Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Savatie, din insula Solovețului, noul făcător de minuni
(17 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


În zilele dreptcredinciosului și marelui voievod Vasilie Vasilievici al Vladimirului, al Moscovei și al întregii Rusii, marelui voievod Boris Alexandrovici al Tferului și marelui voievod Olgovici al Riazanului, ocupa scaunul Mitropoliei Rusiei Fotie Grecul; iar în marele Novgorod și în Poscov era arhiescop Eftimie Bărbosul. Atunci a fost la Bealoezer în mănăstirea lui Chiril, un stareț anume Savatie, viețuind acolo în pustnicie cu alți monahi.

Slujind Domnului ziua și noaptea, își omora trupul cu setea și cu foamea, cu privegherea, cu rugăciunile și cu toate ostenelile vieții monahicești celei întristătoare, fiind ascultător egumenului și fraților și trecînd toate slujbele mănăstirești cu sîrguință. Pentru aceasta era iubit și cinstit de toți, și viața sa îmbunătățită și iubitoare de osteneală a devenit pildă pentru ceilalți, iar numele lui era slăvit între monahi. Și supărîndu-se, nu suferea să fie slăvit de oameni, știind că nu de la oameni, ci la Dumnezeu se cuvine a căuta slava. Deci gîndea să se depărteze de acolo și să-și caute un loc unde să fie neștiut. Și a auzit că în stăpînirea Novgorodului era un lac numit Nevo, în care se afla o insulă ce se cheamă Valaam și acolo era o mănăstire a Schimbării la Față a Domnului; iar monahii acelei mănăstiri aveau viață foarte îmbunătățită, ostenindu-se ziua și noaptea în dumnezeiasca rînduială, iar hrana o aveau din ostenelile lor.

Deci, a rugat pe egumen și pe frați să-l lase cu binecuvîntare în acea mănăstire. Și fiind liberat, a venit în insula Valaam și a fost primit în mănăstire cu dragoste, urmînd nevoinței pline de osteneală, a monahilor de acolo. Apoi, înnoindu-și ostenelile sale, a covîrșit pe toți prin nevoințele lui și s-a cunoscut viața sa îmbunătățită, pentru că și-a subțiat trupul desăvîrșit și s-a arătat locaș al Sfîntului Duh. Astfel s-a făcut acolo, ca și în mănăstirea lui Chiril, cinstit și lăudat de toți frații. De aceea Cuviosul Savatie se mîhnea în sine, primind cu greu cinstirea de la frați și se gîndea să-și caute liniște. Auzind de insula Solovețului din ocean, ce este depărtată de țărm cam de două zile, care în acea vreme era pustie și nelocuită de oameni, s-a bucurat cu duhul. Fiind cuprins de un mare dor să meargă acolo și să se sălășluiască la liniște, ruga pe egumen să-l libereze. Iar egumenul și frații iubeau pe cuviosul pentru fapta cea bună a lui și îl cinsteau ca pe un rob al lui Dumnezeu, trimis de El între dînșii.

Nevrînd să se lipsească de un împreună viețuitor ca acesta, de al cărui chip al vieții celei îmbunătățite se foloseau toți, rugau pe stareț să nu-l lase, și prin rugămintea cea stăruitoare, nu-l liberau. Deci, pînă la o vreme a viețuit încă puțin cuviosul cu ei. Apoi rugîndu-se lui Dumnezeu și la ajutorul Lui lăsîndu-se, a ieșit în taină, neștiindu-l nimeni, și de Dumnezeu povățuindu-se, a plecat în insula Solovețului. Și venind la mare, în preajma insulei Solovețului, a văzut pe locuitorii care viețuiau acolo aproape de mare și-i întreba despre insulă. Aceia îi spuneau că este multă depărtare de la mal pînă acolo și calea este grea, căci marea este înfricoșată și cei ce plutesc spre Soloveț, abia ajung în două zile, cînd este liniștită. Iar cuviosul cu multă osîrdie îi întreba cu de-a-mănuntul despre insula aceea; și a înțeles din spusa lor, că locul este bun pentru viața monahicească pustnicească și liniștită. Căci a auzit că insula este mare, avînd împrejurul ei ca o sută de stadii și are în ea ape dulci, lac de pește, munți și văi, păduri și brazi și altele pentru petrecerea omenească cea plăcută. Însă nu locuiesc într-însa mireni pentru că se ajunge greu acolo; mulți, de multe ori vrînd să sălășluiască acolo, n-au putut de frica primejdiilor mării. Uneori se duc într-acolo pescarii în luntre, socotind vremea pentru vînarea peștelui și, împlinind trebuința lor, se întorc.

Aceasta auzind de la locuitori, Cuviosul Savatie, ardea cu duhul să viețuiască în ostrovul acela și înțelegînd locuitorii gîndul fericitului, că voiește să se sălășluiască acolo, i-au zis: "O, bătrînule, cu ce te vei hrăni acolo sau te vei îmbrăca, fiind sărac și bătrîn? Cum vei petrece singur departe de oameni, neputînd nimic singur să faci?" Cuviosul le-a răspuns: "Eu, o, fiilor am un Stăpîn, Care face tînără firea bătrîneților, precum și pe prunc pînă la bătrînețe îl crește. Știe a îmbogăți pe cei săraci și scăpătaților a le da cele de trebuință; iar pe cei flămînzi a-i sătura cu puțină hrană, precum altădată a săturat cu cinci pîini, cinci mii de oameni în pustie". Iar locuitorii, auzind pe bătrînul că vorbește din cărți, unii se minunau de înțelepciunea lui, iar alții ușori la minte, rîdeau de el. Iar cuviosul, aruncînd spre Domnul grija sa, s-a dus de acolo spre rîul numit Vig, la care ajungînd a găsit un monah ce se chema Ghermano, viețuind lîngă o casă de rugăciune.

Petrecînd la dînsul cîteva zile și despre insula Solovețului auzind aceleași de la el, ca și de la locuitori, s-au sfătuit amîndoi, ca, punîndu-și nădejdea în Dumnezeu, să meargă și să viețuiască acolo. Deci, pregătind o luntre și puține din cele spre trebuința trupească, adică unelte la lucrarea cea cuviincioasă, s-au rugat mult lui Dumnezeu și punîndu-și nădejdea neîndoită spre El, s-au așezat în luntre și au pornit, marea fiind alinată. Iar Domnul ajutîndu-le și fără de primejdie plutind, au ajuns la insula cea dorită, bucurîndu-se și veselindu-se cu duhul și mulțumind lui Dumnezeu Cel ce i-a povățuit în acel loc pustiu.

Și mergînd de la mare ca la o stadie, au văzut un loc frumos aproape de iezer. Drept aceea, acolo au voit să-și facă locuință; au înfipt o cruce, au făcut o chilie și au început a viețui întru Domnul, ostenindu-se și lucrînd cu mîinile și din sudoarea feței lor cîștigînd pustniceasca hrană, adică cu mîinile neîncetat lucrau, iar cu gura lăudau pe Dumnezeu, totdeauna rugîndu-se și cîntînd psalmii lui David, pe cînd cu mintea se apropiau de Dumnezeu.

După o vreme, locuitorii cei mai sus-pomeniți, care petreceau aproape de mare în preajma insulei, au început a urî pe cuvioșii bătrîni, că viețuiau acolo și au zis între ei: "Noi sîntem mai aproape de insulă, ca niște moștenitori ai aceleia, fiind de neam din pămîntul Corilei și nouă mai mult ni se cade, să avem acolo parte și fiilor noștri din neam în neam". După puțină vreme, un om pescar, după sfatul prietenilor săi, a venit cu femeia sa și cu toată casa, în insula aceea și sălășluindu-se nu prea departe de chilia bătrînilor celor plăcuți lui Dumnezeu, au început a viețui și a vîna pește din lac cu ai săi. Iar fericiții părinți ședeau în liniște, luînd aminte la mîntuirea lor și cu obișnuitele lucruri se îndeletniceau.

Dar odată, într-o zi de Duminică dimineața, după cîntarea pravilei sale, Cuviosul Savatie, luînd cădelnița, a ieșit din chilie să cădească Sfînta Cruce, pe care a înfipt-o de la început și a auzit un glas de bătaie și strigăte de plîngere, ca de la o ființă foarte abătută; și s-a înspăimîntat cuviosul de glasul acelei văitări, socotind că este o nălucire, apoi s-a îngrădit cu semnul Crucii, s-a întors în chilie și i-a spus fericitului Ghermano, care viețuia cu el, despre glasul de bătaie și de văitare care se auzea. Iar Ghermano, ieșind afară, a auzit la fel și, mergînd spre glas, a găsit o femeie plîngînd și a întrebat-o ce i s-a întîmplat și pentru ce plînge? Iar ea, plîngînd, a spus ceea ce i se întîmplase: "Eu mergînd spre lac la bărbatul meu, m-au întîmpinat doi tineri, luminoși la chip și apucîndu-mă, m-au bătut cu vergile foarte tare și, bătîndu-mă, mi-au zis: "Duceți-vă din locul acesta, că nu se cade vouă să fiți aici, de vreme ce spre petrecerea monahilor a rînduit Dumnezeu locul acesta". Iar după bătaie s-au făcut nevăzuți!" Fericitul Ghermano, întorcîndu-se la Cuviosul Savatie, i-a spus cele ce auzise de la femeie și amîndoi au preamărit pe Dumnezeu. Iar pescarul acela, fără întîrziere luîndu-și femeia și toate ale sale, a plutit la satul său în care locuise mai înainte, și din vremea aceea n-a îndrăznit nimeni să locuiască acolo cu casa, fără numai pescarii care veneau uneori pentru pește.

După cîțiva ani fericitul Ghermano s-a dus la rîul Onig, iar Cuviosul Savatie a rămas singur în insulă, viețuind după Dumnezeu. Dar ce fel era acolo traiul lui, cum postea, în ce chip era duhovniceștile lui nevoințe, le știe numai singur Domnul Cel ce toate le știe, Cel ce privea de sus spre plăcutul Său, cum și sfinții Lui îngeri care cercetau pe robul lui Dumnezeu, cel ce în trup urma celor fără de trup. Iar din locul în care cuviosul viețuia, putem să-i înțelegem viața. Pentru că în insula mării, cea depărtată de oameni și rareori cercetată de cineva, ce altceva avea să facă, decît în cele plăcute lui Dumnezeu să se îndeletnicească. La Acela neîncetat gîndind, cu El prin rugăciune vorbind și întru El toată mintea sa adîncindu-și, ridicîndu-și către El ochii cu lacrimi, ziua și noaptea suspina din adîncul inimii, dorind să se dezlege de trup și să meargă către Domnul.

Iar cînd și-a cunoscut ducerea sa la Dumnezeu, fiind plin de zile și de osteneli plăcute lui Dumnezeu, gîndea cum ar putea să se învrednicească de împărtășirea cu dumnezeieștile Taine. Și rugîndu-se către Domnul, a șezut într-o luntrișoară mică, alinîndu-se marea cu rugăciunile lui și a plutit în cealaltă parte a mării. În două zile ajungînd la mal, a mers pe uscat, vrînd să ajungă la o casă de rugăciune ce era lîngă rîul Viga, la care atunci se întîmplase să zăbovească egumenul Natanail, care venise pentru cercetarea dreptcredincioșilor creștini. Și cînd cuviosul mergea pe calea ce-i stătea înainte, după dumnezeiasca rînduială a întîmpinat pe acel egumen Natanail, mergînd cu dumnezeieștile Taine la un sat depărtat ca să împărtășească un bolnav. Și după obișnuita metanie întrebîndu-se între ei și cunoscîndu-se cine sînt, s-au bucurat unul de altul. Cuviosul s-a bucurat, că a aflat ceea ce căuta, iar Natanail, egumenul, era bucuros că s-a învrednicit a vedea cinstitele căruntețe și fața cea cu sfîntă podoabă a Cuviosului Savatie de a cărei îmbunătățită viață auzise. Și a grăit fericitul Savatie către Natanail: "Rogu-mă sfinției tale, părinte, ca păcatele mele să le mărturisesc ție, să le iei de la mine, cu puterea ce ți s-a dat de la Dumnezeu și să mă învrednicești împărtășirii Sfintelor Taine ale Preacuratului Trup și Sînge al lui Hristos Stăpînului meu, pentru că de mulți ani doresc cu dumnezeiască hrană să-mi hrănesc sufletul meu. Deci, să mă hrănești acum tu, sfinte părinte, căci Hristos Dumnezeul meu mi-a arătat a ta dragoste către Dumnezeu, ca să mă curățești de greșelile pe care din tinerețe le-am făcut, cu cuvîntul, cu lucrul și cu gîndul, în toată viața mea, pînă în ziua de astăzi".

Răspuns-a Natanail: "Dumnezeu să te ierte, frate". Și, tăcînd, și-a ridicat mîinile în sus și cu multă mirare și cu lacrimi a zis: "O, cuvioase, de aș avea eu păcatele tale, spre curățirea neîngrijirii mele". Grăit-a Sfîntul Savatie către Natanail: "De vreme ce s-a apropiat sfîrșitul vieții mele, rogu-mă dar sfinției tale ca neîntîrziat să mă învrednicești dumnezeieștii împărtășiri". Zis-a lui egumenul: "Acum, domnul meu, Părinte Savatie, să mergi la casa de rugăciune și să mă aștepți acolo căci eu voi merge la acel bolnav și degrabă mă voi întoarce la cuvioșia ta, iar mîine de dimineață voi veni la tine". Grăit-a Sfîntul Savatie: "Nu întîrzia, părinte, pînă dimineață, că nu știu dacă voi mai avea suflare, iar despre cele ce se vor întîmpla după aceasta, cum vom fi încredințați?" Și aceasta o zicea sfîntul, mai înainte spunînd ducerea sa degrabă către Dumnezeu.

Și făcînd după dorința lui, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale lui Hristos, după săvîrșirea mărturisirii; și dîndu-i sărutarea cea iubită pentru Hristos, i-a grăit: "Rogu-te, robule a lui Dumnezeu, să mă aștepți la Viga, lîngă casa de rugăciune"; și a făgăduit sfîntul să-l aștepte acolo pe egumen. Deci, acela s-a dus la bolnav, iar cuviosul la casa pomenită, întru care, dînd mulțumită lui Dumnezeu pentru cîștigarea împărtășirii și pentru toate darurile și din destul rugîndu-se, a intrat în chilia care era lîngă acea casă; și într-însa închizîndu-se, își gătea fericitul său suflet, cum să-l dea în mîinile lui Dumnezeu.

Într-acea vreme un neguțător din cetatea Novgorodului, anume Ioan, mergînd pe apă cu neguțătoria sa, a stat la acea casă de rugăciune, care se afla lîngă mal. Ieșind din luntrea sa, s-a închinat în biserică sfintelor icoane și, intrînd în chilie, a aflat într-însa pe Cuviosul Savatie și s-a binecuvîntat de dînsul, iar sfîntul binecuvîntîndu-l l-a învățat destul din dumnezeiasca Scriptură, povățuindu-l la lucruri bune. Folosindu-se neguțătorul, voia să dea sfîntului din averea sa cele de trebuință, pentru că era foarte bogat. Iar el nimic nu voia să ia de la dînsul și zicea: "De voiești să faci milostenie, ai pe cei ce le trebuie, iar mie nu-mi trebuie nimic". Îl învăța pe Ioan despre iubirea de săraci, despre milostivire și despre celelalte fapte bune. Iar bărbatul acela s-a mîhnit, căci nimic n-a luat de la dînsul starețul. Iar cuviosul, vrînd să-l mîngîie, i-a zis: "Fiule Ioan, să te odihnești aici pînă dimineață și vei vedea darul lui Dumnezeu și apoi fără de osteneală te vei duce în calea ta". Însă Ioan voia să plutească de acolo și îndată s-a făcut cutremur și învăluire în rîu și în mare; și s-a spăimîntat Ioan văzînd schimbarea cea neașteptată a văzduhului și tulburarea cea mare a apei și a rămas acolo.

A doua zi a mers Ioan la chilie, vrînd să ia binecuvîntare de la Cuviosul Savatie și să se ducă în calea sa, de vreme ce învăluirea apei se schimbase întru alinare. Și bătînd cu rugăciune în ușă, n-a primit răspuns. Deci, bătînd el a doua oară și a treia oară, s-a deschis ușa și, intrînd înăuntru, a văzut pe sfînt îmbrăcat în mantie și cu culionul în cap. Apoi, apropiindu-se de el, zicea: "Iartă-mă, robule al lui Dumnezeu, că am îndrăznit a veni la tine, avînd dragoste și credință către sfinția ta. Deci, mă rog cuvioșiei tale să-mi dai binecuvîntare de cale, cu bună sporire să călătoresc cu ale tale sfinte rugăciuni". Acestea zicîndu-le Ioan, nu auzea glas nici ascultare; căci acum cinstitul și sfîntul suflet al Cuviosului Savatie s-a dus către Domnul și un frumos miros venea în chilie. Iar Ioan, văzînd că nimic nu-i răspunde cuviosul și părîndu-i-se că a adormit, s-a apropiat de dînsul, atingîndu-l cu mîna, dar văzîndu-l sfîrșit întru Domnul, s-a spăimîntat și s-a umilit, vărsînd lacrimi fierbinți din ochi.

Într-acea vreme egumenul Natanail, întorcîndu-se de la cel bolnav, a venit; și văzînd pe sfîntul mort, a plîns și a sărutat cinstitul lui trup, povestind neguțătorului despre faptele cuviosului. Unul spunea cum s-a învrednicit a-i da dumnezeieșile Taine plăcutului lui Dumnezeu; iar celălalt spunea cum s-a învrednicit a se îndulci de folositoarele vorbe ale aceluia. Și cîntînd rugăciuni deasupra gropii, a îngropat cu cinste sfîntul lui trup, dînd țărîna țărînii. Cuviosul Savatie s-a săvîrșit în 26 de zile ale lunii lui septembrie, zi în care și pomenirea lui se cinstește, întru slava lui Dumnezeu Celui în Treime slăvit, a Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh, Căruia se cuvine cinstea și închinăciunea în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.