Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Aducerea cinstitelor moaște ale Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
(2 august)


Viețile Sfinților pe luna august

Sfîntul Arhidiacon Ștefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat două zile și o noapte, fiind aruncat spre mîncarea cîinilor, fiarelor și a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dînsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. În a doua noapte, Gamaliel, slăvitul învățător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomenește în Faptele Apostolilor, începuse a se îndupleca spre dreapta credință în Hristos. El se arătase în taină prieten al Sfinților Apostoli, și a trimis bărbați cucernici ca să ia pe ascuns trupul întîiului mucenic, și l-au dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel.

Acel sat era departe de Ierusalim ca la douăzeci de stadii; deci, acolo i-au făcut Sfîntului Ștefan cinstita îngropare, punîndu-l într-o peșteră, în mormîntul lui cel nou. După aceea, Nicodim, boierul evreiesc care venise noaptea la Domnul Hristos, plîngînd deasupra mormîntului Sfîntului Ștefan, s-a mutat; și tot acolo aproape de mormîntul mucenicului a fost îngropat de Gamaliel.

După aceasta și Gamaliel, primind Sfîntul Botez împreună cu fiul său, Aviv, și viețuind cîtăva vreme cu bună plăcere în dreapta credință creștinească, s-a sfîrșit. Deci, în aceeași peșteră, lîngă mormîntul lui Ștefan și a lui Nicodim, i-au îngropat pe amîndoi. Trecînd mulți ani și pierind chinuitorii care mult au prigonit Biserica lui Hristos, a sosit împărăția creștinească, prin luminarea marelui Constantin; și, făcîndu-se alinare Bisericii și dreapta credință strălucind pretutindenea, s-au aflat prin dumnezeiască descoperire cinstitele moaște ale Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și, lîngă dînsul, moaștele bărbaților celor de Dumnezeu plăcuți, ale lui Nicodim, Gamaliel și Aviv. Deci, le-au aflat pe ele preotul satului acela, cu numele Luchian, după o arătare ce i s-a făcut lui în acest chip:

În noaptea unei vineri, în ceasul al treilea, odihnindu-se el, i s-a arătat în vedenia visului un bărbat bătrîn, înalt la stat, bineîncuviințat și cu căruntețile înfrumusețat, avînd barbă lungă, îmbrăcat cu o haină albă, care era împestrițată cu picături în chipul aurului, închipuind asemănări de cruci prin sine, iar în mîna sa avea un toiag de aur, cu care îmboldind în coaste pe preot, l-a strigat de trei ori, chemîndu-l pe nume: "Luchiane, Luchiane, Luchiane", și a început a grăi: "Mergi în peștera Ierusalimului și întreabă pe Sfîntul Ioan arhiepiscopul, pînă cînd vom sta închiși și nu ne deschide nouă? Căci în vremea arhieriei lui ni se cade nouă să fim arătați! Deci, deschide mormîntul nostru, nezăbovind, unde, din nebăgare de seamă, zac moaștele noastre; pe de o parte, umplîndu-se de ploi, iar pe de alta, fiind călcate de picioarele celor necredincioși! Deci, nu mă îngrijesc atîta de mine, pe cît de acei sfinți vrednici de mare cinste, care zac împreună cu mine. Deschide-le pe acelea, ca să deschidă Dumnezeu lumii ușile milostivirii Sale, fiindcă este cuprinsă de multe primejdii!"

Preotul Luchian, înspăimîntîndu-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicîndu-i: "Cine ești tu și cine sînt cei ce zici că sînt cu tine?" Iar acela a răspuns: "Eu sînt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și Ștefan arhidiaconul se odihnește împreună cu mine, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. El fiind aruncat spre mîncarea cîinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducîndu-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormîntul gătit mie, vrînd să am parte cu dînsul întru învierea și în darul lui Dumnezeu. În alt mormînt, în aceeași peșteră, este pus Nicodim, cel ce de Domnul Hristos singur s-a învățat sfînta credință și a primit Sfîntul Botez - după înălțarea Domnului -, de la apostoli. De al cărui botez și de credința sa cea întru Hristos aflînd evreii, s-au umplut de mînie și voiau să-l ucidă pe dînsul, ca și pe Ștefan, însă n-au făcut aceasta pentru cinstea mea, fiindcă îmi era rudenie; ci au luat de la dînsul dregătoria, iar averea lui au adăugat-o la averile bisericești. Deci, blestemîndu-l, l-au izgonit din cetate cu multe ocări și cu necinste, iar eu l-am primit pe dînsul în satul meu și l-am hrănit pînă la sfîrșitul lui.

Murind el, l-am îngropat aproape de moaștele întîiului Mucenic Ștefan. Acolo am îngropat în al treilea mormînt și pe Aviv, prea iubitul meu fiu care, împreună cu mine, a primit sfîntul Botez de la apostolii lui Hristos, cînd era în vîrstă de douăzeci de ani. El murind înainte de mine, l-am îngropat în mormîntul al treilea săpat în peretele peșterii, cu care împreună am pus să fie așezat și trupul meu cînd voi fi murit". Preotul iarăși l-a întrebat, zicîndu-i: "Unde vă vom căuta pe voi?" Gamaliel a răspuns: "Caută-ne înaintea satului spre partea de miazăzi, la țarina care se numește de la Gravi, adică țarina bărbaților lui Dumnezeu".

Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut, iar preotul, deșteptîndu-se, a lăudat pe Dumnezeu și s-a rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, de este de la Tine arătarea aceasta, iar nu o înșelăciune, poruncește, ca și a doua oară și a treia oară să mi se facă aceeași arătare!" Luchian a început a posti cu mîncare uscată pînă la altă vineri, petrecînd în rugăciune și nespunînd cuiva de vedenia aceea.

În noaptea celeilalte vineri, în ceasul al treilea, Gamaliel iarăși s-a arătat lui Luchian preotul în același chip ca întîia oară, și i-a zis: "Pentru ce n-ai luat seamă ca să mergi și să spui Sfîntului Ioan arhiepiscopul, precum ți-am zis?" Preotul i-a răspuns: "Iartă-mă, Domnul meu, că m-am temut să merg îndată după cea dintîi vedenie și să-i spun, ca să nu mă aflu mincinos; ci m-am rugat Domnului să te trimită a doua oară și a treia oară la mine, ca să mă pot încredința despre acest adevăr". Iar el, făcîndu-i cu mîna, i-a zis: "Pace ție, preote, odihnește-te!" Și se vedea ca și cum ieșea văpăi din ochii preotului. Apoi iarăși, întorcîndu-se către dînsul, i-a zis: "Luchiane, de vreme ce te gîndești cum vei afla și vei cunoaște moaștele fiecăruia din noi, caută, vezi și cunoaște cele ce se vor arăta ție!"

Zicînd aceasta, cel ce se arătase a adus preotului patru coșnițe: trei de aur, iar a patra de argint. Drept aceea, una dintre acele coșnițe de aur era plină de flori roșii, a doua și a treia din cele de aur erau pline de flori albe, iar a patra coșniță, cea de argint, era plină de șofran galben binemirositor. Coșnița cea dintîi de aur, cu florile cele roșii, a pus-o de-a dreapta preotului, spre răsărit, pe cea de-a doua, cu florile cele albe, a pus-o în partea dinspre miazăzi, iar pe a treia și pe a patra, le-a pus împreună în partea dinspre apus, în dreptul celei dintîi ce era spre răsărit. Preotul a întrebat pe cel ce-i arăta lui acelea, zicîndu-i: "Ce sînt acestea, domnul meu?" El i-a răspuns: "Acestea sînt mormintele noastre, în care ne odihnim noi. Coșnița cea de aur cu flori roșii dinspre răsărit este mormîntul Sfîntului Ștefan, care s-a roșit cu sîngele mucenicesc pentru Hristos. Cealaltă coșniță de aur, cu florile cele albe, care stă spre miazăzi, este mormîntul Sfîntului Nicodim. A treia coșniță, asemenea cu flori albe, care stă spre apus, este mormîntul meu. Iar a patra coșniță, cea de argint, cu șofranul cel binemirositor, care stă împreună cu a mea, este mormîntul fiului meu, Aviv, care a fost curat din pîntecele maicii sale, cu trupul și cu sufletul, și s-a sfîrșit în feciorie fără de prihană".

Gamaliel, zicînd acestea, s-a făcut nevăzut împreună cu coșnițele. Preotul, după acea vedenie, a mulțumit lui Dumnezeu și se silea la rugăciune și la postire pînă în vinerea a treia, așteptînd ca și a treia oară să se învrednicească de acea arătare. În noaptea vinerii a treia, Gamaliel, același bărbat cinstit și cu sfînta podoabă, a stat înaintea preotului în vedenie, zicîndu-i cu îngrozire: "Pentru ce nu ai luat seamă pînă acum, adică să mergi la arhiepiscop și să-i vestești lui cele arătate și cele zise ție? Oare nu vezi cîtă secetă și mîhnire este în cele de sub cer? Dar tu nu te îngrijești! Oare nu sînt în pustietăți bărbați sfinți mai buni și mai vrednici de această descoperire decît tine? Iar noi, trecîndu-i pe aceia, am voit să fim arătați prin tine; deci, sculîndu-te, mergi și spune arhiepiscopului ca să deschidă locul în care ne odihnim și să facă o rugăciune, ca Domnul, cu rugăciunile noastre, să fie milostiv spre poporul Său".

Deci, sculîndu-se preotul și mulțumind Domnului, a mers cu sîrguință la Ierusalim și i-a spus sfîntului arhiepiscop Ioan acea vedenie de trei ori. Arhiepiscopul, plîngînd de bucurie a zis: "Binecuvîntat este Dumnezeu, iubitorul de oameni, Care voiește să ne arate nouă mila Sa, prin descoperirea sfinților Săi, pe care, de ne vom învrednici a-i afla, apoi mi se cade mie să aduc aici în cetate moaștele Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care s-a nevoit împotriva iudeilor și a văzut cerurile deschise și pe Hristos stînd în slava Sa. Iar tu, fiule - a zis către preot -, du-te la țarina aceea, caută locul unde zac sfinții, sapă pînă dai de mormintele lor, și vestește-mă cînd îi vei găsi pe ei!"

Preotul, întorcîndu-se de la cetate în satul său, a chemat niște bărbați cucernici, și a mers cu dînșii la țarina ce se numea "de la Gavri". În mijlocul acelei țarine era o movilă. Deci, socotind că acolo se odihnesc moaștele sfinților, a voit să sape, dar mai întîi a făcut rugăciune de toată noaptea pe acea movilă. Într-acea noapte s-a arătat Sfîntul Gamaliel unui monah ce locuia acolo pe aproape, cu numele Nughetie, zicîndu-i: "Du-te și spune preotului Luchian să nu se ostenească săpînd acea movilă, căci noi nu zăcem acolo, ci să ne caute lîngă valea din partea dinspre miazăzi, că acolo sîntem îngropați. Sub acea movilă ne-a pus cînd ne aducea la îngropare și se făcea acolo deasupra noastră plîngere, după obiceiul cel vechi. De aceea s-a făcut acea movilă, întru mărturia plînsului ce s-a făcut pentru noi. Deci, monahul acela, sculîndu-se, s-a dus și a găsit pe preotul Luchian cu mulți oameni, săpînd la acea movilă și i-a spus lui ceea ce a văzut și a auzit. Atunci preotul a preamărit pe Dumnezeu, că a arătat și pe un alt martor al descoperirii.

Mergînd spre vale, au găsit lîngă ea o piatră, pe care era scris cu slove evreiești "Heliil", care se tîlcuiește "Robii lui Dumnezeu". Deci, săpînd piatra aceea și luînd-o de acolo, au găsit o intrare strîmtă în peșteră. Intrînd în ea cu lumînare, au văzut în pereți săpate mormintele și într-însele moaștele sfinților. Intrarea în peșteră era dinspre miazăzi și în dreapta spre răsărit era mormîntul Sfîntului Arhidiacon Ștefan; în dreptul intrării dinspre miazănoapte era mormîntul Sfîntului Nicodim, iar în partea dinspre apus, în dreptul Sfîntului Ștefan, se odihnea Sfîntul Gamaliel cu fiul său, precum mai înainte se făcuse arătare preo-tului în vedenie prin coșnițe. Atunci îndată preotul a spus lui Ioan, arhiepiscopul Ierusalimului, despre aflarea sfinților.

Arhiepiscopul luînd pe cei doi episcopi care se întîmplaseră acolo, pe Elefterie al Sevastiei și pe un alt Elefterie al Ierihonului, a mers cu sîrguință la locul acela unde erau moaștele sfinților și, săpînd intrarea peșterii largă, au intrat înăuntru. Dar cînd au deschis mormîntul Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, îndată s-a cutremurat pămîntul și s-a auzit de cei vrednici glasul îngerilor care cîntau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace... Și atît de bună mireasmă mirositoare a ieșit din moaștele sfîntului, încît nimeni din oameni nu a mirosit cîndva mai înainte. Tuturor li se părea că stau ca în rai, umplîndu-se văzduhul de acea bună mireasmă, încît pînă la zece stadii se simțea mirosul acela. Împreună cu arhiepiscopul venise de la Ierusalim și din satele de primprejur mult popor, între care erau și mulți cuprinși de felurite boli; unii orbi, alții șchiopi, alții pătimeau cu neputințe dinlăuntru, alții erau munciți de diavoli, iar alții pătimeau diferite boli. Deci, în acel ceas toți au primit tămăduiri, iar numărul celor care se tămăduiseră era șaptezeci și trei. Luînd moaștele acestor patru sfinți, le-au scos cu cîntări de psalmi pe movilă, iar poporul le săruta cu cucernicie. După aceasta, arhiepiscopul a zidit degrabă pe locul acela o biserică în numele sfinților celor aflați, și a pus într-însa pe Nicodim, pe Gamaliel și pe Aviv, iar moaștele Sfîntului Arhidiacon Ștefan le-au dus cu cinste în Ierusalim și le-au pus în biserica din Sfîntul Sion.

În aceeași vreme, un oarecare bărbat din suita împărătească, cu numele Alexandru, împreună cu femeia sa, Iuliana, au plecat de la Constantinopol la Ierusalim spre închinarea la Sfintele Locuri. Văzînd ei minunile Sfîntului Întîiului Mucenic Ștefan, au zidit în cetate o biserică de piatră în numele lui și au rugat foarte mult pe arhiereu să mute moaștele Sfîntului Ștefan în biserica cea nou zidită. Arhiereul, fiind silit de rugămintea cea cu dinadinsul a femeii, a făcut ceea ce cerea. Dar, după cîtva timp, Alexandru s-a îmbolnăvit de moarte în Ierusalim și a poruncit femeii sale cu jurămînt, să-i facă o raclă asemenea cu racla întîiului mucenic și în ea să-l pună pe el lîngă moaștele Sfîntului Ștefan. Aceasta poruncindu-i, a murit.

Femeia, făcînd după porunca bărbatului său o raclă asemenea cu racla sfîntului, a pus în ea cu slăvită îngropare trupul bărbatului ei lîngă racla sfîntului. Ea a stat în Ierusalim lîngă biserica aceea, nevrînd să se despartă de bărbatul său, măcar că el murise, deoarece credea că el este viu întru Domnul. Dar, de vreme ce Iuliana, soția lui Alexandru, era tînără, frumoasă și bogată, mulți din cei de neam bun o sileau să o ia în a doua nuntă; însă ea, fiind înțeleaptă, nicidecum nu voia să se însoțească după alt bărbat, păzind neschimbată credința însoțirii cu bărbatul cel dintîi, cu care aștepta să aibă parte la înviere în rînduiala drepților.

Însă, cînd un oarecare din puternicii stăpînitori o supăra pe ea foarte mult, vrînd să o ia de soție, dînsa, ca să scape de el, s-a gîndit să ia trupul bărbatului său și să se întoarcă la Constantinopol în patria sa, mai cu seamă că trecuseră opt ani de la moartea lui. Deci, a rugat pe arhiepiscopul Ierusalimului să n-o oprească să ia trupul bărbatului său, dar el n-a voit. Atunci ea a scris degrabă o scrisoare tatălui său, care trăia în Constantinopol, rugîndu-l să mijlocească pe lîngă împăratul Constantin cel Mare, care împărățea pe atunci, ca să poată fără de oprire să ia din Ierusalim trupul bărbatului său și să vină la Constantinopol. Astfel că nu după lungă vreme a venit poruncă de la împărat, după cum o cerea ea și a arătat-o arhiepiscopului.

Arhiepiscopul, văzînd scrisoarea împărătească, nimic nu mai putea să răspundă împotrivă și o binecuvîntă să fie după dorința ei. Atunci Iuliana, cu binecuvîntare descoperind pămîntul în care erau amîndouă raclele, a Sfîntului Mucenic Ștefan și a bărbatului ei, Alexandru, a luat din greșeală racla cu moaștele sfîntului, în loc de aceea a bărbatului, voind Dumnezeu așa, și Întîiul Mucenic astfel dorind. Deci, punînd-o în carul tras de catîri, a plecat în cale. Cînd a pornit din Ierusalim era seară și în aceeași noapte, deasupra moaștelor pe care le duceau, s-a auzit din văzduh glasul îngerilor care cîntau doxologia și o bună mireasmă ieșea din raclă ca din niște mir mult vărsat și se auzeau de departe și glasuri diavolești, strigînd: "Amar nouă, că Ștefan trece și ne bate pe noi!" Slugile Iulianei, auzind unele ca acestea, s-au cutremurat și au zis către dînsa: "Ce este aceasta, doamnă, că se aud felurite glasuri, care spun de numele lui Ștefan? Oare nu cumva ducem noi racla Întîiului Mucenic în loc de aceea a domnului nostru Alexandru?" Iar ea, lăcrimînd, cu bucurie a zis: "Tăceți, fiilor, că așa este, precum a voit Dumnezeu și precum a dorit sfîntul, robul Său".

Ajungînd la Ascalon, cetate lîngă mare, au aflat o corabie mergînd spre Constantinopol. Dînd plată cîrmaciului, au stat în corabie cu moaștele sfîntului, și astfel au pornit în cale. Dar cînd erau ei în mijlocul mării, s-a ridicat o furtună mare, încît și corabia se acoperea cu valuri, iar cei din corabie se temeau de învăluirea cea cumplită. Dar iată că li s-au arătat lor în vederea ochilor Sfîntul Întîiul Mucenic Ștefan, și le-a zis: "Eu sînt cu voi, nu vă temeți!" Aceasta zicînd-o, s-a făcut nevăzut. Deci, îndată marea s-a schimbat într-o alinare, și au mers de acolo fără de primejdie, iar noaptea se arăta lumină deasupra moaștelor sfîntului și multă bună mireasmă ieșea din sicriu și cîntări îngerești se auzeau în văzduh.

Sosind la Calcedon, au rămas acolo cinci zile și au făcut înștiințare cetățenilor despre moaștele Sfîntului Ștefan. Deci, mulți veneau la corabie, unde aduceau pe neputincioșii lor, și toți cîți erau bolnavi au cîștigat tămăduire prin vederea întîiului mucenic; iar diavolii s-au izgonit din oameni și, fugind, strigau: "Ștefan cel ucis de evrei cu pietre a venit și ne muncește pe noi cumplit și de pretutindeni ne izgonește și de pe pămînt și de pe mare".

După aceasta, corabia, plecînd de la Calcedon și mergînd cu bine, a ajuns la Constantinopol. Dreptcredincioasa femeie Iuliana, s-a dus la tatăl său și a spus amănunțit toate despre moaștele Sfîntului Arhidiacon Ștefan. Atunci, tatăl său împreună cu dînsa, s-au dus și au spus împăratului și patriarhului acestea și s-au umplut de mare bucurie. Deci, patriarhul, clerul și tot poporul au mers la malul mării, întru întîmpinarea moaștelor Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, și, scoțînd din corabie racla cu moaștele sfîntului, au pus-o în carul împărătesc și au petrecut-o cu cinste și cu cîntări de psalmi. Apoi au dus carul în palatele împărătești, pentru că așa poruncise împăratul.

Multele minuni ce s-au făcut în acea vreme de la sfintele moaște, nu este cu putință a le spune. Toți, cîți erau cuprinși de orice neputințe și de boli, primeau tămăduiri. Petrecîndu-le ei cu acest fel de cinste, au ajuns la locul care se numea "Băile lui Constantin". Acolo, catîrii, care trăgeau carul împărătesc în care erau moaștele, au stat, iar slugile îi băteau, silindu-i să meargă, dar ei nu puteau să miște pașii din loc nicidecum. Atunci un catîr, prin dumnezeiasca poruncă, luînd glas omenesc, a grăit astfel: "Pentru ce ne bateți în zadar, că în acest loc a voit Întîiul Sfînt Mucenic Ștefan să i se pună moaștele?"

Toți, auzind un glas ca acesta, s-au mirat foarte mult și s-au înspăimîntat; deci, au preamărit pe Dumnezeu cu glasuri de cîntări. Împăratul a poruncit ca îndată să se zidească o biserică de piatră în acel loc; deci, în scurtă vreme s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a pus în ea cinstitele lui moaște întru slava și lauda Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl și Sfîntul Duh, Căruia și de la noi păcătoșii să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna august


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site