Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia și a celor împreună cu dînșii
(26 august)

Viețile Sfinților pe luna august


Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgînul împărat Maximian, omorînd pretutindeni mulți creștini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, și a intrat mai întîi în capiștea idolească, de s-a închinat necuraților zei. Apoi, căzînd cu fața în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toți cetățenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute și să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoșată asupra acelora ce ar ascunde un creștin; iar acelora ce ar ști undeva un creștin ascuns și ar spune sau îl va prinde singur și-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri și cinste.

Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini și tată pe fii; pe de o parte, temîndu-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, așteptînd plata. Pentru aceea, oarecare din păgîni, apropiindu-se de mai marii oștilor, au zis: "Iată, creștinii s-au ascuns în peșteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cîntînd și rugîndu-se Dumnezeului lor". Atunci îndată s-au trimis ostași, care, alergînd degrabă și ajungînd la acea peșteră, au prins pe toți creștinii cîți au fost în ea, adică 23 de bărbați, și, legîndu-i cu lanțuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului.

În vremea aceea împăratul mergea la jertfe cu careta spre capiștea idolească. Pe cale l-au întîmpinat ostașii, care duceau pe acei creștini legați, și i-au zis: "O, împărate, iată aceștia sînt potrivnicii poruncii tale, care batjocoresc pe mai-marii noștri zei". Iar împăratul, oprind careta, a poruncit să-i aducă mai aproape de el pe cei legați; deci i-a întrebat: "De unde sînteți?" Iar ei au răspuns: "Sîntem născuți aici, iar cu credința sîntem creștini". Zis-a împăratul către ei: "N-ați auzit oare ce fel de chinuri sînt pregătite acelora ce se numesc creștini?" Răspunseră sfinții: "Am auzit și am rîs de nebunia ta și chiar de satana cel ce lucrează în fiii necredin-ței și cărora tu le ești începător".

Mîniindu-se, împăratul a zis: "O, ticăloșilor, îndrăzniți a mă numi pe mine nebun și a rîde de mine? Mă jur pe mai-marii zei, că voi sfărîma trupurile voastre cu chinuri amare". Și a zis către ostași: "Întindeți-i și bateți-i cu toiege, și atunci vom vedea de va veni Dumnezeul lor să-i ajute și să-i scoată din mîinile mele". Astfel sfinții mucenici au fost bătuți de ostași.

Deci, au adus trei muncitori care au bătut pe sfinți cu vine de bou pe trupul gol. Bătîndu-se, mucenicii ziceau către împărat: "Vrăjmaș al lui Dumnezeu, mai pune încă alți trei ca să ne chinuie; pentru că, cu cît vei înmulți numărul chinuitorilor și vei adăuga chinuri multe, cu atît vei înmulți cununile noastre". Zis-a împăratul către dînșii: "O, ticăloșilor mai mult decît toți oamenii, eu voi lua capetele voastre și voi mai așteptați cununi! Lepădați-vă de credința voastră cea deșartă și nu vă pierdeți singuri prin nebunia voastră!" Atunci mucenicii au răspuns: "Te va pierde pe tine Dumnezeu, pentru că îi chinuiești pe robii Săi fără vină, care nu ți-au făcut nici un rău!"

Zis-a împăratul către slujitori: "Bateți-i cu pietre peste gură". Atunci slujitorii, luînd pietre, i-au bătut peste gură pe mucenici, dar nu i-au vătămat pe dînșii, ci pe ei înșiși; deoarece, înnebunind, își sfărîmau fălcile cu aceleași pietre unul altuia. Sfinții au zis către tiranul Maximian: "Pe noi, cei ce nu ți-am greșit nimic, ne bați fără milă; și pe tine să te bată îngerul lui Dumnezeu și toată casa ta cea necurată să o piardă, nelegiuitule și ocărîtorule de Dumnezeu! Nu poți să te saturi de chinurile cu care ne chinuiești de atîtea ceasuri, mîniindu-te asupra noastră? Dar mai mari chinuri decît acestea te așteaptă pe tine, deoarece n-ai socotit că sîntem îmbrăcați și noi cu același trup ca și tine, afară numai că trupul tău este blestemat și necurat, iar al nostru este curățit și sfințit prin Sfîntul Botez".

Chinuitorul Maximian, aprinzîndu-se cu mînie mai mare, a zis: "Mă jur pe marii zei că voi porunci să vă taie limbile, ca și ceilalți care privesc la voi să se învețe a nu se împotrivi stăpînilor săi". Iar mucenicii lui Hristos au zis: "Ascultă, chinuitor păgîn, dacă tu urăști și chinuiești acei robi, care sînt potrivnici trupeștilor stăpîni, pentru ce pe noi ne silești ca să ne împotrivim Domnului Dumnezeului nostru? Oare voiești ca să luăm și noi aceleași chinuri care-ți sînt gătite ție?"

Chinuitorul a întrebat: "Spuneți-mi ce chinuri îmi sînt pregătite mie?" Sfinții au răspuns: "Acelea pe care Dumnezeu le-a pregătit diavolilor și îngerilor lui. Acelea sînt pregătite și vouă, care sînteți vase diavolești. Ele sînt: focul cel nestins, viermele cel neadormit, chinuirea cea neîncetată, pedeapsa cea veșnică, groapa pierzării iadului, întunericul cel din afară și tartarul, unde este plîngerea și scrîșnirea dinților, și alte chinuri nenumărate". Zis-a chinuitorul: "Cu adevărat vă voi tăia limbile". Sfinții au răspuns: "Nebunule, măcar de ne vei tăia limba, cu care lăudăm pe Dumnezeu, însă suspinele noastre se vor sui mai bine la Domnul și inimile noastre cu mai mare glas vor striga către Dînsul. Asemenea și sîngele nostru cel vărsat o să strige ca o trîmbiță către Stăpînul nostru, că pătimim acestea fără vină".

Astfel grăind sfinții, împăratul a poruncit să-i lege cu fiare și să-i arunce în temniță; iar numele și cuvintele să le scrie în cartea cea de judecată. Cînd s-au dus sfinții în curte pentru scrierea numelui, unul dintre mai-marii curții, bărbat cinstit, anume Adrian, ținînd de elineasca păgînătate și privind la răbdătoarea și vitejeasca pătimire a acelor mucenici, s-a apropiat de ei și le-a zis: "Vă jur pe Dumnezeul vostru, pentru care pătimiți toate acestea, spune-ți-mi adevărul: Ce fel de răsplătire așteptați de la Dumnezeul vostru pentru aceste chinuri? Pentru că mari și minunate trebuie să fie acelea care le nădăjduiți de la Dînsul". Răspunseră sfinții mucenici: "Nici gura noastră nu poate să mărturisească acele bucurii, nici auzul tău să-l încapă, nici mintea nu poate să le ajungă; căci așteptăm să luăm de la Stăpînul nostru cel drept răsplătitor, daruri mari și preaslăvite".

Zis-a Adrian: "Nu v-ați înștiințat de ele prin legea voastră, de la prooroci și din cărțile celorlalți pe care-i aveți?" Dar sfinții au răspuns: "Nici proorocii singuri n-au putut să înțeleagă desăvîrșit acele bunătăți veșnice, pentru că oamenii care au cinstit pe Dumnezeu prin bună credință, prin fapte bune și prin cele ce au luat de la Duhul Sfînt, pe acelea le-au grăit. Iar pentru slavă și pentru răsplătiri, pe care le nădăjduim este scris: Ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit. Acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Auzind Adrian acestea, a stat în mijloc și a zis către scriitorii, cei ce scriau numele muceni-cilor: "Să scrieți și numele meu cu acești sfinți, că și eu sînt creștin și, bucurîndu-mă, voi muri și eu cu dînșii pentru Hristos". Îndată scriitorii, ducîndu-se la împărat i-au zis: "Adrian s-a făcut creștin și cere să i se scrie numele lui în numărul celor osîndiți".

Auzind împăratul de acestea, s-a mirat și s-a mîniat și îndată a chemat pe Adrian la dînsul, zicînd: "Adriane, oare ai înnebunit? Vrei și tu să sfîrșești rău?" Răspuns-a Adrian: "Nu am înnebunit, dar m-am întors din acea nebunie multă, spre cunoștința cea sănătoasă". Zis-a împăratul: "Nu grăi multe, ci cere-ți iertare și să mărturisești înaintea tuturor că ai greșit, ca astfel să ștergi numele din numărul celor osîndiți". Răspuns-a Adrian: "De acum voi începe a ruga pe adevăratul Dumnezeu ca să-mi ierte greșelile pe care le-am făcut petrecînd în înșelătoarea rătăcire a închinării de idoli". Mîniindu-se, împăratul Maximian a poruncit să-l ferece cu fiare și să-l arunce în temniță la ceilalți mucenici, hotărînd ziua în care avea să-l scoată la chinuire cu ceilalți.

Una din slugile lui Adrian, alergînd degrabă acasă, i-a spus Nataliei, stăpînei sale, femeia lui Adrian: "Pe stăpînul nostru l-au dus în temniță legat în obezi". Auzind ea de aceasta, s-a spăimîntat și a plîns cu tînguire. Deci, rupîndu-și haina de pe sine, a zis către slugă: "Care este pricina pentru care soțul meu este aruncat în temniță?" Sluga a răspuns: "Adrian, stăpînul meu a văzut pe oarecare oameni chinuindu-se pentru numele unui oarecare, ce se numește Hristos, și, nesupunîndu-se să se lepede de El și să aducă jertfe zeilor, domnul nostru a zis scriitorilor ca și numele lui să-l scrie între acei osîndiți la moarte, pentru că voiește să moară cu ei".

Natalia iarăși a întrebat pe slugă: "Știi bine pentru ce a chinuit pe acei bărbați?" Răspuns-a sluga: "Ți-am spus că i-a chinuit pentru un oarecare Hristos și că nu au ascultat porunca împăratului, ca să se închine zeilor". Atunci Natalia s-a bucurat cu duhul și a încetat a plînge. Deci, schimbîndu-și hainele cele rupte, s-a îmbrăcat în altele mai bune și a alergat la temniță. Ea era născută din părinți credincioși și sfinți; însă se temea ca mai înainte să spună cuiva credința sa cea întru Hristos, pe care o păzea în taină, de vreme ce vedea cumplita prigoană și tiranie ce se făcea creștinilor de păgîni. După ce a auzit că bărbatul ei a crezut în Hristos și că s-a numărat cu sfinții mucenici, atunci a luat și ea îndrăzneala să se arate că este creștină.

Fericita Natalia, intrînd în temniță, a căzut la picioarele bărbatului său și i-a sărutat legăturile, apoi i-a zis: "Adrian, domnul meu, ești fericit că ai aflat comoara pe care nu ți-au lăsat-o părinții tăi; pentru că așa se va binecuvînta omul care se teme de Domnul. Cu adevărat, tocmai acum ai adunat bogăție în tinerețile tale crezînd în Hristos, bogăție pe care n-ai fi aflat-o nici la bătrînețe în păgînătatea elinească. Atunci vei merge cu adevărat fără de grijă în viața veșnică, care va să fie, păzind comoara pe care o afli la vreme de trebuință. Acea comoară nu o vor afla acolo aceia care își adună aici multe bogății și cîștigă averi, că atunci nu vor avea vreme să cîștige ceva sau să dea cu împrumut sau să ia de la cineva, cînd nimeni nu va putea să se izbăvească din moartea cea veșnică, din iad și din muncile gheenei. Niciunul altuia nu-și vor ajuta, nici tatăl pe fiu, nici mama pe fiică, nici mulțimea bogăției vremelnice pe care a adunat-o, nici slugile pe domnul lor, că fiecare își va purta sarcina sa. Iar ale tale, domnul meu, vor merge cu tine la Hristos, ca să primești de la Dînsul bunătățile făgăduite și pregătite celor ce-L iubesc. Deci vino la dînsul cu îndrăzneală, netemîndu-te de răutățile ce au să fie, că acum ai călcat peste focul cel nestins și peste celelalte chinuri.

Domnul meu, te rog să petreci în această chemare, la care ai venit prin dumnezeiasca milostivire. Să nu te împiedice de la această bună alegere nici cruțarea tinereților frumuseți, nici dragostea neamului, nici prietenii, nici bogățiile, nici slugile, nici slujnicele, nici orice lucru pămîntesc, că toate acelea se învechesc și se strică. Dar numai pe acelea să le ai înaintea ochilor, care sînt veșnice, nici înapoi să nu cauți la cele vremelnice, care se par a fi bunătăți ale lumii acestea, dar care pier degrabă. Să nu te amăgească cuvintele cele îmbunătoare ale rudelor și prietenilor tăi, să nu-ți fure credința cu sfaturile lor cele viclene. Urăște înșelăciunea lor și leapădă cele ce te sfătuiesc dînșii. Să nu voiești a asculta cuvintele lor cele înșelătoare, ci privește numai către sfinții mucenici care sînt cu tine. Ia aminte cuvintele lor, urmează răbdării lor, neîndoindu-te în nimic. Să nu te înfricoșeze mînia chinuitorului și să nu te sperie cumplitele lui chinuri, pentru că toate acelea sînt necurate, iar slava cea cerească a robilor lui Hristos Dumnezeu, care pătimesc pentru El, este veșnică.

Natalia, grăind acestea, a tăcut, căci se făcuse seară. Adrian a zis către dînsa: "Sora mea, acum du-te acasă și mănîncă, iar cînd vom afla vremea în care ne vor scoate la chinuire, îți voi da de știre, ca să vii să vezi sfîrșitul nostru". Sculîndu-se ea de la picioarele lui, a înconjurat pe toți cei 23 de sfinți legați și, căzînd la dînșii, le săruta lanțurile, zicîndu-le: "Mă rog vouă, robii lui Hristos, întăriți pe această oaie a lui Hristos, sfătuiți-o să rabde pînă la sfîrșit, spuneți-i răsplătirile care li s-au gătit celor care își aduc sîngele lor spre jertfa lui Hristos Dumnezeu, precum și voi v-ați adus sîngele vostru Aceluia și aveți ca rod al pătimirii voastre mîntuirea cea veșnică. Cîștigați dar și sufletul acestuia cu sufletele voastre și să-i fiți părinți, în locul părinților lui trupești, care au fost păgîni. Întăriți-i sufletul cu sfintele voastre îndemnuri, ca, crezînd cu neîndoire, să-și săvîrșească cu bine alergarea sa cea muceni-cească".

Natalia, zicînd astfel, a căzut la picioarele sfinților și, sărutîn-du-le legăturile, s-a întors iarăși la Adrian, care era în temnița cea mai dinăuntru și mai adîncă și a zis către dînsul: "Domnul meu, vezi să nu-ți cruți tinerețile și frumusețile trupului tău, că acest trup de pămînt este mîncarea viermilor. Să nu te gîndești la averile tale de aur și de argint, pentru că acelea nimic nu folosesc în ziua înfricoșatei judecăți, nici poate acolo cineva cu daruri să-și răscumpere sufletul din pierzarea cea veșnică, nici va fi cineva să primească daruri, fiindcă Dumnezeu va primi numai lucrurile cele bune ale sufletelor sfinților, ca pe niște daruri". Natalia, grăind acestea, s-a dus acasă.

Trecînd cîteva zile, Adrian a auzit că împăratul voiește să-l scoată la judecată și la chinuire împreună cu ceilalți legați și a zis către sfinții mucenici: "Domnii mei, mi se cade mie a mă duce, cu binecuvîntarea voastră, la casa mea, ca să chem pe roaba voastră și sora mea, Natalia, ca să vadă pătimirea noastră, pentru că i-am făgăduit s-o chem în ceasul pătimirii". Sfinții l-au binecuvîntat și s-au chezășuit pentru dînsul. Deci, dînd el daruri străjerilor temniței, a ieșit. Pe cînd era pe cale, l-a văzut unul din cetățeni. Acela îndată a alergat înainte și i-a spus Nataliei, că bărbatul ei este liber din legături și vine spre casă. Ea, auzind aceasta, n-a crezut și a zis: "Cine a putut să-l libereze? Să nu fie aceasta, ca bărbatul meu să se despartă de sfinții mucenici". Ea grăind acestea, una din slugi alergînd, i-a zis: "Doamnă, știi că domnul nostru este liber și vine acasă?" Ea, socotind că s-a lepădat de Hristos și a scăpat de la mucenicie, s-a mîhnit foarte și a plîns cu amar.

Văzînd pe fereastră că se apropie, s-a sculat degrabă, a aruncat lucrul care îl avea în mîini și a alergat de a închis ușile înaintea lui și striga, zicînd: "Du-te de la mine, depărtatule de Dumnezeu. Du-te, cel ce ai mințit pe Domnul meu! Să nu-mi mai fie mie a vorbi cu cel lepădat de Dumnezeu! Eu nu voiesc să ascult cuvintele unei guri mincinoase. O, nedumnezeitule și mai ticălos decît toți oamenii! Cine te-a silit la lucrul pe care n-ai putut să-l săvîrșești? Cine te-a despărțit de sfinți? Cine te-a amăgit ca să te desparți de la prietenia lor? Cine te-a pus pe fugă, pe tine cel ce n-ai ieșit încă la război? N-ai văzut încă pe potrivnici și ai lepădat armele? Încă nu s-au slobozit săgețile asupra ta și ești rănit? Mă miram, gîndind în mine: Se poate oare din neamul unui om fără Dumnezeu și din cetate păgînească să fie cineva bun! Mă miram ca cineva din seminția de chinuitor, să poată să se aducă jertfă curată lui Dumnezeu! Oare din cei ce au vărsat sîngele cel nevinovat, va fi tămîie bine primită celui Preaînalt! Ce voi face eu, ticăloasa, care m-am însoțit cu acest păgîn? Nu mi s-a dat acea cinste, ca să pot totdeauna a mă numi femeie de mucenic, ci m-am făcut femeie a depărtatului de Dumnezeu. Scurtă mi-a fost bucuria mea și s-a prefăcut în amărăciune, defăimare de puțină vreme mi-a fost lauda între femei și de acum întotdeauna mă voi rușina între dînsele".

Deci, fericitul Adrian, stînd în urmă, se bucura cu duhul, auzind cuvintele ei și, întărindu-se spre nevoință, mai cu căldură dorea să-și împlinească făgăduința sa cea spre Hristos. El se mira de cuvintele acelei femei tinere, cu care nu de mult era însoțit prin nuntă, pentru că abia trecuseră 13 luni de cînd se căsătorise. Văzînd mîhnirea ei cea mare, a început a bate în ușă, grăind către dînsa: "Doamna mea, Natalio, deschide-mi ușa, că n-am fugit de la chinuire precum socotești tu, să nu-mi fie mie aceasta! Eu am venit, precum ți-am făgăduit, ca să te iau și pe tine să vezi sfîrșitul nostru". Dar ea, necrezînd cuvintele lui, a răspuns: "Iată cum mă amăgește călcătorul de lege! Iată cum minte călcătorul de lege! Iată cum minte al doilea Iuda! Depărtează-te de la mine, ca să nu mă omor singură!"

Astfel, nevrînd ea să deschidă, Adrian i-a zis: "Deschide mai degrabă, că apoi mă voi duce fără să te văd. Atunci vei plînge, că nu m-ai văzut mai înainte de ducerea mea. Pentru mine au chezășuit sfinții mucenici și de nu mă voi afla la vremea hotărîtă, atunci voi fi căutat de cei mari. Astfel răbdătorii de chinuri, pe lîngă ale lor chinuri, vor lua și pe ale mele, chinuindu-se și pentru mine. Deci, vor putea ei suferi chinuirea, fiind acum mai mult morți?" Aceasta auzind-o Natalia, îndată i-a deschis cu bucurie ușa și au căzut unul în brațele altuia. Apoi Adrian a zis către dînsa: "Fericită ești între femei, pentru că tu singură ai cunoscut pe Dumnezeu, ca să-ți mîntuiești bărbatul tău. Cu adevărat tu singură ești pe pămînt iubitoare de bărbat. Fericită este cununa ta, că ești părtașă cu mucenicii, măcar că nu pătimești chinuri". Apoi, luînd-o pe ea, s-a dus.

Mergînd pe cale, el a zis către dînsa: "Cum vom rîndui averea noastră?" Însă ea a zis lui: "Nu pomeni nimic despre cele pămîntești, domnul meu, ca să nu ți se întoarcă mintea ta spre dînsele. Singur ia aminte de tine și te îngrijește, ca să-ți săvîrșești nevoința la care ești chemat. Să iasă din m