolo în locul tău. Acea cinste noi ți-am păzit-o întreagă cît ai fost prieten și slujitor al zeilor. Dar de vreme ce acum auzim că ai lăsat pe zei și către noi nu te arăți voitor de bine, poruncim ca ori să te întorci către cinstirea cea dintîi a zeilor romanilor și să-ți moștenești slava și cinstirea cea mai dinainte sau, împreună cu lepădarea de zei, să lași dregătoria și să te păgubești și de averile tale".

Citind eparhul acea scrisoare împărătească, s-a prefăcut bolnav pînă ce își va vinde toată averea și să dea o parte bisericilor, iar alta săracilor. Fericitul Filip era ritor bine vorbitor și pe mulți din elinii cei mai de frunte i-a sfătuit cu cuvintele sale și i-a întors la creștinătate, iar pe cei slabi la suflet și pe cei ce se îndoiau în credință, i-a întărit și i-a împuternicit. Risipindu-și și împărțindu-și averea, a lepădat și dregătoria eparhiei și îndată toți creștinii care erau în Alexandria l-au ales episcop al lor.

După cîtăva vreme a venit în locul lui alt eparh din Roma, cu numele Terentie. Acesta căuta să omoare pe Filip, dar se temea de popor, pentru că toți erau gata a-și da viața pentru dînsul. De aceea a îndemnat în taină pe niște ucigași, care, intrînd la sfînt și găsindu-l singur rugîndu-se lui Dumnezeu, l-au lovit cu săbiile și, ieșind, s-au ascuns. Îndată s-a înștiințat toată cetatea și s-a făcut multă plîngere și strigare și tulburare. Terentie, temîndu-se ca poporul să nu priceapă vicleșugul lui, a poruncit să caute cu sîrguință pe ucigașii aceia, pe care aflîndu-i, i-a aruncat în temniță, legîndu-i cu lanțuri grele ca și cum ar fi vrut să-i muncească aspru și să-i omoare. Fericitul episcop Filip, după primirea acelor răni, a mai trăit trei zile și s-a rugat lui Dumnezeu ca să întărească mai mult în credință pe cei începători, pe care învățîndu-i din destul, și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, sfîrșindu-se și învrednicindu-se cununii mucenicești, după ce a fost episcop un an și trei luni. A fost îngropat înăuntrul cetății, în locul ce se cheamă Izium, în biserica zidită de dînsul. Pe ucigașii aceia, ținîndu-i Terentie eparhul cîtăva vreme în temniță, i-a eliberat din porunca împărătească. Atunci toți au cunoscut că prin îndemînarea lui a fost omorît Sfîntul episcop Filip.

După moartea Sfîntului Filip, Sfînta Evghenia, aducînd la sine fecioare creștine, petrecea în feciorie cu dînsele, slujind lui Dumnezeu, iar maică-sa Claudia, zidind o casă mare pentru străini, slujea străinilor și bolnavilor. Apoi, nu după puțină vreme, luîndu-și fiii și pe fericita sa fiică, s-a dus în patria sa, la Roma și s-a așezat acolo pe moșiile sale. Avit și Serghie au fost primiți cu dragoste de boierii Romei și pe unul dintr-înșii l-au pus antipat în Cartagina, iar pe celălalt l-au așezat sfetnic împărătesc în Africa, iar Sfînta Evghenia chema în taină către Hristos pe fetele boierilor de bun neam și le îndupleca spre păzirea fecioriei.

Era atunci în Roma o fecioară tînără de neam împărătesc, care rămăsese orfană de părinți, cu numele Vasila și care fusese încredințată pînă la vîrsta sa unui unchi al său, cu numele Elen. Apoi a fost dată de împărați în logodnă unui tînăr oarecare de bun neam, vestit pentru vitejia lui și pentru bunul neam, cu numele Pompie. Iar nunta au amînat-o pînă după cîțiva ani, căci fecioara rămăsese încă foarte mică, fiind orfană de părinți. Aceasta, auzind de numele lui Hristos, de Evghenia și de viața ei cea feciorească și curată, de lucrurile ei cele minunate, care se făceau cu puterea lui Hristos, s-a aprins cu duhul, chemînd-o Dumnezeu cu insuflări tăinuite către cămara Sa. Și dorea să dobîndească două lucruri: adică să se înștiințeze despre Hristos cu adeverire și să vadă pe Evghenia. Însă nu putea să se ducă la dînsa să vorbească, din pricina logodnicului său, de care se temea să nu afle din pricina prigoanei care era atunci în Roma contra evreilor. De aceea Vasila a trimis la Evghenia pe un vestitor credincios al său, rugînd-o ca măcar prin scrisoare s-o vestească despre Hristos și s-o învețe cum să creadă într-Însul.

Sfînta Evghenia s-a bucurat foarte mult de un vestitor ca acela și, sfătuindu-se cu maică-sa și cu famenii, știind că nu atît scrisoarea, cît cuvintele care ies din gură, pot să învețe pe om, a poruncit famenilor săi să se pregătească să-i trimită ca dar către Vasila. Deci i-a trimis, zicînd: "Iată, iubita mea soră Vasila, îți trimit în dar pe acești fameni care au fost de-a pururea robi ai mei, pe Protan și pe Iachint, care au crescut dimpreună cu mine din copilărie și aceștia să-ți fie de la mine ca scrisoare vie". Și i-a primit Vasila pe fameni cu mare bucurie, ca pe niște robi cu numele, iar cu fapta ca pe niște apostoli ai lui Hristos.

Aceștia, ziua și noaptea vorbind cu dînsa, au învățat-o cum să creadă în Hristos. Ea neîncetat asculta cu multă luare-aminte, cu dulceață și cu umilință dumnezeieștile cuvinte care ieșeau din gura lor și a crezut din toată inima într-unul Dumnezeu, Ziditorul a toate. De acest lucru înștiințîndu-se Papa al Romei, fericitul Cornelie, a venit la dînsa în taină și a botezat-o în numele Sfintei Treimi. Apoi și unchiul ei Elen s-a apropiat de Hristos astfel încît Vasila putea cu înlesnire să se vadă cu Evghenia și să se îndulcească de vorba sfintei și de dragostea ei, căci Evghenia în toate nopțile mergea în casa ei, povățuită fiind de unchiul Vasiliei. Astfel Sfînta Evghenia și fericita ei maică Claudia, la multe suflete se făceau pricinuitoare de întoarcere către Dumnezeu. Toate văduvele creștinilor, care erau în Roma, aveau scăpare la Claudia, iar fecioarele la Evghenia și la dînsele se odihneau trupește și duhovnicește. Fericitul papă, Cornelie, în toate sîmbetele seara trimitea în casa Claudiei rugăciuni și psalmi, ca să se roage toată noaptea și să preamărească pe Dumnezeu. Iar la cîntarea cocoșilor mergea singur la dînsele și, botezînd pe cele ce se apropiau de Hristos, săvîrșea dumnezeiasca Liturghie și le împărtășea pe toate cu sfintele și dumnezeieștile Taine. Astfel se înmulțea Biserica lui Dumnezeu, deși era în mijlocul prigoanei, asemenea crinului în mijlocul spinilor. Pentru că, multe fecioare au cîștigat lui Dumnezeu aceste sfinte fecioare, Evghenia și Vasila; iar Sfînta Claudia, femei; iar fericiții fameni, Protan și Iachint, au cîștigat mulți tineri.

După ce au ajuns împărați păgînii Valerian și Galerie s-a rînduit mai mare prigoană asupra creștinilor, căci s-a dat poruncă împărătească ca să fie omorîți toți dascălii creștini; dar mai întîi a fost căutat spre ucidere fericitul papă Cornelie. Atunci Sfînta Evghenia, văzînd pe Sfînta Vasila, a zis: "Mi s-a arătat mie de la Domnul, că pentru fecioria ta, degrabă vei pătimi". Iar Vasila a răspuns Evgheniei: "Și mie a binevoit Domnul a-mi descoperi despre tine, că ai să primești îndoită cunună mucenicească: una pentru ostenelile și răbdarea ispitei ce ți s-a întîmplat în Alexandria; iar alta pentru adevăratul tău sînge, pe care vrei să-l verși, pătimind pentru Hristos". Fericita Evghenia, ridicîndu-și mîinile sale, a zis: "Doamne Iisuse, Fiul celui preaînalt, Care pentru mîntuirea noastră Te-ai întrupat prin fecioria Preacuratei Maicii Tale, Tu pe toate fecioarele care le-ai încredințat mie, du-le întru fecioria cea neîntinată în Împărăția slavei Tale".

Șezînd cu Evghenia și cu Vasila multe fecioare ale lui Hristos, din cele ce erau cu dînsele, a zis fericita Evghenia către toate: "Iată, a sosit vremea culesului viilor, în care se taie strugurii și se calcă cu picioarele, iar după aceasta se pun înainte la ospățul Împăratului. Nici o împărăție nu este puternică fără rodul strugurilor acestora și nici o vrednicie mai luminată nu se împodobește. Deci, voi, odraslele mele și strugurii pîntecelui meu, fiți gata întru Domnul. Fecioria este semnul cel dintîi al apropierii către Dumnezeu, asemenea îngerilor: este maica vieții celei veșnice, prietenă a sfințeniei, cale fără de primejdie către cer, doamnă a bucuriei, povățuitoare a puterii celei făcătoare de minuni, cunună a credinței și tărie a dragostei. Și de nimic nu ni se cuvine a ne osteni așa, de nimic a îngriji ca de aceasta, adică a petrece în feciorie fără prihană.

Ceea ce este și mai preamărit, este a muri chiar pentru feciorie. Pentru că ce sînt momelele cele deșarte ale lumii acesteia, care vin cu veselia cea vremelnică și se duc cu durerea cea veșnică? Aduc în puțină vreme rîs, ca să bată cu rîsul cel veșnic. Arată florile dulceților cele lesne trecătoare, ca să aducă amărăciunile cele prea uscate, care rămîn totdeauna. Făgăduiesc desfătarea vieții acesteia, ca în veacul ce va să vie să dea pe om muncilor celor veșnice. Pentru aceea, o! prea iubite fecioare, voi care v-ați nevoit pînă acum împreună cu mine, întru nevoință feciorească să petreceți întru dragostea Domnului, precum ați început din vreme. Să plîngeți vremelnic, ca să vă bucurați și să vă veseliți în veci, iar eu vă încredințez pe voi Duhului Sfînt și cred că pe toate vă va păzi curate și fără de prihană. Însă voi de acum nu mai căutați să vedeți fața mea cea trupească, ci luați seama duhovnicește la lucruri și la fapte bune". Acestea zicînd, a sărutat pe fiecare în parte și mîngîia pe cele ce plîngeau; apoi, făcînd rugăciune cu Vasila și sărutîndu-se, s-au despărțit.

În aceiași zi, oarecare roabă din cele ale Sfintei Vasila, alergînd către Pompie, logodnicul doamnei sale, a zis: "Domnul nostru știm că Doamna noastră Îți este dăruită de la împărați, ca să o iei de soție, așteptînd vîrsta ei cea desăvîrșită. Iată, acum sînt mai mult de șase ani și nu mai săvîrșești nunta. Însă îți vestesc că de acum nu o vei mai lua pe ea pentru că unchiul și crescătorul ei este creștin și ea cu toată osîrdia a primit credința creștină și nu numai de tine, ci și de toată lumea se depărtează. Ea are doi fameni trimiși de la Evghenia, pe care îi cinstește ca pe niște domni ai săi și în toate zilele le sărută picioarele, ca unor dumnezei fără de moarte; iar aceia sînt învățătorii vrăjilor creștinești".

Acestea auzind Pompie, s-a mîniat foarte și îndată sculîndu-se, a alergat la Elen, crescătorul Vasilei și a zis către dînsul: "În aceste trei zile am socotit să-mi săvîrșesc nunta mea, deci dă-mi să văd pe fecioara pe care mi-au dăruit-o împărații spre însoțire". Moșul ei, îndată cunoscînd că Pompie a fost înștiințat de credința lor în Hristos, a răspuns: "Cît a fost copilă mică și nepricepută, eu am păzit-o și ferit-o ca lumina ochilor, crescînd-o precum se cădea, dar acum de vreme ce este la vîrsta și înțelegerea cea desăvîrșită, pentru aceea după mărirea numelui casei sale, voiește a fi liberă și nerobită nimănui. Iar a o vedea pe dînsa, aceasta nu este în stăpînirea mea, ci în voia ei". Pompie, mîniindu-se mai mult, a alergat la palatele Vasiliei și, bătînd în poartă, poruncea portărițelor să vestească pe fecioară despre dînsul. Dar Vasila, înștiințîndu-se de venirea lui, nu l-a primit, pentru că ea a spus: "Nu se cuvine să aibă tînărul vorbă deosebi cu o fecioară, pentru că ei nu i se cade a căuta la față bărbătească și eu nu știu cu ce plan vine Pompie la mine".

Deci, ducîndu-se Pompie cu rușine și rugînd pe oarecari din senatori, i-a luat cu dînsul și a mers și a căzut la picioarele împăraților, jeluindu-se asupra logodnicei sale și asupra Evgheniei, zicînd: "Ajutați romanilor voștri, o! prealuminați împărați, și pe Dumnezeul cel nou pe Care l-a adus Evghenia de la Egipt, izgoniți-L din cetatea aceasta, pentru că acei care se numesc creștini, de mult sînt vătămători ai poporului și își bat joc de legile voastre, iar pe zei îi trec cu vederea ca pe niște idoli deșerți și răzvrătesc chiar legile firii, zicînd că este lucru cu nedreptate logodnicului a-și lua pe logodnica sa. Dacă nu se vor însura oamenii, apoi de unde se vor naște copii? Și dacă aceia nu se vor naște, apoi pe cine va stăpîni împărăția voastră? De unde se vor mări oștile și puterea romanilor? Cine va birui pe vrăjmași și cum se va întări patria și viața omenească?"

Zicînd acestea și multe altele și cu lacrimi rugîndu-se Pompie, împăratului i s-a făcut milă de dînsul și a dat poruncă împărătească, ca Vasila fecioara, sau să binevoiască a primi pe logodnicul său, sau să fie omorîtă cu sabia; iar Evghenia sau să jertfească zeilor, sau să fie supusă la munci și să moară. A mai poruncit împăratul ca toți creștinii să fie omorîți și nu numai creștinii, ci și aceia care ar îndrăzni a tăinui la dînșii creștini să fie munciți.

Venind porunca împărătească la Sfînta Vasila, ea a răspuns cu glas mare și cu multă îndrăzneală: "Pe Împăratul împăraților îl am logodnic, căci El este Iisus, Fiul lui Dumnezeu și afară de El, alt bărbat stricăcios nicidecum nu vreau să am". Zicînd acestea sfînta, au înjunghiat-o îndată cu sabia. Apoi au prins și pe cei doi fameni, Protan și Iachint și i-au atras către capiștea idolească ca să se închine necuratului Die. Iar ei intrînd și rugîndu-se Dumnezeului celui adevărat, îndată a căzut idolul Die înaintea picioarelor lor și s-a făcut praf și cenușă. De acest lucru înștiințîndu-se Nichita, eparhul cetății, a poruncit ca să le taie capetele, zicînd că au vrăjit și au sfărîmat pe zeul Die.

Atunci au adus și pe Evghenia și i-au zis ei: "De unde ați învățat acest meșteșug vrăjitoresc cu care stăpîniți și pe marii zei?" Ea a răspuns: "Cu adevărat ai zis, o! eparhule, că noi creștinii stăpînim pe zeii voștri, dar nu cu meșteșug vrăjitoresc cum zici, mințind astfel. Noi cu nebiruită putere a Dumnezeului nostru săvîrșim cîte voim, iar zeii voștri sînt niște diavoli, căci nu pot a face bine celor ce-i cinstesc pe dînșii și nici nouă celor ce-i ocărîm, nu pot să ne facă rău". Atunci a poruncit eparhul să o ducă înaintea Artemidei și s-o urmeze ucigașul cu sabia în mînă, și dacă nu va voi să se închine zeiței, degrabă să o ucidă.

Ajungînd la capiște, a stat înaintea zeiței în chip de rugăciune, zicînd: "Dumnezeule cel veșnic, Care m-ai învrednicit să mă nasc și să mă păzesc fecioară curată a Unuia Născut Fiului Tău, pînă astăzi, Însuți săvîrșește și acum minuni, Preafericite, ca să se mărească robii Tăi și să se rușineze cei ce se închină urîciunii celei cioplite". Astfel rugîndu-se ea s-a făcut cutremur mare și a căzut toată capiștea și s-a zdrobit idolul Artemidei, precum și ceilalți idoli minune de care s-au înspăimîntat toți cei de față. Cei cunoscători ziceau că este facere de minune și lucrul dumnezeieștii puteri, iar cei fără de minte socoteau vrăjitorie cele făcute.

Înștiințîndu-se împăratul despre aceasta, a poruncit să lege de grumazul ei o piatră mare și s-o arunce în adîncul Tibrului. Aceasta făcîndu-se, piatra îndată s-a dezlegat, iar ea umbla, ca și altădată Apostolul Petru, pe deasupra apei. Atunci au aruncat-o într-un cuptor aprins de foc, dar în deșert se osteneau, căci focul s-a făcut rob ei, pierzîndu-și firea, răcorind-o și păzind-o nevătămată. Deci, neștiind în ce chip mai grozav să o omoare, au închis-o într-o temniță întunecoasă și adîncă. Apoi au poruncit să nu-i aducă nimic de mîncare, pînă ce va muri de foame, neștiind nesocotiții căci cu ea era Domnul luminii, Care a strălucit toată temnița și în fiecare zi îi aduceau îngerii hrană cerească, pîine mai dulce decît mierea și mai albă decît zăpada.

Lucrul cel mai mare este, că a venit însuși împăratul îngerilor ca să o cerceteze și i-a zis: "Evghenio! Eu sînt Cel ce am primit cruce și moarte pentru tine, precum și tu pentru dragostea Mea rabzi niște cumplite munci ca acestea. De aceea de multe daruri și de preamare slavă am să te învrednicesc, în împărăția Mea cea veșnică. Iar spre încredințarea ta că vei primi acestea în ceruri, semn să-ți fie aceasta: Te vei despărți de lumea aceasta vremelnică și stricăcioasă, ca să vii la viața cea de sus, chiar în ziua în care m-am născut Eu om".

Astfel grăind către dînsa Domnul nostru Iisus Hristos, Sfînta Evghenia se topea ca ceara de focul dorului celui dumnezeiesc și ca un rîu de ape s-a revărsat cu dragostea către El, încît se împlinea cu dînsa cuvîntul eclesiastului: Tare ca moartea este dragostea, iar aripile ei sînt aripi de foc; apă multă nu va putea stinge dragostea și rîurile n-o vor putea acoperi pe dînsa. Așa a mîngîiat și cu dragostea Sa a îndulcit, Iisus cel preadulce, pe iubita Sa mireasă Evghenia și a vindecat-o de răni. Apoi s-a depărtat de la ochii ei, lăsînd în inima ei o nespusă bucurie duhovnicească. Și petrecea sfînta în temnița întunecoasă ca în ceruri, aprinsă fiind cu dragostea îngerească de Mirele său, Hristos, pe Care Îl mărea cu inima și cu gura și-I mulțumea că nu a trecut-o cu vederea, ci a cercetat și a mîngîiat pe roaba Sa, care pătimea pentru dragostea cea către El.

Păgînii au trimis un gealat și au înjunghiat-o în temniță, în luna decembrie, ziua douăzeci și cinci, în însăși ziua domnească a nașterii Domnului. Maică-sa cu cei de casă ai ei, au îngropat cu cinste sfintele ei moaște, într-o țarină a lor, ce era afară din cetate, într-un loc ce se numea Calea romanilor, în care mai înainte și ea îngropase multe moaște ale altor sfinți.

Astfel trăind Evghenia cu cinste și cu mare credință și cu minunată petrecere s-a învrednicit de prea multă slavă de la Dumnezeu. Iar mamei ei, plîngînd multe zile la mormînt, i s-a arătat într-o noapte în vis atît de strălucită și împodobită, încît nu putea Claudia să caute la fața ei. Mai erau și alte fecioare cu dînsa și i-a zis: "Pentru ce plîngi și bocești pentru noi și nu te veselești mai bine și să te bucuri? Cunoaște că mă aflu în multă și nespusă veselie, împreună cu sfinții mucenici și cu tatăl meu Filip, împreună împărățind cu Hristos, Care în ziua Duminicii, te va lua și pe tine întru veselia cea veșnică".

Acestea auzindu-le mama sa și văzînd pe sfinții îngeri împreună cu dînsa călătorind, s-a bucurat foarte și a mulțumit lui Dumnezeu. Deci, chivernisind bine toate averile sale, împărțindu-le la săraci, s-a odihnit întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site