Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața și pătimirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Marcu
(25 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


Sfîntul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminția lui Levi, ucenic al Sfîntului Apostol Petru și fiu iubit al aceluia întru Sfîntul Duh, pe care îl pomenește în scrisoarea sa, zicînd: "Vă sărută pe voi aleasa Biserică din Babilon și Marcu, fiul meu". Iar fiu era nu după trup, ci după duh, născut prin bunavestire și prin baia Sfîntului Botez. Sfîntul Marcu a fost numărat în ceata sfinților șaptezeci de apostoli ai lui Hristos, mai întîi cu Sfîntul Petru, de care a fost pus și episcop. Ei au călătorit împreună pînă la Roma, unde a scris Sfînta Evanghelie după rugămintea credincioșilor, pentru că îi rugaseră cei din Roma, care deja crezuseră în Hristos prin Sfîntul Pavel, ca să n-o lase nescrisă, așa cum i-a spus Sfîntul Petru prin cuvinte.

Deci plecîndu-se la rugămintea lor, a scris petrecerea lui Hristos pe pămînt cu oamenii, dar mai întîi, singur a arătat-o lui Petru. Iar el, văzînd-o și citind-o, a încredințat că este adevă-rată și a poruncit tuturor s-o citească și să creadă toate cele scrise într-însa. După aceea a fost trimis Sfîntul Marcu de către Sfîntul Apostol Petru, mai întîi la Acvileea pentru propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt, unde întîi a fost episcop în Alexandria și binevestitor al lui Hristos. Apoi toate părțile acelea ca Livia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a luminat cu lumina - sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni făcînd minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mîinilor pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață atît de îmbunătățită, încît și necredincioșii se minunau foarte mult și-l lăudau.

Pentru că povestește Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, asemenea și Nechifor Xantopol, amîndoi scriitori vrednici de credință ai istoriei bisericești, că slăvitul între evrei cu înțelepciunea, adică Filon, care se cunoscuse cu Sfîntul Petru în Roma, a fost înștiințat despre creștinii cei ce au fost în Alexandria și în tot Egiptul, de către Sfîntul Marcu. Apoi scriind multe cuvinte de laudă, între care și aceasta: "Unii ca aceștia - adică creștinii - bogățiile cele vremelnice și toate averile lor își lasă și nimic dintr-ale lor nu voiesc să aibă pe pămînt. Și ori în ce loc sînt, ei au deosebite și cinstite case de rugăciune, în care cu cucernicie și cu curăție își săvîrșesc tainele lor. Nici un lucru lumesc nu fac în acelea, decît numai prooroceștile citiri acolo se ascultă și cu cîntare, după al lor obicei, slăvesc pe Dumnezeu. Unii dintre dînșii ies de prin cetăți și lepădînd toate grijile cele lumești petrec în cîmpii, în grădini și în pustie, ferindu-se de petrecerea cu toți oamenii, știind că însoțirea cu cei ce nu se potrivesc cu viața, este împiedicare spre fapta bună.

Apoi înfrînarea și omorîrea trupului le au ca o temelie, pe care celelalte lucruri bune le zidesc. Nici unul dintre dînșii nu mănîncă, nici nu bea pînă seara, iar alții pînă a patra zi nu gustă nimic; alții în tîlcuirile și înțelegerile Scripturii fiind mai iscusiți și cu acea duhovnicească hrană a gîndirii de Dumnezeu din dumnezeiasca Scriptură, neputînd a se sătura, nu-și aduc aminte pînă la a șasea zi de hrana cea trupească. Vin nicidecum nu beau, nici nu mănîncă carne și nimic din cele mișcătoare, ci numai pîine și apă, sare și isop. Acestea erau la dînșii desfătările.

Sînt între dînșii și din partea femeiască, care s-au deprins cu o viață ca aceasta, între care multe au îmbătrînit în feciorie, păzind întregimea trupului curat, nu de silă, ci cu bunăvoie și cucernicie. Și în înțelepciunea aceea păzindu-se, nu numai inimile, ci și trupurile își sfințesc, socotind că nu le este lor lucrul cuviincios, ca vasul primit spre sălășluirea înțelepciunii, să slujească îndulcirii patimilor. Și acei care doresc sămînța Cuvîntului lui Dumnezeu și patul cel neîntinat și fără de moarte, din care se naște rodul cel ce niciodată nu moare, luînd tîlcuirea Sfintei Scripturi de la cei mai bătrîni ai lor, caută în ea duhovnicească înțelegere și tainele cele ascunse, socotind că Scriptura este ca un trup văzut, iar priceperea ca un suflet nevăzut. De dimineață se scoală la doxologia lui Dumnezeu și la rugăciune, la cîntare și la ascultarea Cuvîntului lui Dumnezeu, fiind îndeosebi femeile; iar alții cîte șapte săptămîni petrec în post desăvîrșit. Această zi este la dînșii în mare cinste, celelalte praznice ale lor mai înainte gătindu-le, se odihnesc. Preoții și diaconii săvîrșesc dumnezeiasca slujbă, iar peste toți aceia este mai întîi șezător un episcop". Acestea le scrie Filon evreul, despre ucenicii Sfîntului Evanghelist Marcu și despre sfintele obiceiuri ale Bisericii lui Dumnezeu, care a fost mai întîi întru Duhul Sfînt și în preda-niile apostolești. Astfel Sfîntul Marcu, prin ostenelile sale cele cu multe dureri a lucrat via lui Hristos în părțile Egiptului, avînd scaunul său în Alexandria, unde s-a și sfîrșit prin pătimire.

Iar pentru pătimirea Sfîntului Evanghelist Marcu, Sfîntul Simeon Metafrast scrie așa: "În acea vreme, cînd Sfinții Apostoli s-au împărțit prin toată lumea, Sfîntul Marcu, prin dumnezeiasca voie, a mers în părțile Egiptului. Însă l-au primit pe el ca pe un evanghelist și păzitor al dumnezeieștilor canoane ale Sfintei Apostoleștii Biserici. Sfîntul Marcu mai întîi a propovăduit Evanghelia Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos în tot pămîntul Egiptului, în Livia, Marmarichia, Amonichia și în Pentapoli. Pentru că toți cei din părțile acelea au fost netăiați împrejur, împietriți la inimă și închinători la idoli, plini de toate necurățiile și slujitori ai duhurilor celor necurate; pentru că prin toate cetățile, satele și la răspîntii zideau capiști, idoli și fermecătorii și toată puterea drăcească era în ei. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, prin venirea Sa a stricat și a pierdut puterea lor. Deci, dumnezeiescul evanghelist Marcu, fiind în Cirene, cetatea Pentapoliei, propovăduia cereasca învățătură a lui Hristos și făcea minuni mari într-însa. Că pe cei bolnavi îi tămăduia, pe cei leproși îi curăța și duhurile cele necurate și cumplite le îngrozea prin cuvîntul dumnezeiesc. Și mulți cu acea apostolească propovăduire și facere de minuni, luminîndu-se, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și pe idoli împreună cu capiștile le-au lepădat și sfărîmat și s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh.

Acolo întîi i s-a poruncit lui prin Duhul Sfînt, să se ducă în Alexandria Farului și să semene acolo sămînța cea bună a Cuvîntului lui Dumnezeu. Alexandria Farului s-a numit astfel, pentru că era o cetățuie mică ce se numea Faros, în care pe un stîlp foarte înalt se aprindea în toate nopțile foc, pentru cei ce călătoreau pe mare cu corăbiile, cărora acel foc le strălucea ca o rază, arătîndu-le calea spre liman.

Deci, Sfîntul Evanghelist Marcu, ca un viteaz nevoitor, cu osîrdie se sîrguia să meargă ca spre nevoință acolo și, sărutînd pe frați, le-a zis lor: "Domnul meu mi-a spus, să mă duc în cetatea Alexandria". Atunci frații lui l-au petrecut pînă la corabie și mîncînd cu dînsul pîine, s-au despărțit de el, zicînd: "Domnul nostru Iisus Hristos să-ți rînduiască cale bună". Plecînd de acolo Sfîntul Marcu, a doua zi a sosit la Alexandria și ieșind din corabie, a mers la un loc anume ce se numea Mendion și, intrînd prin porțile cetății, i s-a stricat papucul. Văzînd aceasta, apostolul, a zis în sine: "Cu adevărat, bună îmi este mie calea aceasta!" Apoi, văzînd pe cizmar dregînd încălțăminte veche, i-a dat papucul său, iar cizmarul, cosîndu-i papucul, din întîmplare și-a străpuns mîna stîngă cu unealta sa și a chemat pe Dumnezeu în ajutor, precum este obiceiul la unele întîmplări ca acestea. Apostolul, auzind numele lui Dumnezeu, s-a bucurat cu duhul și a zis în sine: "Bună a făcut Domnul calea mea!" Și era dureroasă rana de la mîna cizmarului și mulțime de sînge curgea. Iar Sfîntul Marcu a scuipat pe pămînt și, făcînd tină din scuipat, i-a uns rana, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Cel ce este în veci, fii sănătos!" Și îndată i s-a tămăduit rana și i s-a însănătoșit mîna.

Cizmarul, văzînd o putere ca aceea a acelui bărbat, cum și curata și îmbunătățita lui viață, care se cunoștea din privire, a zis către dînsul: "Rogu-te omule al lui Dumnezeu, vino în casa mea și rămîi o zi la mine, robul tău, ca împreună să mîncăm pîine, deoarece ai făcut acum cu mine milă". Iar apostolul, bucurîndu-se, a zis: "Domnul să-ți dea pîinea vieții celei cerești". Apoi luînd omul pe Apostol, l-a dus în casa sa, veselindu-se.

Intrînd Sfîntul Marcu în casa lui, i-a zis: "Binecuvîntarea Domnului să fie aici. Să ne rugăm lui Dumnezeu, fraților". După rugăciune au stat să mănînce, vorbindu-și cu dragoste; iar cizmarul a zis către sfînt: "Părinte, cine ești tu și de unde este în tine cuvîntul acesta atît de puternic?" Răspuns-a Sfîntul Marcu: "Eu sînt rob al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ți-L voi arăta pe El ție". Zis-a omul: "Aș fi voit să văd chiar eu pe acel Fiu al lui Dumnezeu". Și Sfîntul Apostol a început a-i binevesti Evanghelia lui Iisus Hristos și a-i arăta din prooroci cele ce s-au grăit despre Domnul nostru mai înainte. Zis-a omul: "Eu, Scriptura cea arătată de tine niciodată n-am auzit-o, ci am citit Iliada și Odiseea și cîte le socotesc egiptenii". Deci, Sfîntul Marcu Îl propovăduia pe Hristos, și îi arăta lui că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie la Dumnezeu. Și a crezut omul cuvintele Sfîntului Marcu, văzînd semnele și minunile lui și s-a botezat el și toată casa lui, și o mulțime de locuitori din acel loc, iar numele omului aceluia era Anania. Iar după ce a crezut și din zi în zi s-a înmulțit numărul credincioșilor, au auzit oamenii cei mai mari din cetate, că un oarecare galileean a venit la dînșii, și hulește zeii lor și oprește a li se aduce jertfe. Deci, căutau să-l ucidă pe el și-l pîndeau să-l prindă.

Sfîntul Marcu auzind de sfatul lor, a pus credincioșilor episcop pe Anania și trei preoți: Maleon, Sabin și Kerdon; cum și alți șapte diaconi și pe alți unsprezece clerici pentru slujba bisericească. Apoi a plecat de acolo la Pentapoli și a petrecut doi ani, unde a întărit pe frații cei ce erau acolo, punîndu-le în cetățile cele de primprejur episcopi, preoți și clerici și iarăși s-a întors în Alexandria. Aici a aflat pe frații cei ce se înmulțiseră cu darul și în credința Domnului, care și biserică și-au zidit acolo lîngă mare, la un loc ce se numea Vucol sau hrănitor de dobitoace. Apoi s-a bucurat foarte mult de aceasta și, plecîndu-și genunchii, a preamărit pe Dumnezeu, petrecînd în acea biserică vreme îndelungată. Iar creștinii s-au înmulțit, batjocorind pe elini, și pe idolii lor îi ocărau.

Înștiințîndu-se elinii, stăpînitori ai cetății, că Sfîntul Marcu a venit în cetatea lor, s-au umplut de pizmă și zavistie, deoarece auzeau despre el că face minuni multe; căci pe bolnavi îi tămăduia, surzilor le dădea auzire și orbilor vedere. Deci îl căutau pe el și negăsindu-l, scrîșneau din dinți și strigau cu mînie în capiștele lor cele necurate și la jertfele lor cele idolești, zicînd: "Multă nevoie ne face vrăjitorul și fermecătorul acela!" Apoi s-a apropiat Prealuminatul praznic al Paștilor și, sosind ziua Duminicii Învierii lui Hristos, în douăzeci și patru ale lunii aprilie, în care și la elini se săvîrșea necurata prăznuire a lui Serapid, necuratul lor zeu, Sfîntul Evanghelist Marcu tocmai săvîrșea în biserică dumnezeiasca slujbă. O vreme ca aceea nimerind-o necurații, au năvălit fără de veste cu puterea lor asupra bisericii și prinzînd pe sfînt, i-au pus o funie de grumazul lui și-l tîrau, zicînd: "Să ducem pe boul acesta la locul boilor!" Iar Sfîntul Marcu mulțumea lui Hristos Mîntuitorul, zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit să pătimesc acestea pentru numele Tău!" Și fiind tîrît sfîntul pe pămînt și pe pietre ascuțite, i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor, roșindu-se acel drum de sîngele lui.

După ce a înserat, necurații elini au aruncat pe Sfîntul Apostol Marcu în temniță, pînă ce se vor sfătui cu ce fel de moarte îl vor pierde. Dar la miezul nopții, ușile fiind încuiate și străjerii dormind înaintea ușilor, s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, pogorîndu-se din cer, s-a atins de apostol, zicîndu-i: "Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împre-ună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pămînt vor fi păzite!"

Văzînd această vedenie, Sfîntul Marcu și-a întins mîinile sale în sus zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rînduit! Rogu-mă Ție, Stăpîne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău". Acestea zicîndu-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dînsul în chipul acela, cînd era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dînsul: "Pace ție, Evanghelistul Meu!" Iar Sfîntul Marcu a răspuns, zicînd: "Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!" Și s-a dus de la dînsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni și scoțînd pe sfînt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl tîrau peste pietre ascuțite, zicînd: "Să tragem boul la ocolul boilor!" Iar Sfîntul Marcu mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicînd: "În mîinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!"

Acestea zicînd, și-a dat duhul său lui Dumnezeu, iar mulțimea necuraților elini, vrînd să ardă trupul sfîntului, au făcut foc în locul acela, care, după aceea, s-a numit îngeresc. Apoi îndată, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut o negură întunecoasă, pentru că soarele și-a ascuns razele sale și s-a făcut tunet înfricoșător, a căzut cutremur mare și ploaie cumplită, pînă seara, iar poporul a fugit de frică, lăsînd trupul sfîntului. Focul s-a stins de ploaie, iar de cutremur au căzut multe ziduri și au ucis pe mulți. Atunci, unii din elini au îndrăznit a zice: "Fericitul zeu Serapid, în ziua sa a făcut toate aceste lucruri înfricoșătoare". Iar oamenii cei binecredincioși mergînd, au îngrijit trupul sfîntului și l-au dus la locul unde își făcea rugăciunile sale și cîntările de psalmi. Apoi l-au pus cu cinste în partea de răsărit, în mormînt de piatră și săvîrșeau pomenirea lui cu cucernicie, cinstind pe cel dintîi sfînt al Alexandriei, nimic mai cinstit și mai scump avînd decît sfintele lui moaște.

Sfîntul Evanghelist Marcu, mucenicul lui Hristos, s-a sfîrșit în Alexandria Egiptului, în douăzeci și cinci de zile ale lunii aprilie, stăpînind Nero în Roma, iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea, slava și stăpînirea, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.