Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Sfîntului Ștefan, Episcopul Permului, din Rusia, noul făcător de minuni
(26 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


Cuviosul, Părintele nostru Ștefan, era de neam rus, din părțile de miazănoapte ce se numeau Dvin, din cetatea ce se cheamă Ustiga, din părinți vestiți, fiu al unui bărbat credincios și de Hristos iubitor, anume Simeon, unul din clericii soborniceștii biserici a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea de la Ustiuz; și maică-sa asemenea era creștină și se numea Maria. Fiind încă copil, l-a dat la învățătura cărții, în care a sporit bine pentru că, fiind deștept, învăța degrabă, încît într-un an a putut citi pe carte și s-a deprins cu dumnezeiasca Scriptură, apoi s-a făcut cititor în soborniceasca biserică. Și a întrecut pe mulți vîrstnici din neamul său prin istețimea minții și cu priceperea sa, sporind mai mult ca toți cu înțelegerea și cu darul lui. Cu copiii ce se jucau nu se însoțea, nici nu se amesteca cu cei ce alergau la deșertăciuni și la obrăznicii, nici nu se întovărășea cu cei îndărătnici și răzvrătiți; ci numai în dumnezeiasca mărire se îndeletnicea, străduindu-se la înțelegerea Sfintei Scripturi și a altor cărți.

Crescînd în feciorie, curățenie și deplină înțelepciune, a citit multe cărți ale Testamentului celui Vechi și ale celui Nou, socotind deșertăciunea vieții acesteia de puțină vreme, care trece ca iuțeala rîului și ca floarea ierbii se vestejește. Apoi s-a aprins de dumnezeiasca dragoste, care niciodată nu cade și s-a tuns în monahiceasca rînduială, în cetatea Rostovului, în mănăstirea Sfîntului Grigorie, de Dumnezeu Cuvîntătorul, aproape de episcopie; pentru că acolo erau multe cărți și lui îi plăcea să se îndeletnicească cu citirea lor. Iar tunderea lui s-a făcut în vremea episcopului Arsenie, de către un egumen anume Maxim. El se ostenea dîrz cu viața monahicească, nevoindu-se cu postul, rugăciunea, lacrimile, curăția, smerenia, înfrînarea, răbdarea, bunătatea, ascultarea, dragostea și cu alte fapte bune și mulți își doreau o astfel de viață plăcută lui Dumnezeu. Și învățîndu-se în legea Domnului ziua și noaptea, adunîndu-și folosul din cărți, a scris cu mîna sa multe cărți care și pănă astăzi mărturisesc cugetarea întru Dumnezeu și dragostea de osteneală.

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta, fericitul Ștefan a fost hirotonit diacon de cel mai sus pomenitul Arsenie, episcopul Rostovului. După cîțiva ani, murind mitropolitul a toată Rusia, Sfîntul Alexie, iar după dînsul primind scaunul Mihail cel cu porecla Mitaiu, din porunca aceluia, fericitul Ștefan s-a hirotonit preot de Gherasim, episcopul Colomei. Și auzind despre ținutul Permului că nu este luminat cu Sfîntul Botez, ci petrece în păgîneasca închinare la idoli și este plin de vrăjitorii, de farmece și de toată necurata slujire diavolească, aflînd că în acel ținut care este cuprins cu mărăcinii și cu ciulinii îndrăcirii diavolești încă n-a semănat nimeni sămînța Cuvîntului lui Dumnezeu s-a umplut de rîvnă după Domnul Dumnezeu; pentru că nu ajunsese acolo nici apostoleasca propovăduire, nici lumina Evangheliei nu răsărise poporului aceluia, ci era în întunericul neștiinței de adevăratul Dumnezeu și în umbra morții și a pierzării celei veșnice. Deci a fost cuprins de nemăsurată dorință ca, urmînd Sfinților Apostoli, să se ducă în pămîntul Permului să propovăduiască pe Hristos și să mîntuiască sufletele omenești din pierzare, scoțîndu-i din întuneric la lumina adevăratei cunoștințe de Dumnezeu, Ziditorul a toată făptura.

Dar pămîntul acela al Permului, fiind demult în stăpînirea Moscovei, mai întîi a învățat bine limba lor; apoi, înțelepțindu-l Dumnezeu, a aflat niște litere neștiute și a alcătuit limba permilor, ca să alcătuiască Scriptura în limba lor; apoi a scris cărți, tălmăcind cîteva cărți rusești în această limbă. După aceasta, căutînd mai multă înțelegere, a învățat și limba grecească, citind-o și înțelegînd-o, știind, deci, a citi în trei limbi: rusește, grecește și permește. Apoi din zi în zi sporind, își mărea acea dumnezeiască dorință, ca să meargă să propovăduiască în Permia, cu lacrimi și cu post rugîndu-se lui Dumnezeu, ca după a Sa bună voință să-i lămurească calea. Și a mers mai întîi către mai sus pomenitul episcop Gherasim al Colomiei, fiind el atunci în Moscova, cîrmuitor al Mitropoliei Rusiei celei fără de mitropolit, descoperindu-i scopul său și dorința cea mare a inimii de a propovădui necredincioșilor, ca ori să-i întoarcă pe ei la Hristos Dumnezeu, ori singur să pătimească de la dînșii și să-și pună viața pentru Mîntuitorul nostru, ca să se împlinească cuvîntul Apostolului care zice: Vouă vi s-a dat nu numai a crede în Hristos, ci a pătimi pentru Dînsul.

Și cerea fericitul Ștefan binecuvîntare de la dînsul (de la episcop) spre scopul său. Și s-a minunat acela de o osîrdie ca aceea pentru Hristos și de dorința mîntuirii sufletelor omenești. Apoi, cunoscînd în el dumnezeiasca chemare spre lucrul acela ca lucrare a Duhului Sfînt, a preamărit pe Stăpînul Hristos; și dîndu-i din moaștele sfinților, Antimise și Sfîntul Mare Mir, cum și cele-lalte trebuincioase spre sfințirea bisericilor, l-a liberat cu pace.

Luînd cuviosul scrisori din Moscova, mergea noul apostol în pămîntul Permiei, unde n-au umblat picioarele ucenicilor lui Hristos, unde n-a ieșit vestea și propovăduirea Sfinților Apostoli, unde nici urmă nu era de dumnezeiasca cunoștință și dreapta credință, nici numele lui Dumnezeu nu era numit; ci toate erau fără de Dumnezeu și întunecate desăvîrșit cu întunericul nebuniei și al orbirii. Și ajungînd la pămîntul acela, a adus fierbinți rugăciuni către Dumnezeu și a început a umbla prin neamul cel îndărătnic și răzvrătit, ca o oaie în mijlocul lupilor, propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și învățînd credința creștinească, ca să creadă în Cel ce a făcut cerul și pămîntul și toată făptura cea văzută și nevăzută. De aceea unii, auzind propovăduirea lui, se mirau de învățătura cea nouă; apoi cu încetul începeau a cunoaște adevărul și primeau sfînta credință și se botezau; și stînd lîngă robul lui Dumnezeu, Ștefan, învățau și se povățuiau de la dînsul pe calea mîntuirii.

Dar cei mai mulți nici nu voiau să-l audă, ci îi făceau multe supărări; unii îl batjocoreau, alții îl defăimau cu cuvinte de ocară, iar alții năvăleau cu securile asupra lui să-l ucidă. Alții, voind să-l ardă, adunau pe foc vreascuri și paie, dar dreapta lui Dumnezeu acoperindu-l, apăra pe robul Său de ucigașele mîini și de moarte, pentru mai multă mărire a sfîntului Său nume. Deci, botezînd cîteva suflete și adunînd puțină turmă a oilor cuvîntătoare aduse lui Hristos, a zidit o biserică frumoasă pe locul care era aproape de gura răului Vima, ce intra în Vicegd, rîul cel mare, unde s-a făcut mai pe urmă locașul său și s-a numit episcopie. Iar biserica aceea a sfințit-o în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei și Bunei Vestiri, la începutul luminării pămîntului Permului, precum Buna Vestire a fost începutul mîntuirii noastre. Și se ruga cu lacrimi în biserica aceea, în toate zilele și nopțile, pentru întoarcerea oamenilor celor necredincioși, zicînd: "Adună, Doamne, pe poporul Tău cel risipit și oile cele rătăcite; adu-le în Biserica Ta cea sfîntă și numără-i pe ei cu turma Ta cea aleasă".

Deci, nu înceta apostolește a-i învăța totdeauna, arătîndu-le, rugîndu-i, întorcîndu-i de la rătăcire și povățuindu-i la calea cea dreaptă. Însă popoarele cele întunecate nu credeau cu înlesnire cele grăite de dînsul; ci mai ales se mîniau asupra lui și urau pe cel ce se străduia a face bine sufletelor lor. Într-o zi, robul lui Dumnezeu, Ștefan, rugîndu-se Domnului, a mers la locul unde era zidită peștera lor cea vestită și a aprins-o împreună cu idolii, nefiind nimeni din slujitori pe acolo ca să o stingă. Iar sfîntul ședea lîngă capiștea aceea ce ardea și aștepta să vadă ce îi vor face cei necredincioși.

Înștiințîndu-se închinătorii de idoli de arderea capiștei lor, au alergat cu securile și, aflînd-o acum căzută și arsă iar pe Sfîntul Ștefan șezînd acolo, s-au repezit la dînsul cu strigare, răcnind cu glasuri fără de rînduială și împresurîndu-l din toate părțile, voiau să-l ucidă cu securile. Iar sfîntul, negrăindu-le nimic împotrivă, și-a ridicat mîinile la rugăciune, pregătindu-se să moară și cu lacrimi în ochi striga către Dumnezeu: "Doamne în mîinile Tale îmi dau duhul meu. Acoperă-mă cu aripile bunătății Tale!" Și îndată poporul cel sălbatic, schimbîndu-și mînia cea de fiară în blîndețe de oaie, el a rămas întreg, alesul lui Dumnezeu, nerănit, nici lovit de nimeni; pentru că pe de o parte erau biruiți de blîndețea lui, iar pe de alta, temîndu-se de puterea Moscovei, nu îndrăzneau să piardă pe omul care venise la dînșii și care avea scrisori. Dar mai ales erau opriți de puterea lui Dumnezeu, Cel ce n-a lăsat toiagul păcătoșilor peste soarta drepților Săi.

Stînd fericitul Ștefan la un loc însemnat, a strigat către poporul cel necredincios, zicîndu-le: "Oamenilor, pînă cînd nu vă depărtați de la înșelăciunea diavolească ca să scăpați de judecata și de focul cel veșnic? Pentru ce vă închinați idolilor și-i numiți pe ei dumnezei ai voștrii? Ei sînt lucrul mîinilor voastre și deși au gură, însă nu grăiesc; au urechi, însă nimic nu aud; ochi au, dar nu văd, nici nu au miros, nici nu umblă cu picioarele, nici glăsuiesc cu gîtlejurile lor, nici iau jertfele cele ce li se aduc, nici nu mănîncă, nici beau, nici nu ajută cuiva. Pentru că iată, nici lor nu au putut să-și ajute, arzînd în foc și cenușă. Apoi, de ar fi fost dumnezei, de ce nu au stins puterea focului? De ce n-au scăpat de văpaie? De ce n-au zis ceva împotriva celui ce i-a ars? De ce n-au făcut vreo izbîndire? Căci cum poate să facă ceva lemnul cel nesimțitor? Iar voi vă închinați acelor muți, surzi și fără de suflet, însuși lucrului mîinilor voastre.

Cunoașteți-vă rătăcirea și înșelăciunea voastră și lăsați acea pierzătoare deșertăciune și cunoașteți pe Unul, adevăratul Dumnezeu, în Care cred creștinii, de Acela vă apropiați și vă veți lumina; că Acela este Cel ce a întărit cerul, a întemeiat pămîntul, cuprinzînd toată făptura și chivernisind toată lumea. Dumnezeu din cer, Cel ce toate le vede și aude, știe nevoia fiecăruia și pentru toți poartă grijă că este al tuturor ajutător și păzitor și nu este alt Dumnezeu afară de El. De aceea, bărbați ai Permului, fraților, părinților și fiilor, ascultați-mă pe mine cel ce vă voiesc binele și credeți în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de mine, fiindcă vă spun adevărul, că de veți crede și vă veți boteza, veți fi mîntuiți și veți cîștiga cereasca Împărăție. Iar de nu veți crede și nu vă veți boteza, veți fi osîndiți la munca veșnică".

Acestea și multe altele grăindu-le și învățîndu-i, mulți s-au plecat, începînd a crede și s-au apropiat de Botez, încît se înmulțea din zi în zi numărul credincioșilor și creștea Biserica lui Hristos în Permia. Iar Cuviosul Ștefan, mergea acolo unde vedea adunată mulțimea poporului necredincioșilor și stînd în mijlocul lor, îi învăța. Altădată, adunîndu-se aceia cu bătrînii lor, cu vrăjitorii și cu toți bărbații cei mai de frunte ai Permului, au mers la cuviosul și îl întrebau pe dînsul despre credință. Și erau în toate biruiți de gura cea de Dumnezeu biruitoare a propovăduitorului dreptei credințe. Dar mai ales mergeau necredincioșii Permului la biserica cea din nou zidită, nu pentru rugăciuni, nici pentru mîntuire, ci vrînd să vadă frumusețea bisericii și buna podoabă ce era înăuntrul ei, și se minunau văzînd înfrumusețarea sfintei biserici și grăiau unul către altul: "Precum vedem mare este Dumnezeul creștinilor, mult mai mare decît zeii noștri!"

Altădată, adunîndu-se, se sfătuiau între dînșii, zicînd: "De nu-i vom da bătăi și nu-l vom izgoni de la noi, apoi toată țara noastră o va umple de învățătura sa și va risipi capiștile cele vechi și slujirile zeilor noștri; pentru că nu putem să ne potrivim lui în cuvinte, fără numai cu sila să-l izgonim de aici". Alții ziceau: "Cum să-l batem și să-l izgonim, fiindcă a venit din Moscova și are scrisori?" Iar alții ziceau: "De ar începe el războiul. Dar el de la noi așteaptă, ca noi să începem întîi a-l bate, ca să aibă el asupra noastră pricină de clevetire în Moscova. Iar dacă ar îndrăzni a lovi pe cineva din noi, în acel ceas l-am rupe și am avea motiv cum că el a năvălit asupra noastră cu război. Dar deoarece, cînd noi îl ocărîm, el nu ne zice nimic cu mînie împotrivă, nu ne ceartă și nici nu ne defaimă, ci cu blîndețe toate le rabdă, nu știm ce-i vom face lui!"

Așa sfătuindu-se de multe ori, dar neisprăvindu-și sfatul, se risipeau și se împlinea cuvîntul cel scris: Orice sfat al vostru îl va risipi Domnul. Puteai, deci, să vezi pe oamenii Permului despărțiți în două: unii erau creștini din nou luminați; alții, închinători de idoli. Necredincioșii urau pe credincioși, îi huleau, îi batjocoreau, îi întărîtau și ispite le făceau lor și nedreptăți, nedîndu-le pace să viețuiască. De acest lucru foarte mult îl durea inima pe Cuviosul Ștefan, văzînd pe credincioși supărați de cei necredincioși. De aceea se ruga cu lacrimi ziua și noaptea Iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să apere turma cea din nou adunată sub dumnezeiescul Lui acoperămînt; iar pe cei necurați, cu atotputernica Sa mînă să-i scoată din cursele diavolului și să-i aducă la cunoș-tința adevărului.

Apoi iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce voiește ca toți să se mîntuiască și să vină la cunoștința adevărului, văzînd ostenelile și răbdarea alesului Său și auzindu-i neîncetatele lui rugăciuni cele cu lacrimi, a binevoit ca pămîntul Permului să se lumineze cu lumina sfintei credințe. Și a trimis poporului aceluia duhul umilinței, precum odată celor ce ascultau propovăduirea lui Petru, despre care lucru se scrie în Faptele Apostolilor. Auzind oamenii aceia învățătura Sfîntului Ștefan s-au umilit cu inima și a zis către Petru și către ceilalți apostoli adunîndu-se mulțimea poporului Permului, bătrîni și tineri, cei mari și cei mici, au grăit între ei: "Vedeți oare, fraților, pe omul acesta ce a venit din Rusia? Ați auzit cuvintele lui? Ați cunoscut desăvîrșirea lui și dragostea cea către noi? Iată prin cîte strîmtorări trece și nu se duce de aici. Mari umilințe a avut de la noi, defăimări și supărări, dar el nu s-a mîniat pe noi și nici unuia din noi nu a zis vreun cuvînt rău, nici nu ne grăiește împotrivă, nici nu are vreun gînd rău spre noi. Ci cu blîndețe și bunătate le rabdă pe toate. Ba încă se și bucură de ocările aduse de noi asupra lui și nu încetează a ne spune despre Împărăția cerului, despre munca cea veșnică și despre răsplătirea fiecăruia după fapte. Apoi ne învață totdeauna cum să ne izbăvim de păcate și să cîștigăm Împărăția; și de n-ar fi fost adevărate cele ce ni le grăiește, n-ar fi răbdat, nici nu s-ar fi ostenit atît. Cu adevărat este robul marelui și viului Dumnezeu, pe Care Îl propovăduiește, Care a făcut cerul și pămîntul, împărăția celor buni, iar celor răi le-a pregătit munca; și cîte cuvinte grăiește el, toate sînt adevărate. Să mergem la dînsul să-l rugăm, ca să ne învețe pe deplin credința sa și să ne facă creștini". Și a mers la el mulțime multă de bărbați, femei și copii.

Cuviosul Ștefan, văzînd atîta popor venind la Hristos Dumnezeu, o, de cîtă negrăită bucurie s-a umplut, încît vărsa lacrimi din ochi și înălța mulțumiri negrăite Stăpînului iubitor de oameni, Care nu voiește moartea păcătoșilor! Și i-a întîmpinat cu dragoste, ca un părinte iubitor de fii și, deschizînd gura lui cea de Dumnezeu însuflată, îi învăța mult despre tainele sfintei credințe. Iar Dumnezeu le deschidea mintea, ca să înțeleagă cele grăite de sfîntul învățător și primeau cu dragoste cuvintele lui și cereau Botezul, iar el îi boteza în numele Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh. Astfel s-a luminat pămîntul Permului cu darul lui Dumnezeu și prin ostenelile și rugăciunile Cuviosului Ștefan. Iar popoarele cele luminate din nou și-au sfărîmat idolii lor, care erau prin case și pe ulițe, pe drumuri, prin păduri și prin dumbrăvi, iar capiștile le-au risipit. Dar mai ales fericitul Ștefan se ostenea, umblînd pretutindeni, zdrobind idolii cu toporul și arzîndu-i cu foc împreună cu darurile ce li se aduseseră de către cei necredincioși. Căci era obicei la permenii cei necredincioși, să aducă idolilor lor soboli, jderi, cacomi, helgi, carsaci, vulpi, urși, rîși și altele la fel ca acelea, din vînaturile lor și le spînzurau la idoli, sau lîngă idoli. Încă și cu pînze alese acopereau deasupra pe idolii lor, îi înfășurau cu scutece și nimeni dintre dînșii nu îndrăznea să ia ceva din acele daruri ce se aduceau idolilor; că de ar fi îndrăznit cineva să se atingă de ceva din cele ce s-au zis, acela îndată, prin diavoleasca lucrare, cădea în cumplită boală și pătimea, fiind zdrobit de puterea diavolească.

Dar rîvnitorul de Dumnezeu, Ștefan, netemîndu-se de acea putere a vrăjmașului, aduna toate cele aduse la idoli în dar, le punea grămadă împreună cu idolii cei tăiați bucăți și le ardea în foc; iar el nu lua nimic din ele și nici pe altcineva din credincioși nu lăsa să ia, zicînd că aceea este parte diavolească. Numai din pînzele și scutecele idolești, poruncea copilului său Matei, cel de neam permean, luminat din nou, ca să-și facă obelițe și aceasta, spre necinstea și ocara zeilor păgînești. Și se mirau permenii foarte mult, de amîndouă acestea: cum cuviosul nu lua nimic din acele lucruri scumpe, ci toate le dădea focului și nu primea nici o vătămare din puterea diavolească. Cu aceasta mai mult se încredințau de puterea lui Hristos, Care biruia puterea diavolească și se întăreau în dreapta credință. Apoi, sfărîmînd Sfîntul Ștefan mulți idoli prin felurite locuri, a mai zidit încă două biserici, pentru că se înmulțiseră și în toate zilele încă se înmulțeau credincioșii, iar adunarea păgînilor scădea și se împuțina în toate zilele. Pe lîngă biserici, Sfîntul Ștefan a făcut școli și adunînd bărbați și copii îi învăța literele perminești, ceaslovul, psaltirea și celelalte cărți tălmăcite de dînsul pe limba aceasta, ca astfel din neamul și pe limba lor să fie preoți, diaconi și de ceilalți clerici și învățători. Și așa a început a înflori și a străluci acolo sfînta credință creștinească.

Întărind Sfîntul Ștefan în credință pe poporul cel din nou luminat, a venit un vrăjitor care se numea Cudesnic, începător al fermecătorilor și mai mare al descîntătorilor, pe care poporul perminesc, mai înainte de Botez, îl cinstea mai mult decît pe toți vrăjitorii săi și-l avea ca pe un tată și învățător, crezînd că prin vrăjitoria lui se chivernisește tot pămîntul Permiei. Acela a început a răzvrăti pe oamenii cei de curînd botezați, zicîndu-le: "Bărbați și frați permieni, pentru ce ați lăsat credința și pe părinteștii zei? Pentru ce ați încetat a aduce zeilor jertfe, precum aduceau părinții noștri? Pe cine ascultați? Pe omul care a venit din Moscova? Oare nu de acolo se pun asupra noastră birurile cele grele, ni se fac silirile și ne vin pristavi? Nu ascultați pe acel străin și om rus, ci mă ascultați pe mine, cel ce vă doresc binele, fiind al vostru; că eu sînt din neamul vostru, de o seminție, de o limbă și se cade să mă ascultați pe mine bătrînul și tatăl vostru mai mult decît pe acel ce este mai tînăr cu anii și poate fi ca un fiu sau nepot pe lîngă anii mei!"

Însă oamenii credincioși îi ziceau: "Mergi să vorbești cu dînsul, iar nu cu noi". Și era Cudesnic acela potrivnic cuviosului și se făcea între dînșii ceartă mare și se sîrguia vrăjitorul acela să piardă pe Cuviosul Ștefan cu farmecele sale, chema diavolii asupra lui și făcea descîntece. Dar n-a sporit cu nimic, căci și farmecele lui se stricau și diavolii nici nu puteau să se apropie de alesul lui Dumnezeu. Apoi, nu înceta răul acela a face supărare în toate zilele cuviosului, hulind înaintea tuturor sfînta credință creștinească, tulburînd pe cei neîntăriți în credință și întorcîndu-i de la Hristos la a lor păgînătate. Că unii, fiind mici la suflet, credeau viclenele cuvinte ale lui, abătîndu-se de la calea cea dreaptă și urmînd învățăturii celei potrivnice lui Dumnezeu. Acela pe unii îi înșela cu cuvinte, iar pe alții cu daruri și cu plată și, năvălind asupra Cuviosului, se sfădea, ocăra, defăima, se certa, străduindu-se în tot chipul, să biruiască pe ostașul lui Hristos cel nebiruit.

Altădată a zis sfîntului: "Zeii noștri, deși au fost batjocoriți de tine, însă milostivindu-se, nu te-au pierdut; căci de n-ar fi fost milostivi, apoi demult te-ar fi sfărîmat și ai fi fost pierdut; însă te cruță, fiind fără răutate, ca tu, cunoscîndu-le obiceiul cel bun al lor, să încetezi a le mai face răutate. Credința noastră este mai bună decît credința voastră creștinească. Aceasta îți arăt că la voi este un singur Dumnezeu, iar la noi mai mulți dumnezei ajutători, apărători și ei ne-au dat toate cîte sînt; adică în ape pești, în văzduh păsările și cîte sînt în dumbrăvi și lunci: samuri, jderi, rîșii și celelalte fiare, care din vînarea noastră ajung pînă la voi; și se îmbogățesc cu ei domnii, boierii și dregătorii; și îmbrăcîndu-se cu dînsele, umblă mîndrindu-se, le dăruiesc unul altuia, fac negoț și-i trimit în țările de primprejur, în pămînturile cele depărtate, la Ordu, la greci, nemți și în Lituania; și toate acelea din vînatul nostru, pe care ni-l dau zeii noștri cei mulți. Însă și cu alt lucru, este mai bună credința noastră decît a voastră. La noi un om sau doi merg asupra ursului, se luptă cu dînsul și-l ucid cu ajutorul zeilor noștri, cărora le făgăduiesc pielea; iar la voi asupra unui urs ies mai mulți, ca la o sută sau două de oameni, sau și mai mulți și abia atunci dacă pot birui o fiară; iar uneori nu pot, ci se rănesc și ei, întorcîndu-se fără nimic și în zadar ostenindu-se. Iarăși credința noastră este mai bună decît a voastră pentru aceasta, că degrabă se aduc toate înștiințările; că ni se dă de știre de către zeii noștri; iar la voi nu-i așa, ci în multe zile de abia se aduce la voi oarecare înștiințare. Pentru aceste pricini este mai bună credința noastră, decît a voastră".

Dar robul lui Dumnezeu, Ștefan, la toate acelea răspundea împotrivă, spunîndu-i că mai puternic este Unul și adevăratul Dumnezeu al creștinilor, decît idolii cei mulți ai păgînilor, care nu sînt dumnezei, ci diavoli aruncați din cer în adîncime; ei amăgesc pe poporul cel neștiutor, ca să creadă în idolii cei fără de suflet și nu ajută oamenilor cu nimic, ci mai mult îi vatămă, pentru că sînt diavoli răi, nemilostivi, cumpliți, iuți, mînioși, bîrfitori, plini de ură, învrăjbitori neamului omenesc, pe care îndată l-ar pierde de pe pămînt, de n-ar fi legați și ținuți de dumnezeiasca putere. Iar vînatul în tot felul, se dă oamenilor nu de la idolii cei ce stau în loc nemișcați, nici de la diavolii cei ce n-au nici un fel de putere peste zidirea lui Dumnezeu, ci de la același singur Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunătăților, Care fiecăruia îi dă după osteneala lui darurile Sale. Iar lupta cu fiarele se face nu numai în ținutul Permului, ci și în toate pămînturile și țarinile; și aceea se face nu din ajutorul părinților voștri zei, ci ori din trupeasca putere sau din iscusința luptătorului; dar mai ales cu puterea dumnezească, căci a supus Dumnezeul cerului sub picioarele oamenilor toate fiarele, dobitoacele, păsările și peștii. Și s-au aflat mulți în credința creștinească, care cu numele lui Iisus Hristos au îmblînzit fiarele cumplite, gurile leilor le-au închis, urșii cu cuvîntul au legat, peste aspidă și peste vasilisc au călcat, pe leu și pe balaur l-au biruit.

Iar împotriva înștiințărilor celor ce degrabă vin de la diavoli prin vrăjitori, sfîntul zicea aceasta: "În credința creștină nu mulți bărbați s-au aflat mai înainte văzători, încît nu numai cele ce se făceau în zilele lor, departe, mai înainte le vedeau cu ochii cei sufletești, ca și cum ar fi fost de față; ci și cele ce aveau să se facă după mulți ani de la moartea lor, proorocește mai înainte le spuneau; căci și sfinții prooroci în Așezămîntul cel Vechi, cu mulți ani mai înainte, au vestit cele ce s-au împlinit după aceea în Așezămîntul cel Nou".

După aceasta și altele asemenea ca acestea lungi vorbiri cu dînsul, au întărit amîndoi un cuvînt, ca să ispitească cu lucrul credința, a cui este mai bună. Iar după chibzuința a însuși lui Cudesnic s-a hotărît în acest fel: "Să treacă prin foc și prin apă și cine nu se va arde în foc, sau cine nu se va îneca în apă, credința aceluia este mai bună și lui îi va urma poporul". Și plăcut a fost cuvîntul acesta la tot poporul Permului, cel ce se adunase la auzirea pricinii, lăudînd o judecată ca aceea. Iar sfîntul a grăit către vrăjitor: "Ai voit un lucru ce covîrșește puterile smereniei mele; dar nădăjduiesc spre îndurările Atotputernicului Dumnezeu și mă bizuiesc spre mila Aceluia, care caută mîntuirea tuturor, că puternic este, ca pe mine și în foc și în apă viu și întreg să mă păzească cu minune, pentru slava numelui Său cel Sfînt. Ca prin acea minune să se întărească în credință poporul cel ce stă de față, iar tu cu ai tăi diavoli spre care nădăjduiești, să te rușinezi!"

Aceasta zicînd către vrăjitor, a grăit poporului: "Bine este cuvîntat Domnul; luați foc și aduceți-l aici și aprindeți acea casă pustie, care totdeauna stă deschisă; iar eu cu Cudesnic, luîndu-l de mînă, voi intra într-însa". Și îndată au adus foc și au aprins casa. Cuviosul Ștefan ridicîndu-și mîinile către Dumnezeu, s-a rugat, zicînd: "Stăpîne, Preamilostive și Preaputernice, dă-ne ajutor în necaz, trimite mila Ta, arată iubirea Ta de oameni, arată puterea Ta, ca să cunoască poporul ce stă de față, credința cea adevărată și să cunoască că Tu ești adevăratul Dumnezeu și eu sînt robul Tău. Iată vrăjmașii Tăi au sunat și cei ce Te urăsc au ridicat capul; ridicat-au asupra cerului gura lor și limba lor a trecut pe pămînt. Pentru aceasta fă cu mine semn spre bine, să vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze; că Tu, Doamne, mi-ai ajutat și m-ai mîngîiat; pentru că Tu ești Dumnezeul Cel ce ne mîngîi în necazul nostru, prin Mîngîietorul Tău Duh cel Sfînt cu care ești binecuvîntat în veci. Amin!"

Sfîrșind rugăciunea, a zis către popor: "Pace vouă, fraților, mîntuiți-vă, iertați-mă și vă rugați pentru mine, căci eu pentru sfînta credință sînt gata a muri. Deci, mă duc spre încercarea ce-mi stă în față, nădăjduind spre Iisus, Începătorul și Împlinitorul credinței".

Întorcîndu-se către vrăjitor, a zis: "Să mergem împreună, luîndu-ne de mînă, precum am făgăduit!" Iar vrăjitorul, înfricoșîndu-se de focul cel foarte învăpăiat, nu voia să meargă. Și l-a apucat cuviosul cu tărie și-l trăgea cu sila în foc cu sine, iar Cudesnic se apăra și se întorcea înapoi și, căzînd la pămînt striga, nevrînd să meargă în foc, și îi spunea ca îndată va arde în foc ca fînul și ca paiele. Iar poporul striga asupra lui cu ocară ca să meargă în foc, precum singur a hotărît, iar el se ruga ca să-l lase.

Atunci a zis către dînsul Cuviosul Ștefan: "Au nu tu singur ți-ai ales și ai voit astfel să ispitești pe Dumnezeul Cel viu? De ce acum te lepezi?" Iar el, închinîndu-se pînă la pămînt și căzînd înaintea picioarelor lui, arăta pricina sa și își mărturisea neputința și își vedea deșertăciunea și amăgirea sa. Și spunea că, vrînd să înfricoșeze pe Ștefan, a aflat o scornire ca aceasta, ca să intre în foc, socotind că robul Dumnezeului Cel viu se va teme să intre; dar s-a întors vicleșugul pe capul lui Cudesnic și pe creștetul capului său s-a pogorît nedreptatea. Asemenea s-a făcut și pentru apă, cînd a tăiat în rîu gheața în două locuri, din susul apei făcîndu-se o copcă și din jos alta și amîndoi luîndu-se de mînă să intre în copca cea de sus; iar apoi mergînd pe sub gheață în jos să iasă afară din copca cealaltă. Atunci vrăjitorul, fiind silit de sfînt, n-a voit să intre și s-a rușinat ticălosul pentru toate farmecele și învățăturile sale cele vrăjitorești.

Deci, l-a întrebat sfîntul: "Voiești să crezi și să te botezi, de vreme ce acum te-am biruit?" Iar el se lepăda, nevrînd credința creștinilor și Sfîntul Botez. Și a grăit sfîntul către popor: "Voi sînteți martori că singur ticălosul acesta a aflat chipul cum să ispitească dreapta credință prin foc și prin apă; și acum el nu voiește să-și împlinească cuvîntul său și n-a intrat nici în foc, nici în apă, nici nu crede nici Sfîntul Botez nu-i trebuie. Ce credeți voi despre el, spuneți-mi?" Iar poporul a strigat: "Este vinovat și i se cuvine pedeapsa morții". Și apucîndu-l, l-au dat în mîinile Sfîntului Ștefan ca să-l pedepsească cu moartea, precum voiește. Și-i ziceau: "De-l vei lăsa viu, apoi mai amară supărare îți va face!"

Sfîntul a răspuns: "Ba nu! Mîna noastră nu va fi asupra vrăjmașului nostru! Că nu m-a trimis Hristos să ucid, ci să propovăduiesc și nu mi-a poruncit să muncesc, ci să învăț cu blîndețe și să sfătuiesc cu liniște; nici nu mi-a poruncit Stăpînul meu să pedepsesc, ci să cert cu milă!" După aceea zise: "Dreptul mă va certa cu milă și mă va mustra. Iar de nu voiește să creadă, fiind împietrit și orbit de răutate, aceea îi va fi lui spre pedeapsă veșnică. Pentru că zice Domnul nostru: Cel ce va crede și se va boteza, se va mîntui; iar cel ce nu crede, se va osîndi. Destul este, cu certare să-l oprim, ca să nu dea mai mult învățătura sa cea înșelătoare, nici să răzvrătească poporul lui Dumnezeu și nici să viețuiască în mijlocul turmei lui Hristos. Lupul cel răpitor să nu aibă legătură cu lumina, ci să se dea afară acea răutate din mijlocul tuturor și mădularul cel putred cu sabia Duhului să se taie. Să se izgonească din hotarele acestea lupul acesta; iar de ar îndrăzni ca iarăși aici să se arate și să învețe, atunci să nu scape de pedeapsa morții!" Deci, certînd pe Cudesnic, l-a izgonit din hotarele Permiei și a adus pace în Biserica lui Hristos, iar locașurile lui Dumnezeu se zideau pretutindeni, pe cînd capiștile idolești se risipeau desăvîrșit.

Înmulțindu-se Biserica lui Hristos în pămîntul Permului, era trebuință de episcop în acea țară, de vreme ce era foarte departe a se trimite la mitropolitul din Moscova pentru hirotonisiri. Drept aceea, sfătuindu-se Cuviosul Ștefan cu poporul cel din nou luminat, s-a dus în Moscova la marele voievod Dimitrie Ivanovici și la Mitropolitul Pimen și le-a spus toate cele ce s-au făcut cu darul lui Dumnezeu în pămîntul Permului. Apoi cerea să dea episcop acelui pămînt, pentru că seceriș era mult, iar lucrători puțini. Iar marele voievod și mitropolitul împreună cu episcopii și cu tot sfîntul sobor, sfătuindu-se despre aceasta, au zis: "Cine este mai vrednic și mai cucernic ca să fie episcop în pămîntul Permului, decît acela care a luminat acel pămînt cu darul lui Hristos și a suferit atîtea neajunsuri și osteneli și care a tălmăcit cărțile rusești în limba permilor; a sfărîmat idolii, a zidit sfinte locașuri și este ca un apostol al Permului? Deci, acela să fie acolo episcop, căci cu adevărat este vrednic acest bărbat de un asemenea dar".

Astfel, Sfîntul Ștefan a fost ales episcop al Permului. Acea hirotonisire a fost foarte plăcută binecredinciosului și marelui voievod Dimitrie Ivanovici, de vreme ce acest fericit Ștefan îi era cunoscut și-l iubea foarte mult. Apoi marele voievod și mitropolitul, dîndu-i foarte multe daruri, l-a trimis la scaunul lui în Permia, unde ajungînd sfîntul, multă bucurie a făcut oamenilor prin venirea sa și se ostenea ca mai înainte, întărind în credință pe oamenii cei credincioși, iar pe cei ce rămăseseră necredincioși lămurindu-i și botezîndu-i. Apoi a zidit biserici lui Dumnezeu și a hirotonit preoți, și toată rînduiala bisericească bine a așezat-o. Asemenea și mănăstiri a zidit și dădea milostenie multă, hrănind pe săraci și pe scăpătați; îmbrăca pe cei goi și pe cei mîhniți îi mîngîia, iar pe cei străini îi odihnea, făcîndu-se părinte milostiv și binefăcător pentru toți, căci avea pentru toți mare purtare de grijă, nu numai pentru mîntuirea sufletului, ci și pentru trebuințele trupești. Pentru că de multe ori aducea din Bologna cu corăbiile multe pîini la Permia și le împărțea la oamenii cei scăpătați, în timpuri de foamete.

Iar după ce a adus lui Dumnezeu tot pămîntul Permului, toate rînduindu-le bine, și a ocîrmuit Sfînta Biserică cu bună rînduială și a păscut turma cea cuvîntătoare, s-a apropiat de sfîrșit, plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Ștefan, Episcopul Permului. Căci ajungînd la adînci bătrîneți, slăbea cu trupul de ostenelile cele de mulți ani pentru mîntuirea sufletelor omenești atît de multe; și încă era nevoie ca iarăși să meargă în Moscova, la mitropolitul Ciprian, pentru niște treburi bisericești. Drept aceasta, chemîndu-și turma sa, a învățat-o din destul din dumnezeieștile Scripturi, ca să petreacă în credință și în dreptate. Iar printre multe alte sfaturi bune a zis: "Vremea sfîrșitului meu este aproape și mă voi muta de la voi, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia vă încredințez pe voi".

Apoi, făcînd rugăciune, s-a dus în cale și, ajungînd la Mosco-va, cetatea de scaun, s-a îmbolnăvit și zăcînd cîteva zile s-a mutat către Domnul, pe Care din tinerețe L-a iubit. Sfîrșitul lui a fost în timpul marelui cneaz Dimitrie, care a biruit puterea lui Mamae și a mitropolitului Ciprian. Apoi s-au adunat la înmormîntarea sfîntului domni, boieri, rînduiala bisericească și poporul și au petrecut trupul lui cu cinste în mănăstirea Mîntuitorului, unde acum este curtea împărătească și l-a pus în biserica cea de piatră în partea stîngă.

Astfel, Cuviosul Părintele nostru Ștefan, episcopul și luminătorul Permului, sfîrșind alergarea vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu și multora de folos, a lăsat oamenilor păstoriei sale mare durere, iar îngerilor lui Dumnezeu le-a făcut bucurie întoarcerea atîtor de mulți păcătoși. Pentru aceasta și sufletul lui cel sfînt a fost luat de îngereștile mîini și dus cu veselie la Dumnezeu, unde cu cetele sfinților ierarhi stă înaintea scaunului Domnului și pentru toată lumea se roagă Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh, Unul în Treime Dumnezeu, a Cărui slavă este în veci. Amin!


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.