Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Povestire despre chipul Domnului nostru Iisus Hristos cel nefăcut de mînă și despre aducerea lui de la Edesa în Constantinopol
(16 august)


Viețile Sfinților pe luna august

În acele zile în care Domnul nostru Iisus Hristos S-a arătat pe pămînt și cu oamenii a petrecut, cercetînd cetățile și satele iudeilor cele dimprejur, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și tămăduind toată neputința și toată boala din popor; în cetatea Edesa cea din Siria, care era de partea cealaltă a rîului Eufrat, era un boier cu numele Avgar. El pătimea de o boală grea, pentru că pe dinafară suferea de lepră vînătă, iar pe dinăuntru de sfărîma-rea oaselor; deci era chinuit cu slăbănogirea tuturor mădularelor.

Auzind el de Domnul nostru Iisus Hristos și de minunile mari pe care le făcea, căci cu cuvîntul tămăduia stricăciunile și slăbă-nogirile și toate bolile între oameni, a dorit să vadă cu ochii și pe un lucrător de niște minuni ca acelea, nădăjduind că va cîștiga tămăduire de la El. Deci, de vreme ce îi era cu neputință lui să meargă singur în Iudeea, a trimis rugăminte către Domnul Hristos, ca El să vină la dînsul, în Edesa. Dar îndoindu-se de aceasta, că nu va voi să vină la dînsul Domnul, a trimis pe un zugrav iscusit, cu numele Anania, ca cel puțin să-i închipuiască fața Lui pe pînză; ca, astfel măcar, închipuirea Lui să o vadă și să o aibă pe aceea întru răcorirea bolii sale, pentru că mare dragoste avea către El, încre-dințîndu-se din auzire.

Scrisoarea lui Avgar era scrisă astfel: Avgar, domnul Edesei, lui Hristos Mîntuitorul cel bun, Care S-a arătat în laturile Ierusa-limului în trup, să se bucure!

Eu am auzit despre Tine și despre preaslăvitele Tale faceri de minuni, cum că fără de doctorii tămăduiești bolile, orbilor le dai vedere; șchiopilor, umblare; pe cei stricați îi curățești și izgonești din oameni duhurile necurate; pe cei slăbănogi, care de mulți ani zac pe pat, îi tămăduiești cu cuvîntul, și pe cei morți îi înviezi. Deci, unele ca acestea auzindu-le eu, din două una gîndesc despre Tine că ești, ori Dumnezeu coborît din cer, ori Fiul lui Dumnezeu, căci lucrezi niște minuni ca acestea de mirare.

De aceea scriu către Tine smerita mea rugăminte, ca să Te ostenești a veni la mine și să-mi vindeci bolile mele cele netămă-duite, de care pătimesc de mulți ani. Aud încă și aceasta, că evreii Te urăsc pe Tine și voiesc să-Ți facă și oarecare rău. Deci, eu am o cetate care, deși nu este foarte mare, este însă preafrumoasă și îndestulată cu toate bunătățile; deci, vino la mine și locuiește în cetatea mea, care ne va fi nouă amîndurora îndestulată cu toate cele de trebuință".

Cu o scrisoare ca aceasta de la Avgar, zugravul Anania ajungînd la Ierusalim, l-a găsit pe Iisus Hristos în mijlocul mulțimii poporului, stînd la arătare și învățîndu-i cuvîntul de învățătură, de aceea nu a putut să se apropie îndată de El din cauza înghesuirii și strîmtorării poporului. Drept aceea, așteptînd o vreme pînă ce se va risipi poporul, s-a suit pe o piatră care era puțin mai sus de la pămînt și, privind cu dinadinsul spre fața Mîntuitorului, se căznea să o închipuiască pe dînsa, dar nu putea; astfel voind atotvăzătorul și Preasfînta Sa față schimbînd-o cu dumnezeiască neînchipuită și neajunsă slavă și cu darul. Deci, Anania, ostenindu-se mult, n-a sporit nimic.

Atunci Dumnezeu a poruncit Apostolului Toma să meargă și să cheme pe acel bărbat care stătea pe piatră și se căznea a închipui fața Lui. Acela fiind adus și neîncepînd a grăi ceva, l-a chemat Domnul pe el la sine pe nume și după meșteșug, adică numindu-l Anania zugravul. Deci, spunîndu-i pricina venirii lui, i-a zis: "Unde este scrisoarea stăpînului tău, Avgar, pe care mi-o aduci mie din Edesa?" Iar Anania, uimindu-se de mirare și de spaimă pentru mai înainte-vederea Domnului, a scos degrabă din sîn scrisoarea domnului său și cu cutremur a dat-o în mîinile Mîntui-torului. Domnul, citind-o, a scris răspuns lui Avgar, astfel: "Fericit ești Avgare, cela ce nu m-ai văzut și ai crezut în Mine, căci scris este pentru Mine, că cei ce mă văd pe Mine nu vor crede, iar cei ce nu mă văd, vor crede în Mine și vor pomeni viața cea veșnică. Îmi scrii Mie ca să vin la tine, dar Mie Mi se cade să săvîrșesc aceea pentru care sînt trimis și după săvîrșire să Mă duc la Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine. După ce Mă voi înălța, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei. Acela te va tămădui desăvîrșit - prin Botez - de bolile cele ce te-au cuprins pe tine și viața cea veșnică îți voi da ție și celor ce sînt cu tine".

Scriind Domnul nostru Iisus Hristos o scrisoare ca aceasta lui Avgar, a pecetluit-o cu pecetea pe care era scrisă cu slove evreiești aceasta: "A lui Dumnezeu vedere, dumnezeiască minune!" După scrierea și pecetluirea ei, împlinind Domnul o altă dorință a lui Avgar și a zugravului, a poruncit să-i aducă apă; deci, Și-a spălat Preasfînta Sa față și a șters-o cu mahrama cea în patru colțuri ce i s-a dat Lui. Și, o, minune! Apa cea proastă s-a schimbat prin iconomie în zugrăvire de vopsele, și preasfînta asemănare a feței celei dumnezeiești s-a închipuit pe mahrama aceea, pe care Domnul dînd-o cu scrisoare lui Anania, i-a zis: "Du-te și dă-o celui ce te-a trimis pe tine!" Acestea au fost în zilele cele mai de pe urmă ale petrecerii pe pămînt a lui Hristos, aproape de pătimirea Lui.

Anania s-a întors în Edesa la domnul său și i-a dat lui acea închipuire a feței lui Hristos nefăcută de mînă pe mahramă și epistola cea scrisă. Avgar, luînd-o, s-a umplut de mare bucurie și, sărutîndu-le pe amîndouă cu dragoste și închinîndu-se chipului lui Hristos, îndată a cîștigat schimbare de durerile sale, fără numai puțină parte de stricăciune rămăsese pe fața lui, pînă la acea vreme în care avea să vină la dînsul ucenicul cel trimis de Domnul.

După pătimirea cea de bunăvoie a Domnului, după Înviere și după Înălțarea Lui la cer, Tadeu, cel trimis de dumnezeiescul Duh, a mers la Edesa. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli. Acesta, învățîndu-l destul pe Avgar sfînta credință cea întru Hristos, l-a adus la botez. Cînd a intrat Avgar în sfînta scăldătoare și s-a botezat, îndată s-a tămăduit și de acea lepră ce mai rămăsese; deci, a ieșit curat și sănătos cu trupul și cu sufletul. Cu dînsul s-a botezat și toată casa lui, apoi și toată cetatea și se slăvea în Edesa numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca al unui adevărat Dumnezeu.

La porțile cetății Edesa era un idol al unui oarecare zeu elinesc, care stătea de mulți ani acolo, și căruia îi era dator să i se închine oricine intra în cetate. Pe acel idol, Avgar, aruncîndu-l de acolo și sfărîmîndu-l, a făcut în zidul de piatră, deasupra porților, un loc rotund și adînc încît să nu-l vatăme ploaia. Apoi, lipind pe o scîndură de lemn neputregăios mahrama chipului lui Hristos cel nefăcut de mînă, punîndu-i împrejur aur cu mărgăritare de mare preț și împodobind-o, a pus-o în locul acela în zid deasupra porților, făcînd încă și o scrisoare de aur în acest fel: "Hristoase Dumnezeule, tot cel ce nădăjduiește spre Tine nu se va rușina!"

Avgar a poruncit popoarelor ca oricine va intra în cetate și va ieși, să se închine acelui dumnezeiesc chip al Domnului nostru Iisus Hristos și a întărit și prin lege aceea, ca și în neamurile cele mai de pe urmă, cu schimbare, să se dea o cinste ca aceea închipuirii Domnului. Acea dreptcredincioasă poruncă și așezarea lui de lege s-a păzit în toate zilele vieții lui și în zilele fiului lui, care a domnit după dînsul în Edesa, asemenea și în zilele nepotului său. După aceea, unul din strănepoții lui Avgar luînd domnia acelei cetăți, iar s-a înnoit păgînătatea cea de demult, pentru că boierul acela, îndărătnicindu-se și depărtîndu-se de Hristos, s-a abătut la elineasca închinare de idoli. Deci, văzînd pe porțile cetății chipul lui Hristos, care se cinstea de toți cei ce intrau și ieșeau, i-a venit greu, fiind vrăjmaș al lui Hristos, și a voit să surpe de acolo acea dumnezeiască închipuire, iar în locul ei să pun un idol diavolesc.

Episcopul cetății, înștiințîndu-se de acest lucru și făcîndu-i-se vestire de la Dumnezeu, s-a dus noaptea cu clerul său la porțile acelea și, suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn și, aprinzînd-o, a pus-o înaintea sfîntului chip al lui Hristos. Apoi, astupînd-o cu cărămizi și cu var, a zidit locul și l-a netezit, pentru că așa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. După ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mînă, a încetat păgînul stăpînitor de la scopul său. Deci, după multă vreme, s-a dus din stăpînirea obștească chipul acela, și se uitase locul unde se zidise, încît nimeni nu știa de el, pînă la arătarea lui cea minunată, care s-a făcut astfel, după mulți ani.

În zilele dreptcredinciosului împărat Iustinian, Hosroe, împă-ratul Persiei, ducîndu-se cu multă putere de oaste împotriva cetății Edesei, a înconjurat-o și cu vitejie s-a bătut multă vreme, dar în urmă, cetățenii slăbind, s-au aflat în mare frică și nepricepere și s-au rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Într-o noapte i s-a arătat episcopului Edesei, care se numea Evlavie, o femeie oarecare prea luminoasă, arătîndu-i cu degetul porțile cetății și locul din zid, zicîndu-i: "Deasupra acestor porți este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mînă al Mîntuitorului Hristos. Scoate-l din zid și vei face bine!" Episcopul s-a dus cu sîrguință la porțile acelea și, suindu-se la locul arătat în zid, l-a aflat precum i se spusese în descoperire, pentru că a cunoscut zidirea aceea. Deci, destupînd și luînd cărămizile, a aflat chipul cel preacinstit și preasfînt al lui Hristos întreg și nevătămat, candela nestinsă de atîția ani și plină de untdelemn. Pe cărămida cu care era astupat chipul, se închi-puise altă asemănare a feței lui Hristos nefăcută de mînă.

Episcopul, luînd din locul acela acea sfîntă mahramă pe care era închipuirea Mîntuitorului, a arătat-o oamenilor din cetate. Toți au avut bucurie mare și îndrăzneau să nădăjduiască spre Domnul. Episcopul a dus cu litie chipul Domnului pe zidurile cetății și a arătat fața Mîntuitorului oștirilor persienești care tăbărîseră asupra cetății. Deci îndată toată puterea perșilor s-a tulburat de frică mare și au început să fugă, gonindu-se de putere dumnezeiască. Astfel cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmașii săi prin milostivirea lui Hristos Domnul nostru și prin arătarea preasfîntului Său chip, cel nefăcut de mînă.

După aceea, trecînd mulți ani, cînd a fost la greci împăratul Roman, care se numea Porfirogenet, cel ce a împărățit cu ginerele său, Constantin, fiul împăratului Leon cel înțelept, a adus acea sfîntă mahramă, care avea pe dînsa închipuirea cea nefăcută de mînă a dumnezeieștii fețe a lui Hristos, din Edesa, care se stăpînea de turci, în Constantinopol. În vremea aceea, toată Siria, în care era și cetatea Edesa, era sub stăpînirea turcilor. Acea aducere s-a făcut astfel:

Împăratul grec Roman, dorind să aibă în cetatea sa împără-tească acea vistierie fără de preț, a trimis rugăminte de multe ori la Amira al turcilor, ca să-i dea chipul lui Hristos cel nefăcut de mînă. Dar Amira, fiind rugat de creștinii Edesei, n-a voit să dea chipul acela împăratului grec, ci au făcut război. Împăratul Roman a trimis putere grecească asupra Edesei și a strîmtorat-o, oștindu-se împrejurul laturei Edesei. Atunci edesenii au trimis rugăminte către împăratul grecesc, să nu-i bată și să nu le pustiască pămîntul. Împăratul cerea de la dînșii chipul lui Hristos, însă Amira, în a cărui stăpînire era Edesa, nu voia să-l dea în dar. De aceea, împăratul creștinesc, fiind cuprins de mare dorință să aibă la el chipul lui Hristos, cel nefăcut de mînă, a dat lui Amira douăspre-zece mii de arginți și două sute de turci vestiți, care fuseseră în robie la greci. El i-a dat încă și o scrisoare a sa, cu pecetea împărătească de aur, ca niciodată să nu ridice război împotriva Edesei și contra cetățenilor celor dimprejurul ei.

Astfel și-a cîștigat dorința, luînd chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos și împreună cu dînsul și scrisoarea aceea, pe care Domnul nostru Iisus Hristos o scrisese către Avgar, domnul Edesei, precum s-a zis mai înainte. Deci, l-au dus cu slavă pe mîinile arhiereilor și ale celorlalți cinstiți bărbați ai rînduielii duhovnicești, în împărăteasca cetate. Și se făceau în cale și în Constantinopol multe minuni de la acel preacinstit chip, pentru că toate bolile se tămăduiau, orbii se luminau, surzii auzeau, șchiopii umblau și diavolii se izgoneau. Dar un oarecare om îndrăcit striga, zicînd: "Primește, Constantinopole, slava și veselia ta, și tu, Porfirogenete, cinstea împărăției tale!" Omul acela, strigînd astfel, s-a tămăduit de îndrăcire.

Deci, s-a așezat prăznuirea aducerii chipului cel nefăcut de mînă omenească, în ziua a 16-a a lunii august, în care l-a luat pe el înăuntrul său împărăteasca cetate, cu mare cinste și prăznuire, în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Fare și l-au pus spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă - Chipul cel nefăcut de mînă al lui Hristos s-a adus din Edesa în Constantinopol în anul 6452 de la facerea lumii (după mărturia scriitorului de ani al Constantinopolului, Gheorghe Chedrinos), sau în anul 994 de la întruparea lui Dumnezeu.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site