Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria
(15 august)

Viețile Sfinților pe luna august


După săvîrșirea tuturor tainelor mîntuirii noastre și după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui și Mijlocitoarea mîntuirii noastre, viețuia în Biserica creștină, care începuse a-și răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului și Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieții sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită și Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Și s-a apropiat de preacinstita și preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup și să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată și necontenită dumnezeiască dorință, ca să vadă preadulcea și preadorita față a Fiului său, Care șade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinți. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia și pe ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, și s-o ducă în bucuriile cele de sus și nesfîrșite.

Deci, viețuind în casa Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, ieșea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălțat la ceruri, și acolo își făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugîndu-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup și trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfîntul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor și hrănitor întru Sfînta Sfintelor, binevestitor al întrupării lui Dumnezeu și nedepărtat păzitor întru toate zilele vieții sale. Acela cu prealuminoasă față, aducîndu-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile.

Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul morții, îi zicea să nu se tulbure de aceasta, ci să primească cu veselie cuvîntul, de vreme ce viața aceasta trece, ca să petreacă în veci cu Cel fără de moarte, cu Împăratul slavei, Fiul ei și Dumnezeul nostru, cu arhanghelii și îngerii, cu Heruvimii și Serafimii, cu toate cetele cerești și cu sufletele drepților. Căci Hristos o așteaptă pe ea întru Împărăția cea de sus, ca să petreacă și să împărățească cu Dînsul în vecii cei fără de sfîrșit. Iar moartea cea trupească nu va stăpîni peste dînsa, precum n-a stăpînit nici cea sufletească; semnul ei de dănțuire asupra morții, va fi acesta: printr-un somn de puțină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deștepta ca dintr-un somn și, scuturînd de la ochi stricăciunea mormîntului ca pe o dormitare de somn, va vedea viața cea fără de moarte și slava, în lumina feței Domnului, întru care, dănțuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta.

Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stîlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu lumina darului ceresc, ca ea să fie dusă înaintea patului, cînd preacinstitul și preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare. O, de cîtă mare și negrăită bucurie și Šveselie s-a umplut preabinecuvîntata Fecioară, pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie și mai dulce, decît ca să petreacă în ceruri, cu Fiul și Dumnezeul său și să se îndulcească totdeauna de vederea feței lui celei preaiubite? Apoi, închinîndu-se pînă la pămînt, a dat mulțumire Stăpînului său, zicînd: "N-aș fi fost vrednică, Stăpîne, să Te primesc pe Tine în pîntecele meu, dacă Tu singur nu m-ai fi miluit pe mine, roaba Ta, însă am păzit vistieria Ta cea încredințată mie; pentru aceea mă rog Ție, Împărate al slavei, să nu mă vatăme pe mine stăpînirea gheenei, pentru că dacă cerurile și îngerii în toate zilele se cutremură înaintea Ta, cu atît mai vîrtos omul cel zidit din pămînt, nici un bine avînd, fără numai cît va primi dintru a Ta bunătate; pentru că Tu ești Domnul și Dumnezeul cel veșnic binecuvîntat".

Deci, Preacurata Stăpînă dorea să vadă pe Sfinții Apostoli cei risipiți prin toată lumea și să nu vadă pe stăpînul întunericului și înfricoșările lui în ceasul ieșirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Însuși Fiul ei, împreună cu sfinții Săi îngeri venind, să-i primească sufletul în sfintele sale mîini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai înainte. Deci, după ce Stăpîna noastră și-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile și mulțumirile, și-a plecat la pămînt cinstiții săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neîn-suflețiți își plecau vîrfurile lor în jos, închinîndu-se împreună cu dînsa, și astfel își arătau slujirea lor cea cu cuviință de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu și de cîte ori dînsa se închina la pămînt și se scula de la închinăciune, de atîtea ori și copacii aceia se aplecau și se ridicau, închinîndu-se.

După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcîndu-se acasă, îndată s-au cutremurat toate de dumnezeieștile puteri care nevăzut o înconjurau pe dînsa și de slava cea preasfîntă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu. Pentru că față ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai mult decît fața lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu în Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a început a-și pregăti cele pentru ducerea ei. La început a spus aceasta lui Ioan, fiul cel încredințat de Hristos, și i-a arătat stîlparea cea luminoasă, care de la înger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă înaintea patului ei. După aceea a spus de plecarea ei degrab și celorlalți slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca să împodobească cămara și patul, să o tămîieze bine, să pună multe lumînări, să le aprindă și să gătească toate cele trebuincioase pentru îngropare. Deci, Ioan îndată a trimis la Sfîntul Iacov, ruda Domnului, întîiul ierarh al Ierusa-limului și tuturor neamurilor și vecinilor, spunîndu-le de moartea cea apropiată a Maicii lui Dumnezeu și le-a arătat și ziua morții. Sfîntul Ioan a trimis nu numai tuturor credincioșilor din Ierusalim, dar și prin cetățile și satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum și o mulțime de credincioși.

Preasfînta Fecioară a spus tuturor la arătare toate cuvintele cele ce i le-a zis îngerul despre mutarea sa la cer și, ca încredințare a celor grăite, le-a arătat stîlparea cea de finic, ce i-o adusese îngerul Gavriil și care strălucea ca o rază cu lumina cereștii slave. Deci, toți cei ce se adunaseră la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfîrșit din preasfînta ei gură, plîngeau; iar din această pricină casa se umplea de plînsete și tînguiri și o rugau pe Stăpîna cea milostivă, ca pe o Maică a tuturor, să nu-i lase pe ei sărmani. Însă ea le poruncea să nu plîngă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stînd mai aproape și înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind față către față pe Fiul și Dumnezeul Său și vorbind gură către gură, Šatunci va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage și să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredința pe cei ce plîngeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi și va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mîngîietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de față și plîngeau, ridica mîhnirea din inimile lor și le potolea tînguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele două haine ale ei să le dea la două văduve sărace, care îi slujeau cu dragoste sîrguitoare și hrana lor o aveau de la dînsa. Asemenea a poruncit și pentru cinstitul ei trup, să se îngroape în satul Ghetsimani de lîngă Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat, era mormîntul sfinților și drepților ei părinți, Ioachim și Ana, și a Sfîntului și Dreptului Iosif, logodnicul său; adică între Ierusalim și Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.

Aceasta poruncindu-le și așezîndu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, și mulțime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinții îngeri, luînd pe Sfinții Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, și i-au pus la Sion înaintea ușilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau și se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieșind la ei Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie și cu lacrimi, spunîndu-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pămîntești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci au înțeles Sfinții Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată lumea, ca să fie de față la fericitul sfîrșit al Preacuratei Maicii Lui, și ca să-i îngroape cu cinste sfîntul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale pentru moartea ei. Intrînd în casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu șezînd pe pat, plină de duhovnicească veselie. Închinîndu-se, i-au zis: "Binecuvîntată ești Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul și pămîntul!" Iar Preacurata a zis către ei: "Pace vouă, fraților aleși de Domnul!" Și i-a întrebat: "Cum ați venit aici?" Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din părțile unde propovăduiau, au fost răpiți de nori și aduși.

Atunci Preasfînta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a împlinit dorința inimii sale, ascultîndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca la sfîrșitul ei să vadă pe Sfinții Apostoli. Și a zis către ei: "Domnul v-a adus pe voi aici spre mîngîierea sufletului meu, care se va despărți de trup, precum cere datoria firii omenești. Acum s-a apropiat vremea cea hotărîtă de Ziditorul meu!" Iar ei au zis către dînsa cu jale: "Stăpînă, văzîndu-te pe tine petrecînd în lume, ne mîngîiem ca de Însuși Stăpînul și Învățătorul nostru, iar acum vom suferi jalea și întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petre-cerea ta pe pămînt împreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voința Celui născut din tine, te muți la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel rînduit pentru tine; însă pătimim durere pentru sărăcirea noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica și mîngîietoarea noastră!"

Grăind Sfinții Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis către ei: "O, prieteni și ucenici ai lui Hristos, nu plîngeți! Nu amestecați bucuria mea cu întristarea voastră, ci bucurați-vă împreună cu mine, că mă duc la Fiul și Dumnezeul meu; iar voi să îngropați trupul meu, cum îl voi înfrumuseța pe pat, ducîndu-l în Ghetsimani. După aceea să vă întoarceți iar la slujba cuvîntului care vă este înainte; iar pe mine, după ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, Šputeți să mă vedeți!" Astfel vorbind dumnezeiasca Maică cu Sfinții Apostoli, a sosit și dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, căzînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a închinat și, deschizîndu-și gura, a fericit-o, zicînd: "Bucură-te, Maica vieții și luminarea propovăduirii mele, cu toate că nu m-am îndulcit cu vederea feței lui Hristos, Domnul meu, mai înainte de înălțarea Lui la cer; însă, văzîndu-te acum pe tine, cred că-L văd pe Dînsul".

Cu Sfîntul Pavel erau și următorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat și Timotei, asemenea și ceilalți apostoli din cei 70, aducîndu-i Sfîntul Duh pe toți, ca toți să se învrednicească de binecuvîntarea Preasfintei Fecioare Maria și să se rînduiască îngroparea cea cuviincioasă a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare îl chema la sine pe nume și-i binecuvînta și le fericea credința și ostenelile lor cele suferite întru buna-vestire a lui Hristos, dorin-du-le fiecăruia fericirea veșnică, pentru starea împreună a toată lumea, și făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viață cu pace.

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, și venind acel ceas așteptat și binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvîrșească. Deci, fiind multe lumînări aprinse și făcîndu-se de Sfinții Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, așteptînd venirea la dînsa a Fiului și Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieștii slave. De acea strălucire lumînările s-au întunecat, și, la cîți s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toți; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, și slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii și cu îngerii, cu toate cereștile puteri, și cu sufletele drepților și sfinților strămoși și prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de față a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obișnuitei sale cîntări, grăind: Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale...

Apoi s-a ridicat de pe pat, sîrguindu-se întru întîmpinarea Lui, și s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dînsa cu preaiubiții Săi ochi, și-i zicea: "Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbița Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, și intră în vistieriile vieții celei veșnice!" Iar ea, închinîn-du-se, a zis: "Bine este cuvîntat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Împărate al slavei, întru Împărăția Ta cea fără de sfîrșit! Tu știi, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine și am păzit vistieria cea încredințată mie de către Tine, iar acum primește în pace sufletul meu, și mă acoperă pe mine, ca nici o strîmbătate satanicească să nu mă întîmpine pe mine!"

Atunci Domnul, mîngîind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sînt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cerești; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răsp