Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Vitalie Monahul
(22 aprilie)

Viețile Sfinților pe luna aprilie


În zilele Sfîntului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a venit în Alexandria un monah, cu numele Vitalie, din mănăstirea Cuviosului Sirida. Acela avînd șaizeci de ani de la nașterea sa și-a ales o viață ca aceasta, care oamenilor celor ce socotesc cele din afară, li se părea a fi rea și necurată, iar lui Dumnezeu, Cel ce privește cele dinlăuntru și ispitește inimile, era plăcută și binepri-mită. Căci starețul acela voind în taină să întoarcă la pocăință pe cei păcătoși și fărădelege, singur prin părerea omenească se arăta a fi păcătos și fărădelege, în acest fel: a scris pe toate desfrînatele care erau în Alexandria și pentru fiecare făcea rugăciuni cu dinadinsul către Dumnezeu, ca să le întoarcă de la viața cea păcătoasă. Și se ducea în cetate la lucru, de dimineață pînă seara și lua plată pentru osteneala de peste zi, cîte doisprezece bani de aramă.

Deci, pe un ban de aramă își cumpăra bob și-l mînca după apusul soarelui, pentru că, lucrînd toată ziua, se ostenea. Iar cu ceilalți bănișori se ducea în casa de desfrînare și îi dădea unei desfrînate, zicîndu-i: "Te rog, ca pentru acești bănișori să te păzești toată noaptea aceasta în curățenie, neprimind pe nimeni la păcat". Și se închidea cu dînsa în aceiași cameră. Deci aceea se odihnea pe patul său; iar el stînd într-un colț, petrecea toată noaptea fără somn, citind încetișor psalmii lui David și se ruga pentru dînsa lui Dumnezeu pînă dimineața. Iar cînd ieșea de la dînsa o jura să nu spună nimănui fapta lui. Și făcea așa în toate zilele, ostenindu-se în post și întrînd în toate nopțile la desfrînate, petrecînd fără somn și în rugăciuni. Deci, în fiecare noapte intra la alta, pînă le înconjura pe toate și apoi începea iarăși de la cea dintîi.

Dumnezeu, văzînd o chinuire ca aceea a robului Său, i-a sporit scopul. Că unele din desfrînate, rușinîndu-se de o faptă bună ca aceea a lui Vitalie, se sculau la rugăciune, făceau metanii, împreună cu dînsul și se rugau. Iar el le sfătuia spre pocăință, le îngrozea cu înfricoșata judecată și cu veșnica muncă din gheenă, le făcea să aibă nădejde în milostivirea lui Dumnezeu și prin îndulcirea la cer a veșnicilor bunătăți. Iar acelea, venind în frica lui Dumnezeu, se umileau și făgăduiau ca să-și îndrepteze viața lor. Și multe dintre dînsele, lepădînd nerușinarea păcatului, se măritau după bărbați cu rînduială. Iar altele voind prea mult să petreacă în curăție, se duceau la mănăstiri de femei și în pustnicie cu lacrimi își petreceau zilele. Iar altele viețuiau în lume fără bărbat, hrănindu-se din osteneala mîinilor lor și nici una din aceste desfrînate nu îndrăznea, ca să arate cuiva viața cea curată a lui Vitalie.

Însă una dintre ele a început să spună oamenilor cum că Vitalie nu pentru păcat vine la dînsele, ci pentru a lor mîntuire. Auzind de aceea Vitalie s-a mîhnit, că i se arătase viața lui curată. Și s-a rugat lui Dumnezeu ca să pedepsească pe acea femeie, ca și celelalte să aibă frică. Deci, îndată cu voia lui Dumnezeu s-a îndrăcit acea femeie, care lucru văzîndu-l celelalte desfrînate, s-au temut foarte mult și nu mai îndrăzneau nicidecum să arate ceva oamenilor despre sfințenia lui Vitalie. Iar după ce s-a îndrăcit femeia, oamenii ziceau: "Vezi, că ți-a răsplătit ție Dumnezeu pentru că ai mințit, zicînd că nu pentru desfrînare intră la voi monahul acela? Iată s-a făcut arătare despre dînsul, că este desfrînat". Și se sminteau de dînsul toți și în toate zilele îl ocărau, zicîndu-i: "Du-te, ticălosule, că te așteaptă desfrînatele!" Și scuipau asupra lui.

Iar el, răbdîndu-le pe toate cu blîndețe, asculta dosădirile și ocările ce i se făceau de oameni, mîngîindu-se cu duhul, că îl socotesc oamenii că este păcătos. Iar uneori răspundea celor ce îl ocărau: "Oare nu sînt și eu om trupesc ca toți oamenii? Au doară a zidit Dumnezeu pe monahi fără trupuri? Cu adevărat și monahii sînt oameni". Iar alții îi ziceau lui: "Părinte, ia-ți de soție pe una dintre aceste desfrînate și leapădă chipul monahicesc, ca să nu se hulească cinul prin tine!" Iar el, ca și mîniindu-se, le răspundea: "Nu vă voi asculta pe voi! Căci ce fel de bine îmi va fi, de voi lua femeie, să mă îngrijesc de dînsa, de copii și de casă și să petrec grele zile în griji și osteneli? Deci pentru ce mă judecați? Oare veți răspunde pentru mine înaintea lui Dumnezeu? Îngrijiți-vă fiecare de voi, iar pe mine lăsați-mă, pentru că unul Dumnezeu este Judecătorul tuturor, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui".

Astfel cuviosul își tăinuia fapta cea bună înaintea oamenilor iar unii dintre clerici l-au clevetit la preasfințitul Patriarh al Alexandriei, Ioan milostivul, zicînd, că un stareț smintește toată cetatea, intrînd în toate nopțile în casele desfrînatelor. Însă patriarhul nu credea pe clevetitori, învățat fiind mai înainte de o întîmplare ce se făcuse, cînd pe un monah întreg, înțelept și sfînt, care era din fire famen și botezase pe o evreică, l-a bătut fără vină, crezînd pe clevetitori, precum se scrie în viața lui. De aceea, aducîndu-și aminte, îngrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie și le zicea: "Încetați de la osîndire și mai ales pe monahi să nu-i osîndiți. Oare nu știți de un lucru ce s-a făcut altădată la întîiul Sinod din Niceea, cu fericitul Împărat Constantin, cînd oarecare din episcopi și clerici au scris unul asupra altuia lucrurile cele rele? Iar el, poruncind să aducă o lumînare aprinsă și, necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicînd: "Chiar de aș fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aș fi acoperit cu haina mea, ca nimeni altul să nu-l vadă pe el greșind"". Așa înfrunta preasfințitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu, Vitalie, nu înceta a se îngriji pentru mîntuirea sufletelor păcătoșilor, neștiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, pînă la sfîrșitul vieții.

Într-una din zile, cînd se lumina de ziuă, Cuviosul Vitalie ieșind din casa desfrînatelor, l-a întîmpinat un tînăr desfrînat, mergînd la femei desfrînate pentru păcat. Acela, întinzîndu-și mîna, a lovit tare peste obraz pe stareț, zicîndu-i: "Ticălosule și necuratule, pentru ce nu te pocăiești și nu te lepezi de necurata ta viață, ca prin tine să nu se batjocorească mai mult numele lui Hristos?" Iar sfîntul i-a răspuns lui: "Să mă crezi pe mine, omule, că pentru mine smeritul vei lua și tu peste obraz o lovire ca aceea, încît toată Alexandria se va aduna la plîngerea ta". Iar după puține zile Cuviosul Vitalie, închizîndu-se în chilia sa foarte mică, pe care și-o zidise lîngă porțile ce se numeau ale Soarelui, s-a mutat către Domnul, neștiind nimeni. Într-acel timp aceluiași desfrînat, care a lovit peste obraz pe cuviosul stareț, i s-a arătat diavolul în chip de arap înfricoșat și l-a lovit peste față tare, zicîndu-i: "Primește această lovitură, pe care ți-o trimite monahul Vitalie". Și îndată omul acela s-a îndrăcit și, căzînd, tremura, spumega, își rupea hainele de pe dînsul și prin glas înfricoșat făcea zgomot mare, încît toată Alexandria se adunase la plînsul lui cel de spaimă. Muncindu-se el mult timp de diavol și după cîteva ceasuri venindu-și în fire, a alergat la chilia lui Vitalie, strigînd: "Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, că am greșit către tine, mîhnindu-mă foarte mult și lovindu-te peste obraz; iată că și eu după proorocirea ta am luat vrednică pedeapsă".

Astfel strigînd, alerga degrabă, urmîndu-i tot poporul. Iar după ce s-a apropiat de chilia starețului, îndată diavolul izbind pe omul acela de pămînt, a fugit. Iar omul, venindu-și desăvîrșit în fire, a început a spune poporului cum a lovit peste obraz pe stareț și cum starețul i-a proorocit despre pedeapsa ce va lua pentru el; și bătea în ușa chiliei, dar nu i-a răspuns. Apoi cu sila deschizînd ușa, l-a văzut în genunchi, stînd la rugăciune, iar sufletul lui cel sfînt se dusese către Dumnezeu și în mîinile lui ținea o hîrtie scrisă așa: "Bărbați alexandrini, nu osîndiți mai înainte de vreme, pînă ce Domnul, Judecătorul Cel drept va veni". În același ceas a sosit femeia cea îndrăcită care începuse altădată a spune la oameni, despre curăția lui Vitalie, precum despre aceea ce mai înainte s-a zis. Căci din arătare îngerească înștiințîndu-se ea despre sfîrșitul cuviosului, a alergat și s-a atins de cinstitele lui moaște și îndată s-a liberat de diavol. Pînă și șchiopii și orbii au început a dobîndi tămăduiri, atingîndu-se de Cuviosul.

Auzind de moartea Cuviosului Vitalie toate femeile acelea, care prin sfătuirea lui se întorseseră prin pocăință la Dumnezeu, s-au adunat la dînsul cu lumînări și tămîie, plîngînd după părintele și învățătorul lor. În acea vreme tot poporul povestea despre viața curată a starețului, cum că nici cu mîna nu s-a atins de vreuna dintr-însele și nu spre păcat, ci spre mîntuire intra la dînsele. Iar poporul mîniindu-se pe ele zicea: "De ce ați tăinuit înaintea noastră sfințenia acestui sfînt părinte, iar noi, neștiindu-l, îi greșeam, osîndindu-l și ocărîndu-l mult?" Iar femeile răspundeau: "Ne temeam, deoarece ne îngrozea cu mari blesteme, ca să nu spunem nimănui acea taină a lui; iar cînd una din noi a început să spună taina lui la oameni, îndată s-a îndrăcit. Deci, fiecare din noi, temîndu-se de o pedeapsă ca aceea, tăceam". Și se minunau popoarele de un rob ca acesta al lui Dumnezeu, care prin chip minunat își tăinuia sfințenia vieții sale înaintea oamenilor și de toți se socotea că este păcătos și necurat, el care era prieten al lui Dumnezeu și vas curat al Sfîntului Duh. Și se defăimau pe sine oamenii, rușinîndu-se de necunoștința lor; căci pe un plăcut al lui Dumnezeu ca acela l-au osîndit și cu dosădiri au ocărît pe cel nevinovat și curat cu inima.

De toate acestea auzind cu de-amănuntul preasfințitul Patriarh Ioan cel milostiv, a mers împreună cu tot clerul său la chilia starețului și văzînd scrisoarea cea mai sus zisă, prin care sfătuia a nu osîndi pe nimeni și văzînd minunile cele făcute, a zis către clericii aceia care cleveteau pe cuvios: "Să știți că de v-aș fi crezut pe voi și aș fi supărat pe sfîntul stareț, apoi mie mi s-ar fi dat de acel arap peste obraz lovirea aceea, pe care omul acela a pătimit-o. Dar eu smeritul mulțumesc lui Dumnezeu, că n-am ascultat clevetirile voastre și m-am izbăvit de păcat și de pedeapsă". Iar clevetitorii și osînditorii cuviosului se rușinau foarte.

Deci, luînd preasfințitul Patriarh moaștele Cuviosului Stareț Vitalie, îl petrecea tot poporul din cetate și femeile cele ce se pocăiseră de păcat, plîngînd și tînguindu-se, l-au îngropat cu cinste slăvind pe Dumnezeu, Cel ce are mulți robi ai Săi tăinuiți. Iar omul cel ce pătimise de la diavol lovirea, s-a lepădat de lume și s-a făcut monah, și mulți din Alexandria, îndreptîndu-se prin exemplul vieții lui Vitalie celei atît de îmbunătățite, s-au hotărît să nu mai osîndească pe nimeni. Cărora și noi să le urmăm, cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Vitalie și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.