Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia și a celor împreună cu dînșii
(26 august)

Viețile Sfinților pe luna august


Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgînul împărat Maximian, omorînd pretutindeni mulți creștini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, și a intrat mai întîi în capiștea idolească, de s-a închinat necuraților zei. Apoi, căzînd cu fața în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toți cetățenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute și să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoșată asupra acelora ce ar ascunde un creștin; iar acelora ce ar ști undeva un creștin ascuns și ar spune sau îl va prinde singur și-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri și cinste.

Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini și tată pe fii; pe de o parte, temîndu-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, așteptînd plata. Pentru aceea, oarecare din păgîni, apropiindu-se de mai marii oștilor, au zis: "Iată, creștinii s-au ascuns în peșteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cîntînd și rugîndu-se Dumnezeului lor". Atunci îndată s-au trimis ostași, care, alergînd degrabă și ajungînd la acea peșteră, au prins pe toți creștinii cîți au fost în ea, adică 23 de bărbați, și, legîndu-i cu lanțuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului.

În vremea aceea împăratul mergea la jertfe cu careta spre capiștea idolească. Pe cale l-au întîmpinat ostașii, care duceau pe acei creștini legați, și i-au zis: "O, împărate, iată aceștia sînt potrivnicii poruncii tale, care batjocoresc pe mai-marii noștri zei". Iar împăratul, oprind careta, a poruncit să-i aducă mai aproape de el pe cei legați; deci i-a întrebat: "De unde sînteți?" Iar ei au răspuns: "Sîntem născuți aici, iar cu credința sîntem creștini". Zis-a împăratul către ei: "N-ați auzit oare ce fel de chinuri sînt pregătite acelora ce se numesc creștini?" Răspunseră sfinții: "Am auzit și am rîs de nebunia ta și chiar de satana cel ce lucrează în fiii necredin-ței și cărora tu le ești începător".

Mîniindu-se, împăratul a zis: "O, ticăloșilor, îndrăzniți a mă numi pe mine nebun și a rîde de mine? Mă jur pe mai-marii zei, că voi sfărîma trupurile voastre cu chinuri amare". Și a zis către ostași: "Întindeți-i și bateți-i cu toiege, și atunci vom vedea de va veni Dumnezeul lor să-i ajute și să-i scoată din mîinile mele". Astfel sfinții mucenici au fost bătuți de ostași.

Deci, au adus trei muncitori care au bătut pe sfinți cu vine de bou pe trupul gol. Bătîndu-se, mucenicii ziceau către împărat: "Vrăjmaș al lui Dumnezeu, mai pune încă alți trei ca să ne chinuie; pentru că, cu cît vei înmulți numărul chinuitorilor și vei adăuga chinuri multe, cu atît vei înmulți cununile noastre". Zis-a împăratul către dînșii: "O, ticăloșilor mai mult decît toți oamenii, eu voi lua capetele voastre și voi mai așteptați cununi! Lepădați-vă de credința voastră cea deșartă și nu vă pierdeți singuri prin nebunia voastră!" Atunci mucenicii au răspuns: "Te va pierde pe tine Dumnezeu, pentru că îi chinuiești pe robii Săi fără vină, care nu ți-au făcut nici un rău!"

Zis-a împăratul către slujitori: "Bateți-i cu pietre peste gură". Atunci slujitorii, luînd pietre, i-au bătut peste gură pe mucenici, dar nu i-au vătămat pe dînșii, ci pe ei înșiși; deoarece, înnebunind, își sfărîmau fălcile cu aceleași pietre unul altuia. Sfinții au zis către tiranul Maximian: "Pe noi, cei ce nu ți-am greșit nimic, ne bați fără milă; și pe tine să te bată îngerul lui Dumnezeu și toată casa ta cea necurată să o piardă, nelegiuitule și ocărîtorule de Dumnezeu! Nu poți să te saturi de chinurile cu care ne chinuiești de atîtea ceasuri, mîniindu-te asupra noastră? Dar mai mari chinuri decît acestea te așteaptă pe tine, deoarece n-ai socotit că sîntem îmbrăcați și noi cu același trup ca și tine, afară numai că trupul tău este blestemat și necurat, iar al nostru este curățit și sfințit prin Sfîntul Botez".

Chinuitorul Maximian, aprinzîndu-se cu mînie mai mare, a zis: "Mă jur pe marii zei că voi porunci să vă taie limbile, ca și ceilalți care privesc la voi să se învețe a nu se împotrivi stăpînilor săi". Iar mucenicii lui Hristos au zis: "Ascultă, chinuitor păgîn, dacă tu urăști și chinuiești acei robi, care sînt potrivnici trupeștilor stăpîni, pentru ce pe noi ne silești ca să ne împotrivim Domnului Dumnezeului nostru? Oare voiești ca să luăm și noi aceleași chinuri care-ți sînt gătite ție?"

Chinuitorul a întrebat: "Spuneți-mi ce chinuri îmi sînt pregătite mie?" Sfinții au răspuns: "Acelea pe care Dumnezeu le-a pregătit diavolilor și îngerilor lui. Acelea sînt pregătite și vouă, care sînteți vase diavolești. Ele sînt: focul cel nestins, viermele cel neadormit, chinuirea cea neîncetată, pedeapsa cea veșnică, groapa pierzării iadului, întunericul cel din afară și tartarul, unde este plîngerea și scrîșnirea dinților, și alte chinuri nenumărate". Zis-a chinuitorul: "Cu adevărat vă voi tăia limbile". Sfinții au răspuns: "Nebunule, măcar de ne vei tăia limba, cu care lăudăm pe Dumnezeu, însă suspinele noastre se vor sui mai bine la Domnul și inimile noastre cu mai mare glas vor striga către Dînsul. Asemenea și sîngele nostru cel vărsat o să strige ca o trîmbiță către Stăpînul nostru, că pătimim acestea fără vină".

Astfel grăind sfinții, împăratul a poruncit să-i lege cu fiare și să-i arunce în temniță; iar numele și cuvintele să le scrie în cartea cea de judecată. Cînd s-au dus sfinții în curte pentru scrierea numelui, unul dintre mai-marii curții, bărbat cinstit, anume Adrian, ținînd de elineasca păgînătate și privind la răbdătoarea și vitejeasca pătimire a acelor mucenici, s-a apropiat de ei și le-a zis: "Vă jur pe Dumnezeul vostru, pentru care pătimiți toate acestea, spune-ți-mi adevărul: Ce fel de răsplătire așteptați de la Dumnezeul vostru pentru aceste chinuri? Pentru că mari și minunate trebuie să fie acelea care le nădăjduiți de la Dînsul". Răspunseră sfinții mucenici: "Nici gura noastră nu poate să mărturisească acele bucurii, nici auzul tău să-l încapă, nici mintea nu poate să le ajungă; căci așteptăm să luăm de la Stăpînul nostru cel drept răsplătitor, daruri mari și preaslăvite".

Zis-a Adrian: "Nu v-ați înștiințat de ele prin legea voastră, de la prooroci și din cărțile celorlalți pe care-i aveți?" Dar sfinții au răspuns: "Nici proorocii singuri n-au putut să înțeleagă desăvîrșit acele bunătăți veșnice, pentru că oamenii care au cinstit pe Dumnezeu prin bună credință, prin fapte bune și prin cele ce au luat de la Duhul Sfînt, pe acelea le-au grăit. Iar pentru slavă și pentru răsplătiri, pe care le nădăjduim este scris: Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit. Acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Auzind Adrian acestea, a stat în mijloc și a zis către scriitorii, cei ce scriau numele muceni-cilor: "Să scrieți și numele meu cu acești sfinți, că și eu sînt creștin și, bucurîndu-mă, voi muri și eu cu dînșii pentru Hristos". Îndată scriitorii, ducîndu-se la împărat i-au zis: "Adrian s-a făcut creștin și cere să i se scrie numele lui în numărul celor osîndiți".

Auzind împăratul de acestea, s-a mirat și s-a mîniat și îndată a chemat pe Adrian la dînsul, zicînd: "Adriane, oare ai înnebunit? Vrei și tu să sfîrșești rău?" Răspuns-a Adrian: "Nu am înnebunit, dar m-am întors din acea nebunie multă, spre cunoștința cea sănătoasă". Zis-a împăratul: "Nu grăi multe, ci cere-ți iertare și să mărturisești înaintea tuturor că ai greșit, ca astfel să ștergi numele din numărul celor osîndiți". Răspuns-a Adrian: "De acum voi începe a ruga pe adevăratul Dumnezeu ca să-mi ierte greșelile pe care le-am făcut petrecînd în înșelătoarea rătăcire a închinării de idoli". Mîniindu-se, împăratul Maximian a poruncit să-l ferece cu fiare și să-l arunce în temniță la ceilalți mucenici, hotărînd ziua în care avea să-l scoată la chinuire cu ceilalți.

Una din slugile lui Adrian, alergînd degrabă acasă, i-a spus Nataliei, stăpînei sale, femeia lui Adrian: "Pe stăpînul nostru l-au dus în temniță legat în obezi". Auzind ea de aceasta, s-a spăimîntat și a plîns cu tînguire. Deci, rupîndu-și haina de pe sine, a zis către slugă: "Care este pricina pentru care soțul meu este aruncat în temniță?" Sluga a răspuns: "Adrian, stăpînul meu a văzut pe oarecare oameni chinuindu-se pentru numele unui oarecare, ce se numește Hristos, și, nesupunîndu-se să se lepede de El și să aducă jertfe zeilor, domnul nostru a zis scriitorilor ca și numele lui să-l scrie între acei osîndiți la moarte, pentru că voiește să moară cu ei".

Natalia iarăși a întrebat pe slugă: "Știi bine pentru ce a chinuit pe acei bărbați?" Răspuns-a sluga: "Ți-am spus că i-a chinuit pentru un oarecare Hristos și că nu au ascultat porunca împăratului, ca să se închine zeilor". Atunci Natalia s-a bucurat cu duhul și a încetat a plînge. Deci, schimbîndu-și hainele cele rupte, s-a îmbrăcat în altele mai bune și a alergat la temniță. Ea era născută din părinți credincioși și sfinți; însă se temea ca mai înainte să spună cuiva credința sa cea întru Hristos, pe care o păzea în taină, de vreme ce vedea cumplita prigoană și tiranie ce se făcea creștinilor de păgîni. După ce a auzit că bărbatul ei a crezut în Hristos și că s-a numărat cu sfinții mucenici, atunci a luat și ea îndrăzneala să se arate că este creștină.

Fericita Natalia, intrînd în temniță, a căzut la picioarele bărbatului său și i-a sărutat legăturile, apoi i-a zis: "Adrian, domnul meu, ești fericit că ai aflat comoara pe care nu ți-au lăsat-o părinții tăi; pentru că așa se va binecuvînta omul care se teme de Domnul. Cu adevărat, tocmai acum ai adunat bogăție în tinerețile tale crezînd în Hristos, bogăție pe care n-ai fi aflat-o nici la bătrînețe în păgînătatea elinească. Atunci vei merge cu adevărat fără de grijă în viața veșnică, care va să fie, păzind comoara pe care o afli la vreme de trebuință. Acea comoară nu o vor afla acolo aceia care își adună aici multe bogății și cîștigă averi, că atunci nu vor avea vreme să cîștige ceva sau să dea cu împrumut sau să ia de la cineva, cînd nimeni nu va putea să se izbăvească din moartea cea veșnică, din iad și din muncile gheenei. Niciunul altuia nu-și vor ajuta, nici tatăl pe fiu, nici mama pe fiică, nici mulțimea bogăției vremelnice pe care a adunat-o, nici slugile pe domnul lor, că fiecare își va purta sarcina sa. Iar ale tale, domnul meu, vor merge cu tine la Hristos, ca să primești de la Dînsul bunătățile făgăduite și pregătite celor ce-L iubesc. Deci vino la dînsul cu îndrăzneală, netemîndu-te de răutățile ce au să fie, că acum ai călcat peste focul cel nestins și peste celelalte chinuri.

Domnul meu, te rog să petreci în această chemare, la care ai venit prin dumnezeiasca milostivire. Să nu te împiedice de la această bună alegere nici cruțarea tinereților frumuseți, nici dragostea neamului, nici prietenii, nici bogățiile, nici slugile, nici slujnicele, nici orice lucru pămîntesc, că toate acelea se învechesc și se strică. Dar numai pe acelea să le ai înaintea ochilor, care sînt veșnice, nici înapoi să nu cauți la cele vremelnice, care se par a fi bunătăți ale lumii acestea, dar care pier degrabă. Să nu te amăgească cuvintele cele îmbunătoare ale rudelor și prietenilor tăi, să nu-ți fure credința cu sfaturile lor cele viclene. Urăște înșelăciunea lor și leapădă cele ce te sfătuiesc dînșii. Să nu voiești a asculta cuvintele lor cele înșelătoare, ci privește numai către sfinții mucenici care sînt cu tine. Ia aminte cuvintele lor, urmează răbdării lor, neîndoindu-te în nimic. Să nu te înfricoșeze mînia chinuitorului și să nu te sperie cumplitele lui chinuri, pentru că toate acelea sînt necurate, iar slava cea cerească a robilor lui Hristos Dumnezeu, care pătimesc pentru El, este veșnică.

Natalia, grăind acestea, a tăcut, căci se făcuse seară. Adrian a zis către dînsa: "Sora mea, acum du-te acasă și mănîncă, iar cînd vom afla vremea în care ne vor scoate la chinuire, îți voi da de știre, ca să vii să vezi sfîrșitul nostru". Sculîndu-se ea de la picioarele lui, a înconjurat pe toți cei 23 de sfinți legați și, căzînd la dînșii, le săruta lanțurile, zicîndu-le: "Mă rog vouă, robii lui Hristos, întăriți pe această oaie a lui Hristos, sfătuiți-o să rabde pînă la sfîrșit, spuneți-i răsplătirile care li s-au gătit celor care își aduc sîngele lor spre jertfa lui Hristos Dumnezeu, precum și voi v-ați adus sîngele vostru Aceluia și aveți ca rod al pătimirii voastre mîntuirea cea veșnică. Cîștigați dar și sufletul acestuia cu sufletele voastre și să-i fiți părinți, în locul părinților lui trupești, care au fost păgîni. Întăriți-i sufletul cu sfintele voastre îndemnuri, ca, crezînd cu neîndoire, să-și săvîrșească cu bine alergarea sa cea muceni-cească".

Natalia, zicînd astfel, a căzut la picioarele sfinților și, sărutîn-du-le legăturile, s-a întors iarăși la Adrian, care era în temnița cea mai dinăuntru și mai adîncă și a zis către dînsul: "Domnul meu, vezi să nu-ți cruți tinerețile și frumusețile trupului tău, că acest trup de pămînt este mîncarea viermilor. Să nu te gîndești la averile tale de aur și de argint, pentru că acelea nimic nu folosesc în ziua înfricoșatei judecăți, nici poate acolo cineva cu daruri să-și răscumpere sufletul din pierzarea cea veșnică, nici va fi cineva să primească daruri, fiindcă Dumnezeu va primi numai lucrurile cele bune ale sufletelor sfinților, ca pe niște daruri". Natalia, grăind acestea, s-a dus acasă.

Trecînd cîteva zile, Adrian a auzit că împăratul voiește să-l scoată la judecată și la chinuire împreună cu ceilalți legați și a zis către sfinții mucenici: "Domnii mei, mi se cade mie a mă duce, cu binecuvîntarea voastră, la casa mea, ca să chem pe roaba voastră și sora mea, Natalia, ca să vadă pătimirea noastră, pentru că i-am făgăduit s-o chem în ceasul pătimirii". Sfinții l-au binecuvîntat și s-au chezășuit pentru dînsul. Deci, dînd el daruri străjerilor temniței, a ieșit. Pe cînd era pe cale, l-a văzut unul din cetățeni. Acela îndată a alergat înainte și i-a spus Nataliei, că bărbatul ei este liber din legături și vine spre casă. Ea, auzind aceasta, n-a crezut și a zis: "Cine a putut să-l libereze? Să nu fie aceasta, ca bărbatul meu să se despartă de sfinții mucenici". Ea grăind acestea, una din slugi alergînd, i-a zis: "Doamnă, știi că domnul nostru este liber și vine acasă?" Ea, socotind că s-a lepădat de Hristos și a scăpat de la mucenicie, s-a mîhnit foarte și a plîns cu amar.

Văzînd pe fereastră că se apropie, s-a sculat degrabă, a aruncat lucrul care îl avea în mîini și a alergat de a închis ușile înaintea lui și striga, zicînd: "Du-te de la mine, depărtatule de Dumnezeu. Du-te, cel ce ai mințit pe Domnul meu! Să nu-mi mai fie mie a vorbi cu cel lepădat de Dumnezeu! Eu nu voiesc să ascult cuvintele unei guri mincinoase. O, nedumnezeitule și mai ticălos decît toți oamenii! Cine te-a silit la lucrul pe care n-ai putut să-l săvîrșești? Cine te-a despărțit de sfinți? Cine te-a amăgit ca să te desparți de la prietenia lor? Cine te-a pus pe fugă, pe tine cel ce n-ai ieșit încă la război? N-ai văzut încă pe potrivnici și ai lepădat armele? Încă nu s-au slobozit săgețile asupra ta și ești rănit? Mă miram, gîndind în mine: Se poate oare din neamul unui om fără Dumnezeu și din cetate păgînească să fie cineva bun! Mă miram ca cineva din seminția de chinuitor, să poată să se aducă jertfă curată lui Dumnezeu! Oare din cei ce au vărsat sîngele cel nevinovat, va fi tămîie bine primită celui Preaînalt! Ce voi face eu, ticăloasa, care m-am însoțit cu acest păgîn? Nu mi s-a dat acea cinste, ca să pot totdeauna a mă numi femeie de mucenic, ci m-am făcut femeie a depărtatului de Dumnezeu. Scurtă mi-a fost bucuria mea și s-a prefăcut în amărăciune, defăimare de puțină vreme mi-a fost lauda între femei și de acum întotdeauna mă voi rușina între dînsele".

Deci, fericitul Adrian, stînd în urmă, se bucura cu duhul, auzind cuvintele ei și, întărindu-se spre nevoință, mai cu căldură dorea să-și împlinească făgăduința sa cea spre Hristos. El se mira de cuvintele acelei femei tinere, cu care nu de mult era însoțit prin nuntă, pentru că abia trecuseră 13 luni de cînd se căsătorise. Văzînd mîhnirea ei cea mare, a început a bate în ușă, grăind către dînsa: "Doamna mea, Natalio, deschide-mi ușa, că n-am fugit de la chinuire precum socotești tu, să nu-mi fie mie aceasta! Eu am venit, precum ți-am făgăduit, ca să te iau și pe tine să vezi sfîrșitul nostru". Dar ea, necrezînd cuvintele lui, a răspuns: "Iată cum mă amăgește călcătorul de lege! Iată cum minte călcătorul de lege! Iată cum minte al doilea Iuda! Depărtează-te de la mine, ca să nu mă omor singură!"

Astfel, nevrînd ea să deschidă, Adrian i-a zis: "Deschide mai degrabă, că apoi mă voi duce fără să te văd. Atunci vei plînge, că nu m-ai văzut mai înainte de ducerea mea. Pentru mine au chezășuit sfinții mucenici și de nu mă voi afla la vremea hotărîtă, atunci voi fi căutat de cei mari. Astfel răbdătorii de chinuri, pe lîngă ale lor chinuri, vor lua și pe ale mele, chinuindu-se și pentru mine. Deci, vor putea ei suferi chinuirea, fiind acum mai mult morți?" Aceasta auzind-o Natalia, îndată i-a deschis cu bucurie ușa și au căzut unul în brațele altuia. Apoi Adrian a zis către dînsa: "Fericită ești între femei, pentru că tu singură ai cunoscut pe Dumnezeu, ca să-ți mîntuiești bărbatul tău. Cu adevărat tu singură ești pe pămînt iubitoare de bărbat. Fericită este cununa ta, că ești părtașă cu mucenicii, măcar că nu pătimești chinuri". Apoi, luînd-o pe ea, s-a dus.

Mergînd pe cale, el a zis către dînsa: "Cum vom rîndui averea noastră?" Însă ea a zis lui: "Nu pomeni nimic despre cele pămîntești, domnul meu, ca să nu ți se întoarcă mintea ta spre dînsele. Singur ia aminte de tine și te îngrijește, ca să-ți săvîrșești nevoința la care ești chemat. Să iasă din mintea ta toate cele lumești, stricăcioase și vătămătoare de suflet și sîrguiește-te să vezi și să cîștigi veșnicile bunătăți, cele pregătite de Dumnezeu ție și sfinților acelora cu care ai început a alerga în calea Domnului". Roaba lui Dumnezeu, Natalia, intrînd în temniță, a căzut la picioarele sfinților mucenici și, sărutînd legăturile lor, le-a văzut trupurile putrezite de răni, încît și viermii cădeau dintr-însele. Din trupurile lor se rupeau bucăți din greutatea lanțurilor cu care erau legați; deci s-a plecat la dînșii și le-a șters puroaiele rănilor.

Apoi a trimis degrabă slujnicele sale să aducă pînze curate și basmale de mult preț, că bogăția lor era mare, deoarece amîndoi se născuseră din părinți bogați și slăviți. Aducînd acelea, cu mîinile sale lega rănile lor, și pe cît putea făcea ușurare durerilor sfinților, slujindu-le în temniță șapte zile; pentru că atîta vreme mai era pînă cînd i-au scos pe ei la întrebare. Apoi, venind ziua cercetării lor și împăratul Maximian șezînd la judecată, a poruncit să-i aducă înaintea sa pe cei legați. Atunci îndată slujitorii au alergat la temniță și au poruncit ca mucenicii să iasă; dar, văzîndu-i pe ei slabi cu trupurile, din cauza rănilor celor dureroase, și neputînd să meargă, i-au tîrît cu un lanț pe toți cei 23, ca pe niște trupuri dobitocești; iar pe Adrian l-a dus dinapoia lor, legîndu-i mîinile la spate.

Apropiindu-se ei de divan, au înștiințat pe împărat că i-au adus pe cei legați, iar împăratul a zis: "Să se aducă aici toți împreună, ca să-și vadă unul altuia chinul; însă cei pregătiți acum spre chin, să fie aduși goi, numai părțile lor de jos să fie acoperite". Atunci Comentarisie a zis către împărat: "Acei care au fost chinuiți mai înainte, nu mai pot fi aduși acum la întrebare. Numai Adrian singur să se ducă, pentru că el este nou și sănătos cu trupul și poate suferi toate chinurile, iar celorlalți le-au putrezit trupurile și oasele lor se văd prin răni. De vor începe iarăși a-i chinui, atunci îndată vor muri, fără să mai sufere chinurile care li s-au pregătit lor. Noi nu voim ca ei să moară cu moarte scurtă, ca și cum ar fi greșit puțin, ci să li se mai lase puțină vreme pînă ce se vor însănătoși, ca astfel trupurile lor să poată să sufere iarăși chinuri pentru fărădelegile lor".

Atunci împăratul a poruncit ca pe Adrian singur să-l aducă la chin gol, numai părțile de jos să-i fie acoperite. Cînd slujitorii l-au dezbrăcat și încă și uneltele de chin i le-a dat în mîinile lui, sfinții mucenici au zis: "Fericit ești, Adriane, că te-ai învrednicit a-ți duce crucea ta și a urma pe Hristos. Deci, vezi să nu te înfricoșezi și să te întorci înapoi, că-ți vei pierde răsplata ta. Păzește-te ca diavolul să nu fure comoara ta. Nu te teme de chinurile cele văzute, ci caută spre răsplătirile cele așteptate; deci, apropie-te cu îndrăz-neală și rușinează pe chinuitor. Să știi că nu sînt vrednice pătimirile vremii de acum, față de slava care are să se arate întru noi și pe care așteptăm să o cîștigăm cu darul Domnului".

Asemenea și fericita Natalia a zis către dînsul: "Domnul meu, să-ți adîncești mintea către Dumnezeu și de nimic să nu se înfricoșeze inima ta. Osteneala este puțină, iar odihna este fără de sfîrșit. Scurtă este pătimirea, iar slava cea mucenicească este veșnică. Puțin vei suferi durerile și degrabă cu îngerii te vei bucura. Dacă ai slujit pămîntescului împărat, te-ai luptat pentru puțină leafă și nu ți-ai cruțat sănătatea ta, îndrăznind la războaie; iar acum cu multă bărbăție ți se cade să suferi toate chinurile și să mori pentru Împăratul ceresc, cu Care singur ai să împărățești".

Deci, Adrian fiind dus înaintea păgînului chinuitor, împăratul Maximian a căutat spre dînsul și a zis: "Tot mai petreci în nebunia ta și voiești ca rău să te lipsești de viața aceasta?" Adrian a răspuns: "Ți-am spus că n-am înnebunit, ci mai mult m-am înțelepțit și sînt gata ca în viața aceasta să mor". Dar împăratul i-a zis: "Nu aduci încă jertfă și nu te închini zeilor, precum eu și toți cei cu mine ne închinăm lor și le aducem jertfe?" Adrian a răspuns: "Nebunule, singur rătăcind, pentru ce și pe alții îi aduci în aceeași rătăcire?" Dar nu numai pe tine singur te duci la pierzare, ci și pe tot poporul care te ascultă pe tine, în aceeași pierzare îl tragi, sfătuindu-l și silindu-l să se închine zeilor celor ciopliți și fără de suflet și părăsind pe Dumnezeul cel adevărat, Care a făcut cerul și pămîntul". Împăratul a zis: "Oare ți se pare că zeii noștri sînt mici, cînd ei sînt mari?" Adrian a răspuns: "Eu nu-i numesc pe ei nici mici, nici mari, de vreme ce nu sînt nimic".

Atunci chinuitorul, mîniindu-se, a poruncit să-l bată cumplit cu toiege. Cînd a auzit fericita Natalia că au început a-l bate pe bărbatul ei, îndată a spus sfinților mucenici, zicînd: "Iată, domnul meu a început a pătimi". Atunci sfinții îndată s-au întins la rugăciune către Dumnezeu pentru dînsul, ca El să-l întărească în chinuri. Chinuitorul poruncea celor ce-l băteau: "Ziceți-i lui: Nu huli pe zei". Mucenicul, fiind bătut, zicea către împărat: "Dacă eu sînt chinuit astfel, că hulesc pe zeii care nu sînt zei, apoi ce fel de chinuire vei suferi tu, hulind pe Dumnezeul cel viu și adevărat?" Împăratul a zis: "Niște cuvinte ca acestea ai învățat de la cei amăgitori?" Mucenicul a răspuns: "Pentru ce numești amăgitori pe povățuitorii spre mîntuire și pe conducătorii spre viața veșnică? Voi mai ales sînteți amăgitori, fiindcă amăgiți pe oameni spre pierzare". Maximian, mîniindu-se, a poruncit la patru slujitori puternici ca să-l bată cu pari. Adrian, fiind bătut, zicea: "O, chinuitorule, pe cît mai multe chinuri îmi vei afla mie, pe atît îmi vei fi mijlocitor de cununi mai frumoase".

Fericita Natalia spunea sfinților mucenici toate cuvintele cîte le zicea împăratul și cîte răspundea Adrian. Muncitorul a zis: "Măcar acum cruță-ți tinerețile tale și mărturisește pe zei. Pentru ce voiești a muri de bunăvoie așa, în deșert? Mă jur pe marii zei că mă doare inima foarte mult pentru tine, văzîndu-te că te chinuiești și-ți pierzi frumusețile tale". Mucenicul a răspuns: "Mă cruți pe mine, ca să pier cu totul?" Muncitorul a zis: "Mărturisește pe zei ca să te miluiască pe tine și iarăși te vei rîndui în cinstea ta cea dintîi. Nu ți se cade ție să fii asemenea cu aceia care au fost cu tine în legături, căci tu ești de neam bun, fiu de părinți cinstiți; deși ești tînăr, ești vrednic de mare cinste. Dar cei legați sînt de neam prost, nebuni și necunoscători". Mucenicul a răspuns: "Te știu pe tine că-mi știi neamul și patria, dar, de ai fi știut neamul acelor sfinți și patria lor cea bogată, pe care ei o așteaptă, tu mai întîi ai cădea la picioarele lor și i-ai ruga să se roage pentru tine, și cu mîinile tale ai sfărîma zeii cei fără de suflet". Atunci muncitorul, iuțindu-se mai mult, a poruncit celor patru ostași puternici, să-l bată pe mucenic peste pîntece. Deci, sfîntul a fost bătut pînă ce i s-a deschis pîntecele și au început a-i ieși măruntaiele. Muncitorul, văzînd acest lucru, a poruncit să înceteze de a-l bate.

Fericitul era tînăr cu vîrsta, avînd numai douăzeci și opt de ani. Împăratul a zis către dînsul: "Vezi cum te cruț pe tine? Deci, măcar cu cuvîntul cheamă pe zei, că îndată îți vor fi milostivi; iar eu voi chema pe doctori, ca să-ți tămăduiesc rănile și astăzi vei fi cu mine în palatul împărătesc". Mucenicul a răspuns: "Deși îmi făgăduiești mie îngrijire de doctori și cinste în palatul tău, și îmi spui de zeii tăi că-mi vor fi milostivi, însă eu voiesc ca singuri ei cu gura lor să-mi spună ce voiesc să-mi dea și ce facere de bine îmi făgăduiesc. Cînd voi auzi din gura lor cuvîntul, atunci le voi aduce lor jertfă și mă voi închina precum voiești". Împăratul a zis: "Ei nu pot să vorbească".

Mucenicul a zis: "Dacă nu pot să vorbească, atunci pentru ce să mă închin lor, fiind muți și fără suflet?" Împăratul, mîniindu-se și iuțindu-se, a poruncit să lege iarăși pe mucenic cu ceilalți legați și să-l ducă în temniță, hotărînd ziua în care voia să-i mai scoată încă la întrebare. Ostașii luînd pe sfinții mucenici, pe unii i-au tîrît, pe alții i-au dus în căruțe, fiind foarte slabi de durerile trupești și neputînd să meargă. Astfel a fost dus Sfîntul Adrian în temniță, care a primit iarăși pe legații lui Hristos.

Fericita Natalia, întărind pe Adrian și punînd mîna sa pe grumajii lui, îl mîngîia și îi zicea: "Fericit ești, domnul meu, că te-ai învrednicit părții sfinților mucenici. Fericit ești, lumina ochilor mei, că pătimești pentru Cel ce a pătimit pentru tine. Iată, te duci să vezi slava Lui și să fii părtaș aceleia; că cel ce se împărtășește patimilor Lui, va fi părtaș și slavei Aceluia". Natalia, zicîndu-i aceasta, îi ștergea sîngele și își ungea cu el trupul său, iar sfinții mucenici se bucurau foarte mult de vitejeasca răbdare a lui Adrian și, apropiindu-se, îl sărutau, zicîndu-i: "Pace ție, frate!" Iar cei ce nu puteau să umble de răni, zăcînd aruncați, aceia, tîrîndu-se pe pămînt, se apropiau de dînsul ca să-l mîngîie și toți ziceau către el: "Bucură-te în Domnul, iubite frate, căci numele tău este scris cu robii cei desăvîrșiți ai lui Dumnezeu". Sfîntul Adrian a răspuns: "Bucurați-vă și voi, robii lui Hristos, căci osteneala voastră pentru mine este cununa voastră. Rugați-vă Domnului pentru mine ca să mă întărească, fiindu-mi trupul foarte slăbit, ca vrăjmașul diavol să nu poată nimic și să nu se scoale împotriva mea".

Sfinții i-au zis: "Nădăjduiește spre Domnul, că nu te va birui pe tine satana. Pătimirea ta l-a gonit departe, deși noi la început ne temeam pentru tine, gîndind la neputința cea omenească din tine; dar acum ai covîrșit firea cea omenească prin răbdarea cea tare. De acum nu ne mai îndoim de tine și credem în ajutorul lui Dumnezeu, căci de acum nimic nu va mai spori vrăjmașul asupra ta; deci, nu te teme, Hristos este cu tine, El este Cel ce biruiește pe vrăjmaș". Cu Sfînta Natalia erau și alte femei dreptcredincioase, care slujeau sfinților, tămăduindu-le rănile și legîndu-le cu feșe. Ele își împărțeau între ele pe sfinții mucenici, ca fiecare să facă slujirea celui al său.

Păgînul împărat, înștiințîndu-se despre aceea că multe femei credincioase merg la temniță, că fac slujbă celor legați și pun tămăduiri pe rănile lor, a oprit să se mai fac aceasta. El a poruncit să nu lase nici o femeie în temniță la cei legați. De aceea, Sfînta Natalia, văzînd că nu este cu putință femeilor să meargă la mucenici, și-a tuns părul capului și s-a îmbrăcat în haine bărbătești. După săvîrșirea slujbei, șezînd la picioarele lui Adrian, zicea: "Domnul meu, mă rog ție, adu-ți aminte de însoțirea noastră, de această zăbovire a mea de față în pătimirea ta, și de dorința ta de cununi. Roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, ca, împreună cu tine, să mă ia și pe mine; și, precum am fost în această viață plină de primejdii și de păcate, tot așa să petrecem nedespărțiți în viața cea fericită. Mă rog ție, domnul meu, cînd vei sta înaintea lui Hristos, mai întîi să-I faci această rugăciune pentru mine; pentru că știu că toate cele ce le vei cere de la El, Domnul îți va da ție, că iubește rugăciunea ta și este primită cererea ta. Știi păgînătatea acestor cetățeni și împărăteasca lor nedumerire, pentru aceea mă tem ca nu cumva să mă silească pe mine a lua un alt bărbat necurat și închinător de idoli; și astfel patul tău se va întina și se va necinsti sfînta noastră însoțire. Mă rog, păzește pe soția ta, precum învață apostolul. Dă-mi plata aceasta a întregii mele înțelepciuni, ca să mă sfîrșesc cu tine".

Astfel grăind ea, s-a sculat și iarăși a slujit sfinților, hrănindu-i, adăpîndu-i și curățind rănile lor, le lega. Înștiințîndu-se și celelalte femei binecredincioase, că Natalia slujește sfinților în chip bărbă-tesc, au făcut și ele asemenea, adică s-au tuns și s-au îmbrăcat bărbătește și, intrînd în temniță, slujeau sfinților ca și mai înainte. Deci, nu i s-a tăinuit nimic păgînului împărat despre ceea ce făceau femeile; căci s-a înștiințat de aceasta, că legații au slăbit cu totul, putrezindu-le rănile și sînt aproape de moarte. Atunci a poruncit să aducă în temniță la dînșii o nicovală și un ciocan de fier, cu care să le sfărîme fluierele și mîinile, pentru că zicea: "Să nu moară cu moartea de obște a tuturor oamenilor, ci cu moarte silnică". Aducînd ucigașii slujitori ai muncitorilor, nicovala și ciocanul în temniță și văzîndu-le Natalia, a cunoscut ce se va face cu ele; deci, i-a întîmpinat, rugîndu-i să înceapă de la Adrian, de teamă ca nu cumva să se înfricoșeze bărbatul ei, văzînd o chinuire așa de cumplită și sfîrșitul celorlalți mucenici.

Ucigașii au ascultat-o și s-au apropiat mai întîi de Adrian, iar ea, ridicînd picioarele bărbatului său, le-a întins pe nicovală. Chinuitorii, lovindu-l tare cu ciocanul, i-au sfărîmat fluierele picioarelor. Atunci fericita, fecioară Natalia a zis către mucenic: "Mă rog ție, domnul meu și robul lui Hristos, întinde mîna cît mai ești încă în viață, ca s-o sfărîme cu voia ta, pentru ca să fii întocmai cu ceilalți mucenici, căci ei au pătimit mai mult decît tine". Sfîntul Adrian, întinzînd mîna spre ea, Natalia i-a întins-o spre nicovală, iar ucigașul, lovind-o cu tărie, i-a rupt-o. Deci, Sfîntul Adrian îndată din acea mare durere și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Astfel omorînd ucigașii pe Sfîntul Adrian, au mers cu nicovala și ciocanul la ceilalți mucenici, iar ei singuri își întindeau picioarele și mîinile pe nicovală, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, primește sufletele noastre!" Astfel, suferind sfărîmarea mădularelor, și-au dat sufletele în mîinile Domnului.

După aceea, necuratul împărat a poruncit ca trupurile muce-nicilor să le dea focului, zicînd ca nu cumva să vină galileenii, să le ia. Auzind Sfînta Natalia de această poruncă, a aruncat în taină mîna bărbatului ei, ascunzînd-o ca să nu fie aruncată în foc. Slujitorii tiranului, arzînd cuptorul, scoteau trupurile sfinților din temniță și le duceau la cuptor, iar Sfînta Natalia și celelalte cinstite și binecuvîntate femei, sîngele cel ce pica din trupurile mucenicești îl luau în hainele lor cele de mult preț, ungîndu-și trupurile cu el. Hainele acelor slujitori, care erau stropite cu sîngele mucenicilor, le-au cumpărat pentru ele cu aur și argint. Aruncînd trupurile mu-cenicești în cuptor, femeile acelea au strigat cu lacrimi: "Pomeniți-ne și pe noi întru odihna voastră". Sfînta Natalia s-a pornit spre gura cuptorului, vrînd să se arunce în foc, ca să fie arsă împreună cu bărbatul său, dar a fost oprită. Deci, îndată au tunat tunete mari, încît toată cetatea s-a cutremurat, s-au făcut fulgere înfricoșate și s-a vărsat o ploaie mare, de s-au umplut toate locurile cu apă, asemenea și cuptorul s-a stins, umplîndu-se cu apă. Toată cetatea înota ca într-un potop; iar păgînii slujitori, văzînd frica aceea, au fugit. Alții, căzînd cu fața în jos, au murit, pentru că i-au ucis trăsnetele.

Credincioșii bărbați ce se întîmplaseră să fie acolo cu Sfînta Natalia și cu celelalte femei, după fuga chinuitorilor, au luat din cuptor trupurile sfinților mucenici întregi și nevătămate, încît nici de părul lor nu se atinsese focul. Un bărbat oarecare dreptcredincios și cu femeia sa, căzînd, au început a ruga pe Natalia și pe ceilalți, zicînd: "Noi petrecem la un loc ascuns dinaintea cetății; deci, nemaiputînd suferi păgînătatea și vărsările de sînge pe care păgînul împărat le face în cetate, voim acum ca, lăsîndu-ne locul nostru, să ne ducem la Vizantia. Dați-ne nouă trupurile sfinților mucenici, să le punem în corabie, ca să le ducem de aici și, acolo petrecînd, le vom păzi pînă ce va pieri necuratul chinuitor Maximian. După pierzarea aceluia, iarăși aici - de ne vom afla printre cei vii -, ne vom întoarce, ca aici să fie cinstite de toți. Dacă vor rămîne aici, împăratul iar va porunci să le ardă, și vă veți face vînzători de trupurile sfinților, trupuri pe care Dumnezeu le-a ferit de foc". Cuvintele bărbatului aceluia au plăcut fraților care au dus trupurile mucenicilor în corabie; deci, au pornit spre Vizantia, avînd vîntul spre înotare cu bună sporire.

Sfînta Natalia a rămas în casa sa, avînd mîna iubitului ei bărbat, Sfîntul Adrian, pe care, ungînd-o cu mir și învelind-o cu porfiră, a pus-o la căpătîiul patului său, neștiind nimeni din casă. După cîteva zile, un bărbat cinstit din acea cetate, cu dregătoria tribun, a voit să ia de femeie pe Natalia, pentru că era de neam bun, bogată și frumoasă la față ca o fată tînără. Apropiindu-se de împărat, l-a rugat să-i poruncească să-și ia în însoțire pe femeia lui Adrian. Împăratul nu l-a oprit, ca să-i fie după cerere. Tribunul îndată a trimis la Natalia niște femei cinstite ca să-i zică de însoțire. Sfînta Natalia a răspuns femeilor ce veniseră la ea: "Bucuroasă sînt de vestea aceasta, și cine mi-ar fi dat mie ca să mă căsătoresc cu un bărbat ca acela, însă vă rog să mă lăsați trei zile ca să mă gătesc, pentru că nu m-am așteptat ca atît de iute să mă ia cineva de soție". Acestea le grăia fericita Natalia, dar cu mintea se gîndea ca să fugă acolo unde sînt duse trupurile sfinților.

Astfel a eliberat pe femeile trimise de tribun. Ea a intrat în cămara unde era mîna Sfîntului Adrian și, căzînd cu fața la pămînt, a plîns, zicînd către Domnul: "Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul celor scîrbiți, Cel ce ești aproape de cei zdrobiți cu inima, caută spre mine, roaba Ta, și nu lăsa să se spurce patul mucenicului Tău, Adrian. Nu uita, Stăpîne, pătimirile robului Tău, pe care le-a răbdat pentru numele Tău cel sfînt. Milostive Doamne, adu-ți aminte de zdrobirea fluierelor lui și de tăierea mîinilor. Asemenea și de ale celorlalți robi ai Tăi, care au răbdat pentru Tine, să nu le fie în zadar pătimirile cele dureroase, ci miluiește-mă pe mine pentru aceia. Scoate-mă de la împreuna-viețuire cu vrăjmașii Tăi, Tu, Care ai izbăvit din foc pe sfinții Tăi, și izbăvește-mă de așteptarea omului cel necurat".

Rugîndu-se așa, sfînta a adormit de multă mîhnire și, dormind ușor, iată în vis i-a stat ei de față unul din acei sfinți muce-nici, zicîndu-i: "Pace ție, Natalie, roaba lui Hristos! Îndrăznește, că nu te-a trecut Dumnezeu cu vederea, nici noi n-am uitat ostenelile tale, pe care le-ai suferit slujindu-ne nouă pe cînd eram în legături, ci, stînd înaintea feței lui Hristos, L-am rugat pe El să-ți poruncească să vii degrabă la noi". Fericita Natalia a zis către dînsul: "Spune-mi mie, sfinte mucenice, oare Adrian, stăpînul meu, a stat cu voi înaintea Domnului Hristos?" Mucenicul a răspuns: "El a stat mai înainte de noi înaintea stăpînului. Iar tu, sculîndu-te, nu zăbovi, ci intră în corabie și mergi la locul acela unde sînt trupurile noastre; pentru că acolo te va cerceta Domnul și te va aduce la noi". Sfînta Natalia, deșteptîndu-se din somn, îndată a lăsat toate și, luînd numai mîna Sfîntului Adrian, a ieșit din casă, a mers la malul mării unde a găsit o corabie, ca și cum o aștepta, și cu aceea a mers la Vizantia. Intrînd într-însa, a văzut în ea bărbați și femei, toți fiind creștini, care fugeau de chinuirea păgînului împărat Maximian, și astfel a preamărit pe Dumnezeu, pornind în cale.

Tribunul, înștiințîndu-se de plecarea Nataliei, a cerut de la împărat ostași în ajutor și, șezînd în altă corabie, a plecat după dînsa. Plutind el ca la o mie de stadii, s-a ridicat pe mare un vînt puternic, încît a întors corabia tribunului înapoi și a aruncat-o iarăși pe același mal de unde a plecat, nu fără vătămare, pentru că mulți din cei de pe corabie s-au înecat în valuri. Iar corabia creștinească, în care era Sfînta Natalia, a plutit în calea sa fără primejdie. La miezul nopții, s-a arătat duhul vrăjmașului împotriva lor, ca și cum venea în corabie din partea răsăritului, părînd că are cu sine oameni călători, și a zis corăbierilor celor creștinești, ca printr-un glas de cîrmaci: "De unde veniți și unde mergeți?" Aceștia au răspuns: "Venim din Nicomidia și mergem în Vizantia". Vrăjmașul le-a zis: "Ați rătăcit din calea cea dreaptă, întoarceți corabia spre partea stîngă". Duhul cel necurat, zicînd aceasta, voia să-i amăgească, să-i ducă în rătăcire și să-i înece. Creștinii, crezînd minciuna și socotindu-i pe ei că sînt corăbieri de la răsărit, au început a îndrepta pînzele și corabia spre stînga, dar îndată li s-a arătat Sfîntul Mucenic Adrian, strălucind ca o lumină, și a strigat cu glas mare, zicînd: "Să mergeți înainte pe calea pe care ați început și să nu ascultați glasul dușmanului, care vă meșteșugește pierzarea cu vicleșug".

Zicînd aceasta, mucenicul se vedea că merge înaintea corabiei pe apă, iar duhul diavolului s-a stins cu corabia cea închipuită. Fericita Natalia, sculîndu-se, a văzut pe Sfîntul Adrian mergînd înaintea corabiei, și s-a bucurat foarte mult și a strigat, zicînd: "Iată, domnul meu!" Atunci îndată sfîntul s-a făcut nevăzut. Vîntul le sufla cu bună sporire, astfel că au ajuns în Vizantia mai înainte de a se lumina de ziuă. Deci, s-au oprit la malul unde era biserica, în care se puseseră trupurile sfinților mucenici, și au ieșit pe uscat cu bucurie. Sfînta Natalia, mergînd la trupurile sfinților mucenici, s-a veselit cu duhul; deci, căzînd la dînșii și sărutîndu-i, vărsa lacrimi de bucurie. Apoi, lipind mîna Sfîntului Adrian de trupul lui și plecîndu-și genunchii, s-a rugat mult.

Sculîndu-se după multă rugăciune, a sărutat pe frații și pe surorile care se aflau în acel loc, căci se adunaseră acolo mulți credincioși. Aceia au primit-o pe ea cu bucurie și, ducînd-o în casa cea dinăuntru, au rugat-o să se odihnească puțin, căci o văzuseră pe ea foarte ostenită de acea călătorie pe mare. Ea odihnindu-se, i s-a arătat în vis Sfîntul Mucenic Adrian, zicîndu-i: "Bine ai venit aici, roaba lui Hristos și fiica mucenicilor. Vino de acum la odihna cea pregătită ție de Domnul! Vino și-ți primește răsplătirea cea cuvenită ție!" Ea, deșteptîndu-se din vedenia aceea, a spus fraților și surorilor ceea ce a văzut și a auzit, și i-a rugat să se roage pentru dînsa. După aceasta, iarăși i s-au închis ochii și a adormit. După un ceas, frații au mers ca s-o deștepte și au găsit-o sfîrșită; căci sfîntul ei suflet se dusese la Domnul în odihna cea veșnică.

Astfel, degrabă după săvîrșirea pătimirii sfinților mucenici, și-a sfîrșit și Sfînta Natalia alergarea sa cea mucenicească, deși fără de vărsarea sîngelui; pentru că a pătimit mult, slujind sfinților mucenici în legături și privind la pătimirea lor, fugind încă din casa și din patria sa pentru întreaga înțelepciune. Ea a stat în ceata mucenicilor înaintea lui Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site