Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața și pătimirea Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș
(7 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Fecioria și milostenia sînt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică, o unește cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai cînd amîndouă sînt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deși este o mare faptă mai presus de fire și îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoțită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide ușa cămării celei de nuntă, ci tot neînțeleaptă se numește; iar vasele le deșertează, candela o stinge, ușa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te știu pe tine. După cum au auzit despre neînțeleptele fecioare din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivire către aproapele, pentru aceea ușa cămării li s-a închis și au auzit: Nu vă știu pe voi.

Acestea auzindu-le Sfînta fecioară Filoteia în Sfînta Evanghelie, a unit fecioria cu milostenia și cu osîrdie pe amîndouă le-a împlinit, în care prea bine a și sporit. Ea și-a agonisit untdelemn în vasul sufletului său, prin ele bine și-a înfrumusețat candela sa, pentru ele și-a pus sufletul, a răbdat moarte chiar din mîinile aceluia ce a născut-o și a intrat în cămara cea de nuntă cu fecioarele cele înțelepte. Acum împreună cu dînsele se veselește, îndulcindu-se de frumusețea vederii Mirelui său celui nestricăcios. Pentru aceasta este cu cuviință și cu cale a istorisi după putere, viața, pătimirea, petrecerea ei și aducerea sfintelor moaște în Țara Românească, cum și așezarea lor în biserica domnească din orașul Curtea de Argeș.

Deci această fiică a luminii celei neînserate, moștenitoare a cămării celei de nuntă, împreună petrecătoare cu fecioarele cele înțelepte, împreună dănțuitoare cu sfintele mucenițe și mirese ale lui Hristos, adică sfînta fecioară și muceniță a lui Hristos Filoteia, s-a născut în marea cetate Tîrnov, din părinți cu credință creștină și de neam bulgari iar cu meseria plugari. Maică-sa, după ce a născut pe această stîlpare a raiului aducătoare de bune roade, puțină vreme a mai trăit în această viață vremelnică, numai pînă cînd a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci cum este pomul, așa este și rodul, cum este rădăcina, așa și odrasla; apoi fiicele vor fi cum sînt maicele și aceleași fapte pe care le au maicile pe acelea le deprind și fiicele.

Deci, după ce a deprins bine pe fiica sa în fapta cea bună a fecioriei și a milosteniei, după învățătura cea bună, a început a o învăța credința creștinească. Adică despre lucrarea tuturor faptelor celor bune, despre veșnicia împărăției cerurilor, despre deșertăciunea și vremelnicia vieții celei trecătoare și stricăcioase; și astfel a tipărit-o adînc în inima și în sufletul copilei cel moale ca ceara. Apoi s-a mutat la viața cea veșnică și nepieritoare, lăsînd-o moștenitoare a faptelor ei celor bune și împlinitoare a lipselor ei pe preaiubita ei fiică și odraslă, care n-a greșit întru nimic. Căci fericita a împlinit lipsa faptelor bune a maicii sale și s-a suit la vîrful desăvîrșirii, pe cît este cu putință firii omenești; apoi cu moarte mucenicească s-a săvîrșit, după cum se va arăta mai jos.

Rămînînd copila orfană de maică și avînd semănate sămînța faptelor bune de maică-sa în pămîntul inimii sale, apoi și ea fiind din fire pămînt bun evanghelicesc și roditor, nu s-a dat la jocuri copilărești, împreună cu cele de vîrsta ei, nu s-a dat la cîntări lumești, nici la iubirea hainelor cele scumpe și frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea cosițelor (tîmplelor), nici la sulimenirea feții și la dresul sprîncenelor, nici la mîncări și băuturi alese, nici la priviri de hore și dansuri, care pot moleși sufletul. Nu s-a lipit de inima ei nici una din cele lumești, îndulcitoare și amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obișnuiesc fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea faptelor bune și se pricepea la lucrurile cele înțelepte. Cunoscătorul de inimi Dumnezeu, trimițîndu-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o și a îndemnat-o către neguțătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pămîntești și stricăcioase, pe cele cerești și veșnice.

Ea a început încă din vîrsta copilăriei a călători pe calea evanghelicească, cea strîmtă și cu necazuri, care duce la viață, după cuvîntul Domnului. A început a se iscusi și a-și subția trupușorul său cel crud și copilăresc cu postul, potolind și domolind poftele și jocurile cele tinerești. A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe bisericești, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea în inima sa și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar și putere spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.

Astfel Sfînta Filoteia, mergînd adeseori la biserică și ascultînd cu luare-aminte Sfintele Scripturi și adăpîndu-se cu învățăturile ce se citeau acolo, apoi punîndu-le în inima sa, s-a întîmplat odată a auzi citindu-se acea Sfîntă Evanghelie, în care Domnul fericește pe cei milostivi: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvîntul acesta atît de mult a intrat în inima sa și atît de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atîta credință l-a primit, ca și cum din însăși gura Domnului l-a luat, ca și cum ar fi fost Domnul de față și Însuși i-a grăit așa: "Filoteio, dacă vei milui pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase; dacă îi vei da lui bunătăți pămîntești, Eu îți voi da ție bunătăți cerești; dacă vei sătura pe cei flămînzi cu bucate trupești, Eu te voi sătura pe tine cu bucate duhovnicești; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase și vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească și veșnică".

Pe acestea primindu-le cu astfel de credință și aprinzîndu-se cu rîvnă înfocată și dumnezeiască, multă sîrguință a pus în gîndul ei și cu multă purtare de grijă și-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putință a face, să nu rămînă nici unul nemiluit, din cei ce ar fi cerut de la dînsa milostenie, nici flămîndul să se ducă nesăturat și nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcîndu-le, voia să-și ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o știe cineva dintre oameni. Căci foarte mult se temea fericita de slava oamenilor, care poate pierde toate ostenelile faptelor bune ale creștinului, care le face pe față ca să fie slăvit de oameni; deci fericita așa urma poruncii Domnului, care zice: Luați aminte să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de dînșii; iar de nu, plată nu aveți înaintea Tatălui vostru cel din ceruri. Și tu cînd faci milostenie, să nu trîmbițezi înaintea ta, precum fac fățarnicii în adunări și în ulițe, ca să se slăvească de oameni; amin zic vouă, că și-au luat plata lor. Iar tu făcînd milostenie, să nu știe stînga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns și Părintele tău cel ce vede într-ascuns, va da ție la arătare.

Astfel de cale sau mai bine să zic suișuri, după David, punînd în inima sa și afierosîndu-se cu totul faptei bune și pironindu-și toată mintea și cugetul la dînsele, și pornindu-se cu toată pregătirea cea duhovnicească către lucrarea lor, a început a hrăni pe cei flămînzi, a îmbrăca pe cei goi cu hainele sale, a milui pe cei săraci cu cele ce avea și cu cele ce-i da mîna, avînd dragoste fierbinte din tot sufletul către Dumnezeu și către aproapele ca pentru sine, iar mai vîrtos pot zice că avea acea dragoste și mai mult decît către sine. Milostivire către cei din nevoi și în lipsă, răbdare nebiruită în ispite și în necazuri, mărime de suflet în supărările ce i se aduceau asupră-i de mama vitregă și de la tatăl-său, pentru lucrarea faptelor bune, necovîrșită neîmpuținare în osîrdia sa către săvîrșirea acestora și necontenita și smerita cugetare desăvîrșită, care a întărit-o pe dînsa spre săvîrșirea faptelor bune, chiar la sfîrșitul ei cel fericit și mucenicesc, după cum se va arăta mai jos. Acestea le lucra în toate zilele după cum zice Scriptura: Toată ziua miluiește și împrumută dreptul.

Dar oare fericita, lucrînd acestea, a scăpat de ispitele vrăjmașului mîntuirii omului? Oare pe ea, copilă tînără și neispitită în lucrurile și întîmplările lumești, au cruțat-o ispitele? Căci, cu dînsa s-au împlinit cuvintele Eclesiastului care zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești Domnului tău, gătește-ți inima pentru ispite! Nicidecum, iubite cititor, căci fapta bună care nu are ispite și care se lucrează fără osteneală și fără greutăți și împiedicări, zic sfinții că nu este lămurită și nici lui Dumnezeu bine primită. Drept aceea, văzînd vrăjmașul firii omenești că a început lucrarea faptelor bune mai sus arătate și mai vîrtos a acelei fapte bune care se laudă la judecată, după cum zice cuvîntul: Că se laudă mila la judecată; și pe aceea pe care și Mîntuitorul Hristos o voiește mai mult decît jertfele, zicînd: Milă voiesc, iar nu jertfă, umplîndu-se de zavistie, a zis către diavolii săi: "Vedeți prieteni că și această slabă și neputincioasă copilă, strănepoată a Evei cea de demult, pe care cu înlesnire am amăgit-o noi, s-a ridicat asupra noastră? Vedeți cum nu se teme de noi și întru nimic socotește puterea noastră? Noi pe Eva am amăgit-o și am scos din rai și prin ea, pe strămoșul neamului omenesc l-am pogorît în stricăciune, cu moarte l-am osîndit și în iad l-am sălășluit; iar aceasta nu bagă în seamă puterea noastră cea mare. Deci, veniți să năvălim asupra ei cu ispite, ca prin mulțimea și răutatea ispitelor s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta".

Acestea sfătuindu-se diavolii, ca și asupra lui Iov, au năvălit asupra fericitei Filoteia.

Să vedeți viclenie și măiestrie a răilor și viclenilor diavoli. Știind ei că, firește, mamele vitrege au ură asupra copiilor - căci tată-său după moartea mamei sale și-a luat altă femeie, și aflînd-o pe aceasta așa după cum o arăta cuvîntul, ca și pe tatăl fericitei Filoteia, groși la minte și simpli - pe amîndoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe vitregă, înăuntru, adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfînta să nu afle răsuflare de necazuri și de ispite; ca astfel biruindu-se de acestea și cu sufletul împuținîndu-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci, mama cea vitregă pornindu-se asupra fiicei sale cu ură și cu pizmă, o ocăra și o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pîra tatălui său, îi făcea fel de fel de necazuri și de schingiuiri. Știu acestea toți, iar mai vîrtos copiii care sînt ajunși într-acest fel și care au pătimit și pătimesc unele ca acestea. Iar Sfînta fecioară Filoteia toate le răbda cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu, Căruia se și ruga, să-i dea putere, ca pe toate să le rabde pînă la sfîrșit. Acestea și mai multe decît acestea, în toate zilele pătimea fericita de la mamă-sa cea vitregă.

Iar tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată și mai întunecat la cunoștință, văzînd pe fiica sa că socotește toate cele pămîntești gunoaie, după cum zice Apostolul, și n-are nici o purtare de grijă pentru trupul său, a-l îngriji și a-l împodobi după obiceiul tinerelor, nici de hainele bune și frumoase, pe care i le făcea și la praznice o îmbrăca - deși era adeseori cu mînie pornit asupra ei, dar fiind biruit cîteodată de părinteștile milostiviri, îi făcea haine de acest fel și i le da. Cu toate acestea ea, neîngrijindu-se de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea în mîinile săracilor. Căci hainele cele bune, atît numai le purta pînă cînd întîlnea vreun sărac și îndată se dezbrăca de dînsele așa de ușor, precum alții s-ar dezbrăca de niște zdrențe și le da săracilor. Așa era, fără patimă de bani, așa era cu bucatele, așa era cu trupușorul său, așa cu desfătarea tinereților; și atît era de robită și uimită de dragostea lui Hristos, Mirele ei, atît de biruită de dorul bunătăților din ceruri, încît petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în ceruri. Era cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curțile Dumnezeului nostru. Dar să întoarcem cuvîntul iarăși la începutul său.

Văzînd-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată cuvîntul, în loc să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică, în loc să se folosească sufletește și să urmeze faptei bune a fiicei sale, cea înțeleaptă și de Dumnezeu luminată, și să facă aceleași fapte bune și el ca și fiica sa, ca împreună cu dînsa să moștenească Împărăția cerurilor, pe care ea acum o moștenește, el nu numai că n-a voit acestea să le facă și să le urmeze, ci mai vîrtos o muncea cu multe feluri de bătăi și chinuri. Pentru ce? Ca să o oprească. O! grosime de minte și întunecare de la lucrarea unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viață veșnică. Căci îmbrăcînd-o cu haine noi și frumoase, după cum se spuse, pe la praznice, iar ea dîndu-le săracilor și mergînd fără dînsele acasă, tatăl ei întrebînd-o de haine, fericita tăcea și nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dînsa cu multe feluri de bătăi, o tîra de păr, o lovea cu biciul și cu lemne, o bătea cu pumnul în spate, cu palma peste obraz, ca pentru niște greșeli prea mari și cu altele mai multe decît acestea, o chinuia și o muncea în toate zilele, pînă a ajuns la vîrsta de doisprezece ani. Iar fericita le răbda pe toate acestea cu duh umilit, cu mărime de suflet și cu osîrdie, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o a pătimi acestea, pentru dragostea și sfintele Lui porunci. Pentru aceasta, pe cele dinapoi le uita, după cum zice Sfîntul Apostol Pavel și la cele dinainte privea.

Acestea săvîrșindu-se astfel, a sosit vremea de semănături, în care tot omul se sîrguiește a arunca în pămînt semințele pentru trebuința hranei celei trupești. Deci a ieșit și tatăl fericitei cu plugul la cîmp, că această meserie avea, și a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi să i le trimită la cîmp prin Filoteia. Mergînd Filoteia cu bucatele la cîmp ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, știind-o pe dînsa așa de milostivă, îi ieșeau înainte și-i cereau milostenie. Iar ea, fiind biruită de milostenie și cu altceva neavînd să-i miluiască, îi hrănea cu bucate din ceea ce-i ducea tatălui său. Aceasta făcînd-o mai multe zile, neaducînd bucate de ajuns tatălui său, ci rămînînd tatăl său flămînd, neștiind ceea ce făcea fiica sa, apoi neputînd a mai suferi, mergînd odată acasă, a zis către femeia sa: "Pentru ce nu trimiți bucate de ajuns și rămîn totdeauna flămînd?" Dar femeia, știind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns făcînd imputare pentru fiica sa: "Eu totdeauna ți-am trimis bucate destule, dar știu eu ce face fiică-ta pe cale cu dînsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor". Acestea auzindu-le el, a tăcut.

Iar diavolul i-a băgat în inima lui gînd rău și ucigaș. A pus în mintea lui să pîndească pe fericita, să vadă ce face cu bucatele. Deci, ducîndu-se iarăși la cîmp la lucrul său, a așteptat pînă la vremea în care era să vină fericita cu bucatele. Plecînd sfînta cu bucatele de acasă și venind la locul cel obișnuit - precum și îndemînatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei - și după obicei înconjurînd-o săracii, a început fericita a le împărți din bucate și a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pîndea, văzînd ceea ce făcea fiică-sa, umplîndu-se și biruindu-se de mînie, ca să ajungă la dînsa și, după obiceiul său, să o apuce de cosițe și să o bată pînă cînd își va astîmpăra mînia cea dobitocească, a zvîrlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brîu și, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, și-a dat sfîntul și fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Mare ești Doamne și minunate sînt lucrurile Tale și nici un cuvînt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cît sînt de neurmate căile Tale, neajunse judecățile Tale și neînțelese rînduielile Tale!

Nu era prigoană asupra creștinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împărați, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de vitrega sa mamă, care erau creștini cu credință. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la dînșii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu și prin rîvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniță, nu mai prejos decît cele de demult, care au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor și au pătimit de la dînșii. Și așa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviință. Aceasta s-a făgăduit prin proorocul, ce zice: Întru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca. Căci a văzut-o pe dînsa Domnul, Care vede toate cele ascunse ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credința către El, în răbdarea ispitelor și a necazurilor celor aduse asupra ei de la diavol și de la oameni, avînd nebiruită voință către lucrarea faptelor bune, fiind bătrînă cu vîrsta cea duhovnicească și întru fapta cea bună a ajuns la desăvîrșire și la măsura vîrstei lui Hristos. De aceea a iconomisit prin acest sfîrșit grabnic și lesnicios, ca să treacă de la cele pămîntești, vremelnice și pline de necazuri, la odihna cea veșnică și la veselia cea neîncetată.

În acest chip săvîrșindu-se Sfînta Filoteia, sfîntul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească și dumnezeiască, înconjurat de sfinții îngeri și de cetele sfinților, a fost petrecut la împărăția cerurilor și așezat împreună cu fecioarele cele înțelepte; iar acum se veselește și se îndulcește de frumusețile cele negrăite ale Mirelui ei celui veșnic și nemuritor. Acest lucru văzîndu-l ceata diavolilor - care mai înainte se lăudau și nădăjduiau că precum pe strămoașă, așa și pe strănepoată o vor amăgi prin măiestriile lor și o vor împiedica de la lucrarea faptelor bune, că o vor birui și o vor face vînat al lor, fiind ei singuri biruiți și rușinați, s-au dus tînguindu-și neputința și nehărnicia lor, căci n-au putut birui pe o copilă simplă. Așa au lucrat neputincioșii contra fericitei prin meșteșugurile lor și au îndelungat asupra ei fărădelegea lor. Dar Domnul cel drept a tăiat grumazul lor și n-a lăsat toiagul păcătoșilor peste soarta fericitei, ca să nu-și întindă fericitele sale mîini la vreo fărădelege. Sufletul ei s-a dus ca o pasăre din cursa vînătorilor, căci cursele care le întinseseră ei s-au zdrobit, iar ea s-a izbăvit.

Sfîntul ei trup rămînînd pe pămînt și încă curgînd sînge din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slava cerească, încît lumina și locul dimprejur. Acest lucru auzindu-l ticălosul, sau mai bine zis ucigașul tată, a fost cuprins de spaimă și cutremur. Pe de o parte, pentru că s-a făcut ucigaș al singurei sale fiice; iar pe de alta, pentru strălucirea slavei celei dimprejurul sfintelor moaște. Mergînd să apuce și să ridice sfîntul ei trup, nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de dînsul, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul lui, sau poate și pentru nevrednicia sa.

Această minune dacă a văzut-o, a alergat în cetate și mergînd la arhiepiscopul și la cei mai mari ai cetății le-a spus toată pricina cum s-a întîmplat și cum sfîntul ei trup acum zace pe pămînt și cum este proslăvit de Dumnezeu, cu slavă cerească. Iar arhiepiscopul, împreună cu toți arhiereii, cu tot clerul său și cu toți cei mai mari ai cetății și mulțime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii și tămîie, cu slujbe și cu rugăciuni; și, ajungînd, au văzut sfîntul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască lumină și s-au minunat cu toții. Apoi au preamărit pe Dumnezeul minunilor, Care și acum în vremile noastre preamărește nu numai pe robii Săi, ci și pe roabele sale cele care împlinesc cu fapta poruncile Lui cele sfinte și fac voia lui cea dumnezeiască.

Făcînd rugăciuni și psalmodii multă vreme, au voit să ridice sfîntul ei trup; dar, apropiindu-se îngropătorii, după porunca arhiepiscopului și a arhiereilor, ca să-l ridice și să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut să-l ridice și nici măcar să-l miște sau să-l clatine. Atunci, mai mult spăimîntîndu-se și minunîndu-se, cu mai multă sîrguință și evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu și Sfintei Filoteia, ca să binevoiască a merge cu ei în cetate. Apoi, apropiindu-se arhiepiscopul singur, împreună cu ceilalți arhierei și încercînd a ridica sfintele moaște, n-au putut nicidecum. Căci Dumnezeu, vrînd să preamărească cu minuni pe roaba sa, a îngreuiat trupușorul cel fecioresc, ca o stîncă de piatră neclintită. Văzînd arhiereii acest lucru și tot poporul, s-au spăimîntat foarte.

Cunoscînd toți că nu este voia lui Dumnezeu și a sfintei a merge cu dînșii în cetatea care era patria ei, au început a se ruga către dînsa și a zice astfel: "O! sfîntă a lui Dumnezeu Filoteio, dacă-ți este urîtă patria ta, și nu primești a te odihni într-însa și s-o răsplătești cu faceri de bine, cu ocrotire de vrăjmași și de primejdii - pentru că aici te-ai născut și ai crescut și aici bine ai plăcut lui Dumnezeu și te-ai sfințit - arată-ne unde binevoiești a te înstrăina? Vino la Constantinopol, ca Sfînta Parascheva, la Sofia sau la vreo mănăstire de prin munții aceștia". Dar nicidecum nu s-a urnit din locul unde zăcea. Apoi au început a-i spune pe nume locuri de dincoace de Dunăre. I-a pomenit Bucureștiul, i-a pomenit Craiova și alte tîrguri mai mici; i-a pomenit mănăstirile de prin tîrguri, de prin munți, dar n-a vrut să asculte rugăciunea lor, pînă cînd i-au pomenit, în treacăt și fără nădejde biserica domnească din orașul Curtea de Argeș. Și cum i-au pomenit această sfîntă biserică, îndată s-a ușurat, mai mult decît greutatea cea firească.

În acea vreme domnea în Țara Românească binecredinciosul domn Radu Voievod, poate acela care se poreclea Negrul, care zidise din temelie biserica mai sus amintită, de care domn s-a făcut orașul acela și multe alte tîrguri și mănăstiri care și pînă acum se văd, fiind foarte iubitor de Dumnezeu și fierbinte rîvnitor al bunei credințe. Deci arhiereii și cei mai mari ai cetății Tîrnova, văzînd voia sfintei, și mai vîrtos a lui Dumnezeu, ca să mîngîie cu credința cea dreaptă pe poporul românesc, unde nu demult venise Apichie din Italia și se așezase în locurile acestea - apoi să-l îmbogățească cu facerile de minuni ale sfintei - au hotărît să înștiințeze mai întîi prin scrisoare pe binecredinciosul și iubitorul de Hristos, Radu Voievod, despre toată viața sfintei, pătimirile, lucrarea faptelor bune, moartea și îngreuierea trupului ei cel cu neputință de ridicat și că toate cetățile și mănăstirile cele dimprejur și cele din Valahia, i le-au pomenit și că la nici una dintre acestea n-a voit; iar cum i-am pomenit biserica domnească din Curtea de Argeș, îndată s-a făcut mai ușoară decît greutatea ei cea firească. Deci, ziceau ei: "Cunoscînd și măria ta bunăvoirea sfintei, că voiește să se dăruiască poporului măriei tale cel românesc, iar mai vîrtos Dumnezeu de sus, binevoiește ca măria ta să cinstești și să îmbogățești țara și poporul măriei tale cu acest odor scump și de mult preț; apoi pe lîngă altele, a te arăta făcător de bine și cu această prea mare facere de bine. Pentru aceasta este de trebuință a lua osteneala și a veni pînă la Dunăre, ca să o primești și cu cinstea cea cuviincioasă să o duci și să o așezi în biserica cea numită din Argeș, dorită de ea. Iar noi o vom aduce pînă acolo".

Radu Voievod, după ce a primit scrisoarea aceasta și a înțeles cele scrise, foarte mult s-a bucurat și cu lacrimi a mulțumit lui Dumnezeu și sfintei. Și îndată, cu mare sîrguință, luînd arhiereii cu tot clerul cel bisericesc și pe toată boierimea, cum și mulțime de popor, care covîrșeau cu rîvna către Dumnezeu, cu dragostea, evlavia și credința către sfînta, cu tămîie și cu făclii au ieșit înainte la Dunăre în întîmpinarea sfintei. Cu mare cinste, slavă și alai primindu-i sfintele moaște și aducîndu-le cu cîntări de psalmi și cu doxologii, le-au așezat în biserica domnească. De atunci pînă acum se află nestrămutate din acel oraș, cu toate schimbările vremilor, stăpînilor și răscoalelor, ce adeseori s-au întîmplat în țările acestea.

Aceasta dă multă și tare încredințare celor cunoscători și dreptcredincioși că acest lucru nu este al puterii și al grijii omenești, ci al facerilor de minuni și al voii sale de a petrece în același oraș, unde s-a așezat. Ea dă tuturor, celor ce aleargă la dînsa cu credință, tămăduiri de multe feluri de boli: orbilor vedere, bolnavilor însănătoșire, izbăvire celor supărați de duhuri necurate și, în scurt, oricine aleargă la dînsa cu credință fierbinte, cu sîrguință și cu lacrimi se roagă ei, își dobîndește cererea sa.

Aceasta a fost viața și petrecerea Sfintei Filoteia, așa i-a fost rîvna pentru faptele bune, așa a fost din pruncie, cu totul afierosită faptelor bune, încît însăși pe sine s-a făcut faptă bună. Cum am zis, ea era de neam bulgăresc, născută din părinți creștini din marea cetate Tîrnovo, crescută de maică-sa cea firească în învățături dreptcredincioase și, din vîrsta cea tînără, a început cu osîrdie a lucra faptele cele bune, a merge adesea la biserică, a asculta dumnezeieștile Scripturi cu luare-aminte, a posti și a păzi fecioria cu dinadinsul, nu numai cea trupească, dar și cea sufletească; a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămînzi, a adăpa pe cei însetați, a îmbrăca pe cei goi, a-și înfrumuseța prin acestea candela sufletului său, a-și agonisi untdelemn în vasele sale, a se pregăti pentru intrarea în cămara cea de nuntă.

Deci ea răbda toate ispitele, necazurile și strîmtorările. După cum Sfînta Scriptură zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești lui Dumnezeu, gătește-ți inima spre ispite. Fericita, făcînd acestea, a răbdat toate pentru fapta bună. Bătăile de la mamă-sa cea vitregă; ocările, dosădirile, pălmuirile, schingiuirile, pîra către tată-său, cum și tot felul de necazuri și ispite. Și nu numai acestea, ci și pe cele de la tatăl ei le-a răbdat cu osîrdie, pînă la moarte, încît nu avea nici zi, nici ceas în care să aibă răsuflare și să nu se afle într-unele ca acestea. Adică, înăuntru ispite, tulburări, îngroziri, mîhniri; în afară prigoniri, necazuri, bătăi, schingiuiri. Pentru că diavolul năvălise asupra ei cu toată puterea, ca asupra lui Iov cu ispitele, ca obosind-o cu răbdarea, s-o oprească de la lucrarea faptelor bune. Iar fericita, nu numai că nu obosea, ci încă stăruia, după cum zice Apostolul Pavel: "În ispite și necazuri, pe cele dinapoi le uita și către cele dinainte se întindea", pînă cînd ea a răbdat și moarte din mîinile celui ce a născut-o și cu sfîrșit mucenicesc s-a încununat, primind cununa de biruință de la începătorul de nevoință Hristos, Mirele ei cel fără de moarte, și în cămările cele cerești s-a așezat cu fecioarele cele înțelepte și cu mucenițele, ea care a murit pentru dragostea lui Dumnezeu, ca mucenițele și pentru poruncile Lui sufletul și-a pus.

Acum sufletul ei cel fără prihană și sfînt se odihnește și se veselește în ceruri în împărăția lui Dumnezeu, în locașurile drepților și de îngeri se slăvește veșnic. Iar sfîntul ei trup se păzește nestricat și întreg, ca a celorlalți sfinți și se cinstește de poporul cel creștinesc și izvorăște de-a pururea tămăduiri, celor ce cu credință și cu evlavie năzuiesc cu rugăciuni către ea.

Acesta este, o, sfîntă Filoteio, cuvîntul care ți-am făgăduit cînd m-ai învrednicit de binecuvîntarea ta. Iată am împlinit făgăduința, nu după cît se cădea, ci după putere. Plătind astfel și pentru mine datoria și mulțumindu-ți pentru patrioții mei, care s-au îndulcit atîta vreme de facerile tale de bine și s-au învrednicit de tămăduiri și de darurile tale; iar patria s-a apărat de tine cu multe ocrotiri și nici unul nu s-a aflat să-ți aducă mulțumirea și lauda cea datorată. Deci tu, o! Sfîntă Filoteio, care ai cugetat totdeauna cele cerești în toată viața ta pămîntească și ai zburat în ceruri, privește peste noi cu milostivire; căci nici după ce ai lăsat cele pămîntești, nu ne părăsești, ci mai vîrtos porți grijă, acoperi și păzești pe poporul tău, pe care l-ai ales a rămîne cu dînsul. Căci s-a dat și acest dar sfintelor suflete. Deci, acum cînd mai vîrtos te-ai apropiat de Dumnezeu și perdelele cele trupești s-au dat în lături și față în față vorbești cu El, mijlocește pentru noi ca să ne îndrepteze și să ne povățuiască către cele plăcute Lui. Apoi părtași ai împărăției Lui - deși este mare cererea și mai presus de vrednicia noastră - să ne facă însuși Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine toată slava, mărirea și marea cuviință, împreună și celui fără de început al lui Părinte și Preasfîntului și de viață făcătorului Duhului Său, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site