Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului Alipie, zugravul Pecerscăi
(17 august)


Viețile Sfinților pe luna august

Cuviosul părintele nostru Alipie al Pecerscăi s-a arătat următor dumnezeiescului Evanghelist Luca, căci el slujea Domnului, Care ne-a făcut pe noi după chipul și după asemănarea Sa. El închipuia pe icoane cu minune nu numai fețele sfinților, dar și bunătatea acelora, în sufletul său. Pe lîngă aceasta s-a arătat și doctor minunat, a cărui viață dreptcredincioasă s-a închipuit nouă astfel:

Fericitul Alipie a fost dat la învățătura zugrăvirii icoanelor de către părinții săi, în zilele binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici și pe vremea egumeniei Cuviosului Nicon. El a fost dat după rînduiala lui Dumnezeu și după sfătuirea Cuvioșilor părinți Antonie și Teodosie, care s-au arătat la zece ani după moartea lor în Constantinopol, zugravilor greci, care au venit la împodobirea sfintei biserici Pecersca. Alipie a fost singur văzător al minunii despre care se scrie în povestirea cea pentru sfînta biserică Pecersca, cînd zugravii împodobeau cu aur altarul, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu singură s-a închipuit într-însul, apoi s-a luminat mai mult decît soarele; după aceasta un porumbel a zburat din gura ei, și apoi a intrat în gura icoanei Mîntuitorului ce era sus. Încă de pe atunci fericitul Alipie, învățîndu-se, ajuta meș-terilor săi și toate le lua în mintea sa, căci lucrarea Preasfîntului Duh petrecea în acea sfîntă biserică a Pecerscăi.

Deci, zugravii sfîrșindu-și lucrul lor și împodobind cu chipuri sfînta biserică, Alipie s-a împodobit și el cu îmbunătățitul chip al rînduielii celei călugărești, de către cuviosul egumen Nicon. El a început a se deprinde cu duhovniceștile fapte bune ale sfinților, căci acum știa bine închipuirea cea materialnică a feței lor. Și era așa de meșter și preaînțelept în lucrul său, încît și din icoanele cele materialnice, cu darul lui Dumnezeu, putea să pună de față îmbu-nătățitele chipuri duhovnicești. El a învățat meșteșugul zugrăvirii icoanelor, nu pentru adunare de bogății, ci pentru săvîrșirea faptelor bune; pentru că lucra sfintele icoane, pe cît era de trebuință tuturor, egumenului și fraților, neluînd nimic pentru osteneala sa.

El mai ales îi ruga pe toți ca, văzînd în vreo biserică icoane învechite, să-i spună lui; iar el, netrebuindu-i nici o plată pe pămînt, le împodobea prin lucrul mîinilor sale. Sau de nu avea cîndva să lucreze cuiva, atunci lua împrumut aur și argint pentru trebuință; astfel că în ostenelile sale se îndeletnicea și, cărora le era dator, le plătea cu icoane. Aceasta o făcea ca să nu fie fără lucru, ci să se asemene sfinților părinți celor de demult, care la lucrul mîinilor se nevoiau de-a pururea, și însuși marele Apostol Pavel, care pentru sine zice: Că trebuinței mele și celor ce sînt cu mine, au slujit aceste mîini ale mele.

De i se întîmpla cîndva vreo dobîndă din lucrul mîinilor lui, atunci o împărțea în trei părți: întîia parte o lăsa pentru nevoia icoanelor; a doua, pentru milostenia săracilor, iar a treia pentru, trebuința mînăstirească. Deci, astfel făcînd în toți anii, nu se odihnea nici ziua, nici noaptea, pentru că noaptea se îndeletnicea în privegheri, în rugăciuni și la închinăciuni, iar ziua se nevoia la lucrul mîinilor, cu toată smerenia, necîștigarea, curățenia, răbda-rea, postul, dragostea și dumnezeiasca gîndire. El niciodată nu se vedea fără lucru, nedeosebindu-se de soborul bisericesc.

Văzînd egumenul meșteșugul acestui cuvios zugrav atît de îmbunătățit, căci era vrednic ca lîngă monahicescul chip cel îngeresc, să închipuiască în sine și lucrarea chipului celui de o ființă, adică Iisus, Fiul lui Dumnezeu, preot după rînduiala lui Melchisedec, l-a ridicat pe el prin sîrguința sa la treapta preoției. Atunci cuviosul, punîndu-se în sfeșnic ca o făclie, sau mai bine zis ca un chip la locul înalt, a strălucit cu mai multă podoabă a faptelor bune monahicești și preoțești, încît el s-a arătat nu monah simplu, ci făcător de minuni, dintre ale cărui faceri de minuni se cuvine a pomeni pe unele aici.

Un bogat oarecare din cetatea Kievului, fiind plin de lepră, a căutat ajutor de la doctori, de la vrăjitori și de la oameni de altă credință, dar n-a folosit nimic; deci, mai mult rău și-a făcut. Atunci unul din prieteni l-a îndemnat să meargă la Mînăstirea Pecersca și să roage pe părinții aceia să se roage pentru dînsul, dar el abia a voit. Cînd îl duseră acolo, egumenul a poruncit să-l adape cu apă din puțul Cuviosului Teodosie și să-i spele capul și fața lui, și îndată a scos puroi pentru necredința sa, încît toți, de mirosul urît, au fugit de la dînsul; deci, s-a întors la casa sa, plîngînd și tînguindu-se de rușinea mirosului și n-a ieșit multe zile la lumină, zicînd către prietenii săi: "Am acoperit rușinea obrazului meu, m-am înstrăinat de frații mei și nemernic m-am făcut fiilor maicii mele, căci nu am mers cu credință la cuvioșii părinți Antonie și Teodosie".

Deci, el în toate zilele aștepta moartea. Venindu-și odată în sine, a gîndit să-și mărturisească toate greșelile sale; de aceea a mers iarăși la Mînăstirea Pecersca, la Cuviosul Alipie, și s-a mărturisit înaintea lui. Iar cuviosul i-a zis lui: "Bine ai făcut, fiule, mărturisindu-ți lui Dumnezeu păcatele tale înaintea nevredniciei mele, pentru că așa și proorocul mărturisește de sine, către Domnul, zicînd: Voi mărturisi fărădelegea mea Domnului, și tu ai lăsat păgînătatea inimii mele. Apoi l-a învățat pe el mult despre mîntuirea sufletului; deci, luînd vopsele pentru zugrăvirea icoanelor, i-a împodobit fața lui, ungîndu-i bubele cele cu puroi; apoi, ducîndu-l în biserică, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și i-a poruncit să se spele cu apa aceea cu care obișnuiesc preoții a se spăla după împărtășire. Deci, chiar acolo i-au căzut lui bubele și îndată i s-a dat cea dintîi închipuire frumoasă a sănătății sale. Astfel s-a făcut de un chip, întru această facere de minuni, Cuviosul părintelui nostru Alipie cu Domnul Hristos, căci, precum Hristos a tămăduit pe cel lepros, i-a poruncit să se arate preotului și să aducă dar pentru curăția sa, tot astfel și acest cuvios a poruncit bubosului său să se arate înaintea lui, fiind în rînduiala slujbei preoțești, și să aducă darul acela de care proorocul grăiește: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte ce mi-a dat mie? Paharul mîntuirii voi lua și numele Domnului voi chema!

Deci se pomenește aici și acest dar: că strănepotul acestui bubos, pentru curăția lui, a ferecat cu aur un chivot de la sfîntul prestol al bisericii Pecersca.

Cuviosul Alipie a mai fost iarăși de un chip cu Hristos, care a tămăduit pe un orb din naștere; căci, precum Hristos a tămăduit pe acela, întîi ungîndu-i ochii cu tină, apoi poruncindu-i să se spele în scăldătoarea Siloamului, care se zice trimis, tot astfel și acest cuvios, întîi a uns bubele leprosului său cu vopsele de zugrăvit icoane, apoi i-a poruncit să se spele cu apa cu care obișnuit se spală preoții după împărtășire. Deci, în acest fel l-a tămăduit de bubele cele întunecate, împreună încă și de orbirea păcatelor, de a cărui grabnică tămăduire, toți cei ce atunci veniseră împreună din cetate, s-au mirat foarte mult.

Deci, Cuviosul Alipie le-a zis lor: "Fraților, luați aminte la ceea ce se zice: Nimeni nu poate să slujească la doi domni. Acest om mai înainte se robise vrăjmașului prin păcatele farmecelor, iar mai pe urmă venise la Dumnezeu, deznădăjduit de mîntuirea sa, după sfatul vrăjmașului, necrezînd Domnului cel ce poate mîntui; pentru aceea mai multă stricăciune năvălise asupra lui. Pentru că Domnul a zis: Cereți, și vi se va da; dar nu așa cu îndoială, ci cu credință. Iar acum, cînd acela s-a întors și s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu de cele ce a făcut, ascultîndu-l eu și Dumnezeu fiind bogat în milă, L-a tămăduit. Auzind oamenii acestea, s-au închinat și s-au întors înapoi cu cel tămăduit, slăvind pe Dumnezeu și pe cel ce l-a născut pe el. A slăvit pe Cuvioșii părinți Antonie și Teodosie și pe acest cuvios părinte, Alipie, ucenicul acelora, de care se zicea că într-adevăr este la noi un nou Elisei, care l-a tămăduit de lepră, ca pe Neeman Sirianul.

A mai fost încă și un alt oarecare bărbat iubitor de Hristos, tot din aceeași cetate a Kievului, care a zidit o biserică, și a voit să facă șapte icoane mari pentru împodobirea ei. Atunci a dat argint și scînduri pentru icoane la doi monahi, știutori ai Mînăstirii Pecersca, rugîndu-i ca pentru zugrăvire să întrebe pe Alipie. Acei monahi n-au spus nimic lui Alipie, iar argintul l-au oprit pentru ei. Trecînd cîtăva vreme, a trimis omul acela la monahi, să afle dacă îi sînt icoanele zugrăvite. Iar ei au răspuns: "Lui Alipie îi trebuie mult argint". Și iar au luat argintul trimis de om, pe care, de asemenea, l-au oprit. Apoi, fiind singuri fără de rușine, au vorbit cuvinte nedrepte asupra sfîntului, către omul acela, zicînd că: "Îi mai trebuie încă pe atît pe cît a luat". Iar omul iubitor de Hristos, a dat a treia oară, zicînd: "Voiesc din mîinile lui numai rugăciune și binecuvîntare". Dar fericitul Alipie nu știa nimic de ceea ce fac acei monahi.

După aceasta, omul iar a trimis, vrînd să știe cu adevărat dacă îi sînt icoanele zugrăvite sau nu. Monahii, nemaiștiind ce să răspundă, au zis: "Alipie a luat argintul tău în trei rînduri și acum nu vrea să zugrăvească icoanele". Pentru aceea, acel om iubitor de Hristos, a mers cu mulți tovarăși în Mînăstirea Pecersca la Cuviosul egumen Nicon, și i-a spus pricina mîhnirii sale. Chemînd pe Alipie, i-a zis: "Frate, de ce ai făcut acestui fiu al nostru o nedreptate ca aceasta, că te-a rugat de multe ori, dîndu-ți cît ai voit, iar tu, făgăduindu-te și luînd mult argint, nu-i zugrăvești icoanele, pe cînd uneori le faci în dar?"

Răspuns-a Alipie: "Cinstite părinte, știi sfinția ta că niciodată nu m-am lenevit în acest lucru, dar acum nu știu despre ce-mi vorbești!" Egumenul iarăși a zis: "Ai luat trei prețuri pentru șapte icoane, și nici pînă acum nu le-ai zugrăvit". Deci, spre mustrarea sfîntului, a trimis să aducă îndată scîndurile acelor icoane, care înainte de acea noapte se văzuseră nezugrăvite într-o cămară mînăstirească. Asemenea a poruncit să cheme și pe acei monahi, prin care acel om trimitea sfîntului argintul. Deci, venind trimișii au adus icoanele zugrăvite cu meșteșug, punîndu-le înaintea egumenului și a celor ce erau cu el. Atunci toți s-au mirat și, înspăimîntîndu-se cu cutremur, au căzut cu fața la pămînt și s-au închinat acelor chipuri nefăcute de mînă al Domnului, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale sfinților Săi.

Venind după aceasta și cei doi monahi care mințiseră împotriva lui Alipie, și neștiind de minunea ce se făcuse, au început a se certa cu sfîntul, zicîndu-i: "Trei prețuri ai luat, iar icoanele nu le zugrăvești". Auzind cei ce erau acolo de această năpastă, le-a arătat icoanele, zicîndu-le: "Iată, icoanele s-au zugrăvit de Dumnezeu Însuși, Care mărturisește nerăutatea lui Alipie".

Văzîndu-le ei s-au spăimîntat de această minune. Atunci egumenul, văzînd furtișagul și minciuna lor, i-a izgonit din mî-năstire, și au căzut din toate lucrurile lor. Însă nici așa nu și-au lăsat răutatea, ci grăiau hule împotriva Cuviosului Alipie și spuneau oamenilor în cetate: "Noi singuri am zugrăvit acele icoane, iar stăpînul lor nevrînd să ne dea plata, ne-am lipsit de tocmeală; și iată, a gîndit și a mințit că acele icoane s-au zugrăvit de Dumnezeu, și au îndreptățit pe Alipie". Astfel a orbit poporul ce alerga la privirea icoanelor și la închinarea lor. Deși acei oameni au crezut atunci acelor monahi ce cleveteau pe Cuviosul Alipie, Dumnezeu, Care preamărește pe sfinții Săi, precum singur a zis în Evanghelie: Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui, nici aprind făclia și o pun sub obroc, ci în sfeșnic ca să lumineze tuturor, - n-a tăinuit îmbunătățitele nevoințe ale acestui cuvios bărbat, pentru că vestea a ajuns la domnul Vladimir Monomahul, adică despre minunea ce s-a făcut.

Această minune s-a adeverit însă și mai mult, pentru că, oarecînd, prin voința lui Dumnezeu, luînd foc toată cetatea Kievului, a ars și biserica ce avea acele icoane; dar după foc s-au găsit acele șapte icoane întregi și nevătămate. Auzind voievodul de acest lucru, a mers singur să vadă minunea ce se făcuse. Văzînd icoanele ce rămăseseră, a auzit cu încredințare despre ele cum s-au zugrăvit într-o noapte, cu voia lui Dumnezeu, cel ce a izbăvit de năpaste pe Cuviosul Alipie. Atunci voievodul Vladimir Monomahul a preamărit pe Dumnezeu, Făcătorul tuturor, care a făcut atîtea minuni, pentru faptele bune ale Cuviosului Alipie, și, luînd una din acele icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a trimis-o în cetatea Rostovului, în biserica cea de piatră zidită de dînsul. S-a întîmplat odinioară de a căzut și acea biserică din Rostov, însă acea icoană a rămas nevătămată. Atunci a dus-o în biserica de lemn, care după o vreme a ars de foc, dar icoana a rămas iarăși nevătămată, neavînd nici o stricăciune de foc. Toate acestea închipuiau îmbunătățita viață a Cuviosului părintelui nostru Alipie, pentru care acele icoane s-au zugrăvit fără de mînă.

Acum să venim și la minunea ce se povestește de sfîrșitul sfîntului, anume, cum acest făcător de minuni și meșter zugrav a trecut de la această viață vremelnică. Un dreptcredincios i-a dat Cuviosului părinte Alipie o icoană, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca s-o zugrăvească, rugîndu-l s-o gătească de praznicul Adormirii. După cîteva zile cuviosul s-a îmbolnăvit, și se apropia de sfîrșitul său; astfel că icoana era nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra și se mîhnea asupra sfîntului. Dar Alipie îi zicea: "Fiule, nu te supăra venind la mine, ci aruncă-ți spre Domnul grija ta, căci El va face cum va voi, adică icoana, la al său praznic va sta la locul ei". Deci, omul, crezînd cuvintelor cuviosului, s-a dus bucurîndu-se la casa sa. Apoi, venind iarăși la Vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și văzîndu-și icoana nezugrăvită și pe Cuviosul Alipie mai bolnav, îl defăima, zicîndu-i: "De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aș fi dat altuia să-mi zugrăvească icoana, ca praznicul să-mi fie luminos și cinstit, dar acum, iată că m-ai rușinat". Cuviosul a răspuns cu blîndețe: "O, fiule, n-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvînt, pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat". Auzind aceasta, omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, a intrat un tînăr luminos la Cuviosul Alipie și a început a zugrăvi acea icoană; iar Alipie, socotind că stăpînul icoanei s-a supărat pe dînsul, a trimis alt zugrav. La început i se părea că acela este un om, dar graba și frumusețea lucrului îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele și cu acelea zugrăvea; astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către cuvios: "Părinte, lipsește ceva de aici sau am greșit în ceva?" Cuviosul i-a răspuns: "Bine ai făcut-o, Dumnezeu ți-a ajutat să o zugrăvești cu așa frumoasă podoabă, și singur El a lucrat aceasta prin tine". Apoi, sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut cu icoana.

Deci, stăpînul icoanei, de mare mîhnire, toată noaptea a petrecut-o fără somn, că nu avea icoana gata pentru praznic, numindu-se pe sine nevrednic și păcătos de un dar ca acesta. Sculîndu-se, s-a dus la biserică să plîngă a sa greșeală; dar, deschizînd ușa bisericii, a văzut icoana la locul său, strălucind foarte mult. Atunci a căzut de frică, socotind că o nălucire i s-a arătat lui; apoi, arătîndu-se puțin și privind, a cunoscut că este icoana lui, și de aceea, fiind în cutremur și spaimă mare, și-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că icoana îi va fi gata la praznicul său. Deci, alergînd, a deșteptat pe casnicii săi, și îndată au mers cu bucurie în biserică după dînsul, cu lumînări și cu tămîieri.

Văzînd ei icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu fețele la pămînt, i s-au închinat ei și au sărutat-o cu toată veselia sufletului. După aceasta, acel om dreptcredincios s-a dus la egumen și a început a-i spune și lui minunea ce se făcuse cu acea icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie și l-au văzut pe el ducîndu-se din lumea aceasta. Însă l-a întrebat egumenul: "Părinte, cum și de cine s-a zugrăvit icoana omului acesta?" Iar spunîndu-le lor toate cele ce a văzut, a zis: "Îngerul a zugrăvit-o și iată-l și acum stă de față, vrînd să mă ia pe mine". Acestea zicîndu-le, și-a dat sufletul său în mîinile Domnului, în 17 zile ale lunii august. Frații, îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică, și făcînd deasupra lui cîntarea cea obișnuită, l-au pus în peștera Cuviosului Antonie.

Astfel, acest sfînt zugrav și făcător de minuni, a împodobit cerul și pămîntul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătățit, iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: Să facem om după chipul și asemănarea noastră. Asemenea și a chipului Ipostasului său, lui Dumnezeu Fiul, Care cu chipul s-a aflat ca omul, împreună cu a Sfîntului Duh, Care s-a coborît în chipul limbilor de foc, prin Care, deoființă fiind, să ne fie și nouă, ca, împreună cu părintele nostru Alipie, să-l lăudăm în vecii vecilor. Amin.

Notă - În această zi mai facem pomenirea sfinților mucenici Straton, Filip, Evtihian și Kiprian, care în Nicomidia au fost aruncați fiarelor spre mîncare, pentru Hristos, dar ele nu s-au atins de dînșii. Ei s-au sfîrșit aruncîndu-se în foc.

În Prolog sînt puși în această zi și sfinții mucenici Pavel și Iuliana. Pomenirea acestora a fost pus în ziua de 4 martie. Tot acolo este pus pe larg și pătimirea lor; deci cel ce va voi să știe mai mult, să citească despre această zi.

Tot în Prolog mai sînt puși în această zi și sfinții mucenici Tirst și Levchie, cu soțiile lor. Aceștia se pare că sînt aceia de la 14 decembrie; acolo găsiți ceva despre pătimirea lor pe larg.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site