Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mucenic Ioan cel Nou, care a pătimit în Constantinopol de la mahomedani
(18 aprilie)

Viețile Sfinților pe luna aprilie


Patria acestui fericit Ioan era țara grecească, ce se numea Epir, adică cetatea Ioania, care odată era scaun al lui Pir, împăratul elinesc cel de demult. Părinții lui Ioan erau creștini dreptcredincioși, de care rămînînd orfan în anii tinereților sale, a mers la Constantinopol, căutînd ca din osteneala mîinilor sale să-și aibă cele de trebuința vieții, și și-a cîștigat în tîrg un loc, între alți lucrători cu mîinile. Astfel, cu oarecare meșteșug și cu neguțătorie se hrănea, avînd îndestulare de cele ce îi erau spre trebuință. Pentru că Dumnezeu îi sporea lucrurile lui, pentru viața lui cea îmbunătățită, de vreme ce tînărul era înțelept, temîndu-se de Dumnezeu și poruncile Lui păzindu-le. Și era numit de constantinopolitani, Epirotul, de vreme ce era cu neamul de la Epir.

În vremea aceea, Constantinopolul era stăpînit de agareni, care țineau de credința lui Mahomed, de a căror păgînătate mulți creștini s-au amăgit, precum și cei ce ședeau la prăvăliile lor în tîrg, adică neguțători și meșteri. Și erau mulți din aceia, care, fiind mai întîi creștini, se abătuseră după aceea la credința cea rea a lui Mahomed și se uniseră cu agarenii. Între unii din aceia, fericitul Ioan, adevăratul creștin se întîmplase să-și aibă prăvălia. Și era înconjurat din toate părțile de vecini călcători de lege, care se lepădaseră de Hristos și se lipiseră de Mahomed, cu care Ioan adeseori se certa, mustrînd depărtarea lor. Pentru că era tînăr, înțelept și îndrăzneț în grăire, vorbind pentru adevăr fără de frică.

Deci, au început mahomedanii a-l urî foarte, pe de o parte fiindcă îi mustra și-i ocăra adeseori, iar pe de altă parte, pentru că îl vedeau fericit la neguțătoria ce se făcea de dînsul, de vreme ce toate se înmulțeau în mîinile lui, și-l zavistuiau, gîndind ce fel de pricină să găsească asupra lui, ca să-l piardă. Înțelegînd fericitul Ioan Epirotul, răutatea gîndită de dînșii, nu s-a temut, ci mai ales a dorit din tot sufletul să pătimească pentru adevărul lui Hristos.

Deci, mergînd la întîiul preot al Constantinopolului, la duhovnicescul lui părinte, în ziua Vinerii celei Mari, în anul 1500, a făcut mărturisirea greșelilor sale. Și a spus părintelui său despre vrăjmășia vecinilor săi, care pizmuiau asupra lui și căutau să-l piardă. Apoi i-a spus a sa dorire, că voiește să pătimească pentru Hristos, cerînd de la dînsul sfat folositor. Iar întîiul prezbiter, văzîndu-l tînăr de ani, nu l-a sfătuit să se dea la mucenicie, zicîndu-i: "O, fiule, vezi ca nu cumva să-ți aducă diavolul un gînd ca acesta; pentru că acela aduce la mulți gînduri ca acestea, îndemnîndu-i spre mucenicie, ca mai pe urmă, după ce vor slăbi, nesuferind muncile și căzînd, să-i dea spre batjocură și rîs la toată lumea, ca cei ce au început și n-au sfîrșit, nerăbdînd pînă la sfîrșit".

Atunci a zis tînărul: "Nădăjduiesc spre Hristosul meu, că nu mă va da spre batjocura vrăjmașilor mei, ci mai ales mă va întări, ca să biruiesc puterea vrăjmașului". Iar întîiul preot i-a zis: "Fiule, scris este: "Duhul este osîrduitor iar trupul neputincios". Iar un lucru ca acesta pe care tu îl dorești, are trebuință de multă pregătire, îi trebuie neîncetat post și rugăciuni, cu care, după ce te vei curăți de toată prihana păcatului, Dumnezeu îți va da înștiințare, ce trebuie să faci; pentru că Dumnezeu voiește să Se sălășluiască în sufletele celor curați. Deci, ia aminte, iubitule, și mergi în pace. Iar eu voi ruga pe Dumnezeu, ca pe tine de toți vrăjmașii tăi cei văzuți și nevăzuți, de oameni și de diavoli, să te păzească și biruitor peste ei să te facă". Aceasta zicînd, a liberat pe tînăr cu pace.

A doua zi, fericitul Ioan a mers iarăși la același duhovnicesc părinte, cu fața luminoasă și cu sufletul plin de bucurie. Și i-a grăit: "Cinstite părinte, în această noapte în vedenia somnului m-am văzut fiind în mijlocul unei văpăi, dar nearzîndu-mă, ci veselindu-mă și dănțuind, precum odinioară cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Deci, nădăjduiesc căci cu ajutorul Celui Preaînalt, lucrul cel cugetat de mine va ieși la bun sfîrșit. Dar te rog, cinstite părinte, să mă înarmezi cu ale tale rugăciuni". Iar duhovnicescul părinte i-a grăit: "Dumnezeu să te întărească, fiule, ca să biruiești pe lup, pe balaurul cel nevăzut și pentru Hristos cu mucenicia să te încununezi". Și, astfel, a slobozit pe tînăr, întărindu-l pe el cu cuvinte folositoare, făgăduindu-i că se va ruga pentru dînsul lui Dumnezeu, ajutătorul său.

După ce a mers fericitul Ioan la prăvălia sa, l-au văzut dușmanii lui, care se sfătuiseră, mai înainte pentru pierderea lui și au zis unul către altul: "Oare nu este acesta cel care s-a lepădat la arătare în Tricu? Deci, cum se face că este creștin?" Acestea auzindu-le, tînărul cu mînie căutînd spre dînșii, a zis: "Oare despre mine grăiți unele ca acestea, sau despre altcineva?" Iar ei au zis: "Pentru tine, iar nu pentru altul; oare nu grăim adevărul?" Răspuns-a fericitul: "Să nu-mi fie mie, ca să mă lepăd de Hristos Dumnezeul meu, nici în Tricu, nici în altă parte și niciodată să nu-mi fie mie aceasta; pentru că în această credință viețuiesc și voi viețui totdeauna și sînt gata a muri pentru El". Iar ei, fiind foarte necăjiți pe dînsul, s-au umplut de mare mînie și, degrabă sărind de la locurile lor, au pornit spre dînsul și, punînd pe el mîinile lor cele ucigașe, îl trăgeau la judecată. Iar sfîntul tînăr, ca la ospăț mergea, cu fața luminoasă și cu sîrguință. Și l-au dat judecătorului cel nedrept, făcîndu-se singuri asupra lui clevetitori, martori și judecători. Și puneau asupra lui o vină mincinoasă, cum că în Tricu, cetatea Tesaliei, s-ar fi lepădat de Hristos în văzul tuturor și ar fi primit credința mahomedană. Dar după ce a venit în Constantinopol, iarăși s-a făcut creștin și pe Mahomed îl hulește. Deci, începîndu-se judecata, mai întîi se prefăceau că au durere în suflet și că le-ar fi milă de el, de aceea au început cu lacrimi a-l amăgi să se lepede de Hristos.

După aceea, văzîndu-l tare în credința creștină, cu îngroziri îl înfricoșau pe el. Dar nici așa sporind, l-au bătut fără milă și foarte mult muncindu-l cu bătaia, l-au aruncat în temniță, spre a se socoti ce îi vor face. Iar a doua zi, scoțîndu-l, îl întrebau: "Te-ai gîndit să te lepezi de Hristos și să fii una cu noi?" Și văzîndu-l neschimbat, iarăși l-au bătut cu toiege pînă la sînge. Apoi se ruga încetișor lui Dumnezeu, zicînd: "Întărește-mă, Unule Atotputernice, Dumnezeule! Dă-mi putere și tărie și-mi întinde mîna cea ajutătoare din sfîntul Tău locaș". După aceea grăia către vrăjmașii săi: "Nimic din cele ce sînt în lume, bune sau rele, nu vor putea să mă întoarcă de la scopul meu niciodată, să nu-mi fie vreodată să cred în alt chip altfel decît creștinii, să nu-mi fie ca, ori cu îmbunările să fiu amăgit, ori cu muncile să fiu biruit. Faceți ceea ce voiți, ca mai degrabă să mă trimiteți din această viață de scurt timp, la veșnica viață. Sînt rob al lui Hristos, lui Hristos Îi urmez și pentru Hristos mor, ca să locuiesc cu Dînsul în veci". Atunci nedrepții judecători au poruncit, ca iarăși să arunce pe sfîntul în temniță. Dar ei nu îl duceau pe mucenic, ci îl tîrau de păr, într-o parte și în alta, lovindu-l peste obraz și călcîndu-l în picioare; apoi l-au închis în temniță.

A doua zi scoțîndu-l iarăși și aceleași cuvinte ca mai înainte cu îndrăzneală grăindu-le și fiind neplecat în creștineasca credință, a poruncit ca iarăși să-l bată fără milă. Iar mucenicul, fiind bătut, cînta cu bucurie cîntări bisericești: "Hristos a înviat din morți...", și celelalte, pentru că erau zilele Paștilor. Deci, tot trupul lui s-a rănit de bătăi și pămîntul s-a roșit cu sîngele lui, iar sfîntul mucenic răbdînd ca în trup străin, uneori cînta, iar alteori grăia către cei ce-l munceau: "Bateți, bateți, cu toată puterea voastră, bateți și pe cît puteți înmulțiți bătăile; dar să știți că niciodată nu veți putea să mă înstrăinați de la Hristosul meu și să mă faceți la un gînd cu voi". Iar muncitorii, rușinîndu-se, l-au aruncat iarăși în temniță pe mucenic; și-l munceau cu nevoia temniței, cu strîmtorarea legătu-rilor, cu foamea și cu setea cîteva zile.

După aceea iarăși scoțîndu-l și cu nici un fel de munci nemișcîndu-l din credința lui Hristos, l-au judecat spre ardere. Deci, cînd îl duceau la moarte, legat cu lanț de fier, ca pe o oaie la junghiere, unii îl loveau cu mîinile peste grumaji, alții îl dosădeau cu cuvinte ocărîtoare, iar alții cu durere îl sfătuiau să-și cruțe tinerețile sale. Dar mucenicul lui Hristos, mergea nu ca la moarte, ci ca la o mare cinste. Și, ajungînd la un loc unde era aprins un foc mare, n-a așteptat pînă ce îl vor arunca în foc; ci singur a sărit în mijlocul văpăii. Iar muncitorii apucîndu-l de capul lanțului de care era legat, au tras afară din foc pe mucenic, dar el cu greu socotind lui aceasta, a zis către muncitori: "Pentru ce nu-mi dați parte ca să ard în văpaie? Pentru ce nu mă lăsați să fiu jertfă bineplăcută Hristosului meu?" Iar judecătorii, deși știau că este amară moartea prin arderea focului, însă de vreme ce dînsul o dorise, sărind în foc, altă judecată au hotărît. Deci, s-au gîndit ca nu cu foc, ci cu sabia să-l omoare. Și au poruncit speculatorului să taie capul nebiruitului tînăr; iar după aceea trupul și capul să le arunce în foc, ca să ardă desăvîrșit.

Astfel a primit cununa muceniciei, Sfîntul Noul Mucenic al lui Hristos, Ioan Epirotul, în 18 zile ale lunii aprilie. Iar după arderea lui stingîndu-se focul, credincioșii au luat oarecare părți din oasele lui, rămase din foc. Și, luîndu-le cu cucernicie, cu cinste le-au ținut la dînșii, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel lăudat împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.