Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Mucenic Pontie Romanul
(5 august)


Viețile Sfinților pe luna august

Cine poate să creadă, de nu-i va da har Dumnezeu? Cine poate să intre în nevoință, de nu-i va ajuta Domnul? Cine poate să ia cununa, dacă nu i-o va dărui Hristos? De aceea și eu, nevrednicul - zice Valerie, scriitorul vieții acesteia -, care am crescut împreună cu Sfîntul Mucenic al lui Hristos, Pontie (n.n. Valerie a fost de o vîrstă cu el și a fost martor ocular la pătimirea lui), și am învățat carte împreună cu el, eu nu m-am învrednicit de un dar ca acesta, să fi murit mucenicește împreună cu dînsul pentru Hristos. Însă, pentru ostenelile și mărturisirile lui, nădăjduiesc să cîștig milă de la Domnul, deoarece voi spune toate cele despre dînsul, precum mărturisesc înaintea lui Hristos și a îngerilor lui - pe toate care le-am văzut cu ochii, le-am auzit cu urechile și parte din ele le-am răbdat cu dînsul. Pentru aceea, să credeți și voi fapta care se povestește, așa încît credința voastră să primească răsplătire de la Domnul întru învierea drepților cu sfîntul mucenic.

În cetatea Romei era un senator cinstit cu numele Marcu. El avea o soție care se numea Iulia, cu care, petrecînd mulți ani în însoțire, nu aveau fii; pentru aceea amîndoi erau în mare mîhnire. După trecerea a douăzeci și doi de ani de cînd se luaseră în însoțire, Iulia a zămislit în pîntece, și din această pricină au început a se bucura foarte mult. După cinci luni, Iulia împreună cu bărbatul său, cercetînd capiștile zeilor lor - căci erau închinători de idoli -, cu aducere de daruri, s-au dus și la capiștea lui Jupiter, pe care îl numea mare. Iulia, uitîndu-se spre slujitorul cel cu cunună pe cap, care sta înaintea idolului și făcea jertfă, deodată acela s-a îndrăcit și, apucînd cununa de pe cap, a început a o sfărîma în bucăți și a striga cu glas de plîngere: "Femeia aceasta poartă în pîntece pe acela care va strica pînă în temelie această mare capiște și va sfărîma pe zeii din ea!"

Aceste cuvinte le zicea mereu cu glas mare, slujitorul idolesc, încît toți care erau de față s-au înspăimîntat; dar mai ales pe Iulia și pe Marcu i-au cuprins o frică mare și, tremurînd, au fugit și au intrat într-o casă din apropiere. Iulia, luînd o piatră, își bătea pîntecele și coastele, zicînd: "O, de n-aș fi zămislit pe unul ca acesta, prin care se va strica capiștea, iar zeii se vor sfărîma. Mai bine ar fi să mor și eu cu dînsul, decît să-l nasc!"

După aceasta, apropiindu-se vremea nașterii, toți așteptau să nască pruncul mort, deoarece își bătuse pîntecele cu o piatră mare, dar Iulia a născut pruncul viu, întreg și nevătămat de nimic. Ea voia să ucidă pe cel născut, dar bărbatul său a oprit-o, zicîndu-i: "De va voi Jupiter, singur se va răzbuna pe vrăjmașul său, iar noi să nu fim ucigașii fiului nostru". Astfel s-a păzit pruncul viu, punîndu-i-se numele Pontie. Pruncul hrănindu-se și crescînd, părinții lui nu-l duceau niciodată în capiștile idolești. Ei l-au dat la învățătura cărții și el creștea nu numai cu anii, dar și cu înțele-gerea, pînă ce s-a apropiat de anii cei tineri. Deci se făcuse filosof ales și foarte iscusit în toate învățăturile cele dinafară. El avea în mintea și în pomenirea lui multe cărți, ca într-o bibliotecă, și pe toți vîrstnicii săi îi covîrșise cu înțelepciunea.

Într-una din zile, sculîndu-se foarte de dimineață, a voit să se ducă la dascălul său. În cale i s-a întîmplat să treacă pe lîngă o casă creștinească, în care era adunarea credincioșilor cu Prea-sfințitul Pontian episcopul și unde se făcea cîntarea psalmilor cea de dimineață. Copilul Pontie, auzind-o, a socotit cu mintea la cuvintele ce se cîntau și care erau acestea: Dumnezeul nostru în cer și pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Idolii păgînilor sînt argint și aur, lucruri de mîini omenești, gură au și nu grăiesc...; cei cari îi fac, să fie asemenea cu ei, asemenea și toți cei ce nădăjduiesc spre dînșii. El, auzind aceasta, a stat și, suspinînd din adîncul inimii, se gîndea în sine și zicea: "Ce tîlc au cuvintele acestei cîntări?"

Apoi, umplîndu-se cu inima și strălucind în el darul Sfîntului Duh, a început a plînge și, ridicîndu-și mîinile spre cer, a zis: "Dumnezeule, a Cărui laudă o aud cîntîndu-se, arată-mi cunoștința Ta". Apoi, apropiindu-se de ușile acelei case, a început a bate în ele. Unii, uitîndu-se în sus pe o ferestruică, au zis Sfîntului Pontian: "Părinte, un copil bate la ușă". Episcopul, știind prin descoperirea Sfîntului Duh, le-a zis: "Duceți-vă și deschideți-i lui ca să vină la noi, pentru că a unora ca acestora este Împărăția cerului".

Pontie, cinstitul copil, lăsînd în ulițe pe slugile și străjerii săi, a luat numai pe unul care era de o vîrstă cu el și cu care învăța împreună, pe un copil pe nume Valerie - scriitorul acestei istorii -, și a intrat cu dînsul în casa aceea. Suindu-se ei în foișor, au văzut săvîrșindu-se dumnezeieștile Taine; apoi, trăgîndu-se la un colț, stătea copilul și aștepta sfîrșitul, ascultînd cu luare aminte la cele ce se săvîrșeau. După săvîrșire, apropiindu-se de Sfîntul Pontian, a căzut la picioarele lui, plîngînd și zicînd: "Preasfințite părinte, mă rog ție, învață-mă și pe mine să înțeleg puterea acelui stih, atunci cînd ați zis: Dumnezeul nostru în cer și pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Idolii păgînilor sînt orbi și surzi, nici nu au miros, nici nu pipăie cu mîinile... Dar mai ales acele cuvinte m-au înspăimîntat pe mine: Asemenea să fie cei ce-i fac pe ei, și toți cei ce nădăjduiesc spre ei.

Pontian, primindu-l cu dragoste, i-a zis: "Fiule, văd că Dumnezeu ți-a luminat mintea ca să-L cauți; deci, socotește și vezi, oare idolii nu sînt toți făcuți din materii pămîntești, din aur, argint, aramă sau din altă materie oarecare? Cine nu știe că idolii de piatră, sînt tăiați din munte și puși în căruțe trase de dobitoace și aduși în tîrg spre vînzare? Cum pot aceia să fie dumnezei, fiind din pămînt și care, după o vreme, se vor sfărîma și se vor întoarce iar în pămînt? Dumnezeul nostru, în care credem, este în cer. El nu se vede cu ochii trupești, ci cu cei ai inimii și se cunoaște prin credință". Grăit-a fericitul copil, Pontie: "Domnul meu părinte, adevărat este precum grăiești, căci cine nu vede că idolii sînt fără suflet și nemișcați, și de care sînt pline toate tîrgurile, ulițele, casele și capitolia? Ei sînt atît de mulți, încît nu se pot număra, și sînt făcuți în diferite chipuri și meșteșugiri, pe cîți mintea omenească a putut să-i scornească. Cine nu-i vede, că sînt întărite locurile lor cu fier și plumb, ca să nu se răstoarne de vînt și să se sfărîme? Toți știm aceasta, că idolii cei de aur și de argint se fură de oameni și sînt răpiți de tîlhari. Deci, cum vor putea aceea să păzească pe oameni de răutăți, cînd ei singuri sînt păziți și se fură de oameni?"

Auzind acestea Sfîntul Pontian, se mira de acea înțelegere a copilului. Ținîndu-l de mînă, a voit să-l pună să stea cu el; dar fericitul copil a zis: "Dacă înaintea dascălilor care ne învață cuvinte deșarte, nu îndrăznim a ședea, cum voi ședea cu un părinte ca acesta, care îmi arată calea dreptății în loc de calea rătăcirii și lumina în locul întunericului?" Zis-a episcopul Pontian: "Domnul și învățătorul nostru Iisus Hristos ne-a dat învățătură ca aceasta, ca toți să fim una întru Dînsul, și unul pe altul să ne învățăm cele folositoare". Și iarăși a zis: "Ai tată și mamă?" Răspuns-a Pontie: "Acum sînt doi ani de cînd maica mea a murit, iar tatăl meu este încă viu și foarte bătrîn, mîngîindu-se de mine, unicul său fiu".

Episcopul l-a întrebat: "Creștin este tatăl tău sau păgîn?" Răspuns-a copilul: "Tatăl meu se sîrguiește foarte mult la slujbele idolești, ca toți oamenii". Zis-a episcopul: "Dumnezeu care ți-a luminat ochii tăi, nepovățuindu-te nimeni din oameni, Acela este puternic, ca și pe tatăl tău, care te-a născut pe tine în viața asta muritoare, să-l lumineze, ca prin tine să cunoască viața cea fără de moarte". Apoi, iarăși i-a zis: "Fiul meu, ascultă-mă pe mine, crede în Hristos și primește Sfîntul Botez. Prin botez vei putea să stingi focul cel veșnic!" Cu aceste cuvinte și cu multe altele, episcopul Pontian a învățat pe copilul Pontie trei ceasuri, arătîndu-i cele pentru împărăția lui Dumnezeu, și l-a învățat spre botez. Asemenea a învățat și pe copilul Valerie, care venise cu el și după aceea i-a liberat cu pace. Ieșind ei, mergeau ca mielușeii cei hrăniți cu bună pășune, bucurîndu-se și veselindu-se, că și-au aflat mîntuirea sufletelor lor. Astfel, veneau în toate zilele la arhiereul lui Dumnezeu și se învățau de la dînsul.

Într-o zi, senatorul Marcu a întrebat pe fiul său, Pontie, zicîndu-i: "Fiul meu, ai învățat oare ceva de la dascălii tăi?" Pontie a răspuns: "În vremea învățăturii mele, n-am auzit și n-am învățat mai bine de la ei, precum am învățat zilele acestea". Tatăl se mîngîia în sine socotind că fiul său a învățat oarecare înțelepciune nouă. Dar fericitul copil, Pontie, căuta vreme nimerită, cînd ar putea să-l aducă și pe tatăl său, ca să creadă în Hristos împreună cu el. Într-o zi i-a zis: "Tată, aud de la mulți oameni, că zeii la care ne închinăm sînt deșerți și nu au nimic dumnezeiesc în ei, precum am cunoscut și noi. Ei au mădulare omenești, dar cu totul nelucrătoare. Tot omul care voiește să aibă în casa sa zei, găsește un lucrător și-i face zei după cum voiește: unul de argint, altul de aur, altul de aramă, iar altul din alte materii oarecare. Deci, mă rog ție, tată, spune-mi, ai auzit sau ai văzut oare cîndva, ca acei zei care se află în casa noastră, să fi făcut vreo putere sau lucrare oarecare, din vremea în care sînt făcuți și puși aici?"

Tatăl a răspuns: "Niciodată nu s-a făcut de ei vreo lucrare". Zis-a Pontie: "Atunci pentru ce îi cinstiți pe ei cu jertfe și cu tămîie și vă închinați lor?" Tatăl, umplîndu-se de mînie și de răutate, voia să-l lovească cu sabia, zicîndu-i: "Oare tu hulești pe zeii mei?" Apoi, potolindu-se puțin de mînie, a zis: "O, fiul meu, noi singuri să fim în această cetate fără zei și fără jertfe?" Iar fericitul Pontie a zis: "Mulți sînt în această cetate, care aduc jertfa cea adevărată, adevăratului Dumnezeu". Zis-a tatăl: "Unde îi vom afla pe ei?" Răspuns-a fiul: "De vei porunci, eu voi merge și-i voi aduce la tine pe omul, care îți va spune luminos toate". Tatăl a poruncit, iar Pontie, întorcîndu-se către copilul Valerie, a zis: "Iată schimbarea, prin puterea Celui Preaînalt!" Și îndată s-a dus la Prea sfințitul Pontian episcopul, și l-a dus la tatăl său.

Sfîntul Pontian a vorbit mult cu Marcu, învățîndu-l cunoștința adevăratului Dumnezeu și descoperindu-i tainele sfintei credințe. Marcu a crezut cu toată inima în Domnul nostru Iisus Hristos și, împreună cu episcopul și cu fiul său, a început a sfărîma idolii ce erau în casa lui. După ce i-a sfărîmat, a primit Sfîntul Botez, împreună cu fiul și cu toată casa sa. După primirea Sfîntului Botez, Marcu a mai petrecut puțină vreme între cei vii, apoi s-a mutat la Domnul întru adînci bătrîneți.

Fericitul Pontie era în vremea aceea de 20 de ani. După șase luni de la moartea tatălui său, Pontie a fost luat de împărat în palatul împărătesc și pus între senatori în locul tatălui său, măcar că el nu voia. Pe vremea aceea împărățea Alexandru Sever. Deci, acestea s-au făcut prin voia lui Dumnezeu, ca în vremea aceea, nu numai poporul, dar chiar și împăratul să cunoască pe Hristos prin Pontie. Atît dar a dat Dumnezeu Sfîntului Pontie, încît toți din palatul împărătesc îl iubeau și îl cinsteau.

În zilele acelea, Preasfințitul Pontian a trecut la Domnul cu slăvit sfîrșit, fiind ucis de împăratul Maximin, care luase împărăția după Alexandru, iar scaunul patriarhiei Romei l-a luat Sfîntul Anter. Dar acesta, abia o lună a stat pe scaun și s-a sfîrșit muce-nicește, fiind ucis pentru Hristos din porunca aceluiași împărat, Maximin. Apoi s-a înălțat la scaun Sfîntul Favie (Favian). El iubea pe Sfîntul Pontie ca un adevărat părinte, iar Sfîntul Pontie a dat acestui episcop toate averile sale să le împartă la săraci, mai ales la cei cu o credință cu el. Dar acum este vremea ca să spunem cum Pontie, adevăratul rob al lui Hristos, a făcut creștini pe împărați și cum, luptîndu-se cu diavolul, s-a arătat biruitor, încununîndu-se cu cunună mucenicească.

Pierind asupritorul Maximin, a urmat ca împărat Gordian, după el a venit la împărăție Filip cu fiul său, Filip, pe care l-a pus să împărățească împreună cu dînsul. Amîndoi acești împărați iubeau foarte mult pe Sfîntul Pontie, ca pe un înțelept, îmbunătățit și folositor în sfătuiri. În anul al treilea al împărăției lor, cu care an se împlineau o mie de la întemeierea Romei, împărații, vrînd să meargă la zeii lor cu jertfe de mulțumire, au zis către Pontie, iubitul lor senator: "Să mergem să dăm mulțumire marilor zei, căci ne-au ajutat să prăznuim ziua întemeierii Romei, cea de o mie de ani". Dar Sfîntul Pontie se silea în tot felul să se abată de la ei, ca să nu meargă cu dînșii la idoli; iar împărații îl chemau cu ei ca pe un prieten al lor.

Deci, Pontie, văzînd atunci vreme cuviincioasă spre a le aduce aminte de Unul adevăratul Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, a zis către împărați: "O, bunilor împărați, care sînteți puși de Dumnezeu peste oameni, pentru ce nu vă aplecați grumajii voștri Aceluia, Care v-a dat vouă această cinste și stăpînire împărătească și de ce nu-i aduceți Lui jertfe de laudă?" Zis-a Filip, cel mai bătrîn împărat: "Aceasta doresc și eu, ca să aduc jertfă marelui Jupiter, căci mi-a dat această stăpînire". Sfîntul Pontie, zîmbind, i-a zis: "O, împărate, nu te înșela cu Jupiter, căci Dumnezeu este în cer! Acela toate le-a făcut cu cuvîntul Său și cu darul Sfîntului Duh le-a făcut vii". Iar celălalt împărat Filip, fiul împă-ratului, a zis împreună cu tatăl său: "Noi nu știm cu ce scop zici acestea".

Sfîntul a zis: "Oare de la început a fost Jupiter?" Împărații au răspuns: "Ba nu, ci mai înainte de el a fost Cronos, tatăl lui, care a împărățit în Italia și rînduia bine popoarele Italiei". Pontie a zis: "Cînd împărățea Cronos în Creta, mai înainte de a fi fost izgonit de fiul său, și mai înainte de a merge în Italia, au doar Italia în aceea vreme nu avea popoarele și rînduielile sale? Cronos a zidit și a înmulțit popoarele în Italia? O, bunilor împărați, nu vă înșelați cu basmele cele deșarte ale făcătorilor de stihuri! Unul este în cer Dumnezeul tuturor, Dumnezeu Tatăl, Care, cu Fiul Său și cu Sfîntul Duh, pe toate cele ce le-a zidit, le ține și le rînduiește cu puterea Sa. Acela a zidit cerul, pămîntul, marea și toate cele dintr-însele; iar în urmă a făcut pe om fără moarte, după chipul și asemănarea Sa, și pe toate cele de pe pămînt, din mare și din văzduh, le-a supus stăpînirii Lui.

Iar diavolul cel căzut din cer, văzînd pe om într-o cinste ca aceea, l-a zavistuit și l-a sfătuit cu înșelăciune, să se facă nemulțumitor și neascultător Ziditorului și Făcătorului său de bine. Lucrul acesta făcîndu-se, omul s-a dezbrăcat de nemurire și, prin neascultare, a adus moartea asupra sa și asupra a toată seminția sa. Dar, diavolul nu s-a îndestulat ca numai cu atît să înșele pe om, ci a scornit idoli, pe care acum voi îi numiți zei, ca printr-înșii tot neamul omenesc să se depărteze de adevăratul Ziditor. Atunci Domnul cel milostiv, nevrînd să piardă pînă în sfîrșit chipul Său cel zidit, a binevoit să trimită pe pămînt de pe scaunul ceresc pe unul născut Fiul și Cuvîntul Său. Acela, sălășluindu-Se în preacuratul pîntece fecioresc, prin lucrarea Sfîntului Duh, S-a întrupat mai presus de fire și S-a născut negrăit, făcîndu-se om, ca pe omul cel căzut să-l înnoiască, iar pe diavolul și pe slujitorii lui, să-i dea focului celui veșnic.

El a făcut minuni multe printre oameni: pe cei orbi din naștere i-a luminat, pe cei slăbănogi și pe cei ce zăceau de mulți ani pe paturi, i-a tămăduit cu cuvîntul; pe cei leproși i-a curățit, pe cei morți i-a înviat, pe Lazăr cel mort de patru zile, strigîndu-l din mormînt, l-a scos viu; și alte minuni multe și nenumărate a făcut ca un Dumnezeu Atotputernic. Dar evreii, necrezînd Lui, ci mai vîrtos zavistuindu-L, L-au dat pe El lui Pilat, ighemonul din Pont, și L-au pironit pe Cruce pe Hristos, Care a venit să mîntuiască lumea. Însă El, fiind Dumnezeu, S-a sculat din morți a treia zi și S-a arătat ucenicilor Săi după învierea Sa. Moartea, care a fost adusă de diavolul asupra oamenilor, a omorît-o cu moartea Sa și prin învierea Sa ne-a dăruit nouă viață, adică, precum El S-a sculat din morți și nu va mai muri, tot așa și noi, după această viață de puțină vreme și cu multe primejdii, înviind din mormintele noastre, să fim vii cu El în veci. Apoi, înălțîndu-Se la cer, a arătat credincioșilor calea mîntuirii; și de nu se va îngriji cineva de acea mîntuire, se va osîndi cu diavolul în veci. Cel ce va crede și va călători pe calea mîntuirii, va petrece cu Hristos în Împărăția cerească".

Cu aceste cuvinte și cu mai multe altele, Sfîntul Pontie lumi-nînd pe amîndoi împărații și arătîndu-le toate cu de-amănuntul despre Hristos, despre credință și despre viața ce o să fie, darul Sfîntului Duh, care ajută la mîntuirea oamenilor, a lucrat și în cuvintele lui, și a luminat mințile împăraților, ca să înțeleagă cele grăite. Deci, ei s-au smerit cu inimile lor și au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și l-au rugat, ca în ziua următoare să le tîlcu-iască mai lămurit cu mai multe cuvinte taina mîntuirii, adică cum ar putea ei să scape de focul cel veșnic și să cîștige viața cea fără de moarte.

În ziua aceea și în cele următoare, împărații n-au mai mers la jertfele idolești, decît numai au poruncit să se prăznuiască în priveliștea popoarelor, împlinirea a o mie de ani de la întemeierea Romei. Într-acea vreme, Sfîntul Pontie a mers la Preasfințitul episcop Favie și i-a spus lui toate. Episcopul, auzind acestea, s-a umplut de bucurie mare și a căzut cu fața la pămînt înaintea lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, mulțumesc Preasfîntului Tău nume, căci ai binevoit, prin robul Tău Pontie, a aduce la cunoștința Ta pe împărații Romei". A doua zi, Pontie cu episcopul Favie au mers împreună la împărați și au vorbit cu dînșii mult, despre Unul adevăratul Dumnezeu și despre calea mîntuirii. Episcopul a învățat multe pe împărații care au crezut în Botez și, nu după multe zile, i-a botezat și cu dînșii pe mulți alții; pentru că prin exemplul împăraților, au crezut în Hristos un număr mare de oameni. Cine poate să spună bucuria credincioșilor care s-a făcut într-acea vreme în Roma?

Atunci s-a împlinit ceea ce s-a zis de puterea lui Dumnezeu prin gura slujitorului idolesc, despre Sfîntul Pontie, cînd era încă purtat în pîntecele maicii sale. Acela a zis că va risipi capiștea lui Jupiter. Și într-adevăr așa a fost; pentru că Sfîntul Pontie împreună cu Preasfințitul Favie, luînd poruncă de la împărați, au mers în capiștea necuratului Jupiter - în care, precum s-a spus mai sus, se făcuse proorocie pentru dînsul -, și a sfărîmat mai întîi idolii, apoi și capiștea toată a risipit-o pînă în temelie. Încă a mai risipit și alte cîteva capiști idolești, iar în locul lor a ridicat lui Dumnezeu bise-rici sfinte. Astfel, în toate zilele mulțime de popor se adăuga spre Hristos și se boteza.

Dar în vremea aceea, nu toată Roma s-a luminat, ci numai o parte; și nici toate capiștile cu idoli s-au risipit. Căci cu judecățile lui Dumnezeu vremea s-a scurtat, și astfel Biserica lui Hristos numai patru ani a avut o libertate ca aceea. Domnul Hristos, vrînd să o lămurească ca aurul scos din topitoare, a trimis iarăși prigonire asupra ei. Căci Deciu s-a sculat împreună cu toți închinătorii de idoli și au ucis pe sfinții împărați pentru credința lor în Hristos; și au început a ucide fără cruțare pe toți credincioșii, printre care a fost ucis și Sfîntul Favie. Atunci mulți din cei nou botezați, fiind mici la suflet și temîndu-se de prigonire, s-au întors iarăși la păgînătatea idolească; alții, fugind, se ascundeau pe unde puteau, iar cei mai bătrîni își puneau sufletele lor pentru Hristos.

În acea prigonire cumplită, care ca o furtună se ridicase asupra Bisericii, Sfîntul Pontie s-a ascuns în cetate la un loc oarecare; dar, deoarece pretutindeni și cu dinadinsul se cerceta de slujitorii idolești care mai mult se mîniaseră asupra lui de sfărîmarea zeilor și a capiștelor lui, îl căutau pe el spre mai mare muncire. Drept aceea, Sfîntul Pontie, ascultînd pe Domnul său, Care a zis în Evanghelie: Cînd vă vor alunga pe voi dintr-o cetate, fugiți în cealaltă, a fugit noaptea din Roma și s-a dus în cetatea Chimeliei, care este în hotarele Galiei de lîngă Munții Alpi, și acolo petrecea ca un străin și nemernic.

Deci, muncitorul Deciu, murind degrabă și după dînsul împărățind puțină vreme Galus cu Volusian, împărăția Romei a luat-o Valerian cu fiul său, Galien. Aceia, nu numai în Roma, ci și în toate țările stăpînirii Romei, trimițînd pretutindeni ighemoni spre muncirea creștinilor, au trimis și în părțile Galiei pe doi ighemoni, Claudie și Anavie. Deci, mergînd ei întîi în cetatea Chimeliei, au adus jertfe zeilor. Apoi, șezînd la judecată în mijlocul cetății, au poruncit să prindă pe creștini și să-i aducă înaintea feței lor spre întrebare.

Sfîntul Pontie, bărbatul cel vestit și cinstit, a fost prins și a fost pus înaintea păgîneștii judecăți înaintea tuturor celorlalți. Căutînd spre el, Claudie ighemonul a zis cu mînie: "Tu ești Pontie, care ai făcut tulburare în cetatea Romei? Nu știu cu ce meșteșug, chiar și pe împărații Filip i-ai întors de la zei?" Sfîntul a răspuns: "Eu pe nimeni nu am tulburat, nici nu am răzvrătit pe cineva; ci i-am întors de la rătăcirea slujirii diavolilor la încredințarea adevăratului Dumnezeu, pe cît am putut!" Ighemonul a zis: "Împărații noștri, auzind despre tine că ești de neam mare, îți poruncesc să aduci jertfă zeilor. Iar de nu, te vei osîndi la felurite munci, ca cei de neam prost și săraci!" Sfîntul a răspuns: "Împăratul și mîngîietorul meu este Hristos, pentru Care, de mă voi lipsi de această patrie pămîntească, o voi cîștiga pe cea veșnică; și, în locul bogățiilor celor pieritoare, mă voi învrednici de slava cea cerească, în partea de-a dreapta împreună cu îngerii!" Claudie ighemonul a zis: "Pentru ce voiești să te izbăvești prin cuvinte greu de înțeles? Una îți stă ție înainte: sau aduci jertfă zeilor, sau, de nu vei face aceasta, trupul tău îl voi rupe cu muncire!" Sfîntul a răspuns: "Acum ți-am spus ție că sînt creștin, și niciodată nu voi aduce jertfă demonilor!"

Atunci ighemonul a poruncit ca să lege cu lanțuri de fier pe Pontie și să-l arunce în temniță, pînă ce va înștiința de dînsul pe împărați. Apoi a scris către dînșii astfel: "Stăpînilor a toată lumea și nebiruiților biruitori, Valerian și Galien, împărați ai Romei. Robii voștri, Claudie și Anavie, intrînd în hotarele Galiei, au aflat pe Pontie, care pe mulți zei a sfărîmat și capiștele lor le-a risipit, iar acum se ascunde de stăpînirea voastră și nu se supune poruncii voastre. Dar, de vreme ce este unul dintre cei dintîi senatori, nu am îndrăznit să-l chinuim, ci, legîndu-l cu lanțuri, l-am pus în temniță, pînă ce stăpînirea voastră va chibzui pentru dînsul în vreun fel și va porunci ce să-i facem lui". Atunci împărații au scris către dînșii astfel: "Aceasta poruncește vouă stăpînirea noastră: Pontie de nu va voi să aducă jertfă zeilor, să aveți putere spre dînsul, ca prin orice munci veți voi, să-l pierdeți pe el!"

O poruncă împărătească ca aceasta luînd ighemonul Claudie și cu prietenul său, Anavie, au stat la judecată și l-au pus de față pe legatul lui Hristos. Deci, Claudie a zis către sfînt: "Ascultă poruncile cele de folos ale stăpînilor tăi, prin care îți poruncesc să jertfești zeilor, iar de nu, vei fi muncit cu cei osîndiți". Dar Sfîntul Pontie a răspuns: "Eu nu am stăpîn, decît numai pe Domnul meu, Iisus Hristos, Care este puternic să mă scape de acele munci cu care voi mă îngroziți!" Claudie ighemonul a zis: "Mă minunez de tine că de bună voie ai venit întru atîta sărăcie și necinste, slujind unui Domn ca Acela, de Care voi singuri ziceți că a fost om sărac și necinstit și pe Care Pilat, cel din rînduiala ighemoniei noastre, nu știu pentru ce pricină, L-a omorît. Oare nu-ți este ție mai bine să te supui împăraților, care ocîrmuiesc împărăția Romei cu blîndețe?"

Sfîntul Pontie a răspuns: "Și eu mă minunez de tine, om care ai înțelegere, că ai venit întru atîta nebunie, încît nu vrei să cunoști pe Făcătorul cerului și al pămîntului, Care a sărăcit pentru a ta mîntuire! Acum îndrăznești a numi necinstit, pe Cel ce este cinstit de îngeri în ceruri și Care, pentru a noastră mîntuire, a voit a răbda răstignire de voie de la evrei și de la Pilat, iar nu de silă? O, de ai fi voit să te smerești unui Dumnezeu ca Acesta, îndată ți-ai fi înălțat mintea ta spre cer și ți-ai fi cunoscut rătăcirea ta, adică prăpastia cea întunecată în care zaci împreună cu zeii tăi, care sînt diavoli arătați. Iar stăpînii tăi, pe care tu îi numești îndreptători ai împărăției Romei, nu numai singuri vor merge în pierzare, închi-nîndu-se lemnelor și pietrelor, dar și pe poporul cel supus lor îl vor trage cu dînșii. Deci, să știți că, de veți petrece într-o necredință ca aceasta, vă veți duce din această viață cu moarte cumplită și în ziua înfricoșatei judecăți vă veți osîndi la veșnicile munci împreună cu zeii voștri".

Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut de mînie și a strigat către slujitori, zicînd: "Gătiți toate cele de muncire, pieptenii, țepușele de fier, focul și toate celelalte cîte sînt, ca toți să vadă nebunia lui". Slujitorii au zis: "Toate sînt gata!" Ighemonul le-a grăit: "Atunci, întindeți-l dezbrăcat la chinuri, treceți-i trupul lui prin toate muncile și vom vedea dacă Dumnezeul lui îl va scoate pe el din mîinile noastre!" Sfîntul Pontie, fiind întins la muncire, a zis către ighemon: "Deși necredința ta a numit pe Dumnezeul meu neputincios, însă cred Stăpînului meu Iisus Hristos, că, prin puterea Lui, nimic nu va rămîne din muncile pe care tu vrei să le pui asupra mea, astfel că nici o durere nu va simți trupul meu". Atunci îndată, uneltele de muncire au căzut cu zgomot mare și s-au făcut bucăți și au căzut încă și slujitorii de frică, ca niște neînsu-flețiți. Sfîntul a zis cu bucurie către ighemon: "O, necredinciosule, cunoaște acum cel puțin, că Domnul meu poate să mîntuiască pe cei dreptcredincioși din ispite, iar pe voi cei păgîni, să vă dea focului cel veșnic în ziua judecății!"

Claudie ighemonul, mîniindu-se peste măsură, a zis către Anavie, prietenul său: "Preaînțeleptule bărbat, cînd am venit noi aici, s-au adus din munții Dalmatului doi urși foarte mari. Deci, poruncește să se gătească un loc și să-l dai pe acesta spre mîncarea acelor fiare. Gătindu-se locul după porunca ighemonului, au pus pe mucenic în mijloc, iar doi slujitori au dat pe acei urși asupra sfîntului ca să-l mănînce. Urșii, repezindu-se asupra hrănitorilor lor, i-au mîncat, iar de sfînt nici nu au îndrăznit să se apropie. Atunci s-a ridicat din popor un glas mare, strigînd: "Unul este Dumnezeul creștinilor, în care crede Pontie!"

Ighemonul, tulburîndu-se mai mult de mînie și de mîndrie, a început a striga la slujitori să aducă lemne și vreascuri ca să ardă pe mucenic. Sfîntul a grăit către dînsul: "Ce vină ai aflat la mine, de vrei să mă arzi în foc? Pe tine singur te va pierde focul cel ne-stins. Însă Dumnezeul meu este puternic să mă păzească nevătămat de foc, precum de demult a păzit în cuptorul Babilonului pe cei trei tineri". Adunînd multe lemne, au pus pe sfîntul legat în mijloc, l-au împresurat cu lemne și cu vreascuri împrejur și i-au dat foc. Deci, toți socoteau că mucenicul va arde. Însă, după ce au ars toate acele lemne, au văzut pe sfîntul viu și întreg, nevătămat cît de puțin de foc, pentru că nu se atinsese nici de hainele lui. Apoi poporul a strigat iar, zicînd: "Mare este Dumnezeul creștinilor! Mare este Dumnezeul creștinilor!"

Atunci ighemonul s-a umplut de rușine, văzîndu-se biruit, și a zis către mucenic: "Pentru ce te mîndrești, ca și cînd ai fi biruit toate chinurile? Oare socotești că vei scăpa de muncile cele multe? Uite, cinstita capiște al lui Apolon este aproape, intră într-însa și jertfește!" Sfîntul a răspuns: "Eu, Domnului meu Iisus Hristos Îi aduc spre jertfă trupul meu, pe care l-am păzit pînă acum neîntinat de idoleștile întinăciuni, iar pe voi și pe împărații voștri, degrabă vă va ajunge răzbunarea dumnezeiască, că prigoniți cu nedreptate pe robii lui Hristos cei nevinovați".

Ighemonul a început a grăi către dînsul cu vicleșug, zicîndu-i: "Se cădea ca tu să ne fii nouă judecător, iar nu noi ție; pentru că tu ești din senatorii cei dintîi și nu știm ce fel de nădejde deșartă, de cinste și de bogății te cinstești?" Sfîntul Pontie a răspuns: "Cinstea lumii acesteia și bogățiile, sînt ca negura dimineții, care se vede cu ochii că acoperă pămîntul, munții și marea, iar cînd suflă vîntul îndată se ridică cu totul, ca și cum nu a fost; iar cinstea, bogăția și slava pe care eu o doresc, petrece în veci".

Sfîntul grăind acestea, evreii, care erau mulți în popor, au început a striga către ighemon, zicînd: "Ucide-l, ucide-l degrabă pe acest vrăjmaș!" Sfîntul mucenic, ridicîndu-și mîinile în sus a zis: "Dumnezeul meu, Îți mulțumesc că și evreii strigă împotriva mea, după asemănarea părinților lor, care strigau către Pilat împotriva lui Hristos: Răstignește-L! Răstignește-L! Atunci ighemonul l-a osîndit la moarte, zicînd: "Să-l duceți afară din cetate și să-l tăiați pe piatra care este aproape de rîu, iar trupul să-l aruncați în vale". Deci, s-a făcut după porunca muncitorului. Astfel, Sfîntul Mucenic Pontie și-a săvîrșit pătimirea sa pentru Hristos, tăindu-i-se capul cu sabia. Iar cinstitul lui trup s-a îngropat, în locul în care zăcea aruncat după tăiere, de către Valerie, cel de o vîrstă cu el și scriitorul pătimirii lui.

După aceasta, trecînd puțină vreme, s-au împlinit prooro-ceștile cuvinte ale mucenicului; pentru că Valerian, păgînul împărat al Romei, a fost prins în război de Sapor, împăratul Persiei, care îl batjocorea în toate zilele, pentru că de cîte ori Sapor voia să încalece pe calul său, se suia pe spatele și pe grumajii lui Valerian, ca pe o scară de picioare. Iar Galien, celălalt împărat al Romei, ducîndu-se în Mediolan, a fost ucis de ostașii săi. Ighemonul Claudie precum și Anavie, prietenul lui, s-au îndrăcit amîndoi în același ceas în care a fost tăiat capul mucenicului. Claudie și-a zdrobit limba cu dinții făcînd-o bucăți și scuipînd-o din necurata lui gură; iar ochii lui Anavie, ieșind din locul lor, atîrnau pe obraz. Apoi, după puțină vreme, amîndoi și-au dat sufletele muncindu-se cumplit de diavol. Atunci li s-a făcut frică închinătorilor de idoli și evreilor, care vedeau împlinirea cuvintelor Sfîntului Pontie, și mulți începură a cinsti mormîntul mucenicului.

Valerie, care a scris viața și pătimirea sfîntului, văzînd că nu încetează prigoana creștinilor, a găsit o corabie și a plecat în părțile Libiei, temîndu-se de mîinile chinuitorilor. Iar Sfîntul Mucenic Pontie, cu cinstitul său suflet, a intrat în bucuria Domnului său și Stăpînului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site