Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața celui între sfinți Părintelui nostru Grigore, Arhiepiscopul Omiriților
(19 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Cetatea Mediolanului a avut mai întîi această făclie dumnezească, pusă în sfeșnicul bisericesc întru rînduiala slujbei diaconești, prin descoperirea lui Dumnezeu. Apoi și alte cetăți și sate l-au avut pe el propovăduitor al numelui lui Hristos și dezrădăcinător al înșelăciunii idolești. El era fecior din părinții binecredincioși, Agapie și Teodotia, crescut în dreaptă credință și în frica lui Dumnezeu. Din tinerețe s-a umplut de darul lui Dumnezeu și a fost făcător de minuni și tămăduitor. Deci, îl pregătea Dumnezeu pentru treapta arhieriei, de care îi spunea lui prin părinții cei mai înainte-văzători și prin descoperire.

Venind odată Grigore în Mediolan, la un oarecare părinte sihastru, i-a spus lui toate cele ce aveau să i se întîmple, căci era părinte mai înainte-văzător, care văzuse și venirea lui Grigore către el, mai înainte cu treizeci de stadii și i-a spus-o ucenicului său.

Un alt părinte, purtător de semne, care viețuia într-un munte și, de care înștiințîndu-se Grigore, s-a dus la dînsul. Apropiindu-se de muntele acela și de locașul acelui sfînt părinte, a văzut un stîlp de foc în văzduh și, fiind cuprins de frică, a căzut la pămînt. Apoi, întărindu-se, se sculă și merse ca să vadă ce era cu acea arătare de foc, ce i se arăta lui de departe ca o văpaie. Apropiindu-se a văzut pe omul lui Dumnezeu venind către dînsul pe care l-a sărutat și l-a chemat pe nume, Grigore, deși nu-l văzuse niciodată.

Grigore a fost găzduit la acel mare stareț două zile, unde s-a învrednicit a avea o vedenie preaslăvită. La miezul nopții a văzut pe acel bărbat purtător de Dumnezeu, la rugăciune, cu mîinile întinse în sus, ridicîndu-se de la pămînt și stînd în văzduh. Mirîndu-se Grigore, cînd se făcu ziuă, bătrînul l-a chemat la sine și i-a zis cu glas lin și blînd: "Vino, prietene și frate, să ne împărtășim din folosul cel de obște, din mirul lui Dumnezeu, căci spre aceasta ai venit la mine păcătosul, ca să te înștiințezi de cele descoperite mie pentru tine. Deci tu, fiule, ai să vezi cetatea Romei și să te rogi în biserica Sfîntului Mucenic Bonifatie și a Aglaidei. De acolo ți se cuvine a pleca în Alexandria; după aceea în Etiopia, spre a propovădui cuvîntul adevărului. Apoi vei merge în Omiriți, în cetatea Negran, care s-a prădat de Dunaan, evreul, căreia îi trebuie învățătură apostolească. Acolo, mari și preaslăvite lucruri, isprăvind, te vei odihni și vei trece la locașurile drepților. Însă ai să suferi multe necazuri de la iudeii cei neplecați care viețuiesc în Omiriți, dar pe mulți vei întoarce către Dumnezeu, Care îți va fi bun ajutor, înțelepțindu-te și povățuindu-te pe tine. Acolo vei primi treapta arhiepiscopiei, prin punerea mîinilor preacuviosului Asterie, patriarhul Alexandriei.

Auzind acestea, fericitul Grigore își zicea că este nevrednic de aceasta și mai degrabă ar fi vrut să petreacă cu bătrînul. Dar acel bărbat purtător de semne și mai înainte-văzător i-a spus și de arătarea aceea, pe care o văzuse însuși Grigore. Căci a văzut pe marii apostoli Petru și Pavel, punînd omoforul pe umerii lui mai înainte, însemnînd darul arhieriei, care era să i se dea lui. Și mai mult se mira fericitul Grigore, de mai înainte-vederea bătrînului, căci și aceea nu s-a tăinuit de dînsul, pe care însuși a văzut-o în singurătate și a zis: "Slavă lui Dumnezeu, Celui ce lucrează unele ca acestea întru cei ce-L iubesc! Fie voia Domnului". După două zile l-a trimis starețul de la sine, sărutîndu-l cu dragoste și Grigore s-a dus mîhnindu-se că se desparte de un asemenea bărbat dumnezeiesc ca acela, arzînd cu văpaia dragostei către dînsul de-a pururea pomenindu-l.

De acolo s-a dus mai întîi la Cartagena, unde, petrecînd multă vreme, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu și toate bolile vindeca. Apoi, prin rînduiala lui Dumnezeu, s-a dus la Roma și locuia în preajma bisericii Sfîntului Bonifatie și a Aglaidei. Venind la mormîntul Sfîntului Apostol Petru și căzînd cu lacrimi la pămînt, i s-a făcut o vedenie, căci se vedeau ușile cerului deschise și o lumină negrăită strălucind. Și iată, Sfîntul Apostol Petru, care avea în mîna sa cea dreaptă o cheie, ieși din ușile cerești și venea către dînsul cu multă slavă, luminînd și strălucind cu fața și a zis către dînsul: "Acum am venit aici, cu mila Domnului, fiule Grigore, căci mai înainte de această vreme am fost cu apostolii ceilalți în Negram, cetatea Omiriților, stînd înaintea celor ce au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos, de la evreul Dunaan, întărind pe fiecare dintr-înșii întru bună credință și, cu ajutorul Domnului, toți s-au împotrivit voii evreului, celui călcător de lege.

Iar pentru dreapta credință s-au nevoit bine și au pătimit pentru adevăr. Și acum sînt în cer împreună cu părinții cei din veac, fiind învredniciți cinstei celei fără de moarte. Deci, acum am venit aici ca să cercetez cetatea, iar fratele Pavel, care este ajutătorul bisericilor din toată lumea, despărțindu-se de mine de la Ierusalim, s-a dus în Persia. Iar tu, o, fiule, bună cale călătorind, sîrguiește-te a bine plăcea lui Dumnezeu, călăuzindu-te totdeauna după legea Lui, știind că viața acestei lumi și frumusețea ei trec ca visul și ca umbra și fericit vei fi dacă vei săvîrși alegerea ta, așa precum ai început. Căci, umblînd în voia Domnului, pe mulți vei aduce întru frica lui Dumnezeu. Iată, acum ți se pregătește ție scaun în cer de Însuși Stăpînul și vei cîștiga cele bune împreună cu noi".

Acestea zicînd, apostolul s-a dus și s-a sfîrșit vedenia. Iar Grigore, venindu-și în fire, iarăși a căzut la pămînt numindu-se pe sine ticălos și păcătos. După multă rugăciune s-a dus la gazda sa și în acea noapte a văzut în vis pe Sfîntul Apostol Pavel, care îi dădea un vas plin cu untdelemn, ce era mai înainte însemnare a darului preoției și a arhieriei. Grigore, luînd în vis vasul din mîinile sfîntului cu untdelemnul acela, îndată s-a deșteptat și, bucurîndu-se cu inima, cînta: "Răspuns-a inima mea cuvînt bun, căci m-a uns pe mine Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei". După acestea a ieșit din Roma și s-a dus în Alexandria, punînd în toate zilele în inima sa suișul către Dumnezeu și sporind din putere în putere, umplîndu-se de înțelepciune dumnezeiască și de mari daruri cerești.

În acea vreme împărățea la greci Iustin, în Etiopia Elezvoi, dreptcredincioși împărați, iar la Omiriți împărățea Dunaan evreul, care a ridicat prigoană asupra creștinilor și se sîrguia a pierde numele lui Hristos din împărăția lui. El a luat cu vicleșug slăvita cetate Negran, care credea în Hristos și a pierdut o mulțime de credincioși; pe unii cu foc i-a ars, iar pe alții i-a tăiat cu sabia și pe preacinstitul domn Areta l-a omorît împreună cu cetățenii cei mai de frunte. De acest lucru auzind dreptcredincioșii împărați Iustin și Elezvoi, le-a părut rău pentru nevinovata vărsare de sînge. Atunci a scris Iustin către Elezvoi, îndemnîndu-l spre război împotriva nelegiuitului Dunaan, ca să facă izbîndă pentru sîngele nevinovat. Iar prealăudatul împărat Elezvoi, umplîndu-se de rîvnă și adunînd toată puterea sa, a mers asupra evreului Dunaan. Făcîndu-se război mare, cu ajutorul lui Hristos l-au biruit pe Dunaan și toată puterea lui au sfărîmat-o pînă la sfîrșit, iar pe Dunaan cu rudeniile sale i-au tăiat cu sabia. Apoi, luîndu-i împărăția, au curățit-o de nelegiuirile idolești și păgînești și slava numelui Domnului nostru Iisus Hristos o răspîndeau în tot ținutul, încît mulți din evrei și din alte neamuri care viețuiau în Omiriți căutau să se boteze. Însă atunci nu era nici episcop, nici preot, nici diacon și nici un fel de cleric, căci toată rînduiala duhovnicească o prăpădise nelegiuitul Dunaan, din toată împărăția Omiriților. Pentru aceea a trimis fericitul Elezvoi la Asterie, patriarhul Alexandriei, vestindu-i toate cum i-a ajutat bunul Dumnezeu și rugîndu-l să aleagă un bărbat înțelept, cu trăire și cu fapte bune, care să cunoască bine legea veche și cea nouă, apoi, hirotonindu-l episcop, să-l trimită la dînsul în Omiriți, cu toate trebuințele bisericești.

Patriarhul Alexandriei s-a bucurat de o scrisoare ca aceea și de ajutorul lui Dumnezeu dat creștinilor împotriva păgînilor și căuta acel om care trebuia acolo, pentru a-l face episcop, pe care să-l trimită îndată la Elezvoi. Atunci mulți se aduceau la preafericitul Asterie, dar nici unul nu s-a găsit plăcut înaintea sa. Deci, s-a întors patriarhul spre rugăciune și spre priveghere de toată noaptea ca însuși Domnul să aleagă și să arate pe cel care știe că este vrednic spre o slujbă ca aceea. Acestea făcîndu-se, s-a arătat patriarhului în vedenie Sfîntul Apostol Marcu, poruncindu-i să caute pe Grigore diaconul, care nu demult a venit în cetate și găzduiește la un oarecare Leontie. Pe acela să-l sfințească și să-l trimită la Elezvoi ca arhiepiscop, că pentru această trebuință l-a adus Dumnezeu de departe în acea cetate.

A doua zi, patriarhul, trimițînd degrabă, a căutat casa lui Leontie și, găsind-o, a chemat la dînsul pe Grigore, pe care l-a întrebat cine și de unde este. Apoi descoperindu-i arătarea cea despre dînsul și spunîndu-i trebuința Bisericii, îl sili să primească treapta arhieriei. Grigore, aducîndu-și aminte de proorocia bătrînului purtător de semne de lîngă Mediolan, că va primi treapta arhieriei prin punerea de mîini a Cuviosului Asterie, patriarhul Alexandriei, umplîndu-se de lacrimi, a zis: "Voia Domnului să fie; fă, stăpîne, ceea ce voiești, după porunca Domnului". Și îndată a sfințit patriarhul pe Grigore în preot, apoi arhiepiscop și s-a făcut minune înfricoșată în vremea slujbei și a sfințirii, căci s-a schimbat fața lui Grigore și se arăta în chipul luminii, ca focul luminîndu-se cu darul Preasfîntului Duh. Iar din veșmintele lui ieșea fum de mir de bună mireasmă și de aromate de mult preț, încît toată biserica s-a umplut de bună mireasmă. Aceasta s-a făcut în toată dumnezeiasca slujbă și ochii tuturor priveau la Sfîntul Grigore, minunîndu-se de acea preaslăvită minune. Acea minune o vedeau și trimișii împăratului Elezvoi și se minunau, care lucru l-au spus mai pe urmă împăratului lor. Iar după sfințirea și îndestulata mîngîiere duhovnicească cu patriarhul, a fost eliberat Sfîntul Grigore cu trimișii lui Elezvoi, avînd cu sine și tot clerul ce se cuvenea treptei sale, cum și toate trebuințele bisericești.

În puține zile a ajuns în Etiopia, apoi în părțile Omiriților și a avut o bucurie foarte mare binecredinciosul împărat Elezvoi de venirea arhiepiscopului Grigore. Mai vîrtos cînd a aflat că dumnezeiasca arătare l-a ales la acea treaptă și că în minunat semn s-a arătat în vremea hirotoniei lui darul Duhului Sfînt, care viețuia într-însul. Deci, l-a întîmpinat pe el cu cinste și cu dragoste și toată stăpînirea sa a dat-o lui. Apoi înconjura împăratul cu dînsul toate cetățile cele din țara Omiriților, zidind sfinte biserici și împodobind mormintele sfinților mucenici omorîți pentru Hristos de către necuratul Dunaan și aducînd pe cei necredincioși către Sfîntul Botez.

În cetatea Negran a pus domn pe fiul Sfîntului Mucenic Areta și a zidit o biserică preafrumoasă a Sfintei Învieri a lui Hristos, alta în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a treia în numele Sfîntului Mucenic Areta și al celor împreună cu dînsul, aproape de casa lui. Apoi a zidit și prin alte cetăți biserici, pe care singur Sfîntul Grigore le sfințea și le punea preoți și diaconi, încredințîndu-le păstoria cea deșteptată asupra oilor lui Hristos celor cuvîntătoare.

Fericitul împărat Elezvoi, după uciderea lui Dunaan, mai zăbovind în pămîntul Omiriților destulă vreme, ca la treizeci și șase de ani și, toate rînduindu-le și îndreptîndu-le bine, a voit a se întoarce la scaunul său din Etiopia. Deci, chemînd împreună cu Sfîntul Grigore pe toți boierii, domnii și sfetnicii, se sfătuiră pe cine să aleagă împărat al Omiriților, care să fie bărbat binecredincios și priceput, blînd și temător de Dumnezeu. Iar sfetnicii au zis către împărat: "Pe care îl știe stăpînirea ta și pe care îl va descoperi ție Dumnezeu, pe acela pune-l, că între noi nu este nici unul care să-ți semene ție întru înțelepciune și vrednic de cununa împărăției".

Împăratul, căutînd la arhiepiscop, a zis: "Acest lucru este al tău, cinstite părinte și învățătorul nostru. Iată, înaintea feței tale sînt toți boierii, căpeteniile și ostașii mici și mari. Pe acela pe care voiești, cheamă-l în numele Domnului nostru Iisus Hristos și unge-l pentru împărăție. Pentru că noi toți cei din Etiopia, Dumnezeu binevoind, voim a ne duce". Iar sfîntul arhiepiscop a zis: "Bine ai socotit, binecredinciosule împărat, că precum inima ta este în mîna lui Dumnezeu, așa și cuvîntul tău de la Dumnezeu s-a dăruit. Pentru că este bine ca totdeauna în tot lucrul, mai întîi a întreba pe Părintele nostru, Care este în ceruri și precum El poruncește, așa se cuvine a face". Acestea zicînd fericitul și sculîndu-se de la locul său, s-a depărtat de dînșii și, plecîndu-și genunchii la rugăciune, spre răsărit, cu ochii și mintea înălțîndu-le la cer, s-a rugat cu sîrguință și în destul ca Însuși Dumnezeu, Cel ce știe viața și cugetul fiecăruia, să le arate pe bărbatul cel vrednic de împărăție.

Rugîndu-se arhiepiscopul, deodată puterea Domnului nostru Iisus Hristos cea nevăzută a răpit în văzduh pe un oarecare bărbat cu numele Avramie, vrednic de acest lucru și, aducîndu-l, l-a pus înaintea împăratului Elezvoi, încît toți strigau cu spaimă: "Doamne miluiește!" Iar arhiepiscopul a zis: "Iată, pe care trebuie să-l ungem pentru împărăție. Pe acesta lăsați-l aici împărat și voi fi cu dînsul, precum va binevoi pentru noi Domnul". Și s-a făcut bucurie mare tuturor pentru o purtare de grijă ca aceea a lui Dumnezeu.

După aceasta împăratul Elezvoi luînd pe Avramie, bărbatul cel de Dumnezeu arătat, l-a dus în soborniceasca biserică a Prea-sfintei Treimi, care era în cetatea cea împărătească a Farului și l-a îmbrăcat în porfiră împărătească, i-a pus coroană pe capul lui și s-a săvîrșit de Sfîntul Grigore, arhiepiscopul, ungerea cea împărătească. Apoi s-a adus jertfa cea fără de sînge pentru împărați și pentru tot poporul și s-au împărtășit amîndoi împărații cu dumnezeieștile Taine din mîna arhiepiscopului.

După săvîrșirea tuturor acestora, a strigat poporului: "Lui Elezvoi, sfințitul împărat al Etiopiei, mulți ani! Lui Avramie, iubitorul de Hristos împărat al Omiriților, mulți ani! Și iarăși amîndorura împreună, lui Elezvoi și lui Avramie binecredincioșilor și iubitorilor de Dumnezeu împărați, mulți ani!" Aceasta s-a cîntat de cîte trei ori. Apoi a glăsuit: "Lui Grigore, sfințitului arhiepiscop nostru, povățuitorului și dascălului, pace și sănătate, întru mulți ani!" După aceasta "tuturor oștilor creștinești și tuturor popoarelor credincioșilor, mulți ani! Și așa a intrat în palatul împărătesc, dănțuind, ospătîndu-se, benchetuind și veselindu-se de Domnul Dumnezeu, Mîntuitorul său și de binecredincioșii lor împărați.

Apoi a petrecut Elezvoi încă treizeci de zile în pămîntul Omiriților, învățînd și povățuind pe împăratul cel tînăr ca să-și rînduiască bine și să-și îndrepteze împărăția sa cu cinste, cu dreptate și să asculte întru toate pe părintele său duhovnicesc, Grigore. După aceea, alegînd din oastea Etiopiei cincisprezece mii de bărbați viteji, i-a lăsat împăratului cel nou, spre ajutor și pază împărăției. Apoi s-a întors în Etiopia, unde după puține zile, lăsîndu-și împărăția cea pămîntească, s-a dus în pustie și s-a închis într-o chilie întunecoasă, lîngă oarecare mănăstire și n-a ieșit dintr-însa pînă la fericitul său sfîrșit. Iar hrană primea pe o ferestruică de la monahii care viețuiau acolo. Așa, după dulcețile cele împărătești, avînd viață aspră vreme îndelungată, a trecut în împărăția cerurilor.

Un împărat ca acesta, atît de slăvit și de bogat, acest fel de smerenie și de sărăcie de bunăvoie, a lăsat tuturor. După mutarea lui, se povestea de monahii de acolo, un lucru ca acesta: Un frate oarecare tînăr, trimițîndu-se la ascultare, a intrat într-o cîrciumă și s-a îmbătat de vin, apoi a căzut în păcatul necurăției trupești. Și a fost într-una din zile, făcînd păcatul cel obișnuit, apoi întorcîndu-se prin pustie la mănăstire, a intrat într-o pădure și, iată, un balaur mare s-a repezit asupra lui, vrînd să-l înghită. Monahul fugea și se abătea încoace și încolo, vrînd a scăpa de balaur, dar acela îl gonea. Deci, strîmtorîndu-se fratele de pretutindeni și nemaiputînd să fugă undeva, l-a ajuns balaurul să-l mănînce. Și, aducîndu-și aminte de fericitul Elezvoi, s-a întors și a zis către balaur: "Te jur cu rugăciunile preasfințitului și dreptului Elezvoi, depărtează-te de la mine". Iar balaurul, ca și cum s-ar fi rușinat de numele celui pomenit, a stat și, prin porunca lui Dumnezeu luînd glas omenesc, a zis către monah: "Cum te voi cruța pe tine? Pentru că îngerul lui Dumnezeu venind, mi-a poruncit să te mănînc pentru necurățiile tale, fiincă te-ai făgăduit a sluji Domnului întru curăție, iar acum petreci spurcînd trupul tău și mîniind pe Duhul Sfînt".

Monahul, auzind pe balaur grăind omenește și vădindu-i faptele lui, a rămas fără răspuns și, tremurînd, ruga cu jurămînt pe balaur ca să-l cruțe. Iar balaurul i-a zis: "Ce mă juri pe mine așa? Tu singur mai întîi te jură mie, că de acum nu vei mai săvîrși necurata faptă trupească și atunci te voi lăsa pe tine". Iar fratele se jura, zicînd: "Mă jur pe Dumnezeu Cel ce locuiește în cer și pe rugăciunile cinstitului împărat Elezvoi, că de acum nu voi mai mînia pe Domnul meu, pe Care acum rău l-am mîniat cu necurăția trupească". Aceasta zicînd monahul, îndată s-a pogorît foc din cer și a mistuit pe balaur înaintea monahului. Iar el, fiind cuprins de frică și de cutremur, s-a dus în mănăstirea sa și după aceea n-a mai greșit înaintea Domnului cu păcatul desfrînării și s-a săvîrșit întru pocăință bună.

Împărățind în pămîntul Omiriților binecredinciosul împărat Avramie, fericitul arhiepiscop Grigore, punînd prin cetăți episcopi, bărbați iscusiți, l-a sfătuit ca să poruncească tuturor celor de sub stăpînirea lui, iudeilor și elinilor sau să se boteze sau să fie sub pedeapsă de moarte. Ieșind o așa poruncă împărătească, mulțime de iudei și de păgîni, cu femei și cu copii, veneau la baia dumnezeiescului botez, dar nu de voie ci, temîndu-se de moarte. Iar iudeii cei mai aleși și mai învățați în lege, adunîndu-se de prin toate cetățile și făcînd sobor pe ascuns, se sfătuiau ce vor face și ziceau: "De nu ne vom boteza, după porunca împăratului, toți vom fi omorîți și femeile și copiii".

Unii dintr-înșii ziceau: "Să facem voia împăratului, ca să nu fim omorîți fără de vreme, iar în taină să ținem credința noastră". Alții se sfătuiau ca nu cu fățărnicie, ci pe față să-și țină legea evreiască, "ca nu cumva, scăpînd din mîinile oamenilor, să cădem în mîinile izbînditorului Dumnezeu, căci mai amar vom pieri". Alții ziceau: "Vedem că de acum noi nu mai trebuim Dumnezeului nostru, căci binecinstitorul nostru împărat Dunaan și toată oastea lui a dat-o în mîna lui Elezvoi spre moarte și ce vom face nu știm". Iar alții ziceau: "De voim să păzim legea noastră și sănătatea întreagă, apoi să ieșim în taină din hotarele acestea, unul cîte unul, fiecare luîndu-și ale sale, pentru ca nu împreună cu trupurile să ne pierdem și sufletele noastre". Iar alții au zis: "De vom vrea să fugim, se vor înștiința creștinii și cu totul ne vor pierde pe noi". Deci nu se pricepea nici unul din ei ce vor face.

Unul dintre dînșii, preaînțelept învățător de lege, cu numele Ervan, care știa toată legea veche și era învățat bine și în filosofie, a zis către dînșii: "Voi toți grăiți cele deșarte, care nimic nu folosesc. De voiți să mă ascultați, apoi veniți toți împreună cu mine și să grăim împăratului și lui Grigore episcopul, ca să ne dea dintre dînșii dascăli, care ar vrea să se întrebe cu noi despre lege și despre credință. Dacă ne vor birui, atunci cu pricină binecuvîntată, ne vom face creștini. Iar de nu ne vor birui, apoi singuri vor cunoaște, că ne silesc cu nedreptate a ne depărta de legea noastră. Însă să vedem ce va fi, să-i ispitim pe dînșii și să aflăm ce fel de credință au. De va fi adevărată, să credem, căci poate a venit acum Mesia și noi nu am priceput. Iar de se va afla credința lor mincinoasă, apoi vom fi adeveriți, căci pentru Dumnezeu murim și cu osîrdie să primim moartea".

Acestea zicînd Ervan, s-au temut toți și au zis: "Vedem că ajuți creștinilor; au nu știi că a noastră credință este adevărată? Cum o vom lăsa?" Ervan a zis: "Nici un cuvînt viclean n-am zis înaintea voastră, fraților. Să știți că ori așa, ori într-alt chip, siliți vom fi de dînșii să ne botezăm. Deci, de nu mă veți asculta, nevinovat sînt față de voi, pentru că, deși nu veți cerca credința lor însă și fără de ispitire, o veți primi și veți face precum poruncesc ei. Iar de nu veți primi credința lor, apoi desăvîrșit vă vor omorî".

Acestea auzind, toți s-au supus lui Ervan și, făcînd scrisoare de rugăminte, au mers și au dat-o împăratului. Împăratul citind-o, s-a mîniat foarte asupra lor, voind să-i dea morții pe toți. Dar s-a oprit să nu facă aceasta fără sfatul arhiepiscopului, căruia dîndu-i acea scrisoare și citind-o, fericitul a zis: "Frumos și bine grăiesc iudeii, pentru că a crede din bunăvoire, mai mare lucru este, decît de nevoie". Lasă-i, o! împărate, ca mai întîi să se întrebe cu noi și după aceea vei face cu dînșii ce vei voi". Și s-a învoit împăratul cu sfatul arhiepiscopului. Apoi s-a dat iudeilor vreme spre a se pregăti de întrebare patruzeci de zile, în care să-și caute dascăli pentru dînșii, care ar voi să vină fără temere la întrebare.

După împlinirea acelor zile s-a adunat mulțime de iudei, avînd cu ei mulți din rabinii cei mai înțelepți, care știau bine legea și care erau pregătiți spre întrebare. Deci s-a făcut întrebarea cea de obște în cetatea Farului, venind împăratul cu toată suita, sfințitul arhiepiscop cu tot sfințitul sobor, mulțime mare de popor creștinesc, ca să audă întrebarea aceea. Era și soborul evreiesc, cu cărturarii și cu învățătorii lor de lege, cu cei puternici în cuvinte. Și au pus pe Ervan înaintea episcopului, ca pe un domn al ritorilor și începător al cuvîntului, care știa bine legea și cărțile proorocilor și era iscusit și în filosofie. Apoi, poruncind să fie tăcere, s-a început între arhiepiscop și Ervan această întrebare, care se află în cartea Mineiului; însă aici nu s-a scris prea multe de aceasta, pentru mulțimea cuvintelor.

Făcîndu-se tăcere și toți, cu gurile deschise, luînd seama la vorbe, a început sfîntul arhiepiscop a grăi către Ervan, preaînțeleptul învățător al legii evreiești și către toată adunarea, zicînd: "Noaptea trecînd și soarele dreptății răsărind, pentru ce voi stați împotriva Luminii Lui și nu credeți întru Dînsul?" Ervan a zis: "Dacă Soarele dreptății a răsărit și noi ne împotrivim precum zici tu, crezînd în Dumnezeul legii, apoi cu cît mai vîrtos voi, neamuri fiind, care țineți cele străine vă împotriviți luminii dreptății, ocărînd dumnezeiasca lege, cea dată nouă de la Dumnezeu".

Arhiepiscopul a zis: "Noi, cei ce sîntem din neamuri, a cui făptură sîntem?" Ervan zise: "Arătat este că a lui Dumnezeu făptură sînteți". Arhiepiscopul a zis: "Dacă și noi ca și voi sîntem făptură a lui Dumnezeu, ce cinste mai mare decît noi ați cîștigat?" Ervan a răspuns: "Aceea pe care am avut-o mai mult decît egiptenii".

Arhiepiscopul atunci a zis: "Bine ai adus la mijloc pe egipteni; dar arată-mi cinstea voastră mai mare decît a acelora". Ervan zise: "Au n-ai citit minunile cele mari pe care le-a făcut Dumnezeu prin Moise în pămîntul Egiptului, în Marea Roșie și prin pustie? Cum după ieșirea lui Israil a înecat pe egipteni, iar pe acela l-a mîntuit?"

Arhiepiscopul a spus: "Nici o deosebire nu este între cinstea voastră și cea a egiptenilor. Căci pe aceia i-a înecat Dumnezeu în mare, iar pe voi, pentru răutatea voastră, v-a pierdut pe uscat și, trecînd Marea Roșie, v-ați înecat la mal, cumplit sfîrșindu-vă în pustie, de vreme ce din șase sute mii de popor și mai mult, numai Halev și Isus a lui Navi s-au învrednicit a vedea pămîntul făgăduinței. Vezi dar cum v-au cinstit pe voi Dumnezeu, mai mult decît pe egipteni?" Ervan zise: "Dar cui a plouat mană în pustie, lui Israil sau neamului din Egipt?" Arhiepiscopul zise: "Dar ți se pare că erau mai cinstite mîncările ce aveați în Egipt sau mana cea din pustie?" Ervan zise: "Arătat este că mana a fost mai cinstită". Arhiepiscopul zise: "Apoi pentru ce v-ați întors cu cugetele înapoi, poftind cărnurile cele de porc din căldări, usturoiul, ceapa și toată hrana egipteană, iar mana ați urît-o?".

După acestea s-a început întrebarea pentru Sfînta Treime. Ervan zicea: "Creștinii au trei dumnezei, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh. Dumnezeu însă a grăit în Sinai: Ascultă, Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul Unul este și afară de Dînsul alt Dumnezeu nu este. Deci, împotriva legii lui Dumnezeu fac creștinii, cinstind trei dumnezei, iar nu Unul. Arhiepiscopul îi răspunse: "Numai un Dumnezeu avem, Făcătorul tuturor, însă în trei fețe, Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh, într-o dumnezeire". Apoi îi aduse acest grai al lui David: Cu cuvîntul Domnului, cerul s-a întărit și cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor, a cărui înțelegere este așa: Domnul este Dumnezeu Părintele; Cuvîntul Lui este Dumnezeu Fiul; Duhul gurii Lui, este Dumnezeu Duhul Sfînt. Într-acest chip se arată trei fețe dumnezeiești, iar dumnezeirea este una, căci Fiul și Duhul sînt de o ființă cu Părintele, împreună fără de început, pururea de o ființă și de un scaun".

Despre Cruce și despre moartea Domnului se aduceau împotriva evreilor, scrierile Legii vechi, proorociirile și vorbele cele întunecate ale umbrei, precum sînt acestea: Și va fi viața ta spînzurată înaintea ochilor tăi. Apoi acestea: Veniți să punem lemn în pîinea lui, corabia lui Noe a fost chipul Crucii zicînd: Copacul cel din Savec, în care berbecele a schimbat junghierea lui Isaac. Apoi toiagul lui Iosif, la al cărui vîrf s-a închinat Iacov: Și schimbarea mîinilor bătrînului în binecuvîntarea celor doi fii ai lui Iosif. După aceea, toiagul lui Moise, cu care a despărțit marea: Întinderea mîinilor la înălțime, spre a birui pe Amalec. Șarpele cel înălțat în pustie despre care se zice: Lemnul care a îndulcit apele în Mera. În fine multe altele care se află în Lege și cele care cu taină s-au scris mai înainte.

Deci s-au întins întrebările pînă seara, de amîndouă părțile, tare împotrivindu-se, însă, în toate cuvintele, arhiepiscopul se arăta biruitor, căci Duhul Sfînt vorbea într-însul după cele scrise: Căci nu veți grăi voi, ci Duhul Părintelui vostru, Care grăiește întru voi.

Sosind seara și întrebările încă nesfîrșindu-se, s-a sculat împăratul de pe scaunul său, asemenea și arhiepiscopul și s-a risipit soborul, amînînd întrebarea pe a doua zi. Iar iudeii au înconjurat pe Ervan al lor, bucurîndu-se și sărutîndu-l, îl fericeau ca pe unul care putea sta împotriva creștinilor. Iar Ervan a zis: "Rugați-vă ca să ne ajute Dumnezeul Legii, de vreme ce vedeți pe episcop, că este om maestru și nu este cu putință a-l birui". Iar ei ziceau să îndrăznească și să nu se teamă.

A doua zi, adunîndu-se iarăși soborul, împăratul și arhiepiscopul șezînd cu iudeii și cu Ervan, nici în ziua aceea și nici în următoarea, ci tocmai în a cincea zi s-a făcut întrebarea aceea. Împăratul, cu toată suita, stătea cu dulceață ascultînd cele ce se vorbeau și se mîngîia de înțelepciunea dată de Dumnezeu sfințitului lor arhiepiscop. Căci cu adevărat asculta multe cuvinte ale proorocilor, tălmăcindu-le și arătînd multe taine, precum se scrie în cartea cea deosebită pentru întrebarea aceasta, care este de folos a o citi și a-i lua seama.

Făcîndu-se vorbă despre întruparea lui Hristos și despre Preacurata Fecioară, se aduceau de arhiepiscop cuvintele lui Isaia, proorocul: "Iată fecioara va lua în pîntece și va naște fiu". Stînd împotrivă Ervan, zicea că Maria a născut numai om simplu, iar nu un Dumnezeu. Dar îl biruia arhiepiscopul cu aceste cuvinte: Și numele Lui se va chema Emanuel, care se tîlcuiește: cu noi este Dumnezeu. Ervan a zis: "Cum a cuprins pîntecele cel femeiesc pe înfricoșata mărire a dumnezeirii?" Arhiepiscopul a răspuns: "Așa precum a încăput cortul lui Avraam pe Dumnezeu, sub stejarul Mamvri, cînd S-a pogorît să mănînce cu dînsul". Iar Ervan a zis: "Dar cum n-a ars focul dumnezeirii trupul cel femeiesc?" Arhiepiscopul zise: "Precum n-a ars focul rugul în Sinai, așa și pîntecele Fecioarei, nu l-a vătămat dumnezeirea. Fecioară a născut și fecioară a rămas". Ervan a zis: "Cu nălucire s-a născut dintr-însa, iar nu cu adevărat, pentru că este cu neputință a nu se vătăma pîntecele întru naștere și tuturor este cu totul necrezută aceasta". Arhiepiscopul zise: "În vremea aceea, cînd a intrat Avacum la Daniil în groapa leilor, prin ușa gropii cea strînsă cu legături și întărită cu peceți, spune-mi, cum a intrat el și cum a ieșit, nici ușile deschizînd, nici pecețile rupînd?"

După întrebarea din ziua a treia, căuta Ervan să fugă și nu-l lăsau ceilalți iudei, zicînd: "De ne vei lăsa pe noi, apoi toți vom pieri. Deci rămîi, în tot chipul luptîndu-te, doar ne va ajuta nouă Dumnezeu. Iar de vom fi biruiți în cuvinte, apoi mai avem alte chipuri de împotrivire, întru care nu pot să ne biruiască". Deci, fiind înduplecat de rugămințile lor, se pregătea de a patra întrebare, la care a început a ocărî pe creștini, pentru sfintele icoane, că se închină lor, numindu-le idoli, iar pe cei ce se închină lor, îi numea închinători de idoli și potrivnici legii lui Dumnezeu. Apoi zicea că a poruncit Dumnezeu a nu face idoli nici orice fel de asemănare. Atunci l-a întrebat arhiereul: "Cînd a fost potopul în zilele lui Noe, în ce chip s-a mîntuit el?" Iar Ervan a răspuns: "Cu corabie făcută din lemn". Arhiepiscopul a zis: "Dar putea Dumnezeu și fără corabie a-l izbăvi din potop sau nu putea? Cum ți se pare?" Ervan a zis: "Socotesc că putea, pentru că scris este, că toate sînt cu putință la Dumnezeu". Arhiepiscopul zise: "Dacă putea Dumnezeu a face aceea, apoi de ce folos era corabia, spre a mîntui pe dreptul Noe? De aceea se cuvenea ca Noe să dea mulțumire, pentru a sa mîntuire, corăbiei, nu lui Dumnezeu". Ervan zise: "Să nu fie aceasta, ci Domnului se cuvine a-I da laudă, ca unui ziditor, iar nu materiei celei fără de suflet".

Arhiepiscopul zise: "Iată, mărturisești singur, că prin materia cea fără de suflet - prin corabie - i-a rînduit Dumnezeu mîntuirea. Așa ne face și nouă, prin aceste icoane văzute, care, deși sînt neînsuflețite, totuși sînt puse înainte, spre mîntuirea noastră. Privind la dînsele, ne ridicăm mintea către chipul cel dintîi, pentru dorire dumnezeiască și spre rîvnă plăcută lui Dumnezeu. Și zugrăvim nu un idol, ci pe Domnul nostru Iisus Hristos, după a Sa omenire, iar nu după dumnezeire, care este nedescrisă. Precum Noe a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru corabie și pentru mîntuirea sa, ridicînd jertfelnic, așa și noi mulțumim lui Hristos Dumnezeu, zugrăvind chipul Lui. Căci cu trupeasca Lui rînduială, ne-am izbăvit de potopul cel sufletesc. Și ca o altă corabie socotim omenirea Lui, prin care a purtat greutățile noastre, a ridicat păcatele noastre și, îndumnezeindu-ne cu a sa dumnezeire, ne-a înălțat la cer. Pe Hristos, care a fost văzut cu ochii trupești, Îl zugrăvim cu vopsele, închipuind asemănarea cea preacurată a omenirii Lui, și, în umbra asemănării celei trupești, ne închinăm împreună și Dumnezeirii Lui și cinstim întru El, cu cuviincioasă închinăciune și pe Tatăl și pe Sfîntul Duh".

Ervan a răspuns: "Mă minunez de basmele voastre creștinești, de vreme ce ziceți, că Dumnezeu dă darul Său chipurilor celor zugrăvite pe pereți și pe scînduri, care nici nu umblă, nici nu vorbesc". Atunci l-a întrebat arhiepiscopul: "Spune-mi, Ervane, pentru ce a dat Dumnezeu darul Său cojocului lui Ilie, pe care deși l-a dat lui Elisei, a cinstit mai mult cojocul cel neînsuflețit, decît pe proorocul cel viu? Căci apele Iordanului, pe care n-a putut să le treacă proorocul, pe acelea le-a despărțit cu cojocul și a trecut ca pe uscat. Iar minunea pe care n-a făcut-o Elisei cel viu, pe aceea a făcut-o cojocul cel neînsuflețit.

Apoi și lui Moise, care făcea minuni în pămîntul Egiptului, pentru ce nu lui, ci toiagului său a dat Dumnezeu puterea facerilor de minuni și cu acela a prefăcut apele în sînge, a despărțit Marea Roșie și a făcut alte înfricoșate și slăvite minuni? Încă și cortul mărturiei, sicriul Legii și năstrapa cea de aur, care avea mana, tablele și toiagul lui Aaron, masa, cădelnița și sfeșnicul, toate acestea oare nu aveau mare dar de la Dumnezeu, măcar că erau neînsuflețite, făcute de mîini omenești, din materiile acelea văzute și pipăite? Însă erau strălucite cu mărirea lui Dumnezeu și pline de dar. Deci, afară de preoți și de leviți, erau neatinse de altcineva, ca sfinte și dumnezeiești.

Dacă acestea erau așa în Legea cea veche, pentru ce te minunezi de darul lui Dumnezeu, care s-a dat în Legea cea nouă sfintelor icoane?" Ervan răspunse: Se scrie în psalmi: Idolii păgînilor, aur și argint, lucruri de mîini omenești.

Arhiepiscopul zise: "Nu mă împotrivesc la aceasta, că idolii păgînești, care nu știu pe Dumnezeu, sînt asemănări ale celor care au viețuit fără Dumnezeu întru toate nelegiuirile, vrăjitori, fermecători și ucigași, care au pierit din viața aceasta și spre a căror pomenire, unii din oameni le-au făcut idoli. Apoi neamurile, cele mai de pe urmă, înșelate și orbite fiind de satana, au socotit acele chipuri, ca idolii lor, cărora s-au închinat, ceea ce și voi ați făcut, închinîndu-vă celor ciopliți, jertfind pe fiii și pe fetele voastre diavolilor și ați vărsat sînge nevinovat, adică sîngele fiilor și fiicelor voastre, pe care le-ați jertfit celor ciopliți ai lui Hanaan. Asemănările ce le zugrăvim noi acum, ale sfinților lui Dumnezeu, acestea nu sînt idoli, ci icoane cinstite, pentru că zugrăvim asemănarea acelora care au cunoscut pe Dumnezeu și au crezut în El, care au plăcut Lui în cuvioșie și dreptate și au fost cinstiți ca sfinți și plăcuți lui Dumnezeu. Apoi cu darul lui Dumnezeu au făcut multe minuni: morți au înviat, bolnavi au vindecat, ochii orbilor au luminat, șchiopilor au dat umblare și surzilor auzire; pe cei slăbănogi i-au îndreptat, pe leproși i-au curățat și dracii din oameni i-au izgonit. Aceștia sînt al căror sfîrșit s-a făcut cinstit și pomenirea lor este lăudată și veșnică. Pentru că este cinstită înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui, iar pomenirea dreptului cu laude și întru pomenire veșnică va fi dreptul.

Ervan iarăși bîrfind sfintele icoane, de parcă n-ar fi auzit nimic pînă acum, arhiepiscopul a zis: "Haina ta, Ervane și cortul mărturiei, amîndouă fiind de lînă și de in, oare au deopotrivă putere? Toiagul tău și toiagul lui Aaron, care a odrăslit, oare au cinste deopotrivă? Ulciorul cel din casa ta și năstrapa în care este mana, oare deopotrivă sînt amîndouă? Sicriul tău, în care îți pui cele de trebuință trupului și sicriul Legii Domnului au deopotrivă mărire? Focul și untdelemnul pe care îl arzi în casa ta pentru lumină, oare se aseamănă cu sfeșnicul de aur cel cu șapte lumini? Casa în care petreci și biserica pe care a zidit-o Solomon, oare deopotrivă sînt? Nicidecum! Ci fără asemănare le cinstești pe acestea mai mult, de vreme ce prin acestea venea odinioară darul lui Dumnezeu. Deci în acest chip înțelege și pe ale noastre: că alta este idolul unui nedrept și afundat în iad și alta este chipul sfîntului și plăcutului lui Dumnezeu, căci prin acesta ni se dă darul Domnului, cu rugăciunile celui închipuit pe icoană".

Apoi a zis Ervan și despre îngeri, că sînt fără trupuri, după cum se scrie: Cel ce face pe îngerii săi duhuri, însă creștinii nu se rușinează a-i zugrăvi pe icoane ca pe niște trupuri". La aceasta a răspuns arhiepiscopul: "N-ai ce să zici, Ervane, pentru că de la voi ne-am învățat a zugrăvi pe îngerii lui Dumnezeu". Ervan zise: "Nicidecum de la noi, căci n-a fost acest lucru niciodată la noi". Iar arhiepiscopul zise: "Toată Legea cea veche ai învățat și aceasta n-ai știut". Ervan zise: "Viu este Domnul, că nu știu să fi fost cîndva la noi zugrăvite chipurile îngerești".

Arhiepiscopul zise: "Cu adevărat voi ați început acest lucru. Căci cînd a zidit Solomon biserică Dumnezeului Celui preaînalt, oare n-a făcut deasupra scăldătoarei heruvimii slavei, care umbreau altarul?

Asemenea și deasupra ușilor celor dintîi și celor de al doilea, au n-a făcut heruvimii? Încă și în cortul mărturiei cel făcut de Moise, nu era asemănare de heruvimi peste chivotul legii? Asemenea și pe catapeteasmă, oare nu erau închipuite cu cusătură, chipuri de heruvimi? Și toate aceste asemănări îngerești, nu erau cinstite de voi, împreună cu cortul și cu biserica? De aceea și voi ați închipuit și firea cea fără trup ați cinstit-o. Apoi pentru ce ne defăimați pe noi, care închipuim și cinstim fețele acelor sfinți bărbați, care fiind în trup, au bineplăcut lui Dumnezeu?" Unele ca acestea și altele asemenea acestora, precum se scrie în cartea cea deosebită, grăind, s-a scurtat ziua a patra și s-a făcut seară.

Sculîndu-se împăratul și arhiepiscopul, s-a risipit și soborul, așteptînd ca dimineața să fie sfîrșitul învingerii și prăznuirea biruitorului. Deci jidovii, bucurîndu-se pentru Ervan, că era puternic la întrebări și răspunsuri împotriva arhiepiscopului, îl numeau îndrăzneț, zicînd: "Bine te nevoiești, nu te teme, ci încă mai tare să stai, pentru că vedem că Dumnezeu este cu tine. Să nu se înfricoșeze inima ta, căci vedem că și împăratul vă ascultă cu plăcere pe voi amîndoi". Iar Ervan a zis către dînșii: "Fraților, bărbatul acesta, precum văd, mult mă covîrșește cu înțelegerea și cu graiul și nu este cu putință a-l birui. Ați auzit cum toate graiurile gurii mele dezlegîndu-le, le-a făcut de nimic". În ziua următoare, foarte de dimineață, iudeii cei mai înțelepți, venind iarăși la Ervan, acesta zise către dînși: Vă mărturisesc vouă acum, fraților, fără minciună, că voi fi biruit de arhiepiscop; căci am avut vedenie în noaptea aceasta pe proorocul nostru Moise și pe Iisus, despre care ne este întrebarea. I-am văzut pe ei stînd și vorbind pe aripa unei biserici; apoi am văzut pe Moise, închinîndu-se lui Iisus, avîndu-și mîinile sale strînse la piept, ca și cum ar fi fost legate și cu frică stînd înaintea lui Iisus, ca înaintea Domnului Dumnezeului său. Minunîndu-mă de acest lucru și deschizînd gura mea, am zis: Domnul meu Moise, dar oare bune sînt acestea care le faci? El, întorcîndu-se, m-a certat, zicîndu-mi: Încetează! Eu nu greșesc închinîndu-mă Stăpînului meu, că nu sînt dintre cei asemenea ție, pentru că cunosc pe Făcătorul meu și Domnul! Și tu, pentru ce faci atîta osteneală dreptului arhiepiscop, împotrivindu-te adevărului? Iată, în ziua viitoare vei fi biruit de dînsul și te vei închina ca și mine Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea am văzut, fraților și ce sînt acestea nu știu. Însă nu voi slăbi luptînd pentru legea noastră, pînă cînd va rîndui Dumnezeu ceea ce va voi".

Acestea auzindu-le, mulți s-au îndoit și au fost întru nepricepere. Făcîndu-se ziuă și iarăși adunîndu-se soborul, a venit împăratul cu suita sa. Apoi arhiepiscopul cu clerul și tot poporul adunîndu-se, Ervan, cu mulți învățători de lege care îl ajutau, au început din nou întrebările ca și în celelalte zile. Un logofăt al arhiepiscopului, pe care îl adusese împreună cu dînsul din Alexandria, și care scria foarte iute, stînd acolo, scria toate graiurile și ale lui Ervan și ale arhiepiscopului. Dar cu ajutorul Sfîntului Duh, care lucra prin gura arhiereului se biruia ceata potrivnicilor, iar a noastră se împuternicea întru Domnul. Arhiepiscopul se arăta biruitor în toate cuvintele, iar Ervan slăbea din ce în ce, ca și mulți învățători de lege, care îi ajutau lui, însă îi orbise răutatea lor; căci cu urechile greu auzeau și ochii lor se închiseseră împotriva adevărului. Acum era nevoie, ca la cuvintele arhiereului să-i urmeze puterea credinței, cum și lucrul cel cu minune, prin care să mustre răutatea celor împietriți și să rușineze necredința lor, lucru care s-a și făcut într-acest chip.

Slăbind Ervan cu totul, a strigat: "Pentru ce cheltuim vremea întru lungimea graiului și a ghicitorilor? Eu să dezleg aceasta? De voiești, o! arhiepiscope, ca fără de vicleșug să cred în Iisus al tău, cum că Acela este Dumnezeu adevărat, arată-mi-L pe El viu, ca să-L văd și să vorbesc împreună cu El. "Atunci voi mărturisi, că voi, creștinii ne-ați biruit pe noi!" Acestea zicînd Ervan, adunarea evreiască a strigat asupra lui: "Te rugăm învățătorule, să nu te înșeli și să nu te faci creștin; ci mai vîrtos te îmbărbătează și te întărește pentru adevăr; pentru că știi că nimic nu este mai adevărat, decît Însuși Dumnezeul părinților noștrii". Iar Ervan a zis către dînșii cu mînie: "Ce bîrfiți voi? Ascultați acum, de mă va încredința că Acela este, de Care mai înainte au vestit proorocii, după aceea ce voiți a mai aștepta?"

Văzînd arhiepiscopul că grăiește cu adevărat, iar nu cu vicleșug, a zis către dînsul: "Mare ispită faci, o! Ervane și o cerere mai presus de putere, căci nu oamenilor te împotrivești, ci lui Dumnezeu. Dar pentru încredințarea ta și a celor ce sînt cu tine și pentru ca și inimile celor ce sînt cu credință să se întărească, puternic este Domnul, ca și aceasta să o facă. Deci spune-mi clar, cum voiești să te încredințezi?" Ervan a zis: "Roagă pe Stăpînul tău, dacă este în cer, precum zici tu, să se pogoare aici și să se arate mie ca să vorbesc cu El. Viu este Domnul, că îndată voi crede în El și mă voi boteza".

Acestea zicînd Ervan, au strigat toți iudeii: "Cu adevărat, o! arhiepiscope, adeverește-ne cu fapta meșteșugul cuvintelor tale; arată-ne pe Hristosul tău, ca neavînd după aceea ce mai răspunde, cu frică să credem în El". Deci, a strigat Sfîntul Grigore ca să le arate pe Hristos simțitor, de este viu după răstignire și după moarte. După aceea jidovii grăiau deosebit între dînșii: "Dar de ne va arăta nouă arhiepiscopul pe Hristos, apoi, ce va fi? Vai nouă, căci nevrînd ne vom face creștini?". Unii ziceau: "De-L va arăta, apoi pentru ce să nu credem în El?". Alții ziceau: "Cum este cu putință să se arate Acela, Care, ca un om fiind ucis, a murit și atîția ani au trecut pînă astăzi de cînd s-a săvîrșit? Unde se va afla trupul și duhul Lui? Căci de mult s-au risipit și oasele Lui în mormînt?"

Arhiepiscopul, socotind mărimea lucrului și văzînd lupta potrivnicilor, s-a ridicat cu toată mintea la Domnul și cugeta în sine că, de nu va ruga pe Mîntuitorul Hristos, ca într-o împotrivire ca aceasta să împlinească cererea lor, apoi foarte mult se va bucura partea celor potrivnici și se vor arăta evreii biruitori, iar creștinii, biruiți și vor batjocori și vor defăima vrăjmașii pe creștini. Deci, a zis cu nădejde către adunarea evreilor: "De va voi Hristosul meu, desăvîrșit Îl voi arăta vouă. Însă voi cu dinadinsul să știți că, dacă Îl voi arăta și nu veți crede într-Însul, apoi îndată sabia vă va mînca pe voi toți. Iar dacă, pentru necredința mea, nu voi putea să vi-L arăt pe Domnul meu, apoi mergeți de aici după voia voastră".

Auzind acestea, unii s-au întristat, iar alții s-au bucurat, unii s-au întristat ca nu cumva să li se arate Hristos și atunci vor crede într-Însul chiar nevrînd, iar alții se bucurau, nădăjduind că nu le va putea arăta și vor rămîne întru rătăcirea lor. Deci au plăcut lui Ervan cuvintele arhiepiscopului și celorlalți înțelepți și învățători de lege care erau acolo, zicînd între dînșii: "Este cu neputință ca după cinci sute și mai bine de ani să fie viu omul acela, care s-a omorît de părinții noștri, s-a îngropat și s-a pecetluit în mormînt, apoi s-a furat de ucenicii Săi".

Sfîntul Grigore, părintele nostru, știind cuvintele Domnului cele zise în Evanghelie: Că de veți avea credință cît un grăunte de muștar, veți zice muntelui acesta: treci de aici acolo și va trece și nimic nu va fi vouă cu neputință. Aceste cuvinte ale Domnului avîndu-le în mintea sa și avînd către Dumnezeu credință nestrămutată și tare și nădăjduind spre El, s-a sculat de pe scaunul său și s-a depărtat puțin de dînșii la un loc lesnicios, puțin mai departe și s-a rugat. Împăratul, cu tot poporul cel credincios, se minuna și se înspăimînta de îndrăzneala și de credința lui cea mare către Dumnezeu, căci spre un lucru înfricoșat ca acela îndrăznește.

Deci, cu spaimă luau aminte să vadă ce va fi, iar arhiereul, mergînd puțin mai departe de sobor și însemnîndu-se cu semnul Sfinte Cruci, s-a rugat, plecîndu-și genunchii cu smerenie și cu umilință. Apoi, cu totul înălțîndu-și mintea, s-a rugat mult în auzul tuturor. Atunci pomenea în rugăciune toate tainele întrupării Cuvîntului Lui Dumnezeu și toată viața lui Hristos cea împreună cu oamenii, de la naștere pînă la patima cea de bună voie: crucea, moartea și învierea cea de a treia zi, și înălțarea cu trupul la cer. Iar la sfîrșit a zis: "Arată-Te, Stăpîne, de față acestor împietriți și orbiți cu răutatea; arată-Te pentru slava numelui Tău celui sfînt și cu ochii cei trupești să vadă omenirea Ta, cea făcătoare de viață, întru care Te-ai îmbrăcat pentru noi smeriții și cu care Te-ai înălțat la ceruri, pentru ca, văzîndu-Te, să creadă întru Tine, Dumnezeul cel adevărat și întru Părintele cel adevărat Care Te-a trimis, cum și întru Duhul Tău cel Sfînt".

Săvîrșind el rugăciunea și toți căutînd la dînsul cu sîrguință, îndată s-a făcut cutremur mare și fulger înfricoșat dinspre răsărit, încît și pămîntul s-a cutremurat și toți au căzut de frică. După puțin timp, sculîndu-se și ridicîndu-și ochii spre răsărit, iată s-a deschis cerul și un nor luminos, cu văpaie de foc și cu raze de soare, cobora de acolo pe pămînt, iar în mijlocul focului se vedea un bărbat cu podoabă mai frumoasă decît fiii omenești. Acela era Domnul nostru Iisus Hristos, strălucind la față și hainele se luminau ca de fulger, pășind în nor cu o mișcare preaminunată și se apropia către cele de jos. Apoi a stat în dreptul arhiepiscopului, deasupra norului, atrăgînd către sine ochii și inimile tuturor, prin podoaba Sa, pe care nu este cu putință a o spune limba omenească. Însă de frica slavei Lui, pe care nu sufereau să o vadă odinioară ucenicii în Tabor, au căzut toți cu fețele la pămînt: împăratul, boierii și tot poporul de la mare pînă la mic. Iudeii, fiind cuprinși de mare cutremur se întorceau într-o parte și într-alta și căutau să fugă, pentru că-i ardeau razele strălucirii celei dumnezeiești și slava Domnului, pe care nu puteau să o vadă, căci mare frică căzuse peste dînșii și nu le era cu putință a fugi, nici a păși din loc înapoi, fiindcă erau ținuți cu putere nevăzută.

Arhiepiscopul, întărindu-se, a strigat cu glas mare către Ervan: "Iată, Ervane, Acela de Care multe cuvinte ai auzit, vezi-L și te încredințează: că unul este Sfînt, unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!" Ervan, ca un mort, nu putea să mai răspundă nimic. Și a venit glas de la încuviințata slavă a Domnului, zicînd: "Pentru rugăciunea episcopului, vă vindecă pe voi Cel ce S-a răstignit de părinții voștri". Iar de glasul acela mai vîrtos s-au cutremurat și au căzut la pămînt, fiind cuprinși de frică, precum odată Saul, mergînd către Damasc, l-a strălucit lumină din ceruri și glas venind de sus, a căzut la pămînt, iar cu ochii deschiși nu vedea pe nimeni.

Săvîrșindu-se acestea astfel, s-a făcut înaintea Domnului un sunet dumnezeiesc și norul cel mai luminos care era sub Dînsul, l-a ascuns de la vedere. Și se strîngea acest nor din toate părțile în urma Lui, înălțîndu-se cu El în sus, pînă cînd toată slava Domnului a intrat în cer și apoi toate cele văzute s-au ascuns de la ochii lor. Împăratul cu toată mulțimea creștinilor au luat îndrăzneală și au început a striga în urma Domnului, multă vreme: Doamne miluiește. Iar cinstitul arhiepiscop era cu fața la pămînt, aducînd rugăciuni cu lacrimi către Domnul pentru popor.

După aceasta, toți cei ce erau în sobor, cu împăratul și tot poporul, cu multă cucernicie și cu frică cinsteau pe Sfințitul Arhiepiscop Grigore, minunîndu-se de atîta sfințenie și de puterea rugăciunilor lui. Iar iudeii se întrebau unul pe altul: "Oare vezi, frate?" Și răspundeau unul către altul, că nu văd deloc. Atunci au strigat către Ervan: "Amar nouă, învățătorul nostru, ce vom face?" Iar Ervan a zis: "Oare numai noi singuri am orbit, văzînd pe Dumnezeul creștinilor? Ori și creștinii au pătimit aceasta?" Creștinii, auzind, au zis: "Noi cu darul Domnului nostru vedem bine și mai sănătoși sînt ochii noștri, decît mai înainte, dar numai voi sînteți orbi pentru necredința voastră, pentru că Domnul Dumnezeul izbîndirilor a tăiat vederea ochiului vostru evreiesc, căci fiind nevrednici l-ați văzut pe El".

Atunci Ervan, cu mulțimea evreilor, ruga cu lacrimi pe arhiepiscop să deschidă ochii lor cei orbiți și să le dea Sfîntul Botez. Iar arhiepiscopul i-a întrebat dacă cu adevărat cred întru Domnul nostru Iisus Hristos și toți adevereau că cred fără îndoială. Învățîndu-i pe ei episcopii care erau împreună cu dînsul, preoții slujeau taina Sfîntului Botez. Cînd au intrat evreii în Sfînta baie a Botezului, îndată au căzut de pe ochii lor ca niște solzi și vedeau cu ochii cei trupești și cu cei sufletești, cu inima crezînd întru dreptate, iar cu buzele mărturisind pe Domnul nostru Iisus Hristos, spre mîntuirea lor.

Deci s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, începînd de la Ervan, căruia însuși împăratul i-a fost naș și i s-a pus numele din Sfîntul Botez, Leon, pe care l-a unit împăratul cu suita sa și sfatul său, făcîndu-l patriciu, ca pe un om cu bună înțelegere și vrednic de cinste. Atunci se căia Ervan foarte mult de rătăcirea sa cea mai dinainte și se minuna cu spaimă, avînd totdeauna în mintea sa arătarea Domnului, căci zicea: "Viu este în ceruri Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care părinții noștri L-au răstignit și L-au îngropat și L-au socotit că este mort!" Apoi zicea cu lacrimi: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, iartă-mi cîte am greșit Ție, întru neștiința mea"! Iar pe sfințitul arhiepiscop îl cinstea ca pe îngerul Domnului, nevrînd a se despărți de dînsul.

Astfel s-a luminat toată țara Omiriților cu lumina sfintei credințe, botezîndu-se prin toate cetățile și satele, nu numai iudeii ci și elinii. Și s-a făcut bucurie mare peste tot pămîntul acela, încît și îngerii din cer se bucurau de întoarcerea și de pocăința atîtor suflete și slăveau pe Dumnezeu, Care voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința adevărului să vină.

După aceasta, preasfințitul arhiepiscop Grigore a sfătuit pe împărat să poruncească să nu fie casele și locuințele evreilor împreună, ci să locuiască printre creștini, pentru ca să nu facă pe ascuns între ei adunări și sfaturi. Deci a poruncit să scrie carte împărătească într-acest chip, ca nimeni dintre evrei să nu dea fetei sale bărbat din neamul evreiesc, ci din fiii creștinilor să-și ia soț. Iar fiului evreiesc să nu i se dea mireasă dintre fetele evreice, ci din cele creștine să i se caute; și cine ar îndrăzni a încălca acea poruncă, să fie tăiat cu sabia. Aceasta a făcut-o arhiepiscopul ca neamul evreiesc să se amestece cu creștinii, să-și uite după oarecare vreme credința și obiceiurile cele de demult ale legii vechi.

Apoi, făcîndu-se liniște și pace adîncă și dreaptă credință strălucind pretutindeni, împăratul și cu preasfințitul arhiepiscop Grigore slujeau lui Dumnezeu fără lenevire, înălțînd laude, toată noaptea, Stăpînului Hristos, îngrijindu-se pentru mîntuirea neamului creștinesc și îndreptînd împărăția cu mila și cu adevărul.

Acest dreptcredincios împărat, Avramie, a domnit treizeci de ani în împărăția Omiriților și a adormit întru Domnul, avînd ziua sfîrșitului său vestită mai înainte de Sfîntul Grigore și a fost îngropat cu mare cinste în împărăteasca cetate a Farului.

După mutarea împăratului, nu după multă vreme, cel întru sfinți părintele nostru Grigore, bine păscîndu-și turma și întărind credința pe temelia apostolilor și a proorocilor, făcînd multe semne și minuni, întru slava lui Dumnezeu, a trecut din viața aceasta, în a nouăsprăzecea zi a lunii decembrie și a fost așezat cu cinste în aceeași cetate, în locul de îngropare al bisericii celei mari. Și s-a tînguit pentru dînsul tot pămîntul omiriților, dar mai ales iudeii cei botezați, pentru că tuturor le era ca un părinte bun și milostiv, iubit oamenilor și bineplăcut lui Dumnezeu. Acum șade înainte în cetele sfinților ierarhi, cu care slăvește împreună pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site