Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Mucenic Patroclu
(17 august)


Viețile Sfinților pe luna august

Pe vremea împărăției lui Aurelian, fiind mare prigonire împotriva creștinilor din Galia, precum și de prin alte părți, era în cetatea Tricasini un bărbat cinstit cu numele Patroclu. El viețuia înaintea cetății, în casa ce i rămăsese de la părinții săi, avînd bogății și averi multe, slujind ziua și noaptea Dumnezeului ceresc, iubind legea Lui și păzind creștineasca credință. Deci, fiind învățat bine la înțelegerea cărților, se îndeletnicea întotdeauna cu citirea dumnezeieștilor Scripturi și în toate ceasurile își pleca genunchii la rugăciune; iar ca hrană mînca o dată în zi, și anume în ceasul al doisprezecelea, săvîrșind mai întîi, înaintea mîncării, multe cîntări și rugăciuni lui Dumnezeu. Bogățiile pe care el le avea, le împărțea la săracii care aveau trebuință, la văduve și la sărmani, dar mai vîrtos la creștinii cei săraci, care iubeau din toată inima pe Dumnezeu. Deci, atît de multe erau îndurările lui, încît li se părea săracilor că învățătorul acela le dăruia comori cerești, pentru că nu-și ascundea lui comori pe pămînt, ci la ceruri; și astfel se înstrăina de toate desfătările lumești, așteptînd împărăția lui Dumnezeu.

Acest sfînt bărbat, fiind cu frica lui Dumnezeu, trăia în postiri și rugăciuni și în toată plăcerea de Dumnezeu. Lui i s-a dat de la El stăpînire asupra diavolilor, dăruindu-i și darul tămăduirii bolilor. Sfîntul izgonea duhurile cele viclene cu acea putere și tămăduia toate bolile dintre oameni cu puterea lui Hristos.

În acea vreme, păgînul împărat Aurelian, prigonitorul cel cumplit al creștinilor, plecînd din cetatea Seconiei, s-a dus în Tricasia și, auzind de Sfîntul Patroclu, a poruncit să-l prindă și să-l aducă la dînsul. Deci, văzîndu-l pe dînsul, i-a zis: "Am auzit despre neînțelegerea ta, că cinstești credința cea deșartă și te închini Aceluia Care a fost bătut de oameni peste obraz!" Dar sfîntul n-a răspuns împotriva acelui cuvînt al lui fără de frică.

Atunci Aurelian a zis: "Cum te numești?" Sfîntul a grăit: "Numele meu este Patroclu". Aurelian l-a întrebat: "De ce credință ești și cărui Dumnezeu te închini?" Sfîntul Patroclu a răspuns: "Mă închin Dumnezeului celui viu și adevărat, Care viețuiește în ceruri, Care privește pe cei smeriți și Care le știe pe toate, mai înainte de a se face ele". Aurelian a zis: "Depărtează-te de nebunia aceasta și închină-te zeilor noștri, căci vei avea de la noi cinste, bogăție și numele tău va fi slăvit". Sfîntul a răspuns: "Eu nu știu alt Dumnezeu afară de Cel adevărat, Care a făcut cerul și pămîntul, marea și toate cele văzute și nevăzute". Aurelian a zis: "Arată-ne nouă, dacă sînt adevărate cele ce grăiești". Patroclu a răspuns: "Cu adevărat, toate cele grăite de mine sînt adevărate; dar, de vreme ce minciuna v-a biruit pe voi, de aceea nu credeți, pentru că adevărul este urît minciunii".

Aurelian a zis: "De nu vei jertfi zeilor, te voi da pe tine focului". Sfîntul a răspuns: "Eu mă aduc jertfă Dumnezeului meu, Care a binevoit a mă chema pe mine la mucenicie pentru numele Lui cel sfînt". Atunci împăratul Aurelian, umplîndu-se de mînie, a poruncit să pună în picioarele mucenicului obezi de fier înroșite în foc, să-i lege mîinile înapoi cu lanț de fier înroșit în foc, și să-l arunce în temniță, pînă ce va socoti cum să-l piardă pe el. Dar sfîntul, fiind în legături, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Fie, Doamne, mila Ta ca să mă mîngîie pe mine, robul Tău, după cuvîntul Tău". Și iarăși: "Mă voi bucura și mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea".

După trei zile, împăratul Aurelian, șezînd înaintea poporului la divanul cel din priveliște, a poruncit să scoată pe mucenic din temniță și să-l pună înaintea judecății sale. Deci, sfîntul fiind adus, împăratul a zis către el: "Vino, hulitorule, de te răscumpără de la moarte și jertfește zeilor!"

Mucenicul a răspuns: "Domnul nostru Iisus Hristos a răscum-părat sufletele robilor Săi din moartea cea veșnică, și nu părăsește pe cei ce nădăjduiesc spre Dînsul; însă, de voiești să ai ceva din vistieriile mele, îți voi da ție, pentru că te văd că ești sărac!" Aurelian a zis: "Cum mă numești pe mine că sînt sărac, cînd sînt împărat și bogățiile mele sînt fără de număr?" Sfîntul a răspuns: "Ai bogății pămîntești pieritoare, dar ești sărac, că, avîndu-te singur pe tine, sfînta credință cea întru Domnul nostru Iisus Hristos nu ai pus-o în inima ta; de aceea vei fi osîndit de Dumnezeu, Dreptul judecător, împreună cu tatăl tău, diavolul". Aurelian a zis: "Mult mă ocărăști pe mine și nu voiesc ca să-ți fiu ție milostiv". Mucenicul a zis: "Milostiv îmi este mie Dumnezeul meu, Căruia îi slujesc din tinerețe; dar amar va fi ție, cînd vei fi dus la locul acela unde este muncit diavolul, căruia tu îi slujești; acolo vei vedea chinurile cele veșnice ce te așteaptă pe tine!"

A zis împăratul: "Eu nu știu cele ce zici, ci știu numai că tu ești în mîinile mele și nu este altul care să te scoată pe tine din mîinile mele". Sfîntul a zis: "Ai trupul meu în stăpînirea ta, dar nu poți a te atinge de sufletul meu, pentru că nimeni nu are putere peste dînsul, decît numai singur Dumnezeu, Care l-a dat pe el și Care ne-a zis și nouă robilor Săi: Nu vă temeți de cei ce omoară trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă; ci vă temeți mai ales de Acela Care poate ca și sufletul și trupul să-l piardă în gheena focului. Împăratul Aurelian a zis: "Oare zeii noștri, care ne dau nouă adevărate răspunsuri ori de cîte ori îi întrebăm pe ei, n-au o putere ca aceea, cînd pe tine, vrăjmașul și hulitorul lor, te lasă pînă acum să trăiești?" Grăit-a sfîntul: "Știi cine sînt zeii voștri?" Aurelian a răspuns: "Zeii noștri sînt: Apolon cel ales, Jupiter cel mare și Artemida, mama zeilor. Ei spun înaintea oamenilor, fără minciună, cele ce au să fie".

Sfîntul Patroclu a zis: "Despre Apolon, căruia tu îi zici că este dumnezeu, am auzit de la părinții noștri că a fost păstor la dobitoacele lui Amdet, împăratul Tesaliei. Jupiter, căruia tu te închini ca lui Dumnezeu, știm că a fost un om necurat, desfrînat, răpitor și scornitor de toate răutățile. El semăna învrăjbiri și zavistie între oameni, făcînd ucideri și jefuind cele străine; a murit cu preanecurată moarte, încît nici pămîntul n-a primit stîrvul lui. Iar Artemida, care se zice că este maica zeilor voștri, cine nu știe că a fost o îndrăcire adevărată? O, ce ticăloasă nebunie a oamenilor celor orbiți cu necredința, care cinstesc cele deșarte și mincinoase!"

Împăratul a zis: "Mare este răbdarea mea, că am ascultat pînă acum acele hule ale tale. Deci, cuvîntul cel mai de pe urmă îți spun ție: de nu te vei închina cu jertfe lui Apolon, lui Jupiter și Artemidei, îndată te voi ucide în ceasul acesta". Mucenicul a răspuns: "Schingiuitor preanecurat, tu ești asemenea cu tîlharul care ucide pe omul nevinovat, iar trupul lui nu poate să-l mănînce; tot astfel ești și tu, care te lauzi asupra trupului meu! Chiar de mă vei și ucide, dar nu mă vei mînca; iar de ai și mînca trupul meu, dar sufletul meu nu poți să-l vatămi". Mucenicul zicînd acestea, Aurelian s-a mîniat foarte tare, și îndată l-a condamnat să fie tăiat cu sabia. Deci a poruncit ostașilor să-l taie, nu pe pămînt uscat, ci într-o baltă mocirloasă, ca să nu se învrednicească de îngroparea omenească, ci să fie mîncat de jivini, de păsări și de fiare.

Ostașii, luînd pe Patroclu, mucenicul lui Hristos, l-au dus la malul rîului, care se numea Sevcan, ca să-l taie în balta care este lîngă mal. Sfîntul, mergînd cu veselie la moarte, se ruga, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, nu lăsa trupul meu să se afunde în acel loc mocirlos, ci dă slavă preasfîntului Tău nume, ca să se mărească înaintea ochilor vrăjmașilor Tăi, ca să nu zică străinii: "Unde este Dumnezeul lor?" Ascultă, Stăpîne, rugăciunea mea, precum ai ascultat pe Moisi și pe Aaron, care se rugau pentru poporul Tău, și, despărțindu-le lor marea, i-ai trecut ca pe uscat. Așa să-mi porun-cești și mie, ca să trec rîul acesta în partea cealaltă, în loc uscat, ca acolo sîngele meu să se verse pentru Tine; și astfel trupul meu să se odihnească în pămînt. Mîntuiește-mă de tină, ca să nu mă afund; izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc".

Sfîntul rugîndu-se astfel, s-au întunecat ochii ostașilor care îl duceau pe el și nu mai vedeau pe mucenicul; iar el, intrînd în pîrîu, mergea cu picioarele în apă pînă la jumătatea fluierelor, deși rîul acela era mare și adînc, dar și mai adînc din pricina venirii multor ploi, însă apa nu ajungea nici pînă la genunchii mucenicului. Deci, trecînd pe celălalt mal, s-a suit în muntele care era acolo, zicînd: Domnul păzește sufletele cuvioșilor Săi și îi izbăvește din mîna păcătosului. Ostașii, nevăzînd pe mucenicul pe care-l duceau, se mirau și se spăimîntau, temîndu-se de împărat, ca să nu spună că au eliberat de voie pe cel osîndit și să înceapă a-i pedepsi pe ei. Deci, ziceau între ei: "Cît de mare este Dumnezeul acelui om, care l-a izbăvit din mîinile noastre nevăzut!" Iar alții ziceau între ei: "Acela nu era om, ci o nălucire, căci s-a ascuns din ochii noștri!"

Cercetînd ei mult și neîndrăznind să se ducă la împărat, o femeie slujitoare de idoli a trecut cu luntrea pe lîngă malul acela al rîului și, auzind cearta și mîhnirea lor, a zis către ei: "Omul acela creștin, pe care voi îl căutați, l-am văzut în partea cealaltă a rîului, pe munte, zăcînd cu fața în jos și rugîndu-se către Dumnezeul său". Ei, avînd grabă ca să verse sîngele cel nevinovat, îndată au trecut rîul cu luntrea și, alergînd la munte, au găsit pe sfîntul, precum le-a spus acea femeie. Atunci cel mai mare ostaș a zis cu mînie către sfînt: "Cu adevărat ești vinovat de moarte, căci ai fugit de noi; dar, iată, iarăși ești în mîinile noastre și de acum nu vei mai scăpa de noi pînă ce vei muri sau vei jertfi zeilor, de voiești să fii viu". Sfîntul le-a răspuns: "Eu nu mă voi închina diavolilor celor necurați, ci numai singur adevăratului Dumnezeu".

Ostașii au zis către dînsul: "Dar ce fel este Dumnezeul tău, născut sau făcut?" Sfîntul a zis: "O, ce rătăcire deșartă! O, ce necredință a înșelătorului! O, ce cuvinte de nebunie! Pentru Dumnezeul cel fără de început cine poate să grăiască ceva? Și neamul Lui cine îl va spune? Acela a zis și toate s-au făcut. Acela a poruncit și s-au zidit toate cele ce sînt văzute și nevăzute. Acela a trimis izbăvitor neamului omenesc pe unul născut Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care Și-a vărsat sîngele Său pentru noi, ca să ne izbăvească pe noi din pierzare și din veșnica moarte. Și, înviind a treia zi din morți, S-a înălțat la cer, iar ucenicii, privindu-L, au primit pe Sfîntul Duh, pe care Îl făgăduise. Deci, precum Sfîntul Duh a învățat prin gurile apostolilor, tot așa se cuvine a crede; pentru că învățătura Aceluia este dreaptă și adevărată. Cel ce nu va crede învățătura Aceluia, nu va vedea viața veșnică, ci mînia lui Dumnezeu va fi asupra lui în veci. Noi, creștinii, credem cu neîndoire și așteptăm să cîștigăm viața veșnică de la Hristos, Dumnezeul nostru, pătimim cu dragoste pentru Dînsul și murim cu osîrdie, știind că ori de vom fi vii, ori de vom muri, ai Domnului sîntem. Iar toți cei ce se închină diavolilor, ca și voi, cu diavolii împreună vor fi afundați în focul gheenei!"

Sfîntul grăind acestea, ostașii mai mult s-au pornit spre mînie și, numindu-l pe el hulitor al zeilor lor, au scos săbiile spre tăierea lui. Atunci mucenicul s-a rugat către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, în mîinile Tale îmi dau sufletul meu, căci Tu știi că mor pentru numele Tău cel preasfînt!" Astfel a fost tăiat capul Sfîntului Mucenic Patroclu. După tăiere, ostașii, luînd capul lui, l-au aruncat departe de trup și s-au dus. În vremea aceea, erau în acel munte, undeva aproape, doi bătrîni săraci, care mai înainte primeau milostenie din mîinile sfîntului. Deci, fiind și ei creștini, au văzut sfîrși-tul mucenicului și au auzit ultimele sale cuvinte. După plecarea ostașilor, au luat cu mare frică trupul și capul mucenicului, temîn-du-se să nu fie prinși de păgîni, și l-au ascuns pînă seara, spunînd despre aceasta în taină întîiului preot, Evsevie, al acelei cetăți.

Sosind noaptea, preotul Evsevie a mers cu diaconul Liberie și, învelind cu pînză curată acel sfînt trup, l-au îngropat cu liniște în aceeași noapte, cîntînd cuviincioasa cîntare de psalmi, dar, de frică, nu aveau lumînări. Așa s-a sfîrșit mucenicul lui Hristos, Sfîntul Patroclu, împărățind Aurelian peste romani; iar peste noi stăpînind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site