Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Mucenic Pontie Romanul
(5 august)


Viețile Sfinților pe luna august

Cine poate să creadă, de nu-i va da har Dumnezeu? Cine poate să intre în nevoință, de nu-i va ajuta Domnul? Cine poate să ia cununa, dacă nu i-o va dărui Hristos? De aceea și eu, nevrednicul - zice Valerie, scriitorul vieții acesteia -, care am crescut împreună cu Sfîntul Mucenic al lui Hristos, Pontie (n.n. Valerie a fost de o vîrstă cu el și a fost martor ocular la pătimirea lui), și am învățat carte împreună cu el, eu nu m-am învrednicit de un dar ca acesta, să fi murit mucenicește împreună cu dînsul pentru Hristos. Însă, pentru ostenelile și mărturisirile lui, nădăjduiesc să cîștig milă de la Domnul, deoarece voi spune toate cele despre dînsul, precum mărturisesc înaintea lui Hristos și a îngerilor lui - pe toate care le-am văzut cu ochii, le-am auzit cu urechile și parte din ele le-am răbdat cu dînsul. Pentru aceea, să credeți și voi fapta care se povestește, așa încît credința voastră să primească răsplătire de la Domnul întru învierea drepților cu sfîntul mucenic.

În cetatea Romei era un senator cinstit cu numele Marcu. El avea o soție care se numea Iulia, cu care, petrecînd mulți ani în însoțire, nu aveau fii; pentru aceea amîndoi erau în mare mîhnire. După trecerea a douăzeci și doi de ani de cînd se luaseră în însoțire, Iulia a zămislit în pîntece, și din această pricină au început a se bucura foarte mult. După cinci luni, Iulia împreună cu bărbatul său, cercetînd capiștile zeilor lor - căci erau închinători de idoli -, cu aducere de daruri, s-au dus și la capiștea lui Jupiter, pe care îl numea mare. Iulia, uitîndu-se spre slujitorul cel cu cunună pe cap, care sta înaintea idolului și făcea jertfă, deodată acela s-a îndrăcit și, apucînd cununa de pe cap, a început a o sfărîma în bucăți și a striga cu glas de plîngere: "Femeia aceasta poartă în pîntece pe acela care va strica pînă în temelie această mare capiște și va sfărîma pe zeii din ea!"

Aceste cuvinte le zicea mereu cu glas mare, slujitorul idolesc, încît toți care erau de față s-au înspăimîntat; dar mai ales pe Iulia și pe Marcu i-au cuprins o frică mare și, tremurînd, au fugit și au intrat într-o casă din apropiere. Iulia, luînd o piatră, își bătea pîntecele și coastele, zicînd: "O, de n-aș fi zămislit pe unul ca acesta, prin care se va strica capiștea, iar zeii se vor sfărîma. Mai bine ar fi să mor și eu cu dînsul, decît să-l nasc!"

După aceasta, apropiindu-se vremea nașterii, toți așteptau să nască pruncul mort, deoarece își bătuse pîntecele cu o piatră mare, dar Iulia a născut pruncul viu, întreg și nevătămat de nimic. Ea voia să ucidă pe cel născut, dar bărbatul său a oprit-o, zicîndu-i: "De va voi Jupiter, singur se va răzbuna pe vrăjmașul său, iar noi să nu fim ucigașii fiului nostru". Astfel s-a păzit pruncul viu, punîndu-i-se numele Pontie. Pruncul hrănindu-se și crescînd, părinții lui nu-l duceau niciodată în capiștile idolești. Ei l-au dat la învățătura cărții și el creștea nu numai cu anii, dar și cu înțele-gerea, pînă ce s-a apropiat de anii cei tineri. Deci se făcuse filosof ales și foarte iscusit în toate învățăturile cele dinafară. El avea în mintea și în pomenirea lui multe cărți, ca într-o bibliotecă, și pe toți vîrstnicii săi îi covîrșise cu înțelepciunea.

Într-una din zile, sculîndu-se foarte de dimineață, a voit să se ducă la dascălul său. În cale i s-a întîmplat să treacă pe lîngă o casă creștinească, în care era adunarea credincioșilor cu Prea-sfințitul Pontian episcopul și unde se făcea cîntarea psalmilor cea de dimineață. Copilul Pontie, auzind-o, a socotit cu mintea la cuvintele ce se cîntau și care erau acestea: Dumnezeul nostru în cer și pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Idolii păgînilor sînt argint și aur, lucruri de mîini omenești, gură au și nu grăiesc...; cei cari îi fac, să fie asemenea cu ei, asemenea și toți cei ce nădăjduiesc spre dînșii. El, auzind aceasta, a stat și, suspinînd din adîncul inimii, se gîndea în sine și zicea: "Ce tîlc au cuvintele acestei cîntări?"

Apoi, umplîndu-se cu inima și strălucind în el darul Sfîntului Duh, a început a plînge și, ridicîndu-și mîinile spre cer, a zis: "Dumnezeule, a Cărui laudă o aud cîntîndu-se, arată-mi cunoștința Ta". Apoi, apropiindu-se de ușile acelei case, a început a bate în ele. Unii, uitîndu-se în sus pe o ferestruică, au zis Sfîntului Pontian: "Părinte, un copil bate la ușă". Episcopul, știind prin descoperirea Sfîntului Duh, le-a zis: "Duceți-vă și deschideți-i lui ca să vină la noi, pentru că a unora ca acestora este Împărăția cerului".

Pontie, cinstitul copil, lăsînd în ulițe pe slugile și străjerii săi, a luat numai pe unul care era de o vîrstă cu el și cu care învăța împreună, pe un copil pe nume Valerie - scriitorul acestei istorii -, și a intrat cu dînsul în casa aceea. Suindu-se ei în foișor, au văzut săvîrșindu-se dumnezeieștile Taine; apoi, trăgîndu-se la un colț, stătea copilul și aștepta sfîrșitul, ascultînd cu luare aminte la cele ce se săvîrșeau. După săvîrșire, apropiindu-se de Sfîntul Pontian, a căzut la picioarele lui, plîngînd și zicînd: "Preasfințite părinte, mă rog ție, învață-mă și pe mine să înțeleg puterea acelui stih, atunci cînd ați zis: Dumnezeul nostru în cer și pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Idolii păgînilor sînt orbi și surzi, nici nu au miros, nici nu pipăie cu mîinile... Dar mai ales acele cuvinte m-au înspăimîntat pe mine: Asemenea să fie cei ce-i fac pe ei, și toți cei ce nădăjduiesc spre ei.

Pontian, primindu-l cu dragoste, i-a zis: "Fiule, văd că Dumnezeu ți-a luminat mintea ca să-L cauți; deci, socotește și vezi, oare idolii nu sînt toți făcuți din materii pămîntești, din aur, argint, aramă sau din altă materie oarecare? Cine nu știe că idolii de piatră, sînt tăiați din munte și puși în căruțe trase de dobitoace și aduși în tîrg spre vînzare? Cum pot aceia să fie dumnezei, fiind din pămînt și care, după o vreme, se vor sfărîma și se vor întoarce iar în pămînt? Dumnezeul nostru, în care credem, este în cer. El nu se vede cu ochii trupești, ci cu cei ai inimii și se cunoaște prin credință". Grăit-a fericitul copil, Pontie: "Domnul meu părinte, adevărat este precum grăiești, căci cine nu vede că idolii sînt fără suflet și nemișcați, și de care sînt pline toate tîrgurile, ulițele, casele și capitolia? Ei sînt atît de mulți, încît nu se pot număra, și sînt făcuți în diferite chipuri și meșteșugiri, pe cîți mintea omenească a putut să-i scornească. Cine nu-i vede, că sînt întărite locurile lor cu fier și plumb, ca să nu se răstoarne de vînt și să se sfărîme? Toți știm aceasta, că idolii cei de aur și de argint se fură de oameni și sînt răpiți de tîlhari. Deci, cum vor putea aceea să păzească pe oameni de răutăți, cînd ei singuri sînt păziți și se fură de oameni?"

Auzind acestea Sfîntul Pontian, se mira de acea înțelegere a copilului. Ținîndu-l de mînă, a voit să-l pună să stea cu el; dar fericitul copil a zis: "Dacă înaintea dascălilor care ne învață cuvinte deșarte, nu îndrăznim a ședea, cum voi ședea cu un părinte ca acesta, care îmi arată calea dreptății în loc de calea rătăcirii și lumina în locul întunericului?" Zis-a episcopul Pontian: "Domnul și învățătorul nostru Iisus Hristos ne-a dat învățătură ca aceasta, ca toți să fim una întru Dînsul, și unul pe altul să ne învățăm cele folositoare". Și iarăși a zis: "Ai tată și mamă?" Răspuns-a Pontie: "Acum sînt doi ani de cînd maica mea a murit, iar tatăl meu este încă viu și foarte bătrîn, mîngîindu-se de mine, unicul său fiu".

Episcopul l-a întrebat: "Creștin este tatăl tău sau păgîn?" Răspuns-a copilul: "Tatăl meu se sîrguiește foarte mult la slujbele idolești, ca toți oamenii". Zis-a episcopul: "Dumnezeu care ți-a luminat ochii tăi, nepovățuindu-te nimeni din oameni, Acela este puternic, ca și pe tatăl tău, care te-a născut pe tine în viața asta muritoare, să-l lumineze, ca prin tine să cunoască viața cea fără de moarte". Apoi, iarăși i-a zis: "Fiul meu, ascultă-mă pe mine, crede în Hristos și primește Sfîntul Botez. Prin botez vei putea să stingi focul cel veșnic!" Cu aceste cuvinte și cu multe altele, episcopul Pontian a învățat pe copilul Pontie trei ceasuri, arătîndu-i cele pentru împărăția lui Dumnezeu, și l-a învățat spre botez. Asemenea a învățat și pe copilul Valerie, care venise cu el și după aceea i-a liberat cu pace. Ieșind ei, mergeau ca mielușeii cei hrăniți cu bună pășune, bucurîndu-se și veselindu-se, că și-au aflat mîntuirea sufletelor lor. Astfel, veneau în toate zilele la arhiereul lui Dumnezeu și se învățau de la dînsul.

Într-o zi, senatorul Marcu a întrebat pe fiul său, Pontie, zicîndu-i: "Fiul meu, ai învățat oare ceva de la dascălii tăi?" Pontie a răspuns: "În vremea învățăturii mele, n-am auzit și n-am învățat mai bine de la ei, precum am învățat zilele acestea". Tatăl se mîngîia în sine socotind că fiul său a învățat oarecare înțelepciune nouă. Dar fericitul copil, Pontie, căuta vreme nimerită, cînd ar putea să-l aducă și pe tatăl său, ca să creadă în Hristos împreună cu el. Într-o zi i-a zis: "Tată, aud de la mulți oameni, că zeii la care ne închinăm sînt deșerți și nu au nimic dumnezeiesc în ei, precum am cunoscut și noi. Ei au mădulare omenești, dar cu totul nelucrătoare. Tot omul care voiește să aibă în casa sa zei, găsește un lucrător și-i face zei după cum voiește: unul de argint, altul de aur, altul de aramă, iar altul din alte materii oarecare. Deci, mă rog ție, tată, spune-mi, ai auzit sau ai văzut oare cîndva, ca acei zei care se află în casa noastră, să fi făcut vreo putere sau lucrare oarecare, din vremea în care sînt făcuți și puși aici?"

Tatăl a răspuns: "Niciodată nu s-a făcut de ei vreo lucrare". Zis-a Pontie: "Atunci pentru ce îi cinstiți pe ei cu jertfe și cu tămîie și vă închinați lor?" Tatăl, umplîndu-se de mînie și de răutate, voia să-l lovească cu sabia, zicîndu-i: "Oare tu hulești pe zeii mei?" Apoi, potolindu-se puțin de mînie, a zis: "O, fiul meu, noi singuri să fim în această cetate fără zei