Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfîntului și Dreptului Filaret cel Milostiv
(1 decembrie)

Viețile Sfinților pe luna decembrie


Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui, a zis Domnul nostru Iisus Hristos. Cuvîntul acesta s-a împlinit cu fericitul Filaret cel milostiv, care, pentru mila cea multă ce avea pentru săraci, a dobîndit de la Domnul mare milă și răsplătire bogată în veacul acesta de acum și în cel ce va să fie, precum se va povesti în fericita viață a lui.

În părțile Paflagoniei, într-un sat ce se numea Amnia, viețuia acest fericit Filaret, fiind de neam bun, din părțile Galatiei; pe tatăl său îl chema Gheorghe, iar pe mama sa Ana. De la aceștia, din copilărie, a învățat credința cea bună și frica Domnului, sporind în întreaga înțelepciune și în toată înfrumusețarea vieții celei pline de fapte bune. Ajungînd în vîrstă desăvîrșită și-a luat soție cinstită, de bun neam și bogată, al cărei nume era Teozva, care adusese din casa părinților săi multă avere în casa lui. Și a avut trei copii: un fiu, întîiul născut, cu numele Ioan și două fiice, anume: Ipatia și Evantia.

Deci a binecuvîntat Dumnezeu pe fericitul Filaret, precum odinioară pe dreptul Iov și i-a dăruit lui avere multă. Căci avea multe cirezi de vite, holde și țarini aducătoare de roade și îndestulare în toate. Hambarele lui erau pline de toate bunătățile pămîntești; apoi robi și roabe care slujeau în casa lui erau foarte mulți. Și era Filaret în părțile acelea ca unul din oamenii cei slăviți.

Bogății de acestea avînd prea multe fericitul, și pe alții văzîndu-i necăjindu-se în mare lipsă și în sărăcia cea mai cumplită, s-a plecat spre îndurare și, umilindu-se cu sufletul, grăia către sine: au doară pentru aceasta am primit eu din mîna Domnului niște bunătăți ca acestea, ca singur eu să mă hrănesc cu dînsele și să le cheltuiesc spre îndulcirea și plăcerea pîntecelui meu? Au nu voi împărți aceste bogății mari, care-mi sînt date de la Dumnezeu: săracilor, văduvelor, sărmanilor, scăpătaților și străinilor, pe care Domnul, la înfricoșata Sa judecată înaintea oamenilor și a îngerilor, nu se va rușina a-i numi pe dînșii frați, zicînd: De vreme ce ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut? Apoi ce folos voi avea din averea aceasta, dacă o voi ține cu zgîrcenie, în ziua judecății, care va fi fără milă pentru cei ce n-au făcut milostenie? Au doar, în veacul ce va să vie, vor fi mie acestea mîncare și băutură fără de moarte? Oare hainele mele cele scumpe îmi vor fi mie îmbrăcăminte a nestricăciunii? Nicidecum. Pentru că grăiește Apostolul: Dacă nimic n-am adus în lumea aceasta, arătat este că nici nu putem lua ceva. Deci dacă nimic din averile acestea pămîntești nu putem să ducem de aici, apoi mai bine este să le dau pe acestea înapoi lui Dumnezeu, prin mîinile săracilor și Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, pe femeia și pe copiii mei. Mă încredințează și Proorocul David, zicînd: Mai tînăr am fost, am îmbătrînit și n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămînța lui cerînd pîine.

Acestea grăind în sine fericitul Filaret, atît s-a făcut de milostiv către săraci, ca și un tată către fiii săi, hrănind pe cei flămînzi, adăpînd pe cei însetați, îmbrăcînd pe cei goi; pe cei străini primindu-i cu bucurie în casa sa și odihnindu-i cu dragoste.

Și s-a făcut acest cinstit bărbat asemenea lui Avraam cel de demult, primitorul de străini și lui Iov, iubitorul de săraci. Drept aceea, un luminător ca acesta, fiind împodobit cu untdelemnul milostivirii, nu se putea ține sub obroc, ci, ca o cetate ce stă deasupra muntelui, s-a făcut arătat și preamărit prin toată partea aceea, și către el, ca spre o cetate a scăpării, alergau cu sîrguință toți săracii și scăpătații. Și oricine avea trebuință de ceva de la dînsul, ori de bou, ori de cal, ori de asin, ori de haine, ori de hrană, sau de orice fel de lucru, îi da. Casa lui Filaret era, pentru cei prigoniți de setea sărăciei, un izvor nesecat. Și cu cît el da milostenie, cu față veselă și cu socoteală iubitoare de bine, cu atît și Domnul Cel bogat dăruitor, mai mult îi înmulțea bunătățile lui.

Iar urîtorul de bine și vicleanul diavol a zavistuit asupra faptei bune a bărbatului acestuia și a cerut de la Dumnezeu stăpînire ca să-l ispitească, ca și pe Iov cel de-a pururea pomenit, zicînd așa: Nu este lucru de mirare dacă, din averile cele multe ce le are, miluiește pe cei săraci, dar dacă va ajunge în sărăcie și în strîmtorare și nu se va lăsa de fapta bună a milosteniei, atunci se va cunoaște bunătatea lui.

Deci, Dumnezeu, Care, ca un iubitor de oameni toate le chivernisește spre folosul oamenilor, a îngăduit să vie ispită și asupra acestui bărbat drept, ca să se arate răbdarea lui, ca și a lui Iov cel de demult și, printr-o ispită ca aceasta, ca și aurul în topitoare lămurindu-se, să se arate vrednic lui Dumnezeu. Deci a dat voie diavolului să-l sărăcească, căci diavolul de la sine nu are nicidecum stăpînire ca să facă rău cuiva; numai Domnul sărăcește și îmbogățește, smerește și înalță, după cum zice Sfînta Scriptură. Deci, dînd Sfîntul Filaret milostenie, după obicei, și împărțind mereu dobitoacele și celelalte avuții ale sale a început a sărăci. Însă nu și-a schimbat bunătatea și milostivirea către cei săraci, ci, neîncetat dădea din cîte avea, celor ce le trebuiau.

În acea vreme, după voia lui Dumnezeu au năvălit ismailitenii asupra părții aceleia, pe care înconjurînd-o ca un vifor ce ofilește dumbrăvile și ca o văpaie ce arde munții, aducînd multă nevoie și răutate, i-au răpit fericitului Filaret toate turmele de oi, de boi, de cai și de asini, făcînd încă și pe mulți robi. Atunci acest bărbat milostiv a ajuns în atîta sărăcie, încît nu îi rămăsese decît numai o pereche de boi și o vacă, un cal, un rob și o roabă. Iar toată cealaltă avere se împărțise; o parte, prin dreapta sa cea milostivă, la cei ce le trebuiau, iar alta a fost robită de ismailiteni. Apoi chiar țarinile, holdele și viile lui le-au luat în stăpînirea lor vecinii și lucrătorii de pămînt, care viețuiau împrejurul lui, unii cu rugăminte, iar alții cu sila; nu i-a rămas lui mai mult decît casa în care locuia și o holdă.

Într-o sărăcie și nevoie ca aceea și într-atîtea ispite fiind acest bărbat bun, nicidecum nu s-a mîhnit, nici n-a cîrtit și, ca un alt drept Iov, nimic n-a greșit înaintea Domnului, nici chiar cu buzele sale și n-a dovedit neînțelepciune față de Dumnezeu. Ci, precum s-ar fi bucurat cineva de mulțimea bogăției sale, așa se veselea el de sărăcia sa, pe care o socotea ca o mare comoară, văzîndu-și mai lesniciosă intrarea în împărăția lui Dumnezeu, decît a bogatului, după cuvîntul Domnului care zice: Cu greu va intra bogatul în împărăția cerurilor.

Iar într-una din zile, fericitul Filaret, luînd perechea de boi, s-a dus la holda ce-i rămăsese ca să o are. Arînd-o, lăuda cu bucurie și mulțumea lui Dumnezeu că începe după porunca Lui cea sfîntă: Întru sudoarea feței tale îți vei agonisi pîinea. Deci, printr-o asemenea osteneală scapă de lene, care este învățătoare a tot răul.

Apoi își aducea aminte de cuvintele apostolului, care oprește pe cel leneș a mînca: Dacă cineva nu voiește să lucreze, nici să nu mănînce. Deci fericitul Filaret lucra pămîntul său, ca să nu se afle nevrednic de pîine.

Dar s-a întîmplat în aceeași zi unui țăran, ce-și ara și el holda sa, că, fără veste, un bou al lui, tremurînd foarte, a căzut și a murit; iar omul, fiind în mare supărare, plîngea amar și era nemîngîiat, pentru că nici boii nu erau ai lui, ci îi dobîndise de la un vecin. Aducîndu-și aminte de fericitul Filaret, a zis: "De n-ar fi sărăcit milostivul și iubitorul acela de săraci, m-aș fi dus la dînsul și aș fi luat de la el, nu numai unul, ci chiar doi boi, iar acum, el fiind sărac și scăpătat, nu are ce să dea celor ce le trebuie. Însă mă voi duce la dînsul, ca măcar să se mîhnească împreună cu mine, să mă mîngîie cu cuvintele sale și să-mi ușureze greutatea supărării și a necazului meu".

Deci, luîndu-și toiagul său, a mers la Filaret și l-a aflat pe el la cîmp arînd și, închinîndu-i-se, i-a povestit lui cu lacrimi despre moartea boului cum se întîmplase și de supărarea sa cea neașteptată. Iar fericitul Filaret, văzînd pe om foarte supărat, îndată a desjugat un bou de la jug și l-a dat omului aceluia, zicînd: "Ia, frate, acest bou al meu și mergînd, lucrează cu el pămîntul tău și mulțumește lui Dumnezeu". Iar acela, văzînd milostenia fericitului, s-a închinat lui și a zis: "Domnul meu, mare și minunată este bunăvoirea ta, bineprimită fie lui Dumnezeu milostivirea ta; dar nu este bine a despărți boul de soțul său, neavînd nicidecum altul în locul său". Iar dreptul a zis: "Ia, frate, boul ce ți se dă și mergi în pace, pentru că eu am la casa mea un alt bou". Apoi omul, închinîndu-se fericitului pînă la pămînt și luînd boul, s-a dus slăvind pe Dumnezeu și dînd mulțumire bărbatului aceluia milostiv.

Iar cinstitul Filaret luînd boul cel rămas și ranița pe umeri, mergea spre casa sa. Cînd s-a apropiat de poartă, văzînd femeia lui numai un bou mergînd înainte și pe bărbat urmînd și avînd ranița pe umeri, a zis către dînsul: "Bărbatul meu, unde este celălalt bou?". Iar el a răspuns: "Odihnindu-mă eu puțin și boii păscînd, s-a despărțit unul și s-a rătăcit, ori l-a luat cineva și l-a dus într-ale sale".

Acestea auzindu-le, femeia s-a supărat foarte și grăbindu-se a trimis pe fiul său spre căutarea boului. Iar copilul, înconjurînd multe cîmpii și holde, a aflat boul cel căutat la jugul acelui țăran; și, cunoscînd dobitocul său, a zis cu mînie către țăran: "Răule și nedreptule lucrător de pămînt, cum ai îndrăznit a pune sub jugul tău un dobitoc străin? De unde și cum ai luat boul acesta și l-ai înjugat cu al tău? Oare nu este boul acesta cel pe care l-a pierdut tatăl meu, iar tu, aflîndu-l, ca un lup l-ai răpit și l-ai făcut al tău? Dă-mi boul, iar de nu, apoi ca un tîlhar vei fi osîndit!"

Omul a răspuns cu glas blînd copilului: "Nu te mînia asupra mea fiule, tu care ești fecior de bărbat sfînt, nici întinde mîinile asupra mea, căci nu ți-am greșit cu nimic, pentru că tatăl tău, milostivindu-se spre necazul meu și sărăcia mea, mi-a dat boul său mie, cu mînă îndurătoare, de vreme ce boul meu umblînd în jug și arînd, fără veste a căzut și a murit".

Tînărul, auzind cele grăite, s-a rușinat că a certat pe omul cel nevinovat și întorcîndu-se degrabă acasă, a spus maicii sale lucrul acesta. Iar ea, auzind, a strigat cu plîngere: "Vai mie, vai mie, ticăloasei, femeia bărbatului celui nemilostiv!" Și, rupîndu-și părul, a alergat la bărbatul său cu acest fel de strigare: "Împietritule cu inima și omule fără de omenie! Pentru ce ai cugetat să ne omori pe noi cu foamea mai înainte de vreme? Că iată, pentru păcatele noastre ne-am lipsit de toate averile noastre, iar Dumnezeu miluindu-ne pe noi păcătoșii, ne-a lăsat numai doi boi, cu care, lucrînd, să ne hrănim copiii noștri. Iar tu, care viețuiai mai înainte în bogăție multă și care nimic nu lucrai cu mîinile tale, acum, fiind în sărăcie, te-ai lenevit a te osteni și a lucra pămîntul; se vede că voiești ca totdeauna să te odihnești cu tihnă în casă. De aceea, nu pentru Dumnezeu ai dat țăranului aceluia boul, ci pentru tine. Pentru ca să nu mai pui de acum mîna pe raniță, ci ca, în lenevire și fără de lucru, să petreci celelalte zile ale tale. Ce răspuns vei da Domnului, dacă pentru lenea ta vom pieri de foame eu și copiii tăi?"

Fericitul Filaret, căutînd spre dînsa, a zis cu blîndețe: "Dumnezeu Care este bogat în milă, ascultă ce ne poruncește nouă: Căutați la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici adună în jitniță și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește pe ele.Deci Acela nu ne va hrăni oare și pe noi, care sîntem mai buni decît păsările cerului? Ba încă și însutit făgăduiește a răsplăti acelora, care, pentru Dînsul și pentru Evanghelia Lui își împart averile la săraci. Deci socotește, o, femeie, că dacă vom primi o sută pentru un bou, apoi ce te mîhnești pentru boul acela, pe care l-am dat pentru Dumnezeu celui ce îi trebuia?" Acestea le zicea bărbatul cel milostiv, nu că dorea să primească însutit în veacul acesta de acum, ci pentru a mîngîia împuținarea de suflet a femeii sale.

Aceste vorbe cu bună pricepere auzindu-le femeia, a tăcut. Dar, netrecînd cinci zile, boul acela, pe care-l dăduse fericitul Filaret țăranului aceluia, păscînd în cîmp, a mîncat o buruiană ce se cheamă elevora și, căzînd, a murit.

Țăranul, fiind în nepricepere, a venit iarăși la fericitul Filaret și, închinîndu-se lui, a zis: "Domnul meu, am greșit ție și copiilor tăi că am despărțit perechea de boi a ta; pentru aceea Dumnezeu cel drept nu mi-a dat a avea folos de la boul tău, pentru că, mîncînd boul oarecare buruiană, a murit".

Atunci iubitorul de Dumnezeu și milostivul de săraci, fericitul Filaret, nerăspunzîndu-i nimic, a adus degrabă și boul cel rămas și l-a dat aceluiași țăran, zicînd: "Primește-l și pe acesta, frate, și te du, pentru că eu am a mă duce undeva departe și nu voiesc să stea fără de lucru la casa mea boul cel lucrător". Și aceasta o zicea fericitul ca să nu se ferească omul a lua și pe celălalt bou din mîna lui. Iar omul, primind boul, s-a dus la casa sa, minunîndu-se de milostivirea cea mare a fericitului. Dar cînd s-a făcut înștiințare despre aceasta în casa lui, copiii cu maica lor au făcut plîngere și tînguire, zicînd: "Cu adevărat, tatăl nostru este nemilostiv și urîtor de fii, de vreme ce și cele mai de pe urmă le risipește. Pentru că numai o pereche de boi ne-a lăsat Domnul ca să nu murim de foame, iar el și pe aceia i-a dat". Iar cinstitul și fericitul părintele lor, văzînd tînguirea fiilor săi, întorcîndu-se a zis către dînșii: "Fiii mei, pentru ce vă mîhniți și sfărîmați inima voastră și a mea? Și pentru ce mă numiți pe mine nemilostiv și vi se pare că aș vrea să vă omor cu foamea? Eu am într-un oarecare loc, pe care voi nu-l știți, atîta avere, încît de ați trăi voi și o sută de ani, nelucrînd nimic și de nimic grijindu-vă, vor fi vouă din destul; pentru că nici eu singur nu am putut număra acea avere ascunsă și gătită vouă". Și aceasta zicea bărbatul cel drept, nu amăgind pe fiii săi, ci, cu adevărat mai înainte vedea, cu ochii cei dinăuntru, cele ce erau să fie mai pe urmă.

Și a ieșit în partea aceea o poruncă de la împărat, ca toți ostașii să se adune în cete și să iasă împotriva păgînilor celor fără de Dumnezeu, care se ridicaseră împotriva împărăției grecești; și fiecare ostaș să fie înarmat bine și să aibă și cîte doi cai. Deci a fost numărat în ceată și un oarecare ostaș sărac, cu numele Musilie, avînd numai un cal; dar și acela, cu o zi mai înainte de a ieși în ceată, fără veste, căzînd într-o învîrtire cumplită, a murit. Iar ostașul cel sărac, neavînd cu ce să cumpere alt cal, a alergat la fericitul Filaret și i-a zis: "Domnul meu, Filaret, miluiește-mă, știu că tu ai sărăcit pînă la sfîrșit și nu ai mai mult decît un cal. Însă milostivindu-te spre mine, pentru Dumnezeu, dă-mi calul tău ca să nu cad în mîinile comandantului, căci voi fi bătut de dînsul cumplit". Iar fericitul Filaret a zis către dînsul: "Ia, frate, calul meu și mergi cu pace. Însă aceasta să știi, că nu pentru groaza comandantului care este asupra ta, ci pentru mila lui Dumnezeu ți-l dau". Iar ostașul, luînd calul de la sfînt, s-a dus lăudînd pe Dumnezeu. Astfel, n-a mai rămas Sfîntul Filaret decît cu o vacă cu vițel, un asin și cîțiva stupi.

Un oarecare sărac de departe, auzind de milostivul Filaret, a venit la dînsul, rugîndu-se și zicînd: "Domnul meu, mă rog ca să-mi dai din cireada ta un vițel, pentru ca să cîștig și eu începătura binecuvîntării tale; pentru că știu că binecuvîntat este ceea ce se dă de la tine și dacă în vreo casă va intra ceva de la tine, o îmbogățește și o umple de binecuvîntare". Iar fericitul Filaret, cu bucurie luînd vițelul, l-a dat celui ce-l cerea, zicînd: "Dumnezeu, frate, să-ți dea mai multă binecuvîntare și să-ți înmulțească averea, atît cît îți va trebui". Iar omul acela, închinîndu-se, a plecat, ducînd vițelul cu sine. Vaca, întorcîndu-se împrejur și căutînd încoace și încolo vițelul și nevăzîndu-l, a început a tînji foarte și cu mare glas a mugi, încît le era jale tuturor celor din casă, dar mai vîrtos soției fericitului, care cu multă întristare și suspinare striga către dînsul: "Cine va mai răbda de acum cele ce se fac de tine și cine nu va rîde de mintea ta cea copilărească? Văd astăzi și cred că nicidecum nu bagi seamă de mine, soția ta, și pe fiii tăi vrei să-i omori; căci nici pe vaca cea necuvîntătoare n-ai miluit-o, ci, fără milostivire ai despărțit pe vițel de la țîțele ei. Și ce facere de bine ai făcut? Că și casei tale ai făcut strîmbătate și pe cel ce a cerut nu l-ai îmbogățit, pentru că vițelul fără de mama sa va pieri, și vaca, la noi, fără de vițel ne va supăra cu răgetul, fiind fără folos amîndouă?"

Acestea auzindu-le fericitul bărbat Filaret de la soția sa, a zis către dînsa cu glas lin: "Acum cu adevărat bine și drept ai vorbit, cum că sînt nemilostiv și neîndurat, căci am despărțit vițelul de mamă-sa. Dar mai bun va fi lucrul pe care îl voi face". Și alergînd degrabă în urma omului ce ducea vițelul, a început a striga: "Întoarce-te, omule, cu vițelul, întoarce-te pentru maica lui, care nu ne dă odihnă, răgînd înaintea ușilor casei". Iar săracul, auzind acestea de la fericitul, socotea că are să ia de la dînsul vițelul ce-i dăduse și zicea în sine, întristîndu-se: "Vai mie, că n-am fost vrednic să am de la acest fericit bărbat spre binecuvîntare nici acest dobitoc mic; că, iată, părîndu-i rău de dînsul, mă cheamă înapoi ca să-l ia de la mine". Și întorcîndu-se omul acela cu vițelul, îndată vițelul, văzînd vaca, a alergat la dînsa, asemenea și mama sa a alergat la vițelul său, răgînd, iar vițelul venind la țîțele ei și sugînd din destul, nu se despărțea de mama sa; care lucru văzîndu-l Teozva, femeia lui Filaret, se bucura, căci s-a întors vițelul acasă. Iar fericitul Filaret, văzînd pe omul acela întristat și neîndrăznind a-i grăi nimic, a zis către dînsul: "Frate, soția mea zice că am făcut păcat despărțind vițelul de la mama sa și bine zice; deci ia, frate, împreună cu vițelul și pe mama sa, și te du. Domnul să te binecuvînteze și să le înmulțească pe acestea la casa ta, precum a înmulțit de demult și cireada mea". Iar omul, luînd vaca și cu vițelul, s-a dus bucurîndu-se. Și a binecuvîntat Dumnezeu casa lui, pentru plăcutul său Filaret, că atîta s-au înmulțit dobitoacele omului celui sărac, încît i s-au făcut lui mai mult decît două cirezi de boi și de vaci mulgătoare.

După puțină vreme s-a făcut foamete prin partea aceia. Iar cinstitul bărbat Filaret, ajungînd în sărăcia cea mai desăvîrșită, neavînd cu ce să-și hrănească femeia și copiii, a luat asinul său, pentru că numai acela singur rămăsese la dînsul, și s-a dus în altă parte, la un prieten al său, de la care a luat pe datorie șase măsuri de grîu, și, punîndu-le pe asin, s-a întors cu bucurie la casa sa și și-a hrănit femeia și copiii. Odihnindu-se el în casă de osteneala căii, a venit la dînsul un sărac cerînd o măsură de grîu; atunci a zis fericitul bărbat către femeia sa, care cernea grîu: "Femeie, aș fi vrut să dau acestui frate sărac o măsură de grîu". Iar ea a zis către dînsul: "Lasă ca mai întîi să se sature familia și copiii tăi; mai întîi dă-mi mie o măsură și fiilor tăi cîte o măsură, cum și roabei; și apoi ce va mai rămîne vei da cui vei voi". Iar el, căutînd spre dînsa, rîzînd, a zis: "Dar mie nu-mi faci parte?" Iar ea a zis: "Tu ești înger, nu om și nu-ți trebuie hrană. Pentru că, de ți-ar fi trebuit hrană, nu ai da altora grîul pe care l-ai luat împrumut". Iar el, turnînd două măsuri de grîu, a dat săracului; iar femeia, cu mare mînie și cu întristare și din prisosința inimii a zis către dînsul: "Dă-i încă și a treia măsură, pentru că ai grîu mult". Iar fericitul Filaret, măsurînd și a treia măsură, a dat săracului și i-a dat drumul. Ea bolea cu inima, iar rămășița grîului a împărțit-o ei și copiilor săi.

După puțină vreme, sfîrșindu-se grîul, Teozva și copiii săi iarăși au fost cuprinși de foame; deci mergînd la un vecin a cerut împrumut o jumătate de pîine și, adunînd lobodă sălbatecă, a fiert-o și a dat copiilor celor flămînzi, care mîncau împreună cu dînsa; iar de bătrînul tată nici că-și aducea aminte ca să-l cheme la masa lor.

Auzind despre fericitul Filaret, că într-atîta lipsă și sărăcie se necăjește, un oarecare prieten al său, care era foarte bogat, i-a trimis lui patru catîri încărcați, care duceau cîte zece saci de grîu trimițînd și o scrisoare: "Fratele nostru iubit și omule al lui Dumnezeu, ți-am trimis patruzeci de saci de grîu, pentru hrana ta și a celor de acasă ai tăi; iar după ce vei isprăvi acestea îți voi trimite încă pe atîta, dar tu roagă-te Domnului pentru noi!"

Acestea primindu-le, fericitul s-a închinat pînă la pămînt. Apoi, întinzîndu-și mîinile și ochii spre cer ridicîndu-și, a dat laudă lui Dumnezeu, zicînd: "Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Dumnezeul meu, că nu m-ai lăsat pe mine, robul Tău, și n-ai trecut cu vederea, pe cel ce nădăjduiește spre Tine".

O milă ca aceea a lui Dumnezeu dacă a văzut-o femeia lui, a lepădat întristarea din inima sa și a zis către bărbatul său, cu blîndețe: "Domnul meu! dă-mi partea ce mi s-ar cădea din grîu și fiilor noștri și mai dă încă și ceea ce am luat de la vecin pe datorie; iar tu, luînd partea ta, fă cu dînsa ce voiești". Iar el a făcut după cuvîntul femeii sale și, împărțind grîul, și-a luat pentru el cinci banițe și în două zile le-a împărțit și pe acelea săracilor. De aceasta iarăși s-a întristat femeia lui, încît nu vrea nici să mai mănînce împreună cu dînsul, ci de o parte, împreună cu copiii își avea masa sa, pe ascuns de bărbatul său.

Într-una din zile a intrat încetișor la dînșii fericitul Filaret și a zis: "Primiți-mă și pe mine, fiilor, la masă, dacă nu ca pe un tată, apoi măcar ca pe un oaspete străin". Iar ei, rîzînd, l-au primit. Și mîncînd ei, a zis către dînsul soția sa: "Domnule Filaret, cînd ne arăți nouă comoara aceea, pe care ai zis că o ai ascunsă într-un oarecare loc. Sau doar ne batjocorești pe noi și ne zădărăști ca pe niște copii cu minte proastă, prin făgăduințe amăgitoare? De este adevărat, arată-ne comoara aceea, ca să o luăm și să cumpărăm bucate; și atunci să ne fie masa de obște, precum a fost și mai înainte". Iar fericitul a zis: "Răbdați puțin, că în puțină vreme se va arăta și se va da vouă acea mare comoară".

Dar acum fericitul Filaret era cu totul sărac și scăpătat, neavînd nimic, fără numai singuri stupii. Dacă venea la dînsul cîndva vreun sărac, să ceară milostenie, și el neavînd nici pîine nici altceva, mergea la stupi și, luînd puțină miere, dădea săracului și, din acea miere mîncau și el și copiii lui. Apoi cei din casă ai lui văzînd că se lipsesc și de miere, s-au dus pe ascuns la stupi ca să ia într-un vas toată mierea cîtă ar afla-o. Și, aflînd numai știubeiul cel mai de pe urmă cu miere, au luat dintr-acela mierea toată.

A doua zi iarăși a venit la dreptul un sărac cerînd milostenie; și el mergînd la stup și, deschizîndu-l, l-a aflat deșert și, neavînd ce-i da altceva săracului, a dezbrăcat de pe sine haina cea de pe deasupra și i-a dat-o lui. Iar cînd a intrat el în casă, numai cu o haină fiind îmbrăcat, a zis către dînsul soția sa: "Unde este haina ta? Sau și pe aceea ai dat-o vreunui sărac?". Iar el a zis: "Umblînd prin stupi, am lăsat-o acolo". Fiul său, mergînd la locul acela, a căutat haina tatălui său, și, neaflînd-o, a spus mamei sale. Ea, nerăbdînd a vedea pe bărbatul său cu necuviință umblînd numai într-o haină, a prefăcut o haină de ale sale, în haină bărbătească și l-a îmbrăcat pe el.

În vremile acelea ținea sceptrul împărăției grecești, iubitoarea de Hristos împărăteasa Irina, împreună cu fiul său Constantin. Acesta fiind acum în vîrstă de bărbat, au fost trimiși bărbați de cinste și cu bună pricepere prin toată stăpînirea grecească, de la răsărit pînă la apus, ca să caute o fecioară frumoasă la față, cu purtări bune și de neam cinstit, care să fie vrednică a se uni prin nuntă cu împăratul Constantin. Atunci, bărbații cei trimiși sîrguindu-se a împlini bine porunca cea împărătească și a dobîndi ceea ce căutau, fără de lenevire înconjurau țările și cetățile și chiar satele cele mai proaste.

Deci au ajuns și la satul Paflagoniei, care se numea Amnia, și, apropiindu-se de sat, au văzut de departe casa fericitului Filaret, cu bună cuviință și înaltă, care covîrșea cu frumusețea pe toate celelalte case; și, socotind că viețuiește într-însa vreun stăpînitor bogat, au poruncit slugilor lor, să meargă acolo ca să le gătească gazdă și masă. Dar unul dintre ostașii cei ce mergeau împreună cu dînșii a zis către ei: "Nu vă duceți la casa aceea, domnilor, că deși vi se arată vouă pe dinafară mare și cu bună cuviință, înăuntru este pustie și deșartă, neavînd nimic din cele de trebuință, că într-însa locuiește numai un bătrîn care este mai sărac decît toți oamenii". Iar oamenii cei împărătești n-au crezut cuvintele lui și au poruncit slugilor să meargă și să facă ceea ce au poruncit.

Atunci Filaret, bărbatul cel cu adevărat iubitor de străini și de Dumnezeu, dacă a văzut pe bărbați că vin în casa lui, luînd toiagul său i-a întîmpinat pe ei și, închinîndu-se pînă la pămînt, i-a primit cu bucurie, zicînd: "Bine v-a adus pe voi Dumnezeu, domnii mei, la mine robul vostru! Mare cinste îmi este mie că m-am învrednicit a primi atîția oaspeți în casa mea cea săracă. Apoi a alergat fericitul degrabă la soția sa și i-a zis: Teozvo, fă cină bună ca să ospătăm pe niște bărbați cinstiți, care de departe au venit la noi, pentru că îi iubesc foarte mult pe dînșii". Iar ea a zis: "De unde să fac cină bună, căci n-avem măcar un miel sau vreo găină în casa noastră atît de săracă, decît numai doar să fierb lobodă, cu care ne hrănim noi, și aceea fără de unt, pentru că de unt și de vin, abia ne aducem aminte, cînd era în casa noastră". Iar bărbatul iarăși i-a zis: "Gătește, doamnă, numai focul și împodobește casa cea de sus și spală cu apă praful de pe mesele noastre cele vechi, lucrate cu os de fildeș; căci Dumnezeu Cel ce dă hrană la tot trupul, ne va da și nouă bucate, cu care vom ospăta pe bărbații aceștia." Ea a început a face ceea ce-i poruncise. Și iată că cei mai de frunte ai satului aceluia au intrat pe ușile din dos din casa fericitului Filaret, aducînd dreptului berbeci, miei, găini, porumbei, vin, pîini și altele cîte ar fi fost de trebuință spre îndestularea acelor oaspeți.

Acestea luîndu-le Teozva a făcut diferite bucate bune și a pregătit masa în camerele cele de sus, în care întrînd să ospăteze bărbații cei împărătești se minunau văzînd la un om sărac ca acela, camere așa frumoase și masă de os de fildeș, rotundă și cu strălucire de aur; iar mai vîrtos se mirau foarte de iubirea de străini cea cu bunăvoință a fericitului, pentru că îl vedea pe el și cu chipul și cu obiceiul ca pe al doilea Avraam, primitorul de străini.

Deci, șezînd ei la masă, a intrat Ioan, fiul fericitului bătrîn, care semăna tatălui, apoi s-au adunat și nepoții lui, aducînd bucate pe masă. Văzîndu-i pe dînșii, bărbații cei împărătești se minunau de buna lor cuviință, de rînduiala și de slujirea lor și au zis către fericitul Filaret: "Cinstitule între bărbați, ai soție?". Iar el a zis: "Am, domnii mei; și chiar acești copii ce stau înaintea voastră sînt fii și nepoți ai mei". Teozva, fiind chemată, a intrat și dacă o văzură cu bună cuviință și frumoasă la față, deși acum era bătrînă, au zis: "Aveți fete?". Fericitul Filaret zise: "Fiica mea cea mare are trei fete fecioare tinere". "Atunci să intre aici acele fecioare ca să le vedem pe ele, pentru că avem poruncă de la împărații noștri cei ce ne-au trimis pe noi să căutăm în toată stăpînirea grecească fecioare, să alegem dintr-însele pe aceea care ar fi mai frumoasă și vrednică de nunta împărătească". Iar fericitul a zis: "Nu poate fi cuvîntul acesta pentru noi, domnii noștri și stăpîni, pentru că noi, robii voștri, sîntem săraci și scăpătați; însă acum mîncați și beți din cele ce a dat Dumnezeu, apoi vă veseliți și vă odihniți de cale și dormiți. Iar dimineață, voia Domnului să fie".

Făcîndu-se dimineață și răsărind soarele, iar bărbații cei împărătești deșteptîndu-se din somn au chemat pe fericitul Filaret și au zis către dînsul: "Poruncește, stăpîne, să vină nepoatele tale înaintea noastră ca să le vedem". Răspuns-a fericitul: "Precum voiți, domnii mei, așa să fie. Însă rogu-vă pe voi, ascultați-mă pe mine fără de răutate, ca să binevoiți singuri a intra în casa cea mai dinăuntru și să vedeți pe fecioarele noastre, pentru că ele niciodată n-au ieșit din casa aceasta proastă". Iar bărbații, sculîndu-se îndată, au intrat în casa cea mai dinăuntru și îndată i-au întîmpinat pe dînșii fecioarele și cu smerenie i-au cinstit prin închinăciune.

Deci, văzînd bărbații podoaba și frumusețea fețelor lor, care era mai frumoasă decît a tuturor fecioarelor ce au văzut în tot pămîntul grecesc, s-au bucurat foarte, zicînd: "Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit a afla ceea ce dorim; că iată, una dintre aceste fecioare va fi cu adevărat logodnică împăratului nostru, pentru că mai frumoase fecioare decît acestea nu putem afla nici în toată lumea". Apoi, întrebînd, au aflat deopotrivă cu vîrsta împăratului pe nepoata cea mai mare a fericitului Filaret; aceea era mai înaltă la stat și se numea Maria. Atunci s-au umplut de bucurie și de veselie trimișii împărătești și au luat pe fecioara împreună cu tatăl și cu mama ei, cu moșul și cu toate rudeniile cele mai de aproape, treizeci la număr și au plecat la Constantinopol. Apoi au mai luat încă și din celelalte locuri fecioare alese, zece la număr, între care era o fecioară a unui bărbat slăvit, Gherontie, care asemenea era frumoasă la față.

Deci, mergînd ele la împăratul, Maria, nepoata fericitului Filaret, fiind bine pricepută și cu cuget smerit, a început a grăi un cuvînt ca acesta către celelalte fecioare: "Ascultați sfatul meu, o, surorile mele, fecioare! De vreme ce pentru aceeași pricină sîntem toate adunate aici - căci mergem la împărat - să facem, dar, acest fel de legămînt între noi, ca ori pe care dintre noi o va rîndui împăratul ceresc la împărăția aceasta pămîntească și o va da de soție împăratului - pentru că toate cu neputință este a primi această înălțare, deoarece numai pentru una este locul - aceea să-și aducă aminte și de noi toate, cînd va fi întru mărirea împărăției sale și să fie milostivă spre noi ca una ce va fi puternică". Iar fata lui Gherontie i-a răspuns: "Cu adevărat, știut să fie aceasta vouă tuturor, că nici una dintre voi nu va fi logodnica împăratului, decît numai eu. Căci eu sînt mai împodobită decît voi cu bunul neam, cu bogăția, cu frumusețea chipului și cu priceperea; iar voi prin sărăcia voastră, prin simplitatea neamului și neiscusința voastră, numai singură frumusețea feții avînd, ce mai gîndiți la însoțirea împărătească?". Aceste cuvinte nechibzuite ieșite din inima cea mîndră auzindu-le, fecioara Maria, a tăcut, încredințîndu-se pe sine lui Dumnezeu și rugăciunilor moșului său, Sfîntului bătrîn Filaret.

Ajungînd cu toții la palat, împăratul a fost vestit de venirea lor; și, din porunca lui, s-a adus mai întîi fata lui Gherontie la Stavrichie, împărătescul postelnic, care rînduia toate în palatul împărătesc. Acela, văzînd-o și cunoscînd-o a fi mîndră cu firea, a zis către dînsa: "Bună și frumoasă ești, fecioară, dar nu poți să fii soția împăratului"; și, dîndu-i darul, a liberat-o într-ale sale. Pentru că tot cel ce se înalță se va smeri, după cuvîntul Domnului; iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

La urmă, a adus și pe Maria, nepoata cinstitului Filaret, cu maica, cu moșul și cu toate rudeniile sale cele mai de aproape, a căror încuviințată podoabă văzînd-o împăratul, maica împăratului și Stavrichie, s-au mirat de chipul lor cel înfrumusețat; dar se minunau și de frumusețea Mariei și calitățile ei cele bune mai înainte le-au văzut la dînsa, adică: evlavia, blîndețea, smerita cugetare și frica de Dumnezeu. Căci Maria sta înaintea lor cu toată cucernicia; iar de sfiiciunea cea feciorească toată fața sa se roșea ca un măr, avînd ochii plecați în jos. Drept aceea a plăcut-o foarte mult împăratul, făcînd-o pe ea mireasa sa; iar pe a doua soră a ei a luat-o unul din dregătorii împărătești ce avea cinstea de patriciu, anume Constantichie, iar pe a treia soră a ei, a trimis-o spre însoțire cu multe daruri la cel ce stăpînea Longobardia, pentru împăcare.

Făcîndu-se nunta, se veseleau împăratul cu toți boierii săi, cu toți cetățenii și cu tot neamul fericitului Filaret, pe care primindu-l împăratul cu mare mulțumire, i-a sărutat cu dragoste cinstita lui frunte. Apoi a lăudat dreapta credință a lui și a soției lui, cum și frumusețea cea cu bună cuviință a copiilor lui și a dat fiecăruia dintr-înșii, bătrînului și tinerilor, mare cinste și daruri multe, aur și argint, pietre scumpe și haine de mare preț, case mari și slăvite și alte bogății din destul. Astfel, cinstind și sărutînd pe fericitul, l-a liberat împreună cu ai săi, ca să meargă în lăcașurile dăruite de dînsul.

Atunci femeia lui Filaret, copiii și toți cei de acasă, văzînd că au acum multă avuție și-au adus aminte de cuvintele fericitului Filaret care le zise: "Este într-un loc o comoară ascunsă pe care a gătit-o vouă Dumnezeu". Deci, căzînd la picioarele sfîntului, au zis: "Iartă-ne, Domnul nostru, de ceea ce ți-am greșit nebunește; că am defăimat îndurările și milosteniile tale care le-ai făcut săracilor și scăpătaților. Acum am priceput că fericit este omul cel ce miluiește pe săracul și scăpătatul; pentru că tot cel ce dă săracului, însuși lui Dumnezeu dă și ceea ce dă, însutit va primi de la El în veacul acesta și în cel ce va să fie, viața cea veșnică va moșteni. Căci pentru milosteniile tale, omule al lui Dumnezeu, pe care le-ai făcut la cei săraci, a făcut Dumnezeu milă cu tine și pentru tine cu noi cu toți".

Atunci fericitul bătrîn, ridicîndu-și mîinile spre cer, a zis: Binecuvîntat este Dumnezeu Cel ce a voit așa; fie numele Domnului binecuvîntat de acum și pînă-n veac. Apoi a zis către neamul său: "Ascultați sfatul meu, să facem un prînz bun și să rugăm pe împăratul și stăpînul nostru ca să vie la noi la ospăț împreună cu toți dregătorii săi". Iar ei au zis: "Precum voiești așa să fie".

Deci, fiind gătit ospățul, a alergat fericitul pe ulițele cetății și la răspîntii și pe cîți săraci a aflat pe acolo, leproși, orbi, șchiopi, bătrîni și neputincioși, pe toți i-a luat împreună cu sine, două sute la număr, deci i-a dus în casa sa și, lăsîndu-i înaintea porților, a alergat singur înainte și a zis către cei din casă: "Fiii mei, iată împăratul se apropie împreună cu dregătorii cei mari, oare sînt gata acum toate cele de ospăț?" Iar ei au zis: "Da, cinstite părinte". Iar fericitul a făcut cu mîna săracilor și îndată acea mulțime a intrat în casă.

Deci pe unii i-a pus la masă, iar altora le-a poruncit să șadă jos pe pămînt, cu care și el însuși a șezut. Văzînd aceasta cei din casă ai săi au priceput că prin împărat a înțeles pe însuși Hristos Dumnezeu, Care este în chipul săracilor, iar prin dregătorii lui, pe toată frățimea cea săracă, care multe poate la Dumnezeu cu rugăciunile sale. Și se mirau de smerenia lui, că fiind întru atîta slavă, fiind moș împărătesei, nu-și uită milostenia sa cea de demult și împreună șade cu cei săraci și scăpătați, ca unul dintr-înșii și cu cuviință de rob le slujește lor. Deci ziceau: "Cu adevărat omul acesta cu totul este al lui Dumnezeu și ucenic adevărat al lui Hristos, Care bine a învățat cuvîntul Lui ce zice: Învățați-vă de la Mine că sînt blînd și smerit cu inima". Și fericitul a poruncit lui Ioan, fiului său care acum era spătar, asemenea și nepoților, ca să stea înaintea mesei și să slujească fraților celor ce ședeau la masă.

După aceea, chemînd neamul său, a zis: "Iată, fiilor, că ați primit de la Dumnezeu bogăția pe care niciodată nu o nădăjduiați; căci eu, nădăjduind spre mila lui Dumnezeu, v-am făgăduit vouă și acum s-a împlinit acea făgăduință. Deci spuneți-mi acum cu ce încă vă mai sînt dator?". Iar ei, aducîndu-și aminte de cuvintele lui cele mai dinainte, s-au umplut de lacrimi și într-un glas au zis: "Cu adevărat, domnul nostru, toate le vezi mai înainte ca un plăcut al lui Dumnezeu; iar noi eram fără de minte, supărînd cinstitele tale bătrîneți. Ci, te rugăm pe tine să nu pomenești păcatele neștiinței noastre". Iar fericitul a zis către dînșii: "Fiilor, milostivul și înduratul Dumnezeu a răsplătit nouă însutit, adică aceea ce cîndva am dat săracului, în numele Lui. Și încă dacă voiți să moșteniți și viața cea veșnică, să dați fiecare din voi cîte zece galbeni pentru acești frați săraci, că Domnul îi va primi în mîinile Sale, precum a primit pe cei doi bani ai văduvei". Iar ei cu toată inima au împlinit porunca.

Apoi fericitul Filaret, ospătînd din destul pe săraci, a dat fiecăruia cîte un galben și i-a slobozit într-ale lor. După puțină vreme, iarăși a chemat fericitul Filaret pe femeia sa și pe copiii săi și a zis către dînșii: "Domnul nostru a zis: faceți neguțătorie pînă cînd voi veni ". Deci, eu voiesc să fac neguțătorie, partea mea care mi-a dat-o împăratul voiesc s-o vînd; iar voi să o cumpărați pentru voi și să-mi dați aur pentru dînsa, pentru că-mi trebuie; iar de nu, o voi împărți fraților mei, săracilor, pentru că mie destul îmi este a mă numi moșul împărătesei". Socotind ei partea lui au prețuit-o și au cumpărat-o de la dînsul drept șaizeci livre de aur. Fericitul luînd aurul, l-a împărțit săracilor. Înștiințîndu-se despre aceasta împăratul și boierii, se bucurau toți de îndurarea fericitului și de milostivirea lui către toți. De atunci a dat dreptului avere multă spre a împărți la săraci.

Deci a făcut fericitul trei pungi la fel una cu alta și a umplut pe una cu galbeni, pe alta cu argint, iar pe a treia cu bănișori de aramă și le-a încredințat slugii sale cea credincioasă, adică lui Calist; și, cînd venea la dînsul vreun sărac cerînd milostenie, el poruncea lui Calist să dea celui ce cerea. Iar cînd îl întreba pe el sluga din care pungă să dea săracului, sfîntul răspundea: "Din care-ți poruncește ție Dumnezeu, fiindcă El știe nevoia fiecăruia, și a bogatului, și a săracului, și numai El satură pe toată ființa cu a Sa bunăvoință".

Aceasta o zicea dreptul, arătînd deosebirea săracilor celor ce cer milostenie. Pentru că sînt unii cerșetori care odinioară erau bogați și din oarecare ispite și nevoi sărăcind de toată averea lor, chiar și de pîine sînt lipsiți; însă avînd oarecare haine din cele ce le-au rămas, de rușine se îmbracă cu ele iar pentru nevoia care-i silește cer milostenie. Alți cerșetori pe dinafară sînt îmbrăcați în haine proaste, iar pe dinăuntru au avere multă, dar cer milostenie spre a aduna bogăție; aceasta este însă iubire de argint care se numește slujire de idoli. De aceea milostivul Filaret zicea: "Dumnezeu știe nevoia fiecărui celui ce cere, El, precum voiește, așa să rînduiască mîna celui ce dă milostenie.

Acest fericit iubitor de săraci, făcînd milostenie, punea mîna în pungă la întîmplare, ori în cea cu bani de aramă, ori de argint, ori de aur și ceea ce scotea, dădea celui ce cerea. Și zicea acest cinstit bărbat cu jurămînt, punînd martor pe însuși Dumnezeu: "De multe ori vedeam pe un om îmbrăcat în haină bună și puneam mîna mea în pungă vrînd să-i dau lui bani de aramă, căci, văzînd haina lui cea bună, socoteam că nu este sărac; dar, nevrînd, eu scoteam din cei de argint sau de aur și-i dam lui. Asemenea vedeam pe altul îmbrăcat în îmbrăcăminte veche și urîtă și întindea mîna ca să-i dau milostenie mai multă, iar mîna mea amorțind lua mai puțin. Aceasta era purtarea de grijă a lui Dumnezeu care singur știe trebuința tuturor, desăvîrșit".

Mergînd fericitul bărbat Filaret la palatul împărătesc vreme de patru ani, niciodată n-a vrut să poarte haine roșii, nici brîu de aur. Și, fiind silit la acestea, sfîntul zicea: "Lăsați-mă pe mine căci eu mulțumesc Dumnezeului meu și slăvesc numele Lui cel mare și minunat, care m-a ridicat pe mine săracul din gunoi și m-a adus la o așa înălțime, încît să fiu moș împărătesei; aceasta îmi este destul și mai mult nu-mi trebuie". Deci într-atîta smerenie petrecea fericitul, că niciodată nu voia să se numească cu alt nume sau dregătorie decît numai cu aceasta: "Filaret Amnianul".

Acest sfînt bărbat petrecînd așa toți anii vieții sale, în milostenie și smerenie, a sosit la sfîrșitul cel bun al vieții sale celei bune. Despre acesta, avînd mai înainte descoperire de la Dumnezeu și fiind încă sănătos, a luat în taină pe sluga sa cea credincioasă și a mers într-o mănăstire a Constantinopolului, ce se numea Rodolfia, la oarecare fecioare călugărițe, care viețuiau cu curăție și cu cinste; dînd egumenei mulțime de aur pentru trebuința cea de obște a mănăstirii lor, a cerut de la dînsele mormînt nou pentru sine și a zis: "Vreau să știți, dar nimănui să nu spuneți, că după puține zile am să las viața aceasta și vreau să mă duc într-altă lume și la alt împărat. Deci mă rog ca într-acest mormînt nou să fie pus săracul meu trup". Și a poruncit și slugii care era împreună cu dînsul, să nu spună nimănui despre aceasta, pînă cînd singur va vesti aceasta.

După puțin, împărțind toată averea sa săracilor și scăpătaților, s-a culcat într-aceeași mănăstire a fecioarelor și a început a boli; iar după nouă zile, chemînd la sine pe soția sa, pe copiii săi și pe tot neamul său a zis către dînșii cu glas dulce: "În știință să vă fie vouă, fiii mei, că Sfîntul Împărat m-a chemat astăzi la sine și iată, acum lăsîndu-vă pe voi, mă duc la Dînsul". Iar ei nepricepînd graiul acesta, ci socotind că el zice de împăratul cel pămîntesc, au zis către dînsul: "Nu-ți este cu putință ca să mergi astăzi la împăratul, pentru că ești cuprins de slăbiciune"; iar el a răspuns: "Sînt gata cei ce vor să mă ia pe mine și să mă ducă înaintea Împăratului".

Atunci, pricepînd că grăiește pentru ducerea sa către Împăratul ceresc au făcut plîngere mare, precum odinioară Iosif și frații lui la moartea lui Iacov. Iar el, făcîndu-le cu mîna, le-a poruncit să tacă și a început a-i învăța și a-i mîngîia pe dînșii, zicînd: "Ați văzut și știți viața mea, fiii mei, care am petrecut-o din tinerețile mele, precum Domnul știe că din osteneala mea și nu din osteneală străină am mîncat pîinea și cu bogăția ce mi-a dat Dumnezeu nu m-am înălțat, ci, gonind departe mîndria, am iubit smerenia, ascultînd pe Apostolul care îngrozește pe cei bogați ca în veacul acesta să nu cugete la cele înalte. Apoi ajungînd în sărăcie nu m-am mîhnit, nici am hulit pe Dumnezeu, ci mai vîrtos, împreună cu dreptul Iov, am mulțumit Lui; căci pentru dragostea Sa, voind m-a certat pe mine, apoi, văzînd răbdarea mea cea cu mulțumire, iarăși m-a ridicat din sărăcie și m-a pus cu dregătorii și cu împărații în prietenie și rudenie. Iar eu, suindu-mă la atîta înălțime a cinstei, totdeauna cu inima mea în adîncul smereniei celei mai de jos am umblat; căci nu s-a înălțat inima mea, nici ochii mei, nici n-am umblat întru cele mari, nici întru cele mai minunate decît mine. Iar bogăția pe care mi-a dat-o împăratul cel pămîntesc n-am ascuns-o în comorile cele pămîntești, ci am trimis-o prin mîinile săracilor la Împăratul cel ceresc.

Drept aceea și pe voi, iubiții mei, vă rog și vă poftesc să fiți asemenea mie și ceea ce m-ați văzut pe mine făcînd, și voi același lucru să faceți; și dacă veți face mai multe bunătăți, de mai mare fericire vă veți învrednici. Nu agonisiți bogăția ce curge degrabă, ci o trimiteți pe ea în lumea cealaltă în care eu acum mă duc. Nu lăsați avuția voastră aici ca să nu se îndulcească cei străini de bunătățile voastre și vrăjmașii cei ce vă urăsc pe voi. Iubirea de străini să nu o uitați, pe văduve să le sprijiniți, sărmanilor să le ajutați, pe cei bolnavi să-i cercetați și pe cei închiși în temniță să nu-i treceți cu vederea; pravila bisericească să nu o lăsați, cele străine să nu le răpiți, la nimeni să nu faceți strîmbătate, nici să grăiți de rău pe cineva; să nu vă bucurați de nenorocirile ce se întîmplă prietenilor sau vrăjmașilor voștri, pe cei morți să-i îngropați și să faceți pentru dînșii pomenire în sfintele biserici; asemenea și pe mine nevrednicul să mă pomeniți în rugăciunile voastre, pînă cînd și voi veți veni la fericita viață".

Deci sfîrșind acea învățătură folositoare de suflet, a zis către fiul său Ioan: "Să-mi aduci pe fiii tăi, adică pe nepoții mei". Venind aceia, a început a le spune ceea ce avea să li se întîmple lor. Fiului celui dintîi al lui Ioan i-a zis: "Tu îți vei lua soție din neamurile cele mai de departe și vei viețui împreună cu dînsa, cu înțelegere și binecuvîntare". Celui de al doilea i-a zis: "Tu vei purta douăzeci și patru de ani jugul lui Hristos, în rînduiala monahicească și viețuind cu plăcere de Dumnezeu, te vei duce către Domnul". Asemenea și nepotului său celui de-al treilea i-a proorocit și toate cele grăite s-au împlinit asupra lor. Că precum de demult patriarhul Iacov, așa și acest fericit, ca un prooroc a văzut mai înainte și fără de minciună a spus nepoților săi toate cele ce aveau să fie mai pe urmă; apoi au venit către dînsul și două surori ale acestor frați, adică nepoate lui, fecioare fiind, zicînd către dînsul: "Binecuvîntează-ne și pe noi, părinte". Iar el a zis către dînsele: "Binecuvîntate veți fi și voi de Domnul, veți trăi în feciorie și de iubirea păcatului lumii acesteia și de patimile trupului neatinse veți fi și puțină vreme slujind Domnului în curăție, de mari bunătăți vă veți învrednici a primi de la El".

Aceste proorociri mai pe urmă toate s-au împlinit. Pentru că cele două fecioare bune s-au dus într-o mănăstire de fecioare, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care mănăstire era în Constantinopol. Și acolo, păzindu-și fecioria lor curată și bine nevoindu-se cu post, cu priveghere și cu celelalte nevoințe călugărești, doisprezece ani, au adormit cu pace în Domnul.

Apoi, rugîndu-se fericitul Filaret pentru soția sa, pentru fii și pentru toți ai săi, cum și pentru toată lumea, îndată i s-a luminat fața ca soarele și a început cu veselie a cînta psalmul acesta: Milă și judecată voi cînta Ție, Doamne. După sfîrșirea psalmului s-a simțit o bună mireasmă în casă, ca o revărsare de arome. Apoi a început a zice: Tatăl nostru, care ești în ceruri, și cînd a zis: Fie voia Ta, și-a ridicat mîinile și, întinzîndu-și picioarele pe pat, și-a dat sufletul său Domnului, bătrîn fiind de nouăzeci de ani. Și era cu fața veselă și cu vederea frumoasă, întocmai ca un măr de bună și frumoasă roadă.

Auzind împăratul de mutarea lui către Dumnezeu, îndată a mers în mănăstirea aceea, împreună cu împărăteasa și cu dregătorii și, sărutînd sfînta lui față și mîinile, plîngeau toți pentru mutarea lui, apoi a dat multă milostenie la săraci. Iar cînd duceau trupul sfîntului la groapă s-a putut vedea un lucru de plîngere și de sfărîmare a inimii; căci s-a strîns mulțime fără de număr de săraci și de scăpătați la îngroparea sfîntului, de prin cetăți și de prin sate, și înconjurau trupul fericitului și îl duceau la groapă cu glas de tînguire, strigînd: "O, Doamne Dumnezeule, pentru ce ne-ai lipsit pe noi de un părinte ca acesta, hrănitorul nostru? Căci cine după dînsul ne va hrăni pe noi flămînzii și ne va îmbrăca pe noi și cine va mai primi pe cei străini în casa sa? Cine va îngriji pe frații noștri cei morți și aruncați pe ulițe și-i va da îngropării? Mai bine ar fi fost să murim noi toți înainte, decît să ne lipsim de făcătorul nostru de bine". Așa plîngînd săracii după dînsul și tînguindu-se, și chiar împăratul, împărăteasa și boierii, mergînd împrejurul trupului sfîntului se umileau și plîngeau.

Era acolo un oarecare om sărac, numit Cavococos, care adeseori primea milostenie de la sfîntul și avea într-însul duh necurat de la nașterea sa; de care duh de multe ori era aruncat în foc și în apă, pentru că se îmbolnăvea la toată luna nouă. Acela, dacă a auzit de mutarea fericitului Filaret și înștiințîndu-se că se duce la groapă trupul lui sfînt, îndată a alergat în urma lui și cînd s-a apropiat de patul lui, demonul care era într-însul, nerăbdînd o osîrdie ca aceea către sfîntul, a început a chinui pe omul acela și ridicînd glas de hulă asupra sfîntului, lătra ca un cîine asupra patului lui. Apoi s-a apucat tare de pat cu amîndouă mîinile, încît nu era cu putință a-l da pe el în lături. Dus fiind patul la groapă, îndată, aruncînd demonul jos pe cel ce pătimea, a ieșit dintr-însul și s-a făcut omul sănătos, apoi s-a sculat, slăvind pe Dumnezeu. Tot poporul s-a mirat de acea minune și a preamărit pe Dumnezeu, care a dat un dar ca acela robului său Filaret. Deci a pus cinstitul lui trup în groapa cea mai sus zisă, în mănăstirea de fecioare, unde singur și-a ales locul. Așa fericește Dumnezeu pe cel milostiv și în veacul acesta de acum, precum ați auzit, și în cel ce va să fie.

Un bărbat oarecare din cei de aproape ai lui, care era cu bună cucernicie și cu bună înțelegere și temere de Dumnezeu, a spus cu jurămînt un lucru ca acesta, chemînd pe Dumnezeu întru mărturie. Astfel spune el: "După o zi de la ducerea către Dumnezeu a fericitului Filaret, am fost noaptea într-o spaimă și m-am văzut răpit în locuri necunoscute, apoi am văzut pe un bărbat oarecare luminat și cu chipul alb, care mi-a arătat un rîu de foc curgînd cu zgomot, unde, de frică, nu este cu putință firii omenești a răbda. Iar de cea parte de rîu am văzut un rai frumos cu bună cuviință, plin de veselie și de bucurie negrăită. Tot pămîntul acela era plin de bună mireasmă și de pomi mari frumoși și foarte roditori, clătinîndu-se de un vînt lin, care făcea un sunet minunat, încît nu este cu putință limbii omenești a grăi despre bunătățile pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.

Acolo am văzut o mulțime de oameni în haine albe îmbrăcați, bucurîndu-se și cu roadele raiului dulce mîngîindu-se. Căutînd eu acolo cu sîrguință, am văzut un bărbat, care era Filaret, dar eu nu l-am cunoscut, îmbrăcat în haină strălucită, șezînd pe un scaun de aur în mijlocul pomilor. De partea dreaptă erau copii de curînd botezați, care stau înaintea lui ținînd făclii în mîini; iar de cealaltă parte era o mulțime de săraci și de scăpătați, cu chipurile albe care se înghesuiau vrînd fiecare dintr-înșii a se apropia de acel bărbat. Și iată că s-a arătat acolo un tînăr cu fața luminată și cu chipul înfricoșat, avînd în mîinile sale toiag de aur, pe care eu cu multă frică și cu cutremur am îndrăznit de l-am întrebat: "Doamne, cine este acesta care șade pe acel scaun prea strălucit, în mijlocul acelor bărbați cu chipurile luminate? Au doar Avraam este acesta?" Răspunsu-mi-a tînărul acela purtător de lumină: "Acesta este Filaret Amnianul, care, prin dragostea cea mare ce avea către săraci prin milostenia ce o făcea și prin viața sa cinstită și curată, s-a făcut ca un al doilea Avraam și aici sălășluiește".

Apoi noul Avraam, sfîntul și dreptul Filaret, căutînd asupra mea cu fața luminată, a început blînd a mă chema la sine, zicînd: "Fiule, vino și tu aici, ca să te îndulcești de aceste bunătăți". Iar eu am răspuns: "Nu pot, o, preafericite, să vin acolo, că iată mă oprește acest rîu de foc și mă înfricoșează pe mine; iar calea este strîmtă și podul cu greutate a-l trece și o mulțime de oameni se ard într-însul; și mă tem să nu cad și eu acolo și apoi cine mă va izbăvi?" Sfîntul a zis: "Îndrăznește și mergi fără frică, pentru că toți cîți sînt aici pe acea cale au venit și nu este altă cale decît numai aceea. Deci tu, fiule, neînfricoșîndu-te, vino la noi, că eu îți voi ajuta". Și întinzînd mîna către mine mă chema, iar eu, luînd îndrăzneală, am început a trece rîul fără vătămare și cînd m-am apropiat de mîna sfîntului și m-am atins de dînsa, îndată a dispărut de la mine acea vedenie prea dulce; și m-am deșteptat din somn. Apoi am plîns cu amar și m-am tînguit, zicînd în mine: "Cum voi trece acel rîu înfricoșat și voi ajunge la sălășluirea raiului?".

Această povestire a mărturisit-o cu jurămînt, una din rudeniile fericitului Filaret, ca să știm de ce fel de milă se învrednicesc de la Dumnezeu cei ce miluiesc pe cei săraci pentru Dumnezeu. Iar fericita Teozva, femeia Sfîntului Filaret, după îngroparea cinstitului trup al bărbatului ei, s-a dus din Constantinopol la moșia sa, în țara Paflagoniei. Acolo, averea cea mare pe care o primise de la împărat și de la împărăteasă, a împărțit-o pentru zidirea și înnoirea bisericilor lui Dumnezeu, care erau arse de demult de către perșii cei fără Dumnezeu; și a dat vase sfinte de slujbă acelor biserici, veșminte și toată înfrumusețarea; apoi a zidit acolo mănăstire și casă pentru primirea străinilor și spre odihna săracilor și a bolnavilor. Apoi iarăși s-a întors la Constantinopol, la împărăteasa Maria, nepoata sa, trăind acolo celelalte zile ale vieții sale, cu plăcere de Dumnezeu. După aceea cu pace s-a odihnit întru Domnul și a fost pusă în mormînt lîngă cinstitul său bărbat.

Cu ale căror rugăciuni să ne dea nouă Înduratul și Milostivul Domnul nostru Iisus Hristos, să dobîndim și noi milă, în ziua judecății, Căruia, împreună cu Părintele Lui Cel fără de început și Sfîntului Duh, I se cuvine cinstea și mărirea în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna decembrie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site