Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Mucenic Elefterie, Episcopul Iliricului, și a maicii lui, Antia
(15 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Cînd împărățea în Roma Elie Adrian, slujind cu sîrguință idolilor, în acea vreme minunatul Elefterie s-a cunoscut ca o stea strălucită, a cărei patrie era marea cetate a Romei. Părinții lui erau de bun neam, străluciți și bogați, iar maica lui s-a învrednicit de mai mare cinste și slavă pentru credința în Hristos, învățată fiind de Sfîntul Apostol Pavel, care a botezat-o și numele ei era Antia. Dînsa, născînd pe acest sfînt, i-a pus numele de Elefterie și l-a crescut bine întru buna credință.

Deci, ajungînd el în vîrstă, l-au dat lui Dumnezeu, prin mîinile arhiepiscopului Romei, Anichit, ca un dar cu adevărat vrednic lui Dumnezeu. Iar arhiepiscopul, văzînd pe copil cu deprinderi bune, l-a pus în rînduiala clericilor și, în al cincisprezecelea an al vîrstei lui, l-a făcut diacon, iar în al optsprezecelea an, l-a hirotonisit preot și în al douăzecilea an al vieții lui, l-a ales episcop al Iliricului.

Dar să nu se mire cineva că l-a făcut episcop așa de tînăr, căci arhiepiscopul a văzut în acest tînăr mari fapte bune, fiind atît de înțelept și de cuvîntător, încît atrăgea către dreapta-credință, cu învățătura lui, pe cei ce se întîmplau a vorbi cu dînsul. Pentru ca să se pună făclia în sfeșnic și să nu se ascundă sub obroc - după cum zice Sfînta Evanghelie -, ca să lumineze multe suflete și să întoarcă pe cei întunecați către cinstirea de Dumnezeu, pentru aceasta l-a suit în scaunul episcopiei, știind că mulți se vor lumina printr-însul, precum s-a și făcut. Căci s-au întors mulți elini și s-au botezat, fiindcă dulceața și înțelepciunea cuvintelor lui îndemna pe toți ascultătorii să cunoască adevărul.

Diavolul care zavistuiește totdeauna mîntuirea omului, turba asupra lui și scrîșnea cu dinții săi, necuratul. Însă, neputînd să-l omoare pe dînsul, a invitat pe răucredinciosul împărat Adrian a se ridica asupra adevărului și a prigoni pe creștini. Dar mai întîi se silea a lua dintre creștini pe Elefterie, voind a pierde pe învățătorii cei mai aleși ai dreptei-credințe și a-i smulge ca pe niște spice mai alese din holda lui Hristos. Împăratul a trimis cu cumplită poruncă pe un voievod Felix, ca să aducă cu sila pe Elefterie la judecata împărătească. Acela, ajungînd la Iliric, a nimerit în acea vreme cînd bunul păstor hrănea, în biserica Domnului, oile sale cele cuvîntătoare cu pășunea duhovniceștilor cuvinte.

Deci, înconjurînd biserica cu ostași, a intrat singur înăuntru, căutînd cu sălbăticie și cu chipul arătînd cruzimea celui ce-l trimisese. Dar, văzîndu-l pe Elefterie cu atîta bună podoabă și auzind dulcea limbă și preaînțeleapta învățătură, s-a minunat foarte mult că ieșea din gura sa un dulce izvor de învățătură, învățîndu-i pe cei ce-l ascultau bunacredință. De aceea a stat și el și a ascultat cu luare-aminte cele ce se spuneau despre Hristos și despre puterea Lui. Apoi, schimbînd iuțimea în blîndețe, căci avea holda inimii lesnicioasă către primirea cuvîntului lui Dumnezeu, din lup s-a făcut oaie și din prigonitor, ucenic, uitînd cele dintîi; din tîlhar s-a făcut slugă bună și credincioasă lui Hristos, pe care-L prigonea.

Trecînd cu vederea porunca cea împărătească, a căzut la picioarele sfîntului și din acel ceas nu se depărta de învățătorul său, luminîndu-se cu cuvintele lui și întărindu-se în buna-credință. Astfel, Felix, schimbîndu-se din păgînătate în dreapta-credință, nu se mai gîndea să se întoarcă la cel care-l trimisese; iar Sfîntul Elefterie, dorind să rabde pînă la sînge pentru credința în Hristos, se sîrgui să meargă împreună cu Felix la împărat. Acesta, nu ca un voievod ducea pe cel legat, ci ca pe un mielușel urmînd păstorului. După ce au ajuns la o apă, Felix - ca și famenul Candachiei, care a primit botezul de la apostolul Filip - s-a botezat și el de dumnezeiescul Elefterie și s-a dezbrăcat de întunericul închinării idolești ca de o haină putredă.

Venind ei în Roma, Felix n-a fost cunoscut de credincioși cum că s-a unit cu Biserica lui Hristos și le-a povestit toate cele despre Elefterie. Iar acesta, fiind adus după porunca împăratului înaintea judecății, a stat fără frică și cu mărime de suflet.

Căutînd spre el împăratul și văzîndu-l tînăr, frumos la față, cu ochii luminoși și împodobit cu toate darurile firești, a zis: "Pentru ce o! Elefterie, ai lăsat credința părintească și, socotind întru nimic cinstirea zeilor, cinstești un Dumnezeu nou, care nu numai că a murit, ci și cu o moarte preacumplită a murit". Dar Elefterie nu voia să răspundă celui ce vorbea fără-de-minte, urmînd lui Hristos, care tăcea în patima Sa înaintea lui Pilat și chiar înaintea lui Irod nimic nu răspundea. Împăratul iarăși a zis: "Răspunde, pentru ce te-ai făcut așa fără-de-minte, amestecîndu-te cu credința creștinească? Pleacă-te mie și jertfește zeilor. Dacă te vei întoarce, cu mare cinste te voi cinsti; iar de nu, grele munci voi aduce asupra ta".

Elefterie, chemînd pe Domnul Care a zis: Nu vă îngrijiți cum, sau ce veți grăi, că Eu vă voi da vouă înțelepciune, căreia nu vor putea să se împotrivească, a răspuns: "Cum pot să slujesc unor zei nesimțitori ca aceștia și unor idoli fără suflet sau să mă unesc cu voi, care le slujiți lor. Eu vă și plîng pe voi, care vă închinați lor; căci Dumnezeul cel adevărat cinstindu-vă pe voi cu cuvîntarea, voi v-ați făcut mai necuvîntători și mai necinstiți decît lemnele și pietrele, încît pe acelea le socotiți a vă fi vouă zei, lăsînd pe adevăratul Dumnezeu, care cu înțelepciune ne-a făcut pe toți și toată lumea a zidit-o. Pentru că cerul și pămîntul sînt zidirile Lui, iar noi sîntem, dintr-acele lucruri care le-a creat, lucrul cel mai frumos și mai cinstit, măcar că ne rătăcim, umblînd în neștiință ca într-o noapte și necunoscînd ce este de folos și ce nu este, ridicăm război împotriva Dumnezeului nostru. Iar pe aceia care sînt cu adevărat vrăjmașii și potrivnicii noștri, adică diavolii, o! nebunie! îi socotiți a fi domni și zei și îi slăviți cu daruri și cu jertfe! Eu mă lipesc de Domnul meu și sînt unit pururea cu El și Stăpînului meu Hristos îi slujesc. Iar cinstirile și darurile tale pe care mi le făgăduiești, cum și muncile și caznele cele înfricoșate și cumplite cu care ne îngrozești, le socotesc ca pe niște jucării și săgeți de copii; căci eu m-am lepădat de lume și m-am răstignit, ca învățătorul meu Pavel și moartea pentru Hristos o socotesc desfătare, slavă și veselie".

Auzind împăratul, s-a umplut de mînie și a poruncit să aducă un pat de aramă și dedesubt să pună mulțime de jăratec; iar deasupra să-l întindă gol pe mucenic și să aprindă neîncetat cărbuni dedesubt, pînă cînd va muri. Fiind pregătit patul, s-a suit sfîntul mucenic și s-a întins cu tot trupul. Poporul care se adunase ocăra pe împărat pentru acea tiranie, zicînd: "Pentru ce piere rău, ca unul din făcătorii de rele, acest bărbat cinstit și slăvit, de bun neam și preaînțelept?" Dar Dumnezeu din înălțime ușura durerile mucenicului care sta, parcă ar fi stropit de rouă și așezat pe trandafiri, pe acel pat. Îmblînzindu-se, împăratul a poruncit să-l ia de pe acel pat, părîndu-i că ar fi de acum mort. Dar acesta s-a sculat de pe pat viu și sănătos, nevătămat de foc, vesel și plin de bucurie, cîntînd: Înălța-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu și bine voi cuvînta numele Tău în veci; lăuda-voi pe Dumnezeul care veselește tinerețile mele; toate neamurile vor lăuda lucrurile Tale, Doamne, puterea și minunile Tale vor povesti.

Sfîntul Elefterie, lăudînd pe Dumnezeu, stătea cu îndrăzneală înaintea tiranului, zicînd: "Caută, o! împărate, asupra mea, care socotești că sînt mistuit de foc și cunoaște pe Hristos cel propovăduit de mine, cunoaște și neputința zeilor tăi". Împăratul, socotindu-se luat în rîs și aducîndu-i-se acea ocară, se gîndea cum să-l pedepsească mai cumplit. S-a adus din nou un grătar de fier încins în foc, iar deasupra turnau untdelemn încins; dar nici de astă dată n-a lăsat Dumnezeu pe mucenicul său, pentru că, fiind pus pe grătar, îndată s-a stins focul, grătarul s-a răcit și nu mai ardea untdelemnul pe el, iar mucenicul era nevătămat. Dar împăratul nu s-a liniștit, ci mai aprig s-a pornit asupra sfîntului. Căci ca un orb numai aceasta avea înaintea sa, ca, muncind pe sfîntul, să facă spre plăcerea zeilor săi, care sînt diavoli ucigători de oameni.

A poruncit apoi să aducă o tigaie și s-o umple cu ceară, smoală și cu seu, s-o pună pe foc și să-l bage pe sfînt într-însa. Elefterie de-abia aștepta, dar împăratul l-a oprit, zicîndu-i: "Nu zăbovi, o! Elefterie, stînd în pragul morții, ci, alege-ți cele ce-ți sînt de folos. Pentru că eu foarte mult mă îngrijesc de tine ca să nu pieri și te iubesc ca pe fiul meu și nu voiesc, pe zeii mei mă jur, să se dea singur la pierzare un bărbat așa de bun și de neam, dulce vorbitor și cu fața frumoasă și nu pentru altceva, decît numai pentru neplăcerea cea deșartă a grumazului său celui împietrit".

Mucenicul însă îi răspundea cu bărbăție, îl defăima, numindu-l lup care pîndește oile lui Hristos. Apoi a zis: "Orice vei face nu mă vei putea pleca de la dreapta credință". Atunci, mîniindu-se Adrian, a poruncit să-l întindă în tigaie. Acestea făcîndu-se, iarăși dumnezeiasca pronie a făcut ceea ce a făcut întîi, adică focul l-a prefăcut în rouă și un vînt răcoros bătea peste acest bărbat. Adrian, neștiind ce să mai facă, văzînd că tot ce face i se întoarce împotrivă, se minună, nedumerindu-se. Atunci era eparh al cetății Coremon, bărbat ales care era maestru și știa multe feluri de munci. Văzînd pe împărat foarte tulburat că nu știe ce să-i mai facă mucenicului ca să-l îndoaie, a zis: "Eu, împărate, voiesc să te scot din grijă și osteneală pentru Elefterie și să-l fac ori să împlinească voia ta, ori să moară".

Acestea zicînd, a poruncit să facă un cuptor de aramă cu fiare ascuțite și să-l bage pe Elefterie într-însul. Eparhul știa credința în Hristos, învățat fiind de Felix, dar fiind prieten al împăratului, pentru slava cea vremelnică, nu s-a lepădat de credința idolească. Pregătind el acea cumplită caznă pentru mucenic, sfîntul și-a ridicat ochii săi sufletești și trupești și toată mintea și-a îndreptat-o spre Dumnezeu, umplîndu-se de o bucurie fără seamăn și zicînd: "Mulțumescu-ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit de atîtea bunătăți; căci cu mîna Ta cea tare m-ai învrednicit a răbda toate, pentru numele Tău cel sfînt. Deci, acum caută din cer și vezi ce au făptuit asupra mea cei ce mă urăsc, izbăvește sufletul meu de înțepăturile lor și de bărbații sîngelui mă păzește, ca un bun, ca să Te cunoască toți pe Tine unul Dumnezeu, pînă la toate marginile pămîntului".

Apoi, rugîndu-se pentru cei ce-l munceau, ca și Sfîntul Ștefan pentru cei ce-l ucideau cu pietre, a zis: "Atinge-te de inimile lor o! Stăpîne, cela ce ești bogat întru milă, iar numele Tău cel sfînt fă-L lor cunoscut și adu-i către voia Ta cea sfîntă, ca să Te cunoască pe Tine, unul adevăratul Dumnezeu și să lase închinăciunea idolească cea pierzătoare, că bine ești cuvîntat în veci. Amin".

Rugîndu-se astfel mucenicul, Coremon, eparhul asculta cu luare-aminte cuvintele grăite de cel în rugăciune și îndată s-a aprins în el dreapta credință, cea mai dinainte primită și schimbîndu-l deodată, ca și cum n-ar fi fost acela care dorea moartea mucenicului, apropiindu-se de împărat a zis: "Pentru ce se dă Elefterie cel fără de vină spre niște munci ca acestea? Pentru care pricină se osîndește spre o moarte cumplită ca aceasta?"

Împăratul, mirîndu-se de cuvintele lui, s-a tulburat și căutînd cu iuțime asupra lui, l-a întrebat de ce și-a schimbat gîndul așa degrabă? Apoi îi zicea: "Eu pe tine te-am cinstit mai mult decît pe oricare alt boier al palatului meu, ți-am dat bogăție multă, te-am făcut eparh. Oare ești iubitor de argint și ai luat de la mama lui Elefterie aur și acela te-a schimbat deodată? Dar nu-ți ajung darurile mele, bogăția, slava, averea, cinstea cu care te-am făcut cunoscut în toată Roma? Iar de poftești ceva mai mult de la mine, iată, toate visteriile mele sînt deschise înaintea ta; ia cu amîndouă mîinile precum îți place și nu te lăsa cumpărat de o femeie pe ascuns, pentru puțin aur".

Coremon, umplîndu-se cu totul de Duhul Sfînt și cu rugăciunile cele mucenicești avînd mintea luminată, a strigat: "Cinstea ta să fie cu tine spre pierzare și aurul tău să-l ardă focul care te așteaptă în muncă; căci te-ai făcut orb de voia ta, față de adevăr și nu cunoști neputința zeilor tăi, care nu pot izbăvi de focul acesta pe nici unul din voi; iar Dumnezeul acela, pe care îl cinstește Elefterie, l-a făcut pe el mai tare decît focul și mai presus decît orice fel de munci".

Cu acele cuvinte s-a pornit împăratul spre negrăită mînie, căci așa este obișnuit ca prieteniile mari să nască vrăjmășii mari. Deci a poruncit să arunce pe eparh în cuptorul acela pe care l-a pregătit mucenicului Elefterie și cînd s-a apropiat Coremon de cuptor și a văzut înfricoșata văpaie a strigat către Sfîntul Elefterie: "Roagă-te pentru mine și mă înarmează și pe mine cu aceeași armă a lui Hristos, cu care ai înarmat pe voievodul Felix". Și fiind înarmat de mucenic cu semnul Sfinte Cruci, s-a aruncat în cuptor și nevătămat s-a aflat acolo; iar după un ceas a ieșit sănătos, mulțumind și lăudînd pe Domnul.

Adrian, ostenind cu muncile, a poruncit să-i taie capul lui Coremon; și astfel au luat sfîrșit pătimirile sale și în puțină vreme a luat comoara cea veșnică și bucuria cea negrăită. După aceasta a aruncat pe Sfîntul Elefterie în acel cuptor, iar focul s-a stins îndată, fiarele s-au răcit și s-au rupt cele ascuțite ca și cum s-au sfiit de trupul mucenicului, mustrînd orbirea cea sufletească a aceluia ce-l muncea și atrăgînd pe cei ce stăteau împrejur, spre cunoștința lui Dumnezeu, Celui ce făcea acele minuni preaslăvite. Atunci au strigat cei ce erau împrejur: "Mare este Dumnezeul creștinilor, cel mărturisit de Elefterie". Dar muncitorul rămase în nepricepere și a hotărît să-l bage în temniță și apoi a adunat pe slujitori să se sfătuiască cum să-l omoare pe Elefterie.

Sfîntul mucenic Elefterie a fost chinuit cu foame în temniță multe zile; iar cel ce a trimis altădată hrană lui Daniil prin Avacum și lui Ilie prin corb, Acela n-a trecut cu vederea nici pe Elefterie, care se topea de foame, ci îl hrănea cu hrană îngerească. După aceasta a poruncit tiranul să aducă niște cai sălbatici și să-l lege de ei, ca fiind tîrît de dînșii și rupîndu-se, să moară. Dar în zadar își pierdea vremea și se muncea, căci pe cînd el, neînțeleptul, nepriceputul, necuratul nu înceta cele rele a cugeta asupra sfîntului, Domnul cel Atotputernic nu întîrzia a trimite din înalt ajutor. Și a venit îngerul Domnului și a dezlegat pe Elefterie și, răpindu-l din mîinile celor ce-l munceau, l-a suit într-un munte, aproape de cetate, la loc pustiu unde sălășluiau fiarele sălbatice. Acolo sfîntul mucenic, înălțînd laude lui Dumnezeu, viețuia împreună cu fiarele, blînde ca niște oi, fără frică, pentru că leii și urșii îl înconjurau și se gudurau auzind glasul său și, ca robii, urmau domnului său, slujindu-l și păzindu-l.

După cîtăva vreme, au aflat de dînsul și vînătorii care umblau după vînat prin pustie și au spus împăratului Adrian, care a trimis ostași îndată ca să-l prindă pe Elefterie. Mergînd și năvălind asupra lui ostașii, au năvălit fiarele asupra lor și i-ar fi sfîșiat pe dînșii, de nu le-ar fi oprit sfîntul și de nu le-ar fi trimis în pustie; iar el a purces cu ostașii spre împărat, bucurîndu-se de parcă ar fi mers la ospăț, vorbind cu dînșii pe drum despre Împărăția lui Dumnezeu și despre focul gheenei, care era pregătit închinătorilor de idoli, încît i-a făcut creștini și i-a botezat pe cei ce erau cu dînsul, fiind aproape cinci sute și au venit la împăratul Adrian, la Roma. Iar acesta l-a osîndit spre mîncarea fiarelor - trimițînd asupra sa o leoaică foarte sălbatecă și neîmblînzită, care mai întîi s-a pornit cu iuțeală asupra sfîntului, dar pe urmă s-a domolit și și-a plecat botul la picioarele lui și i-a lins talpele, de parcă ar fi avut glas și a înțeles de sfînt, smerindu-se înaintea lui.

Nici aceste minuni nu le-a crezut tiranul împărat, ci a crezut că leoaica era parte femeiască, care nu are atîta putere și de aceea n-a vătămat pe sfînt. Deci a poruncit să aducă un leu de parte bărbătească, dar și acesta, văzînd pe sfînt, s-a arătat mai blînd ca leoaica; și acesta îi lingea și-i săruta picioarele, se juca și se gudura pe lîngă el bucurîndu-se, arătînd înțelegere și dragoste către sfînt. Cei din jur, care aveau ochii sufletești deschiși, văzînd și aceste minuni, au strigat: "Mare este Dumnezeul creștinilor".

Cei orbi ziceau că este vrăjitor și fermecător; pe aceștia i-a pedepsit Dumnezeu după dreptate, ca să se astupe - după cum zice dumnezeiescul părinte David - buzele cele viclene, care grăiesc asupra dreptului fărădelege și defăimare. Căci îndată ce au zis cuvintele cele de hulă, nevăzut rănindu-se, au murit.

Tiranul, nepricepînd ce să mai facă, văzînd pe sfînt că biruiește toate muncile, a poruncit să-i taie capul cu sabia; și aceasta făcîndu-se și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Iar maica sfîntului, fericita Antia, care privea cu bucurie spre nevoința sfîntului, cuprinzînd trupul lui cel mort, îl săruta, veselindu-se cu duhul și mulțumind că sîngele fiului său cel luat dintr-însa, s-a vărsat pentru Hristos; apoi a căzut moartă lîngă el, ucisă fiind cu sabia de cei necredincioși. Iar credincioșii ce erau din Iliric și cei din Avlona, adică din episcopia mucenicului, luînd sfintele lor trupuri și cu miresme ungîndu-le, le-au îngropat cu cinste, lăudînd pe Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site