Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pomenirea fericitei împărătese Teofana, soția împăratului Leon
(16 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Fericita Teofana era cu nașterea și cu creșterea din Constantinopol, din seminție împărătească, rudenie a trei împărați și soție de împărat. Tatăl ei avea numele Constantin, fiind și cu dregătoria ilustrie, iar pe maica sa o chema Ana.

Aceștia, viețuind în cinstită însoțire, erau sterpi, pentru care lucru pururea se mîhneau, căci nu aveau fii. Și doreau foarte mult rod însoțirii lor, deci se rugau Preacuratei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoare și, mergînd de-a pururea întru cinstita ei biserică, cea din Forachia, își vărsau înaintea ei focul inimii lor, în rugăciunile cele cu osîrdie: "Să se dezlege o, Stăpîna lumii, nerodirea noastră, prin milostivirea ta și să primim naștere de fii de la Ziditorul, prin mijlocirea ta".

Ceea ce cereau cu credință au și dobîndit. Cu darul aceleia către care se rugau cu osîrdie au primit dezlegare nerodirii lor. Deci au născut prunc, parte femeiască, și i-au pus numele de Teofana, care, de la al șaselea an al vîrstei sale, a fost dusă la învățătură de carte și povățuită spre toată fapta cea bună. Și se vedeau, chiar din vîrsta ei cea copilărească, semnele faptelor bune celor mari ce aveau să fie, precum și ale sfințeniei. De aceasta se bucurau foarte mult părinții, văzînd obiceiurile ei cele bune și nădăjduiau că se vor mîngîia cu a ei naștere de fii. Deci, luau seama la un tînăr asemenea ei, de neam bun și cu obiceiuri bune, cu care să o însoțească după lege, căci acum era în vîrstă și înflorea cu toate darurile, mai mult decît cele de vîrsta ei.

În acea vreme s-a făcut cercetare de către împăratul Vasile Macedon ca să afle o fecioară bine împodobită cu fapte bune, pentru însoțirea fiului său, Leon, cel preaînțelept. Și, aflînd pe Teofana mai frumoasă decît altele, a însoțit-o cu fiul său, care era acum și el împărat, săvîrșind nunta cu multă bucurie și veselie. Trecînd cîtăva vreme, a semănat vrăjmașul viclean neghină între împărat și fiu, căci s-a ridicat cu mare mînie tatăl asupra fiului și luîndu-l pe el, împreună cu soția sa Teofana, i-a închis într-un loc întunecos, punînd străji mari. Aceasta s-a făcut după răutatea cea ascunsă a vicleanului Teodor Santavarin, episcopul Evhaitei, care era vrăjitor și pe care nu-l iubea împăratul Leon.

Aceasta s-a început așa: murind feciorul cel mai întîi născut, cu numele de Constantin, împăratul Vasile se mîhni mult și plîngea nemîngîiat după el. Văzînd vrăjitorul pe împărat în mare supărare, vrînd să-l mîngîie, a arătat cu vrăjile sale pe Constantin după moarte, venind spre el călare pe cal. Iar împăratul a cuprins pe fiul său în brațele sale și deodată nu l-a mai văzut. Se stinsese vrăjitoria. Atunci împăratul se sperie, crezînd că ce văzuse era adevărat și foarte mult cinstea pe Santavarin, avîndu-l prieten apropiat și asculta de dînsul. Iar împăratul cel tînăr, Leon, fiind înțelept și temător de Dumnezeu, se scîrbea de acel vrăjitor și, urîndu-l ca pe un vrăjmaș al lui Dumnezeu, nu-l băga în seamă.

Cugetînd însă cum să aibă izbîndă asupra împăratului Leon, deoarece îl trecea cu vederea, vrăjitorul a meșteșugit astfel: avînd prilej, s-a apropiat de împăratul Leon și, ca și cum i-ar dori binele și i-ar fi prieten, a zis: "Iată, tu ești împărat tînăr și ieși întotdeauna cu tatăl tău la vînătoare. Deci, ar trebui să porți la tine o săbioară, pentru vreo întîmplare, că uneori îți va trebui împotriva fiarelor, alteori o vei da tatălui tău la vreme de trebuință, iar altă dată, dacă niște vrăjmași - de care nu puțini are - ar năvăli asupra tatălui tău fără de veste, atunci, îndată scoțînd săbioara cea purtată pe ascuns, vei răni pe vrăjmaș și vei salva pe tatăl tău".

Aceste cuvinte înșelătoare ale acelui vrăjmaș, ascultîndu-le tînărul împărat și nepricepînd vicleșugul lui, a început a purta o sabie mică, cînd mergea la vînat sau oriunde ar fi mers cu tatăl său. După aceasta, vicleanul Santavarin a grăit în taină bătrînului împărat Vasile: "Iată, fiul tău Leon vrea să te omoare fără veste, pentru ca să împărățească el singur. Și acesta să-ți fie semnul gîndului lui cel rău: cînd ieși la vînat și este și el, poartă în cizmă ascunsă o săbioară pregătită, ca să găsească vreme prielnică să te lovească fără veste și să te omoare. Dacă voiești să știi, încearcă a merge la vînat și, ieșind la cîmp, poruncește să se caute ce are în cizmă și vei vedea de nu va fi așa, precum auzi de la mine".

Deci, împăratul Vasile a luat pe fiul său cel tînăr și a ieșit la vînat. Fiind la cîmp a poruncit să fie căutat în cizmă și a aflat o săbioară ascuțită la amîndouă părțile și îndată s-a aprins de mînie asupra fiului său, socotind adevărate cele spuse lui; și nu asculta spusele împăratului Leon, că nu spre moartea părintelui său are săbioara, ci pentru oarecare primejdii și pentru păzirea vieții lui. Dar tatăl, fiind supărat, nu-l ascultă și-l închise pe fiul său într-o casă întunecoasă din palat, împreună cu fericita Teofana, soția lui, punînd strajă puternică. Astfel, a izbutit vrăjmașul vrăjitor, și chiar mai rău, căci împăratul voia să-i scoată ochii fiului său, dar s-au opus patriarhul și toată suita sa.

Și a petrecut nevinovatul împărat Leon și cu fericita Teofana în acea închisoare întunecoasă mai mult de trei ani, nefăcînd nici un rău. Acolo nu se îndeletniceau decît numai cu posturi și cu rugăciuni, tînguindu-se în închisoarea lor și punînd înainte pe Dumnezeu - ca pe cel a toate văzător - martor pentru a lor nevinovăție. De multe ori încercă suita să roage pe împărat pentru ei, dar nu găsea prilejul.

Odată însă s-a ivit și acest prilej. În palat era un papagal, învățat să grăiască cîteva cuvinte omenești, cu care mîngîia pe împărat și pe ceilalți. Aceasta avea colivia aproape de camera împărătesei, mama lui Leon, care tot timpul își jelea fiul: "Vai! vai! fiul meu Leon". Pasărea a deprins și ea aceste cuvinte și odată, săvîrșind împăratul praznicul Sfîntului Ilie proorocul, a chemat pe toți boierii la masă, poruncind tuturor să se bucure cu el de acel ospăț. Iar pasărea, grăind omenește, repeta întruna: "Vai! vai! fiul meu Leon". Auzind acestea, toți boierii au lăsat masa, mîhnindu-se. Văzîndu-i împăratul, mîhniți și negustînd nimic și nebînd nimic, întrebă care e pricina. Iar ei s-au sculat toți și, cu ochii plini de lacrimi, au zis: "Dacă o pasăre, care nu are înțelegere, se mîhnește pentru domnul său, care fără vină pătimește și aceasta veșnic se tînguiește: "Vai! vai! fiule Leon!" dar noi care sîntem făptură înțelegătoare și cuvîntătoare, știind că fiul tău pătimește fără vină și numai din răutate omenească și clevetire rabdă mînia ta, cum să ne veselim, să mîncăm și să bem? Au nu noi trebuie să ne mîhnim? De a greșit fiul tău ceva, împărate, și ar fi vrut să ridice mîna asupra ta, apoi dă-ni-l nouă și-l vom face bucăți, iar dacă nu este vinovat întru nimic, precum știm, pentru ce-ți muncești sîngele tău?"

De aceste cuvinte umilindu-se împăratul, zdrobindu-și inima și fiindu-i jale, a poruncit îndată să scoată pe fiul său din închisoarea cea întunecoasă și să-i radă părul ce-i crescuse în întuneric, apoi, îmbrăcîndu-l în haine împărătești, să-l aducă la sine cu cinste. Și aducîndu-l, s-a sculat împăratul cu lacrimi și și-a îmbrățișat fiul său, l-a sărutat și l-a așezat iarăși la rînduiala cea dintîi. După aceasta a mai viețuit puțin și a căzut la boală și a murit, lăsînd toată stăpînirea împărătească fiului său. Iar Leon, după moartea tatălui său, prinzînd pe vrăjitorul Santavarin, a poruncit să-l bată și să-i scoată ochii și l-a surghiunit la Atena. Astfel s-a întors răutatea la capul său, care era cu credință maniheu, cu învățătura vrăjitor și cu fățărnicia creștin, iar cu dregătoria episcop, pe care împăratul Vasile îl socotea sfînt pentru minunile cele făcute cu vrăjile.

Iar fericita Teofana, după închisoarea aceea, deși era împărăteasă se sîrguia pentru mîntuirea sufletească, nesocotind întru nimic slava cea împărătească și trecînd cu vederea deșertăciunea vieții. Neîncetat, ziua și noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cîntări și rugăciuni și toată viața sa o petrecea întru plăcere de Dumnezeu și cu milostenii cîntîndu-L. Iar cu trupul său niciodată nu se sîrguia spre împodobire împărătească. Deși era pe dinafară împărăteasă, îmbrăcată cu podoabe scumpe, pe dedesubt era îmbrăcată cu haine aspre de păr, cu care-și chinuia trupul și-l omora. Viața ei era pustnicească, pentru că se hrănea numai cu pîine proastă și cu verdețuri uscate, iar mesele cele cu bucate multe, cu totul erau urîte de dînsa. Bogăția cea agonisită și cinstită, care intra în mîna ei, o împărțea săracilor, scăpătaților, sărmanilor și văduvelor, iar hainele de mare preț și podoabele le da în mîna acelora. Apoi locașurile cele proaste în care locuiau cei ce petreceau viața monahicească, erau înnoite de dînsa cu averi și cu toate cele de trebuință.

Astfel de sîrguință și purtare de grijă avea pentru toți această împărăteasă iubitoare de Hristos. Iar pe slugile sale și pe robi îi avea ca pe niște frați și surori și nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toți îi slăvea întru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecăruia, în oricare dregătorie și slujbă ar fi fost. Apoi, din gura sa n-a ieșit niciodată nici blestem, nici cuvînt mincinos, nici defăimare, nici clevetire, nimic rău. Teofana era către toți cu bunătate, căci plîngea cu cei ce plîngeau și se bucura cu cei ce se bucurau. Iar patul ei, deși era așternut cu vison și cu străluciri de aur împodobit, pe pămînt avea așternută o rogojină proastă, ori pe oase ascuțite se pleca spre somn. Acel așternut în toate nopțile, ca David, îl uda cu lacrimi și foarte puțin somn avînd, îndată se scula spre lauda lui Dumnezeu. Ducea o viață atît de aspră încît, repede s-a îmbolnăvit de o mare boală trupească, însă cu sufletul n-a slăbit cu rugăciunile către Domnul și n-a încetat a învăța legile lui Dumnezeu, citind sfintele cărți, ori ascultîndu-le. Apoi, toată osîrdia sa era să ajute întru totul pe cei năpăstuiți, să apere pe văduve și să îngrijească de cei săraci, să mîngîie pe cei mîhniți și să șteargă lacrimile celor ce plîngeau; și astfel s-a făcut maică a tuturor celor ce nu aveau scăpare și ajutor.

Viețuind în lume, Teofana s-a lepădat de toate cele lumești și a luat jugul cel bun al lui Hristos, iubindu-l; și Crucea luînd-o a purtat-o pe umeri și desăvîrșit a plăcut lui Dumnezeu. Simțind singură ieșirea sa din trup, a poruncit să vină toți la dînsa pentru despărțire. Apoi, dînd tuturor sărutarea cea de pe urmă, a trecut de la împărăția cea pămîntească către cea cerească și a stat înaintea Împăratului slavei, cu multe fapte bune fiind înfrumusețată și a fost rînduită în ceata sfinților, celor ce bine au plăcut lui Dumnezeu, iar cinstitul ei trup a fost îngropat cu mare cinste.

Bărbatul ei, împăratul Leon preaînțeleptul, văzînd viața soției sale, sfințenia ei cea mare și cinstind-o pe dînsa, nu ca pe o soție, ci ca pe o doamnă a sa și mijlocitoare către Dumnezeu, a gîndit ca mai înainte de vreme să zidească o biserică în numele ei. Iar sfînta înștiințîndu-se de aceasta, nu numai că n-a voit, ci l-a oprit cu totul pe el. De aceea biserica, care s-a început în numele ei, a devenit biserica Tuturor Sfinților, iar cu sfatul întregii Biserici, a așezat acest împărat ca să se serbeze praznicul tuturor sfinților, în duminica cea dintîi, după pogorîrea Duhului Sfînt. Căci, zicea împăratul, că de va fi Teofana sfîntă, apoi să se prăznuiască împreună cu toți sfinții căreia și de la noi să-i fie cinste în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site