Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Cuviosul Isac Sirul
(12 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


Sfîntul Grigorie Dialogul, papă al Romei, în vorbirea sa cu diaconul Petru, grăiește astfel despre acest Cuvios Isac. În vremurile cele vechi ale Goților, aproape de cetatea ce se numea Spoletanai, era un bărbat care ducea o viață foarte cinstită, cu numele Isac, care ajunsese pînă în anii cei din urmă ai Goților și pe care îl știau mulți din ai noștri, dar mai ales sfînta fecioară Gregoria, care viețuia în cetatea Romei, aproape de cinstita biserică a Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Această Gregoria, în vremea tinereților ei, fiind logodită cu un bărbat și sosindu-i nunta, a fugit de la biserică, dorind viața și chipul cel sfînt monahicesc. Iar acest sfințit bărbat Isac, izbăvind-o de cei ce voiau s-o ia cu sila, a îmbrăcat-o în chipul monahicesc cel dorit de dînsa, ajutîndu-i Domnul. Fecioara, de vreme ce a defăimat pe mirele cel pămîntesc, s-a învrednicit a se logodi cu Mirele cel ceresc.

Deci, despre acest sfînt bărbat Isac, multe am aflat de la cinstitul părinte Elefterie, care se cunoștea cu dînsul prietenește și știa cele ce Elefterie grăia despre Isac. Căci viața lui Isac dădea încredințare cuvintelor lui Elefterie. Iar Cuviosul Isac nu era din Italia cu neamul, ci povestim acele minuni ale lui, pe care le-a făcut în Italia. Cînd a mers din părțile Siriei la cetatea Spoletanului, intrînd în biserică, a poftit pe eclesiarh ca să-i dea vreme să se roage și, în ceasul închiderii ușii bisericii, să nu-i poruncească ca să iasă afară. Deci, a stat într-un loc de rugăciune și toată ziua s-a rugat; asemenea a urmat și în noaptea următoare și a doua zi fără slăbire a stat la rugăciune, cum și a treia zi.

Aceasta văzînd-o unul din eclesiarhi, umplîndu-se de duhul mîndriei, fiind plin de pizmă, a căzut în paguba greșelii; pentru că a început cu cuvinte proaste a defăima pe fericitul, numindu-l fățarnic, adică trei zile și trei nopți rugîndu-se cu prefacere, ca să fie văzut de oameni. Și alergînd, a lovit peste obraz pe omul lui Dumnezeu, ca să iasă ca un fățarnic fără de cinste din biserică. Însă îndată pe acel eclesiarh l-a ajuns pedeapsa, pentru că, din voia lui Dumnezeu, deodată a căzut asupra lui un duh necurat care-l muncea cumplit și, aruncîndu-l la picioarele omului lui Dumnezeu, prin gura celui muncit, a început a striga: "Isac mă izgonește pe mine!" Nimeni nu știa ce nume avea bărbatul cel străin, iar duhul cel necurat a arătat numele lui, strigînd că de Isac este prigonit. Iar omul lui Dumnezeu s-a plecat peste trupul celui muncit și a fugit duhul cel necurat; și a fost știută îndată în toată cetatea minunea ce s-a făcut în biserică și au alergat într-un suflet bărbații și femeile, bogații și săracii, fiecare dintre dînșii sîrguindu-se ca să aducă în casa sa pe alesul lui Dumnezeu. Unii făgăduiau să-i facă mănăstire și să-i dea moșii și averi, iar alții voiau să-i dea cele de hrană și altele de trebuință.

Dar robul Atotputernicului Dumnezeu n-a voit să ia nimic dintr-acel dar, ci a ieșit din cetate și nu departe aflînd un loc pustiu și-a zidit acolo o chilie mică. Deci, venind la dînsul mulți și folosindu-se de chipul lui cel îmbunătățit, au început a se aprinde de dorul vieții veșnice și din învățătura lui a se da spre slujirea lui Dumnezeu și așa s-a alcătuit mănăstirea lui. Și pe cînd îl rugau ucenicii cu dinadinsul, ca pentru trebuințele mănăstirii, să primească cele ce i se aduceau lui, acel păzitor al obișnuitei sărăcii, răspundea ucenicilor: "Monahul cel ce cîștigă averi pe pămînt, nu este monah". Pentru că atît se temea, să nu-și piardă bogăția sa duhovnicească, după cum bogații se păzesc să nu-și piardă bogăția lor pămîntească. Și a fost împodobit acest sfînt cu duhul proo-rociei, și era știut de toți locuitorii acelui pămînt pentru minunile săvîrșite de dînsul, pentru că strălucea ca o lumină viața lui.

Într-una din zile, spre seară, a poruncit ucenicilor ca toate sapele cîte se vor afla în mănăstirea lor, să le arunce noaptea în grădina mănăstirii; iar la cîntarea Utreniei acelei nopți, sculîndu-se frații, sfîntul le-a zis: "Cînd se va ivi ziua, să pregătiți mîncare lucrătorilor noștri". După ce s-a făcut ziuă și mîncarea a fost gata, sfîntul a luat pe frați și, poruncindu-le să ia mîncarea, a mers cu dînșii în grădină și, intrînd, au găsit într-însa atîția lucrători cîte sape au fost aruncate de cu seară. Pentru că cei ce intraseră au fost tîlhari și, schimbînd cu puterea lui Dumnezeu scopul cel rău, au luat sapele pe care le-au găsit acolo și din ceasul cel dintîi al nopții în care au intrat în grădină și pînă la venirea Cuviosului Isac, n-au încetat lucrînd și tot pămîntul ce era nesăpat în grădină, l-au săpat.

Intrînd la dînșii omul lui Dumnezeu, le-a zis: "Bucurați-vă, fraților! Încetați acum de la lucru, pentru că v-ați ostenit mult, lucrînd toată noaptea". Și aducîndu-le hrană, le-a poruncit ca, după atît de multă osteneală, să se odihnească și să se veselească. Iar după ce s-au săturat, cuviosul a zis către dînșii: "Să nu mai faceți de acum răutăți, ci de cele ce aveți trebuință din grădină, intrînd prin față, să cereți și cu binecuvîntare veți lua, iar păcatul tîlhăriei să-l lăsați". Și a poruncit ca să le dea toată îndestularea de haine, cît au voit; și aceasta s-a făcut astfel: că cei ce intraseră în grădină tîlhărește ca să facă păcat au ieșit fără de păcat și cu binecuvîntare, încărcați cu plată pentru ostenelile lor.

Altădată, oarecare străini, îmbrăcați în haine rupte, au mers la dînsul cerînd haine. Iar el, poruncindu-le să aștepte puțin, a chemat pe unul din ucenicii săi și i-a zis în taină, grăind: "Mergi afară din mănăstire în cutare dumbravă, spunînd numele locului, că este acolo un copac vîrtos și hainele ce le vei găsi într-însul, să le iei de acolo și să le aduci la mine aici". Ducîndu-se fratele și căutînd precum i se poruncise, a găsit hainele lor ascunse în copac și, luîndu-le, le-a adus în taină învățătorului său. Iar omul lui Dumnezeu le-a dat străinilor acelora, care, ca niște goi, cereau haine, zicînd către dînșii: "Deoarece sînteți goi, primiți hainele acestea și vă îmbrăcați". Iar ei, luîndu-le și cunoscîndu-și hainele ce le ascunseseră în copac, s-au umplut de rușine; și astfel, cei ce cu înșelăciune cereau haine străine, rușinîndu-se, le-au primit chiar pe ale lor.

Într-altă vreme iarăși, un oarecare dreptcredincios bărbat, dorind rugăciunile cuviosului părinte, a trimis la dînsul cu un copil al său două coșnițe pline de bucate. Iar copilul, ascunzînd o coșniță pe drum, cealaltă a dus-o omului lui Dumnezeu, spunîndu-i de cererea celui ce l-a trimis. Iar sfîntul, primind cu blîndețe cele trimise și pe copil învățîndu-l cu cuvinte blînde, i-a zis: "Dăruirea aceasta o primesc, dar te ferește, ca să nu îndrăznești a te atinge de coșnița pe care ai ascuns-o pe drum; pentru că a intrat un șarpe într-însa și dacă cumva îți bagi mîna în coșniță, îndată te va mușca". Iar copilul s-a rușinat de niște cuvinte ca acestea ale omului lui Dumnezeu și s-a temut foarte mult; dar s-a și bucurat pentru că a fost înștiințat despre șarpe, de care era să moară. Acestea le zice Sfîntul Grigorie Dialogul despre Sfîntul Isac.

Deci, cu oarecare greșeală l-a presupus pe acest Cuvios Isac, că este cel a cărui viață a scris-o Sfîntul Grigorie Dialogul și că toată călătoria lui este de la patria sa, la viața cea de obște; din viața de obște, la pustie; iar din pustie, la cetatea Ninivei și dintr-însa iarăși la pustie. Iar a acestui al doilea Isac, este de la răsăritul soarelui, pînă la apus, adică din Siria, pînă la Spoleta Italiei. Încă și din epistola către Simeon cel de la muntele cel minunat, putem cu dinadinsul a despărți pe acești bărbați sfinți. Căci de vreme ce zice Dialogul cum că Isac al său, ascunzîndu-se de ucenici și numele schimbîndu-și, a venit în Italia în anii cei dintîi ai stăpînirii Goților. Se cuvine a înțelege deci anii 541, adică anii mîntuirii, în care Totila a început a împărăți în Italia. Și a ajuns trăind pînă în anii cei mai de pe urmă, adică pînă în anul 552 de la Hristos, în care Totila, fiind biruit de Norsit, a pierit. Ori pînă la 553, în care și Tia omorîndu-se, țara Italienilor s-a eliberat de tirania Goților. Și atît de mult și-a ascuns numele său cel adevărat, pînă cînd necuratul duh l-a arătat. Deci, nu este de crezut Simeon, care sihăstrea în muntele cel minunat, care era aproape de Antiohia și care nici după nume nu era cunoscut în Spolet.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.