Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Zosima, egumenul Solovețului
(17 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


După un an de la moartea Cuviosului Savatie, Dumnezeu, vrînd să ridice și să preamărească locul în care plăcutul Lui s-a ostenit în insula Solovețului și să ridice locaș preaslăvit și mare, în pustia aceea pentru mulțime de monahi, a rînduit în acel loc un bărbat îmbunătățit, asemenea celui dintîi iubitor de pustie și nevoitor, pe Cuviosul Părinte Zosima. Și era cuviosul din stăpînirea marelui Novgorod, din satul cel mare ce se numea Tolvuia, de la lacul Onega. Părinții lui se numeau Gavriil și Varvara, de credință creștină, petrecînd în dreapta credință în care s-au născut. Ei au crescut copilul în învățătura cărții și l-au povățuit în bunul obicei, fiind smerit și blînd, rușinîndu-se de obiceiurile tinerești. Crescînd cu trupul și cu duhul, se străduia ca din dumnezeieștile cărți să-și cîștige mărgăritarul înțelegerii. Și, cîștigîndu-l, înțelegea cele plăcute lui Dumnezeu și cunoștea bogăția cuvîntării Lui. Copilul cel înțelept a iubit fecioria și s-a lepădat de nuntă cu hotărîre tare, fugind de cei ce voiau să-l împiedice de la plăcerea de Dumnezeu, ascultînd pe apostolul care zice: Cel neînsurat se îngrijește cum să placă Domnului; iar cel însurat se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii. Deci, ca să placă lui Dumnezeu, s-a lepădat de plăcerile trupești și le-a supus înfrînării.

Fiind silit de părinții săi spre nuntă, s-a mîhnit și, ieșind din casa părintească, s-a lepădat de lume și a luat îmbrăcăminte și viață monahicească. Apoi s-a sălășluit la un loc liniștit, aproape de casă, ca un sihastru, îndeletnicindu-se cu rugăciuni, cu post și alte osteneli cuviincioase unei vieți ca aceasta, începînd a sluji Domnului, dorind să aibă povățuitor. Pentru că el nu se mulțumea să se învețe viața cea îmbunătățită și monahiceștile nevoințe din citirea cărților, ci avea trebuință de un povățuitor iscusit, care să poată a-i arăta cu lucrul, ceea ce se cuvine tînărului celui osîrdnic să deprindă la fapta bună. Pe lîngă aceasta și viețuirea cu ceilalți o socotea piedică, gîndind să se depărteze cu totul de cele lumești și să se ducă în locuri pustii, potrivite pentru petrecerea monahicească, pentru că focul dumnezeieștii iubiri se aprinsese în inima lui și spre desăvîrșirea duhovnicească îl îndemna.

Dorind să zidească o mănăstire undeva, nu numai pentru dînsul, ci și pentru alții care ar voi să se facă monahi, se ruga lui Dumnezeu să-i arate un loc și înlesnire pentru cele plănuite. Și, după rînduiala lui Dumnezeu, a aflat un monah anume Ghermano, bărbat îmbunătățit, care mai înainte a viețuit cu Cuviosul Savatie în insula Solovețului. Acela a povestit fericitului Zosima cu de-a-mănuntul toate cele despre Cuviosul Savatie și i-a spus și despre insula aceea, cum că este depărtată de locașurile mirenești, dar potrivită pentru sălășluirea monahilor, avînd păduri, dumbrăvi și lacuri îndestulate de pește. Iar Fericitul Zosima, auzind acestea de la bătrînul Ghermano, s-a bucurat cu duhul și a dorit să fie viețuitor al insulei aceleia și moștenitor al Cuviosului Savatie, rugînd cu dinadinsul pe Ghermano să-l ducă la insula aceea și să-l povățuiască la viața pustnicească. În acel timp, părinții lui Zosima dîndu-și fireasca datorie a morții, el i-a îngropat și averile lor împărțindu-le, îndată a plecat împreună cu Ghermano spre insula Solovețului și cu ajutorul Domnului, plutind fără primejdie, au ajuns acolo. Și găsind locul unde plutitorii au odihnă și alinare, aproape de lacul ce avea apă dulce, s-au adăpostit acolo. Puțin mai departe de mal și-au pus coliba lor, apoi într-însa au făcut priveghere toată noaptea, cîntînd psalmii lui David și rugîndu-se lui Hristos Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, ca să trimită ajutor de sus, spre începerea sălășluirii lor în acea insulă a mării.

Fiind vremea Utreniei, a ieșit Cuviosul Zosima din colibă și a văzut o rază de lumină, strălucind pe el și în tot locul acela. Și s-a spăimîntat foarte mult cuviosul, văzînd acea strălucire de lumină neobișnuită și ridicîndu-și ochii spre răsărit, a văzut o biserică în văzduh, arătîndu-se lui mare și frumoasă. Deoarece nu se obișnuise cu niște descoperiri ca acestea, nu cuteza să privească mult la acea biserică și îndată s-a întors în colibă. Iar Ghermano, văzîndu-l schimbat la față a înțeles că a văzut ceva nou și l-a întrebat, zicîndu-i: "Pentru ce, o, iubitule, te-ai schimbat așa la față? De ce te-ai înfricoșat? Ai văzut oare ceva nou și neobișnuit?" Cuviosul Zosima i-a răspuns că a văzut strălucirea cea negrăită de sus, luminarea locului și o biserică necunoscută în văzduh. Deci, Ghermano, socotind în minte puterea acelei vedenii, și-a adus aminte de izgonirea mirenilor din insula aceea, care a fost în vremea Părintelui Savatie și de proorocia vieții celei monahicești și a grăit către Zosima: "Să nu te spăimîntezi, o, iubite, ci să iei aminte, pentru că prin tine, precum socotesc, Domnul voiește să adune aici, mulțime de monahi".

Apoi i-a spus lui despre cele ce se întîmplaseră femeii pescarului, care din zavistia oamenilor venise acolo din Corila, împreună cu bărbatul său, ca să stăpînească insula aceea. Apoi i-a spus cum au bătut-o doi tineri luminoși, făcîndu-i mulțime de rane și zicîndu-i: "Nu aveți loc în insula aceasta; plecați de aici, că spre sălășluirea monahilor a pregătit Domnul locul acesta". Iar robul lui Dumnezeu, Zosima, s-a umplut de mare bucurie duhovnicească din acele cuvinte ale starețului său Ghermano și s-a pornit spre mai mare rîvnă la zidirea mănăstirii în acel loc. Astfel s-au rugat amîndoi la Dumnezeu, ca să le fie ajutător la lucrul lor și ceea ce au început să aducă la îndeplinire. Și așa, apucîndu-se, au început lucrul, tăind lemne de zidire, au făcut chilii, au îngrădit ogradă și se străduiau cu îndoită osteneală trupească și duhovnicească; cu trupul ostenindu-se la zidirea mănăstirii, iar cu duhul luptînd împotriva diavolilor, înarmîndu-se cu rugăciunea și cu postul, iar hrană aveau din sudoarea feței lor, lucrînd pămîntul cu sapa și semănînd semințe; iar Dumnezeu întărea pe robii Săi, privind de sus spre dînșii cu milostivire și ajutîndu-i în toate lucrările lor.

Trecînd cîtăva vreme, fericitul Ghermano a trebuit să se ducă în partea cealaltă de mare pentru o nevoie, unde zăbovind cîteva zile, cînd a voit să se întoarcă în insulă, n-a putut pentru că, fiind toamnă, timpul începuse a se răci, erau zăpezi și vifore mari, marea se învăluia cu valuri neîmblînzite, gheața plutea pe mare și nici un fel de corabie nu putea să înoate pe luciul acela, spre insula Solovețului. De aceea starețul Ghermano a iernat pe malul acela pînă în primăvară, iar fericitul Zosima a rămas singur în insulă. Deci, întîi se mîhnea cu cugetul pentru starețul Ghermano, apoi și-a aruncat grija spre Dumnezeu, grăind ca David: Spre Tine sînt aruncat din pîntecele maicii mele, Dumnezeul meu ești Tu, nu Te depărta de la mine. Și iarăși: Întru Tine m-am întărit din pîntecele maicii mele, Tu ești acoperitorul meu. Și a început a se nevoi mai mult, adăugînd osteneli peste osteneli, petrecînd în neîncetată rugăciune și postire.

Iar diavolii, neputînd să vadă o viață îmbunătățită ca aceea a lui, nici suferind să fie batjocoriți de dînsul, au ridicat asupra lui multe uneltiri. Uneori îl aruncau în trîndăvie, alteori îi năluceau diferite spaime, făcîndu-i oarecare necazuri, ca să înfricoșeze pe ostașul lui Hristos cel neînfricat și să clatine pe cel neclătinat. Uneori se închipuiau în fiare sălbatice și în șerpi, se repezeau asupra lui cu asprime, în tăria puterii lor, ca și cum ar fi vrut să-l rupă și să-l înghită.

Dar robul lui Dumnezeu se împotrivea lor cu semnul Crucii și cu rugăciunea și îi batjocorea, zicîndu-le: "O, neputincioasă putere a vrăjmașului! De ați luat asupra mea putere de la Dumnezeu, apoi faceți ceea ce voiți; iar de nu, de ce vă osteniți în deșert?" Și cînta din psalmii lui David: Umblînd m-au înconjurat și în numele Domnului i-am înfrînt pe ei. Și iarăși: Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui. Și adăuga rugăciunea către Dumnezeu cu umilință, grăind: "Dumnezeule veșnic, Împărate Cel fără de început, Făcătorule și Stăpîne, Tu ești Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce domnesc; Tu ești Mîntuitorul sufletelor și Izbăvitorul celor ce cred în Tine; Tu ești nădejdea celor ce se ostenesc și așteptarea celor ce sînt departe pe mare; Tu ești povățuitorul robilor Tăi, Tu ești iubitorul a tot binele, Tu ești Mîngîietorul celor ce plîng, Tu ești bucuria sfinților, Tu ești viața cea veșnică, lumina cea neapusă și izvorul sfințeniei; Tu ești slava lui Dumnezeu Tatăl și împlinirea Sfîntului Duh; Tu ești Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui și stăpînești în veci. Deci, pe Tine Te rog eu robul Tău, căzînd cu smerenie la Tine, ascultă-mi rugăciunea mea în ceasul acesta, Preasfinte Împărate și Preabunule Doamne, să nu-ți întorci fața de la rugăciunea mea, ci mă izbăvește din gura pierzătorului balaur, care cască gura asupra mea și vrea să mă înghită. Păzește-mă de amăgirea diavolească, ca prin puterea sfinților Tăi îngeri, îngrădindu-mă și scutindu-mă, să scap din dinții lui și să cîștig mîntuire de la Tine Stăpîne al meu, în Care cred și spre Care nădăjduiesc și Te slăvesc împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh în veci".

Astfel rugîndu-se cuviosul, izgonea de la el năvălirile vrăjmașului și diavolii se risipeau de semnul Crucii și de rugăciunea lui, ca praful de vînt; iar el rămînea fără vătămare cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu. S-a mai întîmplat încă sfîntului și altă ispitire în aceeași vreme. Fiind iarnă mare, se sfîrșea hrana ce era adunată de o vară și se îndoia cu gîndul, cu ce se va hrăni pînă vara; pentru că îi făceau necaz vrăjmașii cei nevăzuți, de foametea ce îl aștepta și îl înfricoșau cu moartea cea fără de vreme. Iar cuviosul socotind în sine și-a adus aminte de ceea ce s-a zis de Domnul în Evanghelie: Să nu vă îngrijiți de ce veți mînca, sau să nu vă îngrijiți de ziua de mîine, ci să căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și acestea toate vi se vor adăuga; pentru că știe Tatăl vostru Cel ceresc de ce aveți trebuință". Deci, toată grija, punînd-o spre Dumnezeu, Purtătorul de grijă a toate, se mîngîia cu cuvintele psalmistului: Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni.

Astfel mîngîindu-se el, izgonea îndoiala ce se aducea de la vrăjmaș. Iar Dumnezeu, nelăsînd pe plăcutul Său cel ce nădăjduia spre Dînsul, a trimis la el doi bărbați necunoscuți, avînd o coșniță cu ei, precum este obiceiul oamenilor, care viețuiesc pe lîngă mare, de a avea sarcini în călătoriile cele de iarnă plină de pîine, făină și unt și au dat-o cuviosului, zicîndu-i: "Părinte, de voiești, poți să iei din sarcina aceasta să mănînci, iar noi vom veni la tine, cînd ne va porunci Domnul". Zicîndu-i aceasta, s-au dus îndată și cuviosul nu s-a grăbit să-i întrebe de unde sînt, iar ei n-au mai adaos a se arăta sfîntului. Apoi multă vreme fericitul Zosima, așteptînd pe bărbații aceia, după ce a văzut că nu se mai întorc, a cunoscut că aceea este o cercetare dumnezeiască; și mulțumea Domnului pentru milostiva Lui purtare de grijă pentru dînsul și pentru darul cel nespus.

Trecînd iarna, starețul Ghermano a venit, aducînd cu sine pe un om din mireni, anume Marcu, cu meșteșugul pescar și cu hrană destulă pentru multă vreme, încă și mreji pentru vînatul peștelui. Și nu după multă vreme, Marcu a primit rînduiala monahicească, apoi și alți mulți, dorind mîntuirea lor, au început a veni la ei, a viețui împreună, zidindu-și chilii și cîștigîndu-și hrana lor prin osteneala mîinilor. Deci, sîrguindu-se Cuviosul Zosima, a zidit o biserică mică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, spre pomenirea Schimbării la Față, celei cu dumnezeiască cuviință, în acel loc unde i s-a făcut vedenia Bisericii, ce s-a arătat cu strălucire de lumină negrăită; apoi a făcut lîngă biserică și o trapeză mică și a început viața de obște. Și a trimis pe unul din frați la marea cetate Novgorod, la arhiereul Iona, să ceară binecuvîntare pentru sfințirea bisericii și să le dea egumen mănăstirii lor celei pustnicești. Iar arhiereul le-a trimis degrabă binecuvîntare și pe un ieromonah Pavel, ca să le fie egumen. Și s-a bucurat Cuviosul Zosima, ca și fericitul Ghermano și toți frații, de binecuvîntarea arhierească și de egumen. După aceea au sfințit biserica și mănăstirea spre slava lui Dumnezeu și astfel s-a început preacinstitul și preamăritul locaș al Solovețului. Însă nu după multă vreme egumenul Pavel, nesuferind osteneala pustiei, s-a întors în cetate. După el a fost alt egumen, anume Teodosie, dar și acela s-a dus, și s-au sfătuit frații cu cuviosul, ca să nu-și ia egumen din alte mănăstiri, ci să-și aleagă din cei ce sînt între dînșii.

Apoi și un alt sfat au adăugat frații, ca pe însuși Cuviosul Zosima să-l aleagă la proestoșie, care lucru l-au și făcut. Pentru că mergînd înainte unul din frați la marele Novgorod, a rugat pe arhiereu, ca prin scrisoare să cheme pe părintele lor și să-l hirotonească preot și egumen, chiar nevrînd. Și a făcut așa arhiereul, trimițînd o scrisoare cuviosului, prin care l-a chemat la sine și l-a silit să primească preoția și egumenia și dîndu-i pentru cale destule, l-a liberat cu cinste. Asemenea și mulți din cetățeni au dat multe cuviosului, pentru trebuința mănăstirească: vase și veșminte, argint și pîine îndestulată. Și a venit cuviosul în locașul său strălucind cu cinstea preoției și cu dregătoria egumeniei și a fost întîmpinat cu cinste, toți veselindu-se de părintele lor. Iar cînd cuviosul a început a sluji cea dintîi Sfîntă Liturghie în locașul său, s-a făcut asupra lui o dumnezeiască minune, de toți văzută; pentru că fața lui s-a luminat cu darul Sfîntului Duh, ca o față de înger și s-a umplut biserica de o bună mireasmă mare, care era încredințată mărturie a vredniciei lui, căci cu vrednicie a luat cinstea preoției și toți s-au bucurat mult de un păstor ca acesta al lor plin de darul lui Dumnezeu și au preamărit pe Hristos.

S-au întîmplat atunci niște neguțători și cuviosul le-a dat prescura de la slujirea Liturghiei; iar ei prin nebăgare de seamă au pierdut-o și un frate anume Macarie, a văzut un cîine, mușcînd cu gura și apropiindu-se, nimic n-a aflat, decît numai prescura aceea; și aducînd-o la Cuviosul Zosima, i-a spus ce văzuse și se minunau cei ce au auzit. După aceasta Cuviosul Zosima, văzînd că din zi în zi se înmulțesc frații, încît acum nu mai încăpea biserica pe cei ce se adunau la obișnuita cîntare, s-a sîrguit să zidească o biserică mai mare, ca să poată toți să încapă la soborniceasca pravilă a bisericii; apoi a făcut și chilii multe și a lărgit mănăstirea.

Iar după cîțiva ani și-a adus aminte de Cuviosul Savatie, care s-a nevoit mult în ostenelile monahicești în acea insulă și i-a fost jale de el; căci cinstitele lui moaște se odihnesc aiurea, unde a răposat, lîngă rîul Viga. Deci, s-a sfătuit cu frații să aducă moaștele Cuviosului Savatie de la Viga la dînșii unde a petrecut mulți ani viață pustnicească. El încă sfătuindu-se despre aceasta, i-a venit o scrisoare din locașul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, de la Iezerul Alb, adusă de un monah al mănăstirii Cuviosului Chiril și trimisă la Cuviosul Zosima. În ea era scris astfel:

"Dar și milă de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos, iubitule întru Hristos, duhovnicescule povățuitor, de Dumnezeu iubite egumene Zosima; cu toți frații întru Hristos să te bucuri! Am auzit de la cei ce vin din părțile voastre la noi, despre ostrovul Solovețului, că pentru greutatea mării, era nelocuit de oameni mulți ani, aproape de cînd a început a străluci soarele pe cer. Iar acum auzim că în ostrovul acela, cu dumnezeiasca voie și cu mijlocirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și cu sîrguința pentru Dumnezeu, a iubirii voastre de osteneală, s-a făcut viețuire monahilor și s-a făcut mănăstire cinstitei Schimbări la Față a Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos; unde s-au adunat mulțime de frați și toate s-au rînduit cu rugăciunile Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Însă numai de un bine vă lipsiți, că anume Cuviosul Savatie este uitat de voi, el care mai înainte de a voastră iubire de osteneală a viețuit în acel loc după Dumnezeu și și-a sfîrșit viața sa în postiri și în osteneli. El în cuvioasele sale fapte era desăvîrșit, ca și cuvioșii părinți cei de demult; și astfel el, cu tot sufletul iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume și a cîștigat fericitul sfîrșit, bucurîndu-se. Pentru că unii din frații din mănăstirea noastră, care au fost la Novgorod, au auzit povestirea unui bărbat iubitor de Dumnezeu, anume Ioan, care făcea negoț. Acesta plutind pe mare, a fost la rîul Viga, unde s-a învrednicit a vedea viu pe Cuviosul Savatie și a auzit de la dînsul învățătură duhovnicească. Apoi mutîndu-se cu sufletul la Dumnezeu, a îngropat cinstitul trup al aceluia, cîntîndu-i cele de deasupra gropii împreună cu egumenul Natanail.

Și a spus acel Ioan fraților noștri, cum s-a făcut pe mare o minune și cum pe Teodor, fratele lui, de furtună și de înecare l-a păzit Dumnezeu, cu rugăciunile Cuviosului Savatie; și altele, precum am auzit. Apoi se făcuseră semne și minuni la mormîntul lui, pentru că a plăcut lui Dumnezeu și noi sîntem martori ai vieții lui îmbunătățite. Căci acest fericit părinte a viețuit mulți ani cu noi, în casa Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, în mănăstirea lui Chiril. Pentru aceasta scriem acum sfinției voastre, dîndu-vă sfat duhovnicesc, să nu vă lipsiți de un dar ca acesta, ci să aduceți cît mai repede la voi, pe acest cuvios și fericit Savatie. Că unde s-a ostenit mulți ani, acolo să fie puse și cinstitele lui moaște. Fiți sănătoși în Iisus Hristos, Viața cea veșnică și vă rugați pentru noi ca niște iubitori de Dumnezeu, ca să ne scape Domnul, cu rugăciunile Cuviosului Savatie, de toate răutățile ce năvălesc asupra noastră".

O scrisoare ca aceasta luînd-o și citind-o fericitul Zosima, egumenul Solovețului, s-a veselit cu duhul, și cu toți frații au grăit într-un glas: "Nu este aceasta de la oameni, ci de la Dumnezeu". Și îndată, pregătind o corabie, s-a dus Cuviosul Zosima cu mulțime de frați în partea cealaltă, suflîndu-le vîntul spre ajutor și ajungînd la casa de rugăciune, care era pe malul rîului Viga, au săpat mormîntul Cuviosului Savatie și s-a umplut văzduhul de mireasmă plăcută. Iar cînd au descoperit racla, au văzut pe plăcutul lui Dumnezeu și l-au dus în corabie cu cîntări de psalmi. Apoi vîntul suflînd cu bună sporire, au călătorit bine și au ajuns degrabă la locașul lor, bucurîndu-se și mulțumind lui Hristos de cîștigarea acestei comori duhovnicești, adică de moaștele Sfîntului Savatie Cuviosul. Apoi le-au pus în pămînt după Altar, lîngă biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei adormiri și, zidind bolniță, a pus sfinte icoane, și cîți bolnavi alergau cu credință, cîștigau tămăduiri de la mormîntul Cuviosului Savatie, prin sfintele lui rugăciuni.

Fericitul Zosima, mergînd în toate nopțile în bolnița aceea, se ruga și făcea multe închinăciuni, pînă la cîntarea Utreniei. Iar mai sus pomenitul negustor Ioan, care slujise odată îngropării Sfîntului Savatie, avînd mare dragoste și credință către dînsul, cu fratele său Teodor, cel izbăvit de la înec, au zugrăvit chipul Cuviosului Savatie și, aducîndu-l în mănăstirea Solovețului, l-au dat egumenului Zosima cu multe lucruri trebuincioase locașului. Iar egumenul, primind cu dragoste cinstitul chip al lui Savatie și sărutîndu-l, l-a pus deasupra mormîntului și grăia către chipul cuviosului ca și către un om viu: "O, robul lui Dumnezeu, deși ți-ai sfîrșit vremelnica ta viață cu trupul, dar cu duhul să nu te depărtezi de la noi, ci să ne duci de mînă la Hristos Dumnezeu, povățuindu-ne să călătorim după poruncile Domnului, să ne purtăm crucea noastră și să urmăm Stăpînului nostru. Tu, cuvioase, avînd îndrăzneală către Hristos și către Preacurata Maică a lui Dumnezeu, fii rugător și mijlocitor pentru noi nevrednicii, cei ce viețuim în acest sfînt locaș, al cărui începător tu ești; fii apărător și ajutător acestei cete de Dumnezeu adunată, ca viețuind în locul acesta, păzindu-ne prin rugăciunile tale, să petrecem nevătămați de diavoli și de oameni, slăvind pe Sfînta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh".

Înflorind locașul Solovețului, cu darul lui Dumnezeu, din zi în zi înmulțindu-se și înfrumusețîndu-se cu monahii cei îmbunătățiți și cu alesele strădanii ale Cuviosului Zosima, diavolul, urîtorul binelui, se aprindea de zavistie și neputînd să facă ceva - deoarece era izgonit și rușinat de fericitul Zosima și de ceilalți buni nevoitori -, a îndemnat pe niște oameni răi să facă supărare sfîntului locaș, ca să necăjească pe începătorul lui și pe frați. Deci, prin îndemnarea diavolească au început a veni în insula Solovețului mulți din locuitorii boierești și din slujitorii dregătorilor și moștenitorii pămîntului Corila, care pescuiau pește din lacuri; iar pentru trebuința mănăstirii nu lăsau să se vîneze nicidecum; zicînd că ei sînt moștenitori și stăpînitori ai insulei aceleia. Iar pe Cuviosul Zosima și pe toți monahii îi defăimau cu necinste și cu cuvinte ocărîtoare, le făceau multe supărări, se lăudau că vor risipi mănăstirea și pe monahi îi vor izgoni de acolo. Deci, a fost nevoit cuviosul să meargă la marele Novgorod, la arhiepiscopul Teofil, să ceară ajutor și apărare și luînd pe unii din ucenicii săi, s-a dus. Ajungînd la cetate și închinîndu-se arhiepiscopului, i-a pus înainte rugămintea sa pentru locașul cel tulburat de oamenii mireni.

Arhiepiscopul i-a grăit: "Eu, părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu sînt gata să dau ajutor mănăstirii tale, dar mai întîi este trebuință să spui despre aceasta boierilor celor mai mari care stăpînesc cetatea și după sfătuirea lor să vă dau ajutor". Apoi Cuviosul Zosima s-a dus la boieri cu rugăminte și umblînd prin casele lor, cerea milă, ca să nu lase a se risipi mănăstirea lor și locul cel sfințit al lui Dumnezeu să nu-l dea în stăpînirea oamenilor mireni. Și toți boierii care stăpîneau cetatea au făgăduit să ajute mănăstirii lui. Apoi s-a dus la o jupîneasă văduvă, anume Marta, care era una din jupînesele cele mari ale cetății aceleia, voind s-o roage pentru locașul său, deoarece sătenii și robii ei se duceau adeseori la insula Solovețului și făceau multe necazuri mănăstirii.

Ea, auzind de la robi venirea lui, a poruncit să izgonească pe sfînt cu necinste de la casa sa. Iar robul lui Dumnezeu a primit cu răbdare acea necinstită izgonire, iar către ucenicii săi a grăit: "Să știți că vor veni zile, în care viețuitorii acestei case nu vor mai face urme cu pașii prin casa aceasta, căci se vor închide ușile acestei case și nu se vor mai deschide și curtea aceasta va rămîne pustie". Zicînd aceasta, a tăcut și s-au împlinit toate acelea la vremea lor, precum le-a proorocit cuviosul.

După aceasta arhiepiscopul, chemînd pe boieri la dînsul, le-a spus despre supărările ce se făceau de locuitori Fericitului Zosima și locașului lui, iar boierii toți într-un glas au voit să ajute cuviosului. Au dăruit toată insula locașului lui, i-au dat scrisoare pentru stăpînirea ei și au pus pe scrisoare opt peceți de plumb. Cea dintîi a arhiepiscopului, a doua a voievodului, a treia a polcovnicului, apoi cinci peceți cu cinci margini ale cetății. Și a dăruit pe cuvios cu multe din cele trebuitoare: cu vase bisericești, cu veșminte preoțești, cu aur și cu argint pentru trebuința mănăstirii, cu mulțime de pîine și a făgăduit ca de atunci înainte să ajute mănăstirea lui la toate. Auzind acestea toate jupîneasa Marta cea mai sus zisă și înștiințîndu-se încă și de îmbunătățita viață a Fericitului Zosima de la mulți bărbați vrednici de credință, că este adevărat rob al lui Dumnezeu, s-a căit că a mîhnit pe cuvios și, trimițînd rugăminte, l-a chemat la masă la dînsa. Iar el, fiind fără răutate, s-a dus la masa ei.

Intrînd în casa ei, a binecuvîntat pe jupîneasa, împreună cu fiii și cu fiicele sale și l-a pus pe el la mijlocul ospățului și toți mîncau, beau și se veseleau. Iar cuviosul șezînd cu smerenie și cu blîndețe, tăcea, gustînd puțină hrană după obiceiul său. Iarăși privind la cei ce ședeau, s-a mirat, apoi plecînd capul în jos nu zicea nimic, pentru că a văzut o minunată vedenie. Și iarăși privind, a doua și a treia oară, a văzut aceeași vedenie. Căci vedea șase bărbați din cei mai mari fără capete, care ședeau la ospățul acela; și se mira robul lui Dumnezeu de ceea ce vedea, cum acei oameni șed și se ospătează, iar capete nu au. Și înțelegînd ceea ce era să fie, a clătinat cu capul, a suspinat și a lăcrimat și apoi n-a mai gustat nimic din cele ce se puneau la masă, deși era silit cu poftiri.

După masă, jupîneasa Marta, cerîndu-și iertare de la cuviosul pentru mîhnirea făcută lui de către dînsa, a dat mănăstirii lui un sat, lîngă rîul Suma la liman. Și ieșind cuviosul din casa ei, Daniil, ucenicul lui, avînd îndrăznire către dînsul, îl întreba cu osîrdnică rugăminte pentru ce în vremea mesei privind de trei ori către cei ce ședeau, a clătinat cu capul și, suspinînd, a plîns și n-a mai gustat nimic din bucatele cele puse înainte. Și a grăit cuviosul ucenicului: "Fiule, ai îngreunat ca și Elisei pe Ilie, însă nu voi ascunde judecățile lui Dumnezeu cele negrăite, care au a se împlini la vremea lor; dar să păzești taina aceasta, pînă ce va fi împlinirea dumnezeieștilor porunci. Eu am văzut șase bărbați, din cei mai mari boieri ai cetății, șezînd la ospăț fără capete și, văzînd aceea, m-am mirat mult cu spaimă și nu puteam nici mîncare, nici băutură să duc la gura mea de vedenia cea de spaimă și socotesc că acestor bărbați li se vor tăia capetele degrabă. Însă te ferește, o fiule, ca să nu spui nimănui, despre ceea ce auzi de la mine".

După aceasta cuviosul s-a întors la locașul său cu scrisoarea cea întăritoare și cu multe dăruiri de la iubitorii de Dumnezeu. Și trecînd nu multă vreme, s-a făcut înștiințare, că marele voievod Ioan Vasilievici, singur stăpînitor a toată Rusia, venind cu mare putere la marele Novgorod, a pedepsit cu moarte pe unii din boierii cetății, ca și ceilalți să aibă frică. În acel timp s-au tăiat capetele celor șase bărbați, pe care cuviosul i-a văzut șezînd la masă fără capete, în casa jupînesei Marta; ba încă și jupîneasa Marta din porunca marelui voievod, a fost trimisă cu fiii săi în surghiun în cel mai de jos Novgorod. Iar averea ei a fost jefuită și a rămas pustie după proorocirea Cuviosului Zosima, cum a proorocit în ceasul acela, cînd a fost izgonit cu necinste din casa acelei jupînese.

După toate acestea, cuviosul viețuind mulți ani și isprăvindu-și toată fapta bună, i s-a apropiat vremea fericitului său sfîrșit, pentru că era plin de zile și de osteneli plăcute lui Dumnezeu. Pregătindu-și lui mai devreme mormînt, și căutînd spre dînsul, plîngea totdeauna, avîndu-și moartea sa întru pomenire și gătindu-se mai înainte de ieșire. Apoi, simțindu-și plecarea sa la Dumnezeu, îmbolnăvindu-se cu trupul și slăbind de bătrînețe și de osteneli multe, a chemat frații și a grăit către dînșii: "Fraților și fiilor, iată, mă duc din această vremelnică viață, iar pe voi vă dau milostivului Dumnezeu și Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Deci, spuneți pe cine doriți să aveți după Dumnezeu egumen în locul meu". Iar frații toți cu lacrimi au strigat ca și cu o gură, zicînd: "Am voi, părinte și păstorule al nostru, ca toți cu tine să ne îngropăm, dar nu este aceasta în puterea noastră, pentru că una este judecata omenească și alta a lui Dumnezeu. Iar Stăpînul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce ți-a vestit ducerea ta la veșnicele locașuri, Acela poate să ne dea prin tine povățuitor, pe care El îl știe, ca să poată a ne îndrepta spre mîntuire; iar binecuvîntarea și rugăciunile cuvioșiei tale să se odihnească peste noi, că tu ești, după Dumnezeu, părintele nostru și precum ai avut grijă de smerenia noastră în viața aceasta, așa ne rugăm ție, ca și după ducerea ta către Dumnezeu, să nu ne lași sărmani".

Acestea zicîndu-le frații, au încetat de a mai vorbi, dar n-au încetat din plîngerea și din tînguirea cea multă. Iar cuviosul iarăși a grăit către dînșii: "Fiilor, v-am mai spus că vă dau în mîinile Domnului și ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, iar pentru egumen, deoarece v-ați pus nădejdea către Dumnezeu, spre Preacurata Maica lui Dumnezeu și spre a mea smerenie, să vă fie vouă Arsenie egumen, ca unul ce este bărbat vrednic pentru chivernisirea mănăstirii și a fraților". Deci, cuviosul a încredințat egumenia lui Arsenie, bărbatul cel îmbunătățit și iscusit. Și a grăit către Arsenie: "Iată, frate, te pun pe tine după Dumnezeu rînduitor și ocîrmuitor sfîntului locașului acestuia și tuturor fraților adunați pentru dragostea lui Dumnezeu.

Deci, păzește ca să nu rămînă nepăzite ceva din mănăsti-reștile rînduieli; cele alcătuite din apostoleștile învățături și din predaniile Sfinților Părinți, cele pentru soborniceasca cîntare bisericească și pentru rînduiala trapezei, precum și pentru toată rînduiala și obiceiul mănăstiresc, cel așezat prin a noastră smerenie după Dumnezeu; pe toate întregi și neschimbate să le păzești. Iar Domnul să îndrepteze pașii voștri spre lucrarea poruncilor Lui, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpînei noastre Fecioare de Dumnezeu Născătoare și ale tuturor sfinților și cu rugăciunile plăcutului său, Cuviosului Savatie. Domnul nostru Iisus Hristos să vă păzească de toate bîntuielile vrăjmașului și întru dumnezeiasca dragoste să vă întărească. Iar eu, deși mă despart de voi cu trupul, dîndu-mi datoria firii celei muritoare, dar cu duhul voi fi nedepărtat de voi. Și aceasta să vă fie vouă în știre: de voi afla dar înaintea lui Dumnezeu, după a mea ducere, locașul se va înmulți și mai mult și se vor aduna mulțime de frați pentru dragostea lui Hristos și se va umple locul acesta de îndestulare duhovnicească și întru trebuințele trupești scădere nu va fi".

Aceasta zicînd-o cuviosul către frați și învățîndu-i, i-a sărutat cu sărutare duhovnicească pe fiecare și, dînd tuturor binecuvîn-tare, și-a ridicat mîinile și s-a rugat pentru locaș și pentru toată turma sa cea duhovnicească, precum și pentru dînsul. Apoi însemnîndu-se cu Sfînta Cruce, a zis: "Pace vouă". Și iarăși ridicîndu-și ochii către Dumnezeu a grăit: "Stăpîne, Iubitorule de oameni, învrednicește-mă ca să stau de-a dreapta Ta, cînd vei veni întru slavă să judeci viii și morții și să răsplătești fiecăruia după lucrurile lui".

Acestea grăindu-le, s-a culcat și și-a dat sfîntul său suflet în mîinile Domnului, pe Care L-a iubit și Căruia din tinerețe I-a slujit cu cuvioșie și dreptate. Cuviosul Părintele nostru Zosima, a murit în anul de la facerea lumii 6986, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, în anul 1478, în 17 zile ale lunii Aprilie. Și plîngeau după dînsul frații cu multe tînguiri. Și cîntînd cele trebuincioase îngropării, l-au pus în mormîntul pe care l-a săpat cu mîinile sale, fiind încă viu, după altarul bisericii Schimbării la Față a Domnului. După aceea, și gropniță deasupra moaștelor cuviosului au zidit și icoane sfinte ale lui Hristos și ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au pus într-însa. Apoi, venind frații cu lumînări, se rugau acolo. Și se făceau și minuni la mormîntul cuviosului și tămăduiri bolnavilor se dădeau; chiar și acum se dau vindecări acolo celor ce cu credință aleargă. Căci precum s-a făgăduit, ducîndu-se cu sufletul către Domnul, că nu-și va lăsa locul unde s-a nevoit, ci cu duhul va petrece cu ucenicii lui. Astfel, își împlinește făgăduința sa din locașurile cele de sus, cercetînd locașul cel de jos și venind la dînsul de față nevăzut. Iar uneori arătîndu-se unora pe pămînt și pe ape, în nevoi le ajută. Și de multe ori era văzut pe mare, în vremea învăluirii corăbiei îndreptînd-o, viforul alinîndu-l, iar uneori se vedea stînd în biserică în mijlocul soborului fraților. La început, după moartea sa, în a noua zi, s-a arătat monahului Daniil, vestindu-i, cum că de duhurile văzduhului și de mult meșteșugitele curse a scăpat, cu mila lui Dumnezeu și că este numărat în ceata cuvioșilor.

Și starețului Tarasie i s-a arătat în vederea ochilor la mormîntul său; asemenea și lui Gherasim, ucenicului său, într-o zi de Duminică după Utrenie, mergînd de la gropnița Cuviosului Savatie și căutînd spre Gherasim, i-a zis: "Nevoiește-te, fiule, ca după ostenelile tale să-ți primești răsplătirea!" Și a doua oară același Gherasim l-a văzut, în vremea dumnezeieștii Liturghii, în Sfînta și Marea Joi, stînd în soborul bisericii și cînd se împărtășeau frații, a zis Cuviosul Zosima către Gherasim: "Mergi și tu de te împărtășește!" Atunci cuviosul a stat aproape de Sfintele Taine, pînă ce toți s-au împărtășit. Ieromonahului Dositei, în vremea rugăciunii Pavecerniței, stînd în pridvorul bisericii și rugîndu-se pentru un frate îndrăcit cu mintea sa, i s-a arătat cuviosul, zicîndu-i: "Nu-i este acelui frate de folos tămăduirea, pentru care tu te rogi, ci i se cade a petrece întru acea pătimire!" Pe starețul Teodul, care din întîmplare alunecase și căzuse la pămînt și foarte se zdruncinase cu trupul, încît zăcea bolnav pe pat, neputînd să se scoale la obișnuita sa pravilă, Cuviosul Zosima, venind într-o seară, tîrziu, în chilia lui și bătînd în ușă, cu rugăciune l-a sculat sănătos. Din niște arătări ca acestea ale lui, este încredințat lucru, că nu se depărtează de la locul său și nu părăsește părintele cel iubitor de fii, pe fiii săi cei ce se nevoiesc în acel loc; iar tuturor celor ce-l cheamă cu credință, le dă grabnic ajutor.

Monahul Mitrofan a mărturisit despre sine că pe cînd era în lume și plutea pe mare făcînd neguțătorie, într-o vreme s-a ridicat furtună pe mare și a fost luntrea lui purtată de valuri ca la treizeci de zile. Apoi mai multe vînturi și învăluiri s-au ridicat și mare furtună s-a făcut, iar luntrea era acoperită de valuri, iar cei ce erau într-însa se deznădăjduiseră de viață și se rugau lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Apoi și-au adus aminte de Cuviosul Zosima, făcătorul de minuni al Solovețului și l-au chemat spre ajutor și îndată au văzut pe cuvios șezînd la cîrmă. Apoi, întinzîndu-și poalele mantiei sale cu amîndouă mîinile spre amîndouă părțile luntrei, împingea în lături valurile mării ce năvăleau și trecea luntrea prin valuri fără primejdie. Astfel a fost cuviosul ziua și noaptea, îndreptînd corabia, apărînd-o de valuri și de înecare, pînă ce a sosit luntrea la mal și s-a făcut nevăzut cîrmaciul acela străin.

Monahul Elisei îmbolnăvindu-se pe calea apei și schima călugăriei foarte mult dorind-o, Cuviosul Zosima, arătîndu-se bolnavului fiind în corabie, l-a făcut sănătos pînă ce a luat sfînta schimă și s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine. Apoi iarăși culcîndu-se, s-a odihnit întru Domnul. Un mirean Nicon, muncindu-se de diavoli și în gropnița Cuviosului Zosima fiind dus, prin arătarea sa, Cuviosul l-a izbăvit din muncirea vrăjmașului și l-a trimis acasă sănătos.

Un lucrător de pămînt, care se numea Gorean, orbind, Cuviosul Zosima i-a dăruit vederea la mormîntul său. Apoi și a doua oară orbind pentru necredința sa, dar alergînd cu pocăință la mormîntul Cuviosului și cu lacrimi rugîndu-se, i-a dat tămăduire ochilor lui. Și alte multe feluri de boli a tămăduit la mulți, fiind chemat cu credință numele cel sfînt al lui. Dar nu numai Cuviosul Zosima, ci de multe ori și Cuviosul Savatie se arăta și de mulți se vedeau amîndoi făcătorii de minuni. Un frate, Iosif, fiind odată în insula ce se chema Cuzov, fiind ca la treizeci de stadii departe de insula Solovețului, într-o noapte nedormind și rugîndu-se, s-a suit la munte. Atunci a căutat spre mănăstirea Solovețului și a văzut în mijlocul mănăstirii doi stîlpi de foc, care ajungeau de la pămînt pînă la cer și străluceau foarte. Apoi a spus aceasta la alți frați și ei i-au zis: "Iată începătorii mănăstirii Solovețului! Cuvioșii Părinți, Zosima și Savatie, strălucesc din mormintele lor, pentru că sînt stîlpi duhovnicești cu adevărat, luminîndu-se cu razele darului lui Dumnezeu".

Doi frați, Savatie și Terapont, la sfîrșitul sfintelor 40 de zile, au fost trimiși la o slujbă în Virm, pentru că acolo era la liman metocul mănăstirii și toate cele de trebuință se aflau într-însul. Iar pe cînd pluteau și se apropiau de insula ce se numea Mufmui, care este departe ca la șaizeci de stadii de la Soloveț, unul dintre dînșii, anume Savatie, a văzut la marginea insulei aceleia doi stîlpi roșii, nu prea mari. Și cînd a sosit acolo, a aflat lîngă piatră o căsuță mică și într-însa doi oameni goi și flămînzi, cu picioarele obosite, fiind abea vii. Pentru că la începutul iernii, spărgîndu-se acolo vasul pe apă, au rămas în insulă acei doi oameni și au iernat, netrecînd nimeni pe acolo ca să-i ia. Aceia văzînd pe monahi, au strigat către dînșii, zicînd: "Domnilor, cine sînteți voi? Oare stareții de la Soloveț v-au trimis pe voi?" Iar Savatie și Terapont i-au întrebat: "De care stareți de la Soloveț ziceți voi?" Răspuns-au bolnavii, zicînd: "Doi stareți cinstiți venind aici, ne-au cercetat pe noi. Numele unuia era Zosima, iar al altuia Savatie. Și cînd veneau la noi, atunci ni se ușura durerea și foamea ni se ducea și frigul înceta. Dar și acum au fost la noi înaintea venirii voastre și ne-au zis: "Nu vă mîhniți, că acum vom trimite după voi"". Aceasta auzind monahii cei trimiși la slujbă, s-au mirat și, întărind cu hrană pe cei bolnavi, i-au luat cu ei în luntre și i-au dus în mănăstire.

O femeie îndrăcită, anume Maria, soția unui bărbat cu numele Onisim, fiind adusă în mănăstirea Solovețului, Cuvioșii Părinți Zosima și Savatie, prin a lor arătare au tămăduit-o, izgonind dintr-însa pe diavol. Și pe o altă femeie tînără, fiica lui Ieremia, care a fost odată sluga Cuviosului Zosima, care singură prin lucrarea diavolească, tăindu-se cu cuțitul pe grumaj și pe piept, încît zăcea moartă, au înviat-o cuvioșii, fiind chemați de părinții ei cu amare lacrimi. Și în noaptea următoare i s-au arătat în somn, dîndu-i un vas plin de unsori și zicîndu-i: "Unge-te la răni, căci pentru lacrimile tatălui și maicii tale, care strigă la noi, am venit să te tămăduim". Iar femeii i se părea în vedenie, că-și unge rănile cu unsoarea aceea și s-a deșteptat din somn. Iar după trei zile rănile, care erau mari de moarte, s-au tămăduit.

Un anume Vasile, cu viață tîlhărească, a venit în mănăstirea Solovețului la pocăință și a luat rînduiala monahicească. După o vreme, fiind atras de diavol iarăși la obiceiul cel dintîi, a gîndit să fugă din mănăstire și, pregătind o luntre, a furat niște lucruri mănăstirești, cărți, veșminte și vase, pe care punîndu-le în luntre, a fugit noaptea. Iar din întîmplare, a sosit la insula ce se numește Anzela, care este la cinzeci de stadii departe de insula Solovețului, unde a căzut asupră-i un somn greu. Și, întărind luntrea la mal, singur a căzut la pămînt și a adormit, atunci i s-au arătat amîndoi cuvioșii în vis; iar Cuviosul Zosima, căutînd la el cu mînie, a zis: "Ticălosule, mă furi? Eu zidesc, iar tu risipești?" Iar Vasile, în vedenia aceea, își cerea iertare și cuviosul i-a zis: "Iertare vei cîștiga, dar vei ședea acolo trei zile". Și deșteptîndu-se din somn Vasile, n-a văzut pe nimeni, nici luntrea n-a găsit-o lîngă mal și ședea acolo plîngînd, pînă ce au trecut cele trei zile. Apoi niște neguțători plutind pe lîngă insula aceea, l-au luat de acolo și l-au dus la mănăstire, căindu-se cu lacrimi, mărturisind păcatul său și spunînd cuvioșilor arătarea.

Într-acea vreme, pescarii mănăstirii au vînat pește, la rîul Umbei, la depărtare de insula Solovețului, ca la cinci sute de stadii și era mai mare între ei bătrînul Fotie. Aceluia i s-au arătat în somn amîndoi cuvioșii și a zis Zosima către Fotie: "Iată v-am adus o luntre spre vînarea peștelui, pentru că știam că vă mai trebuie încă o luntre; dar vedeți, ca nimic să nu se piardă din cele ce sînt în ea, ci pe toate să le duceți la mănăstire". Iar Fotie, deșteptîndu-se, a spus vedenia celorlalți pescari și mergînd la mal, au găsit o luntre nouă și multe lucruri mănăstirești în ea, pe care ducîndu-le la mănăstire, au spus despre arătare cuvioșilor.

Un om, anume Teodor, viețuind lîngă mare, la rîul Sumii, a spus aceasta: "Mi s-a întîmplat a pluti pe mare cu marfă. Deodată s-a ridicat o furtună mare, iar noi aruncînd ancorele, am stat și eram în primejdie mare, înviforîndu-ne de valuri. Atunci ne rugam lui Dumnezeu și pe preacuvioșii Părinți, Zosima și Savatie, îi chemam în ajutor. Apoi, intrînd înăuntru în luntre, am adormit și am văzut doi stareți cu sfîntă cuviință, stînd în luntre și zicînd către cîrmaci: "Întoarce luntrea cu cîrma spre vînt". Și îndată m-am deșteptat și am alergat la cei ce vărsau apa din luntre, între care unul adormise. Dar acela îndată sculîndu-se, a început a-mi spune: "Doi stareți am văzut în luntre în ceasul acesta, vorbind între ei și unul către celălalt a zis: "Păzește, frate, luntrea aceasta, iar eu mă voi grăbi să merg la Soloveț la rugăciunea de prînz". Noi, auzind aceea, ne-am minunat și ne-am bucurat foarte, nădăjduind izbăvire din primejdia cea de față. Și îndată a încetat viforul, s-a făcut liniște și ne-am dus în calea noastră mulțumind lui Dumnezeu și plăcuților Lui.

Starețul Filimon povestea, zicînd: "Viețuind eu în pustie la liniște, mi-a venit o supărare mare din diavoleasca lucrare. Iar pricina supărării a fost astfel. Un frate a adus la mine spre pază banii săi, douăsprezece pungi. Și după o vreme, nu se știe cum au pierit banii aceia. Atunci s-a mîhnit fratele acela și eu m-am întristat cîteva zile. Iar odată, după cîntarea pravilei mele, șezînd eu și adormind puțin, au intrat în chilia mea doi stareți și am zis către ei: "Pentru ce ați intrat fără rugăciune?" Iar ei au zis: "Am făcut rugăciunea și tu n-ai auzit". Eu le-am zis: "Ședeți, domnii mei". Și iarăși le-am zis: "Cine sînteți voi? Oare sînteți părinți ai mănăstirii noastre? Căci nu vă cunosc". Unul a zis: "Eu mă numesc Zosima, iar celălalt Savatie. Nu te întrista, frate, de lucrul ce a pierit de la tine, căci se va găsi". Apoi a zis și altele, spre mîngîierea sufletului meu și s-au făcut nevăzuți amîndoi. Iar eu, deșteptîndu-mă, n-am văzut pe nimeni și mi s-a ușurat întristarea, căci am simțit în mine bucurie. Apoi și banii cei pierduți s-au găsit la locul lor și m-am mîngîiat eu și fratele acela. Apoi am dat laudă lui Dumnezeu și Cuvioșilor Părinților noștri Zosima și Savatie.

Acestea și multe alte minuni s-au făcut de acei cuvioși părinți, egumenii Solovețului, pentru care s-a scris pe larg în Mineiul cel mare. Iar noi aici pe scurt am pus cît să ajungă spre al nostru folos și spre mărirea plăcuților lui Dumnezeu cum și spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.