Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie și a celor împreună cu dînșii
(14 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Țara Bitiniei a odrăslit pe sfinții mucenici: Tirs, Levchie și pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut și au pătimit pentru Hristos, în vremea împărăției lui Decie, într-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, în cetatea Cezareei și era mare osîrduitor spre închinarea idolilor, îngrijindu-se pentru capiștile și jertfele cele necurate și pentru toate cele ce erau plăcute idolilor. Acela silea pe toți la unirea sa cea fără de Dumnezeu, pe unii înșelîndu-i cu îmbunări, iar pe alții înfricoșîndu-i cu îngroziri, ca să fie părtași ai închinării lui păgînești la idoli. Iar Levchie care era între cei dintîi ai cetății, bărbat cinstit și vestit cu învățătura, cu înțelegerea și cu neamul bun, văzînd fărădelegile ce se făceau, foarte mult îl durea inima și se aprindea cu rîvnă către Dumnezeu.

Neputînd mai mult a tăinui văpaia rîvnei ce-i ardea înăuntru și nevrînd mai mult a-și ascunde sfînta credință, ce era în sine, a stat înaintea ighemonului zicînd: "Pentru ce, o! Cumvrichie, te înarmezi cu ticăloșie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei păgîni, nesimțitori și surzi? Căci pe mulți îi atragi în acea rătăcire, încît se fac oamenii mai nesimțitori decît pietrele; fiindcă nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevărat și Mîntuitorul și a umbla în lumină, lăsînd întunericul rătăcirii". Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de mînie, urînd pe cel ce grăia adevărul și fără întrebare a poruncit să-l bată pe Levchie. Iar acesta primind rănile de bună voie, mulțumea lui Dumnezeu și prin aceasta întărîta și mai mult pe cel ce-l chinuia. Și pînă într-atîta a fost bătut, încît au ostenit cei ce-l băteau și a slăbit trupul lui de răni; iar el se ruga ca să se dezlege de trup, dorind să se ducă la Domnul.

Deci, a avut ajutător dorinței sale pe tiran, care a poruncit să fie scos în afara cetății și să i se taie capul. Și mergea sfîntul dus de gealați (muncitori), însă fără temere și fără tulburare nearătînd pe față nici o durere, ci numai o bucurie și a veselie ca și cum nu s-ar fi dus la tăiere, ci la încununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a săvîrșit cu dreaptă credință prin tăiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca să primească cununa cea mucenicească pentru pătimirea sa.

După aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie în toate părțile acelea, încît se ascundeau creștinii, temîndu-se de pedepsirea lui cumplită. Iar fericitul Tirs, care, deși nu era încă botezat, ci numai chemat în rînduiala aceea creștinească, înarmîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, a venit înaintea tiranului și a zis: "Bucură-te, prealuminate ighemoane". Ighemonul i-a răspuns la fel. Apoi a zis Tirs: "Oare liber este înaintea voastră, a celor ce faceți judecată, a grăi fiecare ce voiește? Sau numai a supune poruncilor voastre, fără a scoate vreo vorbă"?

Iar ighemonul, care parcă ar fi uitat ce a făcut lui Levchie, a zis; "Este liber și de la nici unul nu este luat acest drept, cu atît mai mult cînd voiește să vorbească spre folosul obștii". Tirs a zis: "Și ce poate să vorbească cineva mai de folos decît ceea ce folosește sufletului? Eu te-am văzut aducînd multora nevoie și pagubă de mîntuire și de la mărturisirea cea adevărată scoțîndu-i, apoi atrăgîndu-i ticăloșește spre rătăcirea cea idolească și, bine știind că tu aprinzi focul gheenii asupra capului tău, iar mai vîrtos asupra sufletului tău, am cugetat să vorbesc cu tine, cu îndrăzneala ce se cuvine și să știu de la tine pentru ce pricină, lăsînd pe Ziditorul cerului și al pămîntului și a tot neamul omenesc, ai legiuit a te închina mai bine lucrurilor mîinilor omenești, zicînd lemnului: "Tatăl meu ești tu", precum mustra dumnezeiescul Ieremia și pietrei: "Tu m-ai născut pe mine". Apoi toată purtarea ta de grijă este aceasta, ca să-i pleci pe oameni să se închine idolilor".

Ighemonul a zis: "Aceste vorbe ale tale fără vreme și de prisos te arată că ești bolnav de creștinătate; însă întrebările tale cele deșarte și dezlegările cele mincinoase lasă-le celor de prin școli și celor ce nu se îngrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii împărătești și, apropiindu-te, jertfește-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fără de vreme, vei afla de la noi răsplătire cu bună vreme prin muncile cele gătite ție". Iar el a zis: "De vreme ce sînteți zidire înțelegătoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, vouă a face ceva fără minte și fără socoteală, ci cu judecată și cu întrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a împăratului tău, fă cele poruncite ție". Cumvrichie a zis: "Mi se pare că blîndețea noastră te face prea mîndru, dar văzîndu-te om înțelept și ager la minte, te sfătuiesc să te supui, mai înainte pînă nu vei fi muncit. Deci, vino în capiște și dă cele ce se cuvin zeilor, căci așa vei dobîndi iertare de greșelile tale cele trecute, iar marelui împărat te vei face prieten și în toată vremea vieții tale întru mare cinste vei viețui împreună cu noi".

Zis-a sfîntul: "Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de față și să nu ți se pară că m-ai aflat nepregătit și neînvățat; pentru că mult am învățat singur și, cu multă socoteală cercetînd, am cunoscut că zeii voștri idoli sînt fără de suflet, și jertfirile lor sînt necurate și am rîs de dînșii. Apoi am ales credința creștinească care este curată și adevărată; deci, de-ți este ceva poruncit pentru noi de la împărat, nu fi cu nebăgare de seamă a face".

Acestea zicîndu-le fericitul, l-a mîniat pe tiran, care a poruncit îndată unor tineri puternici la mîini să-l pălmuiască, să-l bată tare și, legîndu-l cu curele de mîini și de picioare, de amîndouă părțile să tragă tare și să-l tîrască cu sila. Făcîndu-se aceasta se rupeau mădularele fericitului de la încheiturile lor; iar mucenicul, răbdînd acestea, se arăta cu fața luminoasă. Apoi a poruncit muncitorul să-i împungă cu fiare ascuțite sprîncenele și ochii, iar cu unelte de aramă să-i sfarme fălcile și să-i zdrobească dinții. Iar sfîntul, în acele munci, își bătea joc de tiran, întărîtîndu-l și mai mult.

Atunci ighemonul, topind plumb și gătind un pat de fier și punînd pe mucenic cu fața în jos pe acel pat, a chemat vrăjitorii și momitorii ca să-l înșele cu cuvinte. Aceia sfătuiau cu cuvinte dulci pe fericitul măcar cîtăva vreme și cu fățărnicie să se supună ighemonului și-i ziceau: "Și de cumplitele munci te va slobozi și de multe bunătăți vei fi părtaș, și-ți va ierta aceasta Dumnezeul tău, știind neputința firii, și nu se va mînia, fiind foarte bun și milostiv, precum auzim". Iar mucenicul a zis: "De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, că este bun și foarte milostiv, pentru că, dacă voi, auzind de muncile cele fără de sfîrșit care vă așteaptă, nu vă întoarceți din calea rătăcirii voastre, nici vă abateți de la pierzarea voastră, apoi eu pentru ce să nu rabd cu bărbăție muncile cele vremelnice, care au răsplătire în împărăția cerurilor și să primesc bunătățile cele nesfîrșite și de-a pururea viitoare?"

Acestea zicînd sfîntul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol și îndată plumbul, ca un rîu vărsîndu-se, pe mulți necredincioși care stăteau împrejur, i-a vătămat și i-a pierdut; iar sfîntul s-a sculat de pe pat nevătămat și cu tot trupul sănătos. Acestea văzîndu-le cu ochii, s-au spăimîntat de acea minune și chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi cînd se cădea a ști cine este cel care face acestea, el însuși de voia sa petrecea orb, încît s-a împlinit scriptura: "Ați văzut de multe ori și n-ați păzit; și avînd urechi deschise, n-ați auzit". Deci, iuțindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecător și vrăjitor, a început să-l muncească cu și mai multe chinuri, pe care sfîntul le răbda cu bărbăție. Apoi s-a auzit un glas de sus, întărind pe nevoitorul, de care păgînii s-au înfricoșat foarte, iar credincioșii s-au întărit în credință. Atunci ighemonul, nerăbdînd mai mult ocara, a poruncit să arunce pe sfînt în temniță legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetînd ce să scornească ca să-l muncească și să-l piardă.

Fericitul Tirs, în temniță, cu sîrguință se ruga la Dumnezeu ca să-l învrednicească Sfîntului Botez și, îndată cercetîndu-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legăturile cu care era legat și ușile temniței s-au deschis singure. Iar el ieșind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea în aceea vreme de frica păgînilor.

Episcopul, văzînd pe mucenic venind la el, a căzut la picioarele lui, pentru că auzise de răbdarea și bărbăția lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea căzînd la picioarele episcopului, a zis, ridicîndu-l: "Nu face aceasta, o, preacinstite părinte, nici răpi închinăciunea care se cuvine ție de la noi, pentru că n-am venit a binecuvînta, ci a primi binecuvîntare". Iar episcopul a zis: "Se cuvine ție a ne binecuvînta pe noi, ca cel ce cu adevărat ai arătat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune și te-ai îmbrăcat cu haina cea prea strălucită a Duhului, prin răbdarea muncilor cumplite". Iar mucenicul a răspuns: "Pentru aceasta am și venit aici, ca să mă îmbrac în haina nestricăciunii, născîndu-mă prin apă și prin Duh, pentru că încă nu sînt învrednicit cu Sfîntul Botez. Deci, nezăbovind, împlinește-mi dorința mea și fă ceea ce se cuvine dreptei credințe".

Episcopul îndată a botezat pe Sfîntul Tirs; iar el, ieșind din baia Sfîntului Botez, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai învrednicit a mă curăți prin apă și prin Duh, ajută-mi să mă botez și eu cu botezul cu care te-ai botezat prin pătimire și, bînd paharul Tău, să mă fac închipuire morții Tale". Apoi vorbind puțin cu episcopul și binecuvîntîndu-se unul pe altul, s-a întors pătimitorul lui Hristos în temniță, mergînd înaintea lui o lumină dumnezeiască și urmîndu-i îngerii, precum au văzut cu dinadinsul unii din cei vrednici și, intrînd acolo, s-a îndeletnicit cu obișnuitele rugăciuni.

În acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu năravul cumplit și tiran nemilostiv, arătîndu-se cu bunăvoință către împărat, a cerut de la dînsul stăpînire și să meargă să încerce pe chinuitorii cei rînduiți spre pierderea creștinilor, dacă împlinesc porunca împăratului. Primind stăpînirea pe care o ceruse, a venit în Niceea și în Cezareea, aducînd jertfe diavolilor și zeilor și praznicele lor cele necurate săvîrșindu-le cu sînge creștinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs că nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci înspăimîntă pe oameni cu semne și minuni. Deci, îndată a trimis ca să-l aducă la sine, iar el însuși săvîrșea jertfe marelui zeu Die.

În ziua următoare, împreună cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs și a poruncit să se citească înaintea tuturor întrebările cele dintîi. Apoi a zis: "Să nu socotești o, Tirse, că vei pătimi munci ca cele dintîi, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece în nesupunerea ta". Mucenicul a răspuns: "Cel ce m-a făcut mai tare decît toate muncile, același, adică Domnul nostru Iisus Hristos și acum îmi stă în față, scoțîndu-mă din mîinile voastre; pentru că Lui unuia îi slujesc și pe El singur îl știu că este Dumnezeu, iar pe idolii voștri și pe zeii muritori îi socotesc înșelători. Însă de voiești a mă sfătui, nu cu sila, ci de voie și cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui și cum să jertfesc? Și eu văzînd lucrul cu totul adevărat, mă voi supune și nu mă voi împotrivi adevărului".

Silvan, îndată luînd pe sfînt, a zis: "Să mergem în templu și acolo îți voi arăta cui să jertfești". Și după ce au intrat într-o capiște a lui Apolon, ce era acolo aproape, arătînd cu mîna comitele spre idol, a zis: "Iată acesta este zeul pe care îl cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducîndu-i jertfă, vei avea un mare ocrotitor și de la ceilalți zei vei afla dar!" Iar mucenicul a zis: "Ia seama ce fel de jertfă îi voi aduce lui și cum mă voi ruga". După ce toți și-au întors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicîndu-și mîinile și ochii înălțîndu-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusă și îndată s-a făcut tunet și a căzut idolul lui, Apolon la pămînt și s-a risipit ca praful.

Mucenicul întorcîndu-se către cei ce stau împrejur, a zis: "Luați seama că idolii voștri sînt niște făpturi și nici numele adevăratului Dumnezeu nu pot să-l rabde". Silvan, umplîndu-se de mînie, a zis: "Eu voi pierde cu totul vrăjitoria ta și o voi sfărîma". Și îndată a poruncit să zdrobească trupul mucenicului pînă la oase, cu pinteni de fier ascuțiți, încît carnea lui cădea la pămînt. Iar muncitorii ziceau: "Unde este Dumnezeu, ajutătorul tău, pe care Îl cinstești și pe care ÎL nădăjduiești?" Iar mucenicul lui Hristos a zis: "Au nu vezi în mine puterea lui Hristos, Care mă întărește împotriva acestor năvăliri? Căci cum ar fi putut răbda trupul cel pămîntesc și neputincios niște munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din înălțime ajutor dumnezeiesc?"

Atunci Silvan a poruncit să aducă o căldare mare și umplînd-o cu apă, să-i dea foc dedesupt. Și începînd a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare și i-a dat drumul cu capul în jos în aceea căldare ce fierbea. Apoi sfîntul, chemînd numele lui Hristos, îndată a crăpat căldarea și s-a vărsat apa, iar el a rămas nevătămat. Tiranul s-a rușinat și s-a mîniat, apoi, avînd altă îndeletnicire cu poporul, a poruncit să ducă pe sfînt în temniță. După aceasta Silvan și cu Cumvrichie au plecat în cetatea Apamiei, cea de lîngă mare, poruncind să aducă și pe sfînt legat după dînșii. Apropiindu-se de cetate, a stat și, aducînd pe mucenic înaintea sa, i-a zis: "Aici, Tirse, sau făgăduiești a aduce jertfă zeilor, ca să fii viu, sau cumplit vei fi lipsit de viața aceasta".

Sfîntul, ca și întîia dată răspunzînd, a adăugat și acestea: "Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi îndată". Dar ei, spre mai mare mînie pornindu-se, au poruncit să-l ducă în cetate, bătîndu-l, ca acolo să fie aruncat în mare împreună cu vrăjile sale, ca astfel cel rău, rău să piară, iar după moarte nici obișnuitei îngropări să nu se învrednicească. Neintrînd el încă în cetate, a început să se împlinească proorocia mucenicului, pentru că Silvan deodată a slăbănogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbințeală și în a patra zi amîndoi rău și-au săvîrșit viața.

Se povestește că, îngropîndu-i, nici pămîntul nu primea trupurile lor, ci le scotea afară, pînă ce s-a rugat sfîntul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfîntul în acea cetate douăzeci și trei de zile, ținut în legături pînă la venirea altui ighemon.

Acest ighemon avea năravul și răutatea celor dintîi și-l chema Vavd. Acela, luîndu-se după faptele ighemonilor de mai înainte și auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la întrebare și aflîndu-l neclintit în credința creștinească, nesupus poruncilor păgînești, l-a băgat într-un sac legat și l-a aruncat în mare, la treizeci de stadii de țărm; dar îndată s-a rupt sacul și s-au dezlegat legăturile, apoi s-a arătat o ceată de bărbați purtători de lumină, umblînd pe mare, care, luînd pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, văzînd aceasta, au alergat cu frică la ighemon și i-au spus lui cele ce au văzut. Iar el, venind la țărm și văzînd pe sfîntul mucenic stînd singur, a zis: "Cu adevărat minunate sînt vrăjitoriile și farmecele creștinești, că și marea se supune vouă, precum văd; și puterea cea firească a stihiilor o aveți; însă aceste vrăjitorii nimic nu vă vor ajuta, ci vor fi pricină de mai cumplite munci și de mai amară moarte".

Mucenicul a răspuns: "Pînă cînd vei fi orb asemenea zeilor tăi și avînd ochi, nu vezi? Căci cum poate cineva cu vrăjile să supună stihiile? Cine din vrăjitorii care sînt la voi sau din zeii pe care voi îi cinstiți, ale căror meșteșuguri sînt vrăjitorii și înșelăciuni, au făcut ceva în acest chip, ca omul cel aruncat în mare să fie ridicat de îngeri și apoi, întreg și sănătos, să umble pe mare ca pe uscat, să iasă la pămînt?"

Ighemonul, luînd pe mucenic, a poruncit să-l ducă după dînsul legat și să-l bată cu toiege, căci el mergea în Cezareea. Înștiințîndu-se cetățenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou și că aduce cu el pe sfîntul mucenic Tirs, au ieșit cu toți întru întîmpinare, de formă adică să întîmpine pe ighemon, iar de fapt ca să vadă pe pătimitorul lui Hristos, pe care îl doreau. Intrînd în cetate, a aruncat pe mucenic în temniță și, cugetînd ighemonul cu ce fel de munci să-l piardă, a gîndit ca să-l dea spre mîncarea fiarelor, părîndu-i-se acea moarte că este mai cumplită. Deci a poruncit să adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul și să le lase să flămînzească, ca să se repeadă la cel osîndit să-l mănînce.

Fiind pregătite fiarele în treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capiștea lui Die și a adus jertfe cu mare cuviință; iar după aceea a scos din temniță pe Tirs cel osîndit spre mîncarea fiarelor. Atunci au înconjurat pe sfînt o mulțime de prieteni și cunoscuți, îndemnați fiind în taină de ighemon, care-l rugau să se miluiască însuși pe sine și să scape de acea moarte cumplită, făcînd ceea ce i se poruncise; căci nu numai că va scăpa de răni, dar și prieten al împăratului va deveni. Iar sfîntul, după cuvîntul lui David, s-a făcut că nu aude și că nu și-a deschis gura sa.

Adus fiind înaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: "Iată cît de milostiv am fost, ca să te las atîta timp pentru a-ți da seama să alegi cele ce-ți sînt de folos și, apropiindu-te, să aduci și tu jertfe marelui Die, pentru ca să te izbăvești de toată urgia, îngrozirea și pierderea; iar de nu, apoi unghiile și dinții de fier ai fiarelor te vor sfîșia pe tine și nimeni nu va fi ca să-ți ajute ție și să te izbăvească de răutăți". Iar mucenicul, prefăcîndu-se că s-ar învoi la păgînătatea lor, a zis: "Eu de mult m-am gîndit ca împreună cu cetățenii mei să jertfesc, numai să nu se mînie Apolon că, trecîndu-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti".

Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat și a zis: "Numai aceluia jertfește-i și eu sînt ție martor că nici unul din ceilalți zei nu se vor mînia pe tine". Atunci mucenicul s-a apropiat de Die și, făcînd oarecare rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, s-a făcut cutremur înfricoșat; necredincioșii au fugit, Die a căzut la pămînt, iar în capiște a rămas numai mucenicul.

Tiranul, umplîndu-se de cumplită mînie, a poruncit să-l arunce îndată la fiare. Adunîndu-se poporul și privind, a dat drumul fiarelor înfometate asupra sfîntului; el se vedea în mijlocul fiarelor cu alte trei persoane și fiarele umblau pe lîngă ei fără să-i atingă și se gudurau, ca și cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfîntul, ridicîndu-și mîinile în sus, a zis: "Mulțumescu-ți Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că ai preamărit întru mine numele Tău cel sfînt și ai arătat spre mine, astupînd gura fiarelor, precum odinioară înaintea robului tău Daniil. Deci Tu, precum atunci, așa și acum făcînd cele minunate, fă, o, Împărate, cu voia Ta cea nevăzută, ca aceste fiare sălbatice să se ducă la locașul lor, nevătămînd pe nimeni din cei ce sînt aici".

Astfel, rugîndu-se mucenicul, a zis către fiare: "În numele adevăratului Dumnezeu, întoarceți-vă în pustie, fiecare la culcușul său, de unde ați ieșit și să nu vă atingeți de nimeni". Și îndată au fugit fiarele, deschizîndu-se ușile singure; atunci i-a cuprins frica pe toți cei ce stau acolo și au fugit care încotro putea, temîndu-se de fiarele ce fugeau în pustie. Deci și prin această minune mulți din necredincioși s-au întors la credința în Hristos.

Tiranul, făcîndu-se că nu pricepe, a poruncit să lege pe sfînt peste tot trupul și să-l arunce în temniță; iar după cîteva zile, vrînd să meargă în Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit să aducă după sine și pe Tirs. Acolo ajungînd a făcut prăznuire mare cu tot poporul, în capiștea lui Apolon, ce era plină de idoli. Apoi, aducînd și pe Tirs, a poruncit să-l bată cu toiege înaintea idolilor; iar el, ca într-un vis, cu răbdare primind rănile ce i se dădeau, se ruga către Dumnezeu, care usucă adîncurile și topește munții cu privirea sa, zicînd: "Să fie peste mine mîna Ta, Doamne, și nu depărta ajutorul Tău de la mine, ci mă sprijinește ca să nu mă rușinez că Te-am chemat pe Tine".

Astfel rugîndu-se el, deodată s-a auzit cutremur în cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri și au slăbit mîinile celor ce-l băteau pe el, căzînd mulțime de idoli la pămînt și sfărîmîndu-se. Iar Tirs, umplîndu-se de dumnezeiască bucurie, își bătea joc de diavoli și de tiran, zicînd: "Pentru ce nu ajuți zeilor tăi care fără de cinste se tăvălesc la pămînt și cer ajutor de la tine, ci îi treci cu vederea, fiind aruncați în mijlocul priveliștii, spre batjocura acelor care nu sînt orbiți?" Ighemonul, deși era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de răutate, a zis: "Necuratul Tirs cu vrăjile mi-a făcut viața mai grea decît moartea".

În acea vreme era acolo și Calinic, care era slujitor idolesc, om înțelept și de bun neam pe care îl cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la început văzînd minunile făcute prin Sfîntul mucenic Tirs, a început cîte puțin a cunoaște neputința zeilor săi și primind întru inima sa sămînța dreptei credințe, zicea în sine: "Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite și minunate, Tu și pe mine mă primește ca pe un ostaș de curînd ales și mă întărește și pe mine împotriva celor ce vrăjmășesc adevărul Tău".

Astfel, vorbind el în sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon și, cu meșteșug batjocorindu-l, a zis: "Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit rănit cu bătăile, pe marele Die l-a trîntit la pămînt și l-a zdrobit iar pe purtătorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfărîmat; pe Iraclie cel nebiruit în războaie l-a trîntit, nu cu mîinile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit împotriva lui, ci numai cu cuvîntul și cu chemarea lui Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce moartea; deci de este cu plăcere stăpînirii tale, să ne apropiem și să ridicăm pe zeul Iraclie, pe cel ce ajută altora întru răutăți și să-l rugăm pe dînsul, ca aducîndu-și aminte de bărbăția sa cea de demult, să vină ca să ajute celor foarte necăjiți, adică lui Die, tatălui său, cum și zeului Apolon pentru că aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinși de somn greu".

Ighemonul, nepricepînd batjocora, a zis: "De vreme ce eu sînt bolnav, mergi tu singur și roagă pe zei pentru noi și ridică mai degrabă împotriva vrăjitorului Tirs". Iar Calinic a zis: "Dar mi se pare că este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trîntit pe dînșii și mă tem ca nu cumva să nu-și poată ajuta loru-și". Atunci ighemonul, cunoscîndu-i vicleșugul, a zis: "Vai mie, ticălosul, și tu Calinic te-ai amăgit cu vrăjitoriile fermecătorului acestuia?" Iar Calinic nemaizicînd nimic, nevrînd mai mult a ține într-ascuns dreapta credință, îndată a alergat la casa sa și răzîndu-și perii capului și ai bărbii, apoi dezbrăcîndu-se de haine, le-a dus la ighemon și aruncîndu-le la picioarele lui, i-a zis: "Primește părul și hainele mele, ighemoane, pe care le-au întinat jertfele, fumul, sîngele cel curs și tainele cele diavolești, iar împreună cu acestea mă lepăd de rătăcirea cea dintîi și primesc chipul vieții celei noi și de acum să știi că sînt creștin".

Ighemonul văzînd acea schimbare a lui neașteptată, spăimîntîndu-se, a zis: "Dar ce este aceasta o! Calinic? Atît de mult au putut semnele acelea ale vrăjitorului de Tirs, încît și sufletul tău, de bun neam, ce era slujitorul zeilor și care s-a învrednicit de la dînșii de multe daruri, întorcîndu-l de la părinteasca credință l-a atras la pierderea cea desăvîrșită?" Iar Calinic a zis: "Pricinuitor al schimbării mele este singur Iraclie, care atîtea biruințe săvîrșind, precum se povestește de dînsul, acum nu a putut sta înaintea cuvîntului unui bărbat, ci a căzut ticălosul și a dovedit că sînt de rîs basmele spuse despre dînsul și despre ceilalți zei, care în zadar se cinstesc de elini". Ighemonul iarăși a zis: "Nicidecum, ci cu vrăjile lui Tirs te-ai înșelat, nădăjduind că și tu vei face cu vrăjile lui niște minuni ca acelea, dar nici pe vrăjitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrăjile creștinești, de nu te vei pocăi și de nu vei da zeilor iarăși cinstea dintîi".

Calinic, vrînd pe față să rușineze nebunia ighemonului, căci nădăjduia fără îndoială ca Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi și cu dînsul, a zis: "De vreme ce tu, ighemoane, acum bolești cu trupul și pe mine mă socotești că sînt înșelat cu vrăjitoriile, să ne apropiem dar de marele Asclipie dacă voiești și să ne rugăm de obște, ca să-ți aline durerile și să te facă pe tine sănătos. Atunci vei cunoaște că nu sînt înșelat de nici un fel de vrăjitorii". Ighemonul, nepricepînd întru totul cele spuse și părîndu-i-se că slujitorul s-a întors iarăși la idoli, s-a dus îndată cu dînsul în capiște. Intrînd ei acolo, Calinic se ruga în sine: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tău Tirs, Te-ai făcut cunoscut mie că ești Dumnezeu adevărat și deși erai supărat pe mine, nu m-ai lepădat, vino acum în ajutorul meu și arată în mine puterea Ta".

Acestea zicîndu-le, s-a auzit de sus un glas, întărindu-l și chemîndu-l către nevoință. Iar el, căpătînd îndrăzneală și mărturisind numele lui Hristos a început a ocărî idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca și cum ar fi fost aruncat de o mînă puternică, a căzut îndată înaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitîndu-se spre ighemon a zis cu batjocură: "Iată dumnezeul tău nu poate să se scoale, dacă nu-i vei da tu singur mîna să-l ridici; deci vezi și cunoaște că nu este în mine vrăjitorie, ci lucrare dumnezeiască".

Ighemonul, întristîndu-se cu duhul și supărîndu-se pe Calinic, a poruncit să-l închidă în temniță, iar a doua zi a dat asupra amîndorura hotărîre de moarte, zicînd: "Pe Calinic, care a căzut din slujba idolilor și din prietenia lor și s-a alăturat de înșelăciunea creștinească, poruncesc să se piardă cu sabia; iar pe Tirs, care se mîndrește cu multe semne, care și pe Calinic l-a înșelat, poruncesc să-l pună în sicriu de lemn și să-l taie cu fierăstrăul".

Calinic a fost scos îndată de ostași afară din tîrg spre tăiere; iar el cerîndu-și vreme de rugăciune și rugîndu-se mult s-a săvîrșit prin sabie. Pe Sfîntul Tirs, punîndu-l slugile, Savin și Vitalie, într-un sicriu oarecare, au luat fierăstrăul să-l taie, dar unealta s-a făcut foarte grea în mîinile lor, încît nu o puteau ridica și purta; iar lemnul s-a făcut foarte ușor încît nu se arăta nici urma tăieturii, fiindcă fierăstrăul își pierduse puterea sa de tăiere. Deci s-au ostenit mult, asudînd, dar nimic n-au sporit.

Chinuindu-se mult timp, deodată s-a deschis sicriul și a ieșit sfîntul întreg și cu fața luminată, fiindcă veselie dumnezeiască umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spăimîntat și nimeni nu îndrăznea să se apropie de dînsul, pentru minunea ce se făcuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemîndu-l, iar el, înțelegînd că s-a sfîrșit nevoința sa, înălțîndu-și mîinile și sufletul la cer, a zis: "Mulțumescu-ți Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul mă primești în moștenirea Ta și mă așezi în ceata celor ce bine Ți-au plăcut. Deci primește acum în pace sufletul meu și-l du întru sfințenia Ta, la bucuria cea negrăită, care este la Tine".

Zicînd acestea și însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci și-a dat sfîntul său suflet în mîinile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut să-l omoare muncile cele cumplite și amare - ce s-au adus asupra lui de către vrăjmași - prin moartea cea firescă și-a primit sfîrșitul său. Căci așa a iconomisit înțelepciunea cea negrăită a lui Dumnezeu, ca să nu se pară tiranului că el l-a biruit și l-a omorît, ci că acestea s-au întîmplat, cînd Domnul a voit.

Trecînd multă vreme după aceasta și împărățind tiranul Dioclețian, a ieșit iarăși poruncă prin toate laturile ca să fie toți părtași necurăției păgînilor, iar cei ce nu vor voi, să se piardă cu moartea. În acea vreme era în părțile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sîrguia a împlini porunca împărătească și, fiind în cetatea antinoitenilor, a prins pe doi creștini din cei mai de frunte, cu numele Asclan și Leonid, pe care, muncindu-i în multe feluri, i-a pierdut. Iar după sfîrșitul acestora, a poruncit să prindă pe toți creștinii care se aflau acolo și punînd înaintea lor uneltele de muncă a zis: "Iată două căi vă stau înainte: sau aduceți jertfă idolilor și sînteți liberi și întregi sau de nu vă plecați poruncii împărătești, veți fi pedepsiți cu munci și cu moartea".

Zicînd acestea ighemonul, au ieșit îndată în mijlocul adunării treizeci și șapte de bărbați cu vitejie și cu suflet, care au voit mai bine a muri decît să se supună poruncii împărătești. Făcîndu-se multă întrebare, unul dintr-înșii, cu numele Apolonie, fiind citeț al Bisericii, văzînd muncile cele multe și felurite, s-a îndoit și a căzut frică asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau să vie, iar pe de alta se temea să nu cadă din credința în Hristos și să-și piardă sufletul. Deci, se gîndea cum ar putea scăpa de muncile și jertfele diavolești, ca și sufletul să-și mîntuiască din mîinile diavolului și trupul să-l izbăvească din mîinile chinuitorilor.

Astfel, tulburîndu-se el cu gîndul, stătea lîngă un bărbat oarecare de credință elin, cu numele Filimon și cu meșteșugul comedian, care în vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta văzîndu-l, Apolonie l-a chemat la sine și i-a făgăduit patru galbeni, de va aduce jertfă idolilor în locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca să nu fie cunoscut. Filimon învoindu-se îndată, s-a îmbrăcat cu haina lui Apolonie și, acoperindu-și fața ca să nu fie cunoscut, a mers către jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune rînduiește mîntuire tuturor, a voit a atrage către sine prin Apolonie pe Filimon și prin Filimon pe Apolonie.

Deci, cînd se apropia Filimon de jertfelnic, îmbrăcat cu haina lui Apolonie, a strălucit în inima sa lumina dumnezeiască, care i-a deschis ochii cei înțelegători ca să cunoască adevărul și, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un creștin a stat înaintea ighemonului care l-a întrebat cine este. Ceilalți au răspuns: "Unul din creștini este". Ighemonul i-a poruncit ca să-i jertfească zeului, iar el striga cu glas mare: "Nu voi jertfi, căci sînt creștin și rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu". Iar ighemonul a zis: "Au doară n-ai văzut cu puțin mai înainte cu cîte munci a fost pedepsit Asclan și Leonid și apoi cu ce cumplită moarte au pierit?" Filimon, care era în chipul lui Apolonie, a răspuns: "Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a îndrăzni spre munci, căci Asclan și Leonid nu de mult pătimind pentru Hristos, ne-au lăsat chipul răbdării cu bărbăție. Încă și minunea aceea s-a făcut mie pricinuitoare, care s-a văzut în caiacul tău, cînd ai vrut să treci rîul și acesta s-a oprit în mijlocul rîului la adîncul apei, neputînd a trece de partea cealaltă - pentru că n-ai vrut să numești pre Hristos Dumnezeu".

Ighemonul a poruncit să cheme pe Filimon comedianul, pentru ca să fluiere și, astfel, cu glasul fluierului grăind împotrivă să vîneze și să înduplece cugetul acelui creștin ca mai cu înlesnire să se schimbe și să se atragă către închinarea la idoli. Dar nu știa nebunul că acela este însuși Filimon care grăiește cu limba sa - decît numai cu aceasta se deosebea, căci mai înainte glăsuia cu trîmbițe, iar acum grăia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost căutat pretutindeni și negăsindu-se, a chemat pe fratele său Teon și l-a întrebat despre acesta. Iar acesta știind pe fratele său îmbrăcat în haina lui Apolonie, dar neștiind scopul cel bun, a zis: "Iată Filimon stă înaintea voastră".

Deci, îndată poruncind ighemonul să se descopere fața lui și văzînd pe Filimon, a început a rîde socotind că Filimon a făcut aceasta spre batjocura creștinilor, ca să se veselească cei ce stau împrejur; apoi îi porunci să lepede acea haină și să meargă cu el la jertfă, dar Filimon mărturisi că este cu adevărat creștin și își bătea joc de zeii păgînilor. Atunci judecătorul, mirîndu-se foarte mult, a zis: "Spre lauda împăraților sînt cele făcute și grăite acum de tine o, Filimon, sau sînt scornite spre batjocura creștinilor?" Dar el a răspuns: "Eu nu mă rog pentru sănătatea împăraților, ci mă rog pentru mîntuirea mea la Stăpînul meu, Împăratul Hristos, căci nu batjocoresc pe creștini, ci arăt adevărata schimbare a inimii mele. Mărturisesc credința mea întru Hristos și pentru această mărturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morți, adeveresc că sînt gata a muri".

Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de mînie și întorcîndu-se către cei ce stau împrejur, se sfătui cu dînșii: să-l omoare pe Filimon mai repede, căci pe față a ocărît pe zei, sau să-i dea vreme a se gîndi și a se pocăi? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru meșteșugul fluierării lui, a rugat pe ighemon ca să nu piardă mîngîierea cetății cea de obște. Deci a zis ighemonul către Filimon: "Vezi cît te iubește poporul și cît te numește mîngîierea de obște? Măcar, socotind lauda acestora, fă cele obișnuite, adică jertfește zeilor; iată că începe a se săvîrși îndată praznicul cel mare, la care se cade ție a cînta laude zeilor, cu trîmbițe și cu fluiere; de aceea și tu însuți să te veselești și să îndulcești cu cîntece auzurile noastre".

La acestea a răspuns Filimon: "Acest praznic al vostru îmi aduce aminte de praznicul care se săvîrșește sus și cîntarea trîmbițelor mă deșteaptă către dorința ca să aud cîntările cele îngerești. Deci cunoaște că în deșert te ostenești sîrguindu-te a mă întoarce de la mărturisirea mea și nu numai că nimic nu vei spori, ci și mai multă dorință de Hristos se va deștepta în mine". Zis-a ighemonul: "Dar de vei răbda toate pentru Hristos precum făgăduiești, ce vei dobîndi, cînd încă nici nu ești creștin desăvîrșit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?" Acestea auzind, Filimon, a strigat: "O, ighemoane, cu cîte mulțumiri sînt ție dator, căci chiar nevrînd, mi-ai făcut mie bine, aducîndu-mi aminte de Sfîntul Botez!"

Acestea zicînd ighemonului, a ieșit în mijlocul adunării și a strigat: "Rogu-vă, de este cineva dintre voi preot creștinesc și nu bagă în seamă muncile pentru buna credință, să vină aici și să-mi dăruiască sfîntul botez". Dar, văzînd pe toți stăpîniți de frică și nici unul îndrăznind a veni la dînsul să se arate preot creștinesc, s-a întristat și a strigat către Dumnezeu cu lacrimi fierbinți: "Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai căutat asupra mea cu bună îndurare și m-ai scos din adîncul rătăcirii, nu mă lăsa să fiu fără sfîntul botez, ci în chipul în care știi, arată-mi un preot și apă, de la care să mă botez, ca și ceilalți creștini". Astfel rugîndu-se, s-a pogorît de sus un nor de apă și înconjurîndu-l l-a botezat - aceasta văzînd toți și minunîndu-se - iar norul s-a dus iarăși sus.

Ighemonul, fiind orb de răutate, a zis că este vrăjitorie și întunecare de ochi. După aceea sfîntul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trîmbițe și pentru surle - care erau ale lui Apolonie, atunci cînd și-a schimbat haina sa - ca să se ardă și să se prefacă în cenușă, încît să nu rămînă pomenirea meșteșugurilor celor deșarte, a uneltelor lui de cîntări, ca să nu poată cineva dintre necredincioși să zică: "Acestea sînt trîmbițele lui Filimon". Deci coborîndu-se foc din cer le-a ars pe toate și le-a pierdut în fața lui Apolonie. Acum s-a deshis și ușa lui Apolonie către pătimire; căci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amănuntul tot ceea ce făcuse; cum Apolonie a îmbrăcat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a făcut ca să intre întru nevoință pentru dînsul și s-a făcut pricinuitor pierderii lui.

Deci îndată l-au adus și pe Apolonie, spre care căutînd Arian ighemonul cu ochi mînioși și cu fața groaznică a zis: "Ce este aceasta, mai înrăutățitule decît toți oamenii? Ce ai făcut nouă cetății și acestui ticălos? Pentru mîndria ta trecînd cu vederea legile și pe zei, iar de frica muncilor abătîndu-te, ai schimbat cu dînsul hainele și cu niște vrăjitorii ai răzvrătit inima lui, lipsind toată cetatea de o mare mîngîiere. Se cuvenea ție, dacă te temeai de munci, să vii la mine și să-mi descoperi sufletul tău; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-aș fi slobozit și te-aș fi lăsat să viețuiești fără întristare".

Zicînd acestea ighemonul, Apolonie a răspuns: "Bine și cu drept faci de mă defăimezi și la aceasta nu stau împotrivă, pentru că și eu însumi mă învinovățesc; însă nu de aceea că m-am făcut lui Filimon pricinuitor de atîtea bunătăți și nu fiindcă el s-a îmbrăcat în haina mea, ci fiindcă m-am îmbrăcat eu într-ale lui. Dar de vreme ce amîndoi, prin judecățile lui Dumnezeu, ne-am îmbrăcat în haina mîntuirii, să știi că după acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodată zeilor voștri; iar de vreme ce mai înainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arăta mare bărbăție".

Pentru aceea tiranul, umplîndu-se de mînie, a poruncit ca pe Apolonie să-l păzească în legături spre mai cumplite munci, iar pe Filimon să-l bată trei ostași cu palme peste față și peste ochi. Atunci oamenii, văzînd că bat pe Filimon, nu le-a plăcut și au strigat să înceteze. Ighemonul a zis către mucenic: "Miluiește-te acum Filimoane; iar de nu, măcar pe popor să-l miluiești, căruia i se rupe inima pentru tine; fiindcă se cuvine ție să judeci că, dacă această puțină muncă a ta văzînd-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi cînd vei fi cuprins de munci mari? Jertfește, Filimoane, și această durere a ta schimb-o în veselie, căci ne vom ospăta în capiștea lui Serapid și cu multă bucurie ne vom desfăta".

Filimon a răspuns: "Mie îmi este gătit ospăț în cer". Iar către popor, întorcîndu-se, a zis: "Pentru ce vă mîhniți văzînd că sînt bătut? Eu nu eram bătut cînd eram la voi comedian? Ba, uneori și mai rău ne făcea, iar voi cu plăcere rîdeați. Deci, pentru ce nu vă veseliți și acum? Acum cînd voi vă mîhniți, îngerii se bucură de mine, văzîndu-mă că sînt creștin și cinstesc buna-credință".

Atunci tiranul, văzînd pe Filimon și pe Apolonie neschimbați, a poruncit să le sfredelească gleznele și, legîndu-i cu frînghii, să-i poarte prin toată cetatea. Apoi pe Filimon l-a spînzurat de un copac de măslin și, aruncînd toți săgețile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, încît nu se apropiau săgețile de dînsul; căci o parte dintr-însele loveau în copac, iar o parte cădeau pe pămînt și altele rămîneau în văzduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat să vadă minunea și, căutînd la Filimon, altă minune a urmat aceleia; o săgeată s-a pogorît din văzduh cu atîta putere, încît a lovit pe ighemon în ochiul cel drept și l-a orbit îndată. Prin orbirea aceasta i s-a făcut luminare sufletului, căci așa a vrut Dumnezeu. Mai înainte cînd avea ochii sănătoși, era orb cu sufletul și neînțelegător, încît cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat, căci, dezlegînd pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca să-i tămăduiască ochiul.

Sfîntul a răspuns: "Nu voiesc acum să te vindec, ca nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, să o socotești vrăjitorie, ci cînd voi ieși din trup, pentru că acum mi s-a apropiat sfîrșitul meu. Pe urmă vei veni la mormîntul meu și luînd țărînă de acolo și punînd-o pe ochiul tău, vei chema numele lui Hristos și îndată te vei tămădui".

După aceasta, prin porunca ighemonului, la amîndoi mucenicii li s-au tăiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au așezat lîngă sfinții mucenici Asclan și Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supăra ochiul cu o durere cumplită, a venit la mormîntul lui Filimon și, după cum îi zisese, luă țărînă și punînd-o pe ochiul bolnav, a zis: "În numele tău, Iisuse Hristoase, pentru care aceștia și-au ales moarte de bunăvoie, pun țărîna aceasta pe ochiul meu și, dacă voi vedea, apoi și eu voi mărturisi că nu este alt Dumnezeu afară de Tine". Acestea zicîndu-le, îndată a aflat îndoită tămăduire: a ochiului și a sufletului său. Pentru că cu ochiul a văzut soarele și cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu și cu bucurie a strigat: "Sînt creștin". Apoi a mărturisit înaintea tuturor că este creștin. Ducîndu-se de acolo, a primit Sfîntul Botez cu toată casa sa și pe creștinii care erau ținuți în închisori pentru Hristos, în număr de treizeci și șase, i-a liberat cu pace.

Apoi, luînd pînză curată și aromate cu mult preț, cu mulțime de popor și cu doi episcopi, au venit la mormîntul mucenicilor și au făcut cinstită îngropare trupurilor lor. După aceea a făcut multe milostenii la săraci și multe alte bunătăți a săvîrșit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Dioclețian, păgînul împărat, cum că Arian din elin s-a făcut creștin și că nu voiește să aducă jertfă zeilor.

Deci, îndată a trimis împăratul patru slujitori, poruncindu-le să-l aducă la sine, vrînd singur să vadă cele ce s-au întîmplat. Aceia luînd pe Arian, îl sileau să meargă degrabă la drum, dar el i-a rugat să-l mai lase puțin să meargă la mormîntul sfinților mucenici. Iar aceia nevrînd le-a dat optzeci de galbeni și așa i-au dat voie să meargă la mormîntul sfinților mucenici, unde au venit cu toții, iar el a căzut cu fața la pămînt, rugînd pe sfinții mucenici ca să-i ajute întru nevoință. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapă: "Îmbărbătează-te, Ariene și nu te teme, căci iată te cheamă Domnul care te aduce spre nevoință și îți împletește cununa muceniciei. Ba încă împreună cu tine vor mărturisi acești slujitori și vor lua de la Hristos mare răsplătire".

Auzind acestea, s-a minunat și s-a întors la casa sa, precum el a cerut și, umplîndu-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul și vremea sfîrșitului său și chemînd pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau să fie, zicînd lor: "Acum mergeți împreună cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la împărat și cu ajutorul lui Dumnezeu voi săvîrși nevoința mărturisirii în a opta zi a acestei luni și voi fi băgat în sac și aruncat în mare. Iar voi țineți minte cuvîntul meu, ca în a unsprezecea zi a aceleiași luni, la al șaselea ceas să ieșiți la mal și, aflînd trupul meu scos la uscat de delfini, să-l luați și să-l puneți la un loc cu ceilalți mucenici".

Acestea zicînd, a pornit la drum și ajungînd la împăratul Dioclețian, l-a primit cu blîndețe. Apoi s-a pregătit împăratului o baie înaintea capiștei lui Apolon și mergînd la baie împăratul s-a spălat împreună cu Arian și apoi, apropiindu-se de capiște, a zis lui Arian: "Jertfește marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie să mergem la cină". Iar fericitul Arian a zis: "Cum voi putea eu să fac aceasta o! împărate, să las pe adevăratul Dumnezeu, după atît de multe minuni care s-au făcut numai cu chemarea numelui lui Hristos și care nu-s basme deșarte, ci curatul adevăr și ai căror martori sînt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fără de suflet și nesimțitor?" Iar împăratul, mîniindu-se, și-a lepădat îndată blîndețea cea fățarnică și a poruncit să fie legat cu lanțuri de fier, iar de picioare să-i lege o piatră mare și să-l arunce într-o prăpastie foarte adîncă, apoi să-l astupe cu țărînă și cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, și-a așezat scaunul său împărătesc și, așezîndu-se a poruncit ostașilor să joace împrejur, zicînd: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta".

După aceasta, intrînd el în palatul împărătesc, în camera sa a văzut lanțul și piatra cu care era legat Arian, spînzurînd deasupra patului său, iar pe Arian culcat în patul său. Văzînd aceasta, împăratul s-a spăimîntat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind că este un vicleșug la mijloc, făcut de oarecare din vrăjmașii casei lui. Dar sfîntul Arian a zis către dînsul: " Nu te tulbura, căci nimeni n-a viclenit împotriva ta, ci eu sînt Arian, ighemonul Tebaidei, către care tu, aruncîndu-mă în groapă, grăiai: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta! Deci iată că Hristos m-a scos din groapă și mi-a poruncit să mă odihnesc pe patul tău".

Dioclețian, abia venindu-și în fire de frică, a strigat foarte tare, umplînd palatul cu zgomotul pe care-l făcea: "O! meșteșug al vrăjitorului! Fermecătoria vicleanului! Nimeni n-a văzut ceva într-acest fel". Și grăind multe, a poruncit să-l bage pe sfînt într-un sac cu nisip și, legîndu-l, să-l arunce în fundul mării. Atunci au îndrăznit și cei patru slujitori care au văzut această minune ce s-a făcut cu Arian și, aducîndu-și aminte și de cele spuse de Sfîntul Filimon mai înainte, s-au apropiat de tiran și, ocărîndu-l, au zis: "Pentru ce osîndești pe dreptul, tu, nedreptule, căci nu ți-a greșit nimic? Hristos este Dumnezeul adevărat, care face aceste minuni și nu te mai osteni fără folos, căci chiar dedesubtul munților și dealurilor celor înalte de-l vei îngropa, chiar în adîncul mării de-l vei arunca și orice lucru rău și greu vei face robului tău, Hristos, Dumnezeu cel adevărat este puternic și-l va scoate, precum ai văzut astăzi cu acest sfînt, cu care sîntem și noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem că, precum l-a scos pe dînsul din adîncul pămîntului, fiind împresurat de atîtea pietre și legături, așa poate să ne scoată și pe noi și să ne dea viața cea mai bună și veșnică".

Tiranul, luîndu-i în rîs și batjocorindu-i, a zis: " Eu și mai înainte, cînd îmi făceați slujbele mele, vă împlineam cererile voastre, ca să nu vă mîhnesc, ca un părinte al vostru. Și acum, iarăși, ca să nu vă mîhnesc, voiesc cu osîrdie să vă dau moarte grabnică, împreună cu Arian".

Primul dintre dînșii, cu numele Teotih, a răspuns: "Dumnezeul cel adevărat Căruia ne închinăm și pentru el moarte vrem să luăm, să-ți dea ție răsplătire cuviincioasă pentru dragostea ce ai arătat pentru noi. Însă acest dar rog să mi-l dăruiască împărăția ta; averile mele toate să le lași să le împartă în două părți: o parte să se dea la împărăție, iar alta să se împartă la văduve și la sărmani". Acestea zicîndu-le Teotih, i-au zis lui ceilalți: "Să lăsăm, frate, toate la înalta purtare de grijă, că Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi să ne îngrijim pentru sfîrșitul nostru". Atunci împăratul judecînd multă vreme, se minuna de sîrguința lor către moarte. Iar Arian, văzînd pe împărat gîndindu-se, s-a temut ca nu cumva să se căiască și să nu-i omoare, apoi a zis către dînsul: "Să nu te amăgească diavolul ca să mai ai nădejde că ne vom schimba părerea, chiar de ne-ai omorî de mii de ori". De aceea, văzînd credința lor cea tare, s-a mîniat și a dat hotărîrea de moarte, ca să-i bage pe fiecare în cîte un sac cu nisip și să-i arunce în mare. Și așa s-a împlinit proorocirea lui Filimon.

Dar îndată altă facere de minuni s-a făcut. Căci cum i-au aruncat ostașii în marea Vizantie, s-a arătat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele său, în chip minunat și, alergînd ca o corabie ce merge iute, i-a dus în Alexandria; iar acolo la mal îi așteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, văzînd delfinul, s-au spăimîntat de mărimea lui și cît de bine stăteau sacii pe spinarea-i fără să se răstoarne.

Aducîndu-și aminte că Arian le proorocise și le spusese despre moaștele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Și s-a auzit glas de la Dumnezeu: "Luați moaștele domnului vostru și pe celelalte patru și puneți-le împreună cu moaștele sfinților Asclan și Leonid". Delfinul, punînd sacii pe mal, s-a întors în mare înotînd, iar slugile au pus moaștele într-un caiac și, înotînd pe rîu trei zile și trei nopți, cînd erau în dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu să rămînă moaștele - caiacul n-a mai putut înainta defel, iar corăbierii toți dormeau. Atunci un glas s-a auzit de două ori: "Teodotie, Teodotie! - căci așa se numea cîrmaciul corabiei - aici este voia lui Dumnezeu să rămînă moaștele!"

Deșteptîndu-se Teodotie și văzînd caiacul plutind ca și cum ar fi fost legat, a ieșit, a mers în cetate și a spus toată pricina. Iar lucrătorii de acolo, au alergat cu făclii și cu tămîie; cîntînd și lăudînd pe Domnul, i-au îngropat cu evlavie și strălucire în locul unde a rînduit Dumnezeu, făcîndu-se minuni deosebite prin aceasta și tămăduiri de bolnavi, precum și altele, spre slava Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, Căruia I se cuvine slava și cinstea în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site