Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Fericitul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei
(20 aprilie)

Viețile Sfinților pe luna aprilie


În al 35-lea an al împărăției lui Iustinian cel Mare, săvîrșindu-se patriarhul Antiohiei, Domnin cel mai tînăr, a venit după dînsul Anastasie, cel cu numele de "Sinait", ca unul ce a fost luat de la muntele Sinai la arhierie. În acea vreme s-a ivit o nedreaptă credință în Biserică, despre dumnezeiescul Trup al lui Hristos. Adică în vremea petrecerii Sale cu oamenii, mai înainte de patima cea de voie ar fi fost nestricăcios, nesupunîndu-Se trebuințelor firești ce vin din nevoile firii. Adică, Domnul nostru Iisus Hristos, cu chipul cu care primea hrană și băutură mai înainte de patima și Învierea Sa, cu același chip mînca și după Înviere, cînd S-a arătat Apostolilor Săi. Și acea socotință necredincioasă s-a început în Constantinopol, și s-a scris despre ea mai pe larg în viața Sfîntului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, în șase aprilie.

Împăratul Iustinian se lipise de acea socotință, amăgindu-l ereticii, pînă n-a înțeles adevărul și voia să o pună între dogmele credinței. A fost tulburare în Biserică, căci și preasfințitul Eutihie pentru aceea a fost izgonit de la scaunul său, de vreme ce se împotrivea eresului aceluia și mulți aveau să se amăgească cu acea nedreaptă socotință, dacă n-ar fi căutat la preasfințitul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, cum socotește adevărul. Pentru că Atanasie era bărbat foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptură, tare în dogmele credinței celei drepte și sfînt cu viața. Pe acela, ca pe un stîlp nemișcat, încercau ereticii, să-l înduplece spre socotința lor cu multe meșteșugiri, nădăjduind, că dacă pe acela l-ar îndupleca, cu înlesnire vor trage toate părțile acelea la un gînd cu dînșii. Și-l îndemna și împăratul, însă nimic n-a reușit.

Căci Fericitul Anastasie a scris împăratului cu îndrăzneală, vădindu-l pentru acea rătăcire. Apoi a scris și în toate părțile Siriei, la toată rînduiala duhovnicească și monahicească, învățînd pe toți să se ferească de eresurile acelea. Iar în Antiohia, învățînd în toate zilele în biserică, propovăduia acest cuvînt al Apostolului Pavel: Dacă cineva ar propovădui vouă mai mult decît ceea ce ați primit, chiar și înger în cer de ar fi, anatema să fie.

Deci, s-a mîniat împăratul Iustinian asupra preasfințitului Patriarh Anastasie și voia să-l izgonească de pe scaun, precum și pe Eutihie al Constantinopolului. Însă a sosit sfîrșitul împăratului. Iar cînd era să moară împăratul, s-a pocăit de eresul acela și a scris așezămînt ca preasfințitul Eutihie Patriarhul să se întoarcă din exil la scaunul său. A murit în pocăință Iustinian și cu dreptcredincioșii împărați s-a numărat. Apoi s-a făcut pace Bisericii. După el a luat împărăția Iustin cel Tînăr, nepotul lui, care prin îndemnarea oamenilor celor învrăjbitori, a izgonit fără vină de pe scaunul Antiohiei pe arhiereul lui Dumnezeu, Anastasie Sinaitul, nu pentru dreapta credință, ci pentru alte pricini nedrepte, zicînd, mai întîi, că nu cruță visteria bisericească, ci o cheltuiește în deșert. Al doilea, cum că ar fi grăit de rău pe împăratul. Căci s-a zis despre dînsul că, întrebîndu-l odată cineva pentru ce nu cruță visteria bisericească el ar fi răspuns: "Ca să nu fie luată de Iustin, pierzătorul a toată lumea". Și încă sînt unii care zic și aceasta, că Anastasie, cînd s-a ridicat la scaunul Antiohiei, Iustin fiind la împăratul Iustinian, unchiul său, cu boieria de Curopalat, poftind de la Anastasie un dar de aur, Anastasie nu i-a dat nimic, zicîndu-i: "Că este nedrept lucru, să dea aur pentru vreo rînduială duhovnicească, care nu cu aur se vinde, ci se dă prin darul Duhului Sfînt". Din acea vreme Iustin s-a mîniat asupra lui Anastasie. Apoi, după unchiul său, luînd el împărăția, căuta pricini asupra nevinovatului arhiereu Anastasie și aflînd lucruri mincinoase, l-a izgonit de pe scaun.

După izgonirea lui Anastasie, a orînduit chiar și fără voie, la patriarhia Antiohiei, pe fericitul Grigorie, egumenul lavrei Faranului, bărbat asemenea împodobit cu cuvîntul, cu viața și cu dreapta credință, care este pomenit și lăudat în Limonar de prea sfințitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Dar Sinaitul, după 23 de ani de izgonire, s-a întors la scaunul Antiohiei, pe vremea împărăției lui Mavrichie.

În vremea aceea era papă în Roma, Sfîntul Mare Grigore, care se numea Dialog sau Grăitor de Dumnezeu. Acel sfînt petrecea cu Fericitul Anastasie în mare dragoste duhovnicească și scriau unul către altul. Pentru că după ce a auzit Sfîntul Papă Grigore, că s-a întors Anastasie Patriarhul, la scaunul său, îndată a trimis la dînsul, bucurîndu-se de întoarcerea lui. Și spunea în acea scrisoare astfel: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bună voire; căci rîul cel mare, care odată lăsase uscate pietrele Antiohiei, acum iarăși s-a întors la a sa matcă și văile ce se află pe lîngă dînsul le adapă".

Și iarăși într-altă scrisoare zice: "Mă înștiințezi, preasfinția ta, preaiubitule, că de ar fi fost cu putință, ai fi voit fără hîrtie și fără trestie să vorbești cu mine, dar pătimești de durere, că depărtarea cea mare a Răsăritului de Apus, ne oprește pe noi. Însă adevărul zic, căci și în hîrtie îmi vorbește gîndul vostru, că în cuvintele preasfinției tale este arătată dragostea voastră către noi și nu sîntem despărțiți cu lucrurile, noi cei ce cu darul Atotputernicului Dumnezeu, sîntem uniți prin legătura dragostei. Deci, pentru ce căutați să luați aripile porumbiței celei aurite, de vreme ce acum le aveți? Ca niște aripi este dragostea lui Dumnezeu și către aproapele. Cu acelea zboară Sfînta Biserică, cu acelea toate cele pămîntești le covîrșește; deci acele aripi de nu le-ai fi avut preasfinția ta, n-ai fi zburat la mine cu atît de mare dragoste prin scrisoare. Ci vă rog, rugați-vă pentru mine neputinciosul, cu rugăciunile voastre ca Domnul, scoțîndu-mă dintr-atîtea multe învăluiri și primejdii de Longobarzii cei ce au năvălit asupra Romei, mai degrabă să mă treacă la limanul odihnei celei veșnice. Cu mulțumire am luat binecuvîntările voastre cele pline de milă, pe care mi le-ai trimis mie, omule al lui Dumnezeu. Însă eu, fiind sărac cu duhul, ziceți: "Ce are să dea săracul, decît numai cele ce sînt ale săracului?" Dar de nu v-ați fi făcut săraci cu duhul pe voi singuri, binecuvîntările voastre n-ar fi fost atît de milostive. Atotputernicul Dumnezeu cu al Său acoperămînt să vă acopere de tot răul. Și de vreme ce viața voastră, la toți cei buni este de foarte mare trebuință, după îndelungată vreme, să vă mute pe voi Domnul la veșnicile bucurii ale cereștii moșteniri".

Dintr-o scrisoare ca aceasta a Sfîntului Grigore Papă al Romei, către Fericitul Anastasie, Patriarhul Antiohiei, se vede dragostea amîndurora cea întru Duhul Sfînt și se mărturisește sfințenia cea aleasă a Sfîntului bărbat Anastasie. Viețuind Sfîntul Anastasie, după întoarcerea sa la scaun încă șase ani, s-a mutat către Domnul în al 14-lea an al împărăției lui Mavrichie. După acest preasfințit Anastasie Sinaitul, a venit la patriarhie alt Anastasie, însă fără denumirea de Sinait. Dar a fost ucis de evrei în timpul împărăției lui Foca tiranul, și ca un mucenic al lui Hristos a fost cinstit de credincioși.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.