Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea celor zece Sfinți Mucenici din Creta
(23 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Ținînd Decie sceptrul împărăției Romei, a pus în insula Creta pe un ighemon, asemenea cu dînsul la nume și la obicei, căci se asemăna împăratului său cu asprimea, cu tirania și cu prigoana creștinilor. Acesta, sosind în insula Creta, a poruncit să caute spre a munci pe toți cei ce cred în Hristos. Deci, se aduceau la dînsul cei tari în credință, pe care, după multe ispitiri și munci, cu felurite morți îi pierdea. În acea vreme o ceată, în număr de zece bărbați aleși, a fost prinsă și adusă la cel ce-i căznea. Aceștia erau cu neamul din diferite cetăți: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie și Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie și Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia și Evarest din Iracleea. Toți se sîrguiau a merge către cetatea din cer.

Aceștia, stînd înaintea muncitorului, au răspuns cu mult curaj și au arătat multă bărbăție. Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit? Ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Bătuți fiind, munciți, tîrîți pe pămînt, cu pietre uciși, batjocoriți, scuipați și tot felul de batjocuri răbdînd treizeci de zile. Iar în douăzeci și trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată și șezînd ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală și de suflet. Ighemonul se îndrăcea cu iuțimea și cu nebunia, sîrguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceștia erau gata a răbda pînă la suflarea din urmă.

Căutînd ighemonul asupra lor cu fața mînioasă, a zis: "Care este nebunia voastră că nici nevoia, nici vremea nu v-au putut învăța pe voi a cunoaște ce este de folos?" Apoi, ca și cum i-ar fi înfricoșat cu mînia, a zis: "Jertfiți zeilor iar de nu, eu mai mult nu voi zice vouă nimic, ci voi veți cunoaște cine este Decie, căruia nu voiți a vă supune". La acestea au răspuns mucenicii: "Noi, o! ighemoane, și cu cuvîntul și cu lucrul în vremea cea îndelungată bine v-am adeverit, că nici zeilor nu vom jertfi, nici poruncii voastre nu ne vom supune". Iar ighemonul, tăind cuvîntul lor a zis: "Dar nu țineți seamă nici de munci o, răilor?"

Sfinții au răspuns: "Nicidecum nu ne temem de munci, ci încă îți mulțumim prea mult că ne-ai pregătit acest fel de ospăț duhovnicesc (muncile cele pentru Hristos) și l-ai pus înaintea noastră". Ighemonul a zis: "Dar nu va fi așa, căci veți cunoaște cît este de mare puterea zeilor, pe care voi îi huliți fără rușine și nici nu vă rușinați de atîția bărbați preaînțelepți ce stau înainte, care cinstesc pe Die, cel mai întîi dintre zei, apoi pe Ira și pe Rea, cum și pe ceilalți. Căci acum atît de mult veți fi chinuiți cu munci, încît nu numai îndrăzneala voastră se va pierde, ci și alții se vor înfricoșa, care vor fi asemenea ca voi, neascultători, numai de se vor afla unii ca aceia".

La aceasta iarăși au răspuns bărbații cei curajoși: "Pentru Die și pentru maica lui Rea, nimic să nu grăiești, ighemoane, căci nu vorbești către cei ce nu știu. Noi am auzit de la părinții noștri despre neamul lui, despre viața și năravurile lui și chiar de mormîntul lui; de voiești, acum îl vom arăta ție. El s-a născut în Creta și era un desfrînat și necurat, încît este rușine a vorbi despre viața lui, iar, prin meșteșugul vrăjilor și al farmecelor, își schimba chipul cel adevărat într-altul pentru prea mare neînfrînare. Iar unii, de aceeași patimă fiind stăpîniți, au urmat vieții lui, pentru că ce este mai lesne decît aceasta, adică a urma răului, apoi au scornit că este zeu și, zidindu-i capiște, i-au adus jertfă și ceea ce le plăcea lor, aceea și zeului lor se socotea, că este bine primită. Și nu numai așa cugetau, ci astfel despre acel zeu, dar, vai, încă și cuviincios lucru socoteau a viețui cu neînfrînarea".

Acestea grăind dumnezeiasca ceată, ighemonul se întărîta, apoi se mînia și poporul, repezindu-se ca să apuce pe mucenici, pe care i-ar fi rupt cu mîinile de nu i-ar fi oprit Decie. Poruncind să fie tăcere, gîndea ce fel de moarte mai cumplită să le dea. Apoi îndată, după porunca ighemonului, mîinile muncitorilor au răpit pe sfinți, spre a le da diferite chinuri, unora unele, iar altora altele. Însă cruzimea și mărimea durerilor erau pentru toți asemenea. Pentru că unii dintr-înșii erau spînzurați și cu unghii de fier strujiți, vinele li se rupeau și carnea le cădea la pămînt, iar alții cu pietre și cu pari ascuțiți erau răniți pe coaste pînă la oase. Alții cu plumb fiind bătuți, li se dezlegau încheieturile, li se sfărîmau și se rupeau oasele, iar alții într-alt chip erau schingiuiți, încît nu poate urechea să audă de acele munci cumplite. Căci, precum celor ce sînt miloși le este nesuferit a privi la acelea, dar auzindu-le, numărîndu-le este și mai greu. Însă mucenicii, unele ca acestea primindu-le cu mare înlesnire, cu mulțumire, le răbdau cu bărbăție, încît păreau că se mîhnesc pentru lipsa unor munci mai mari.

Deci toți alergau la dînșii, ca spre un lucru nou și de mirare, adică și necredincioșii și credincioșii. Însă cei care păzeau credința în taină, alergau să se minuneze de bărbăția pătimitorilor și singuri să se întărească în credință, iar necredincioșii ca să-și bată joc de răbdarea sfinților și să se bucure de rănile lor, uitîndu-se la muncile cele cumplite. Drept aceea, nu numai că nici unul nu era mișcat spre milostivire, ci mai vîrtos spre cruzime îndemnîndu-l și pe ighemon și pe muncitori. Astfel invitau aceștia pe ighemon, iar el poruncea și muncitorii săvîrșeau ceea ce li se poruncea.

Apoi crainicul striga: "Cruțați-vă, supuneți-vă domnilor, jertfiți zeilor". Iar mucenicii, în mijlocul atîtor dureri și munci, erau mai presus de toate, cu bărbăția și cu răbdarea, mai presus de popor și de crainic, de muncitori și de însuși ighemon. Și, mai înainte de toate, erau mai presus decît domnul lor, satana și decît toate puterile lui, pentru că toți într-o unire și într-un glas, strigau: "Creștini sîntem, a lui Hristos jertfă, a lui Hristos junghiere și de-ar fi trebuință și de mii de ori să murim, vom muri cu osîrdie".

Dacă a văzut că toate muncile nu se bagă în seamă de sfinții mucenici, Decie, deznădăjduind, i-a condamnat la moarte. Deci sfinții erau duși spre ucidere de sabie, la un loc puțin mai departe de cetatea Alonium. Către acest loc grăbindu-se răbdătorii de chinuri au arătat un lucru nou; căci în toată alergarea muceniciei, fiind cu un suflet și cu un cuget, se grăbeau care dintr-înșii să ia primul cununa muceniciei. Dar această ceartă a potolit-o, Teodul, fiind unul din acea dumnezeiască ceată, zicînd că acela va fi mai întîi dintre dînșii, care își va da capul sub sabie mai pe urmă decît toți, pentru că văzînd tăierea celorlalți și moartea, nu se va înfricoșa și nici nu va arăta vreo mîhnire sau schimbare a feții. Atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor și biruitor.

Plăcînd tuturor acest cuvînt al lui Teodul, au adus mai întîi cîntare lui Dumnezeu: Bine este cuvîntat Domnul, Care nu ne-a dat spre vînarea dinților lor. Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit de cursa vînătorilor, și celelalte ale acestui psalm. Apoi venind la locul cel numit, a făcut fiecare din ei rugăciune, zicînd: "Iartă, Doamne, pe robii Tăi și primește vărsarea sîngelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre și prieteni și pentru toată patria, ca să scape din întunericul necunoștinței și cu ochi curați să vadă buna credință, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o! Împărate veșnic". Astfel, rugîndu-se fiecare dintr-înșii, li se tăia sfîntul și purtătorul de biruință cap, iar sufletele lor se înălțau cu bucurie către Hristos Dumnezeu.

După tăierea sfinților, ducîndu-se gealații, unii cunoscuți au rămas să adune trupurile lor și le-au îngropat cu cinste. Apoi, încetînd goana și strălucind sfînta credință, fericitul Pavel, episcopul Romei celei noi, adică al cetății marelui Constantin, mergînd în insula Creta, a aflat nestricate moaștele acelor sfinți, zece la număr și le-a adus cu mare cinste în împărăteasca cetate, spre apărarea ei și spre ajutorul tuturor celor ce le trebuiau ajutor. Cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim și noi a fi părtași bunătăților cerești, pregătite lor cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia cu Părintele și cu Sfîntul Duh se cuvine cinstea și slava în veci. Amin!


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site