Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Sfîntului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului
(6 aprilie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna aprilie


Țara Frigiei și satul ce se numea dumnezeiesc, a fost patria Sfîntului Eutihie, pe care el îngrădindu-l cu ziduri de piatră, a zidit o biserică mare în numele Sfinților patruzeci de Mucenici și a făcut acolo locaș de rugăciune pentru călugări, care petreceau viața îngerească în rînduiala monahicească, pentru ca nu numai cu numele, ci și cu lucrul să fie satul acela dumnezeiesc și s-a întemeiat ca o cetate puternică, cu sîrguința sfîntului. Părinții lui au fost Alexandru, ostaș și Sinezia, fiica unui cinstit și îmbunătățit preot Isihie, care slujea în biserica Augustopoliei.

Sinezia, cînd purta în pîntece pe acest dreptcredincios rod, odihnindu-se într-o noapte, a văzut o lumină negrăită strălucind și s-a înspăimîntat, apoi gîndea în sine, ce să însemne aceasta. Dar a fost ca o însemnare a luminii celei duhovnicești, care avea să se nască dintr-însa, adică a luminătorului multora, care erau în întunericul rătăcirii. Pentru că Domnul pe robul său, precum altădată pe Ieremia Proorocul, mai înainte de a ieși din pîntecele maicii sale, l-a sfințit și l-a însemnat să fie mare Arhiereu și lumina lumii. Și s-a botezat pruncul de moșul său mai sus amintit, adică de prezbiterul Isihie, și l-a dat la învățătura cărții, căci se arătau din copilăreasca lui vîrstă semnele rînduielii ce avea să fie în el. Pentru că pruncii ce erau de o seamă cu el, mulți învățau la prezbiteriul acela, jucîndu-se și scriindu-și numele pe ziduri, numindu-se unii prezbiteri, alții cu alte dregătorii, iar acest fericit prunc și-a scris vrednicia patriarhiei lui astfel: Eutihie Patriarhul, ca și cum proorocea, adeverind cinstea patriarhiei, ce era să i se dea de la Dumnezeu.

Cînd era de doisprezece ani, a fost trimis de părinți și de moșul lui la Constantinopol pentru învățătura cea mai mare. Acolo sporind bine în înțelepciunea cea din afară, pe mulți covîrșindu-i, s-a convins că înțelepciunea din afară nu este de sus pogorîtă după cuvintele Sfîntului Apostol Iacov; ci pămîntească, sufletească, diavolească - care caută adică bunătăți pămîntești, slujind poftelor în simțirile trupești, cele iubitoare de desfătări ale sufletului, și urmînd mîndriei diavolului -, care nu le aduce iubitorilor săi nici un rod duhovnicesc. Iar înțelepciunea cea de sus este curată mai întîi, după aceea pașnică, blîndă, bineascultătoare, plină de milă și de rodurile cele bune, cu care satură pe iubitorii ei.

Deci, înțelepciunea care se coboară de sus, căutînd-o acest binecunoscător tînăr cu sîrguință și cu minte bărbătească, apoi aflînd-o, a pus sfat bun în mintea sa, ca nu lumii, ci lui Dumnezeu să slujească în ceata monahicească. Deci, ajungînd la vîrsta și la anii bărbatului desăvîrșit la călugărie gîndind în minte cu neschimbat scop, i s-a întîmplat, după rînduiala lui Dumnezeu, puțină împiedicare, care l-a oprit oarece vreme de la rînduiala mona-hicească. Aceasta s-a întîmplat astfel: Mitropolitul cetății Amasia și alți oarecare din cei cinstiți au silit pe fericitul cu mare rugăminte, chiar și fără de călugărie să primească episcopia cetății Lazichia. Deci fericitul Eutihie, supunîndu-se voii mitropolitului și celorlalți ca lui Dumnezeu, s-a dat pe sine ca un miel celui cel tunde, arhiereului Amasiei, care venise la Constantinopol pentru oarecare trebuințe bisericești și luîndu-l l-a dus în biserica Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, ce se numea Urbikiul, căci fusese ridicată cîndva de către Urbikie, voievodul Răsăritului. Acolo la un loc deosebit, i-a tuns pe ei pentru ierarhia bisericească. Iar cînd se tundea el, din întîmplare i-au căzut toți perii în sfînta apă din cristelniță și grăiau cu mirare cei ce erau de față, că ceea ce l-a născut cu duhovnicească naștere (adică cu Botezul) aceea singură i-a fost primitoare în ierarhie, primind într-însa perii lui.

După aceasta a fost hirotonisit diacon, apoi prezbiter, în al treizecilea an al vieții sale. Și acum fiind aproape de primirea vredniciei episcopiei, rînduind purtarea de grijă a lui Dumnezeu cele mai bune pentru robul Său, în vremea cea viitoare a schimbat acest sfat și s-a dat altui bărbat acea episcopie a Lazichiei. Sfîntul Eutihie, avînd scopul cel mai dinainte spre călugărie, s-a dus într-una din mănăstirile Amasiei și s-a îmbrăcat în călugăreasca rînduială. Mănăstirea aceea era zidită de sfinții bărbați Meletie, Uranie și Selevchie care fuseseră odată episcopi, fiecare la vremea sa, ai Bisericii din Amasia și în sfințenia lor au odihnit întru Domnul, dînd din mormintele lor tămăduiri bolnavilor, prin minuni. Și se povestește de acel mare Selevchie, că în viața sa fusese făcător de minuni. Pentru că odată, cuprinzînd țara aceea o foamete mare și alergînd la Sfîntul Selevchie, pentru hrană, mulțime fără număr de săraci și scăpătați, el și-a deșertat toate hambarele. Împărțitorul de grîu nemaiavînd ce să împartă la cei ce cereau și nesuferind supărările de la dînșii, s-a dus la sfîntul și i-a dat cheile. Iar el luînd cheile, le-a pus pe patul său și toată noaptea s-a rugat lui Dumnezeu să nu omoare cu foame pe poporul său, ci să le trimită hrană cu atotputernica Sa mînă.

A doua zi s-a găsit hambarul atît de plin de grîu, încît nici ușile nu erau cu putință a se deschide. Lua poporul fără de opreală, cît le trebuia și cît putea să ia și, luîndu-se din grîu, nu se împuțina. Și cîți luau cu măsură și cu număr, acel număr de măsuri s-a găsit scris foarte mare, (adică o sută de mii de măsuri) din grîul scos din hambarele lui Selevchie, care îl înmulțise Dumnezeu cu rugăciunile aceluia. Acestea despre Sfîntul Selevchie. Iar mormîntul Sfîntului Uranie, care a împodobit odată scaunul în Iberia și s-a îngropat acolo, asemenea s-a aflat dînd tămăduiri de toate neputințele. De niște bărbați ca aceștia a fost zidită mănăstirea Amasiei, în care, după aceea Cuviosul Eutihie, primind asupra sa îngerescul chip cu îmbrăcăminte călugărească, și-a încins mijlocul cu adevărul; apoi a luat armele lui Dumnezeu, a fost pus arhimandrit al tuturor mănăstirilor din mitropolia Amasiei și ales povățuitor al călugărilor.

În acea vreme împărățea Iustinian cel Mare, de către care au fost chemați arhiereii la al cincilea Sinod din toată lumea. Și se întîmplase atunci că mitropolitul Amasiei era cuprins de o boală și l-a rugat pe Cuviosul Eutihie Arhimandritul, ca să se ducă în locul lui la Sinod în Constantinopol. Deci, gătindu-se fericitul de cale, i s-a arătat în vis o vedenie în acest fel: Degetul lui Dumnezeu îl vedea întins pe tăria cerului, spre muntele ce era deasupra mănăstirii lui, care era foarte înalt și avea pe el o biserică de rugăciune a Sfîntului mucenic Talaleu. Deci, arătînd degetul lui Dumnezeu înălțimea muntelui, s-a auzit un glas de sus, zicînd către Eutihie: "Acolo vei fi episcop".

Deșteptîndu-se din somn, se minuna de vedenia aceea și nu se pricepea ce va fi aceasta. Iar aceea însemna cinstea cea înaltă a patriarhiei Constantinopolului, la care avea să se ridice, prin bunăvoința lui Dumnezeu. Iar după ce s-a dus la Constantinopol, Prea sfințitul patriarh Mina, fiind bătrîn și aproape de sfîrșit, văzînd pe fericitul Eutihie, a zis în chip proorocesc despre dînsul către clerul său, că acela are să fie patriarh după dînsul și i-a poruncit, ca să locuiască în casele cele patriarhicești și cu dragoste vorbea cu dînsul, îndulcindu-se cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate. Apoi l-a trimis la împărat, vestindu-i aceluia mai înainte despre buna pregătire și despre buna purtare a bărbatului aceluia. Din întîmplare era în ceasul acela oarecare din eretici înaintea împăratului. Aceia au început a pune întrebări sfîntului despre dogmele credinței și n-au putut să stea împotriva înțelepciunii lui și a duhului cu care grăia. Iar întrebarea le era aceasta: "Oare se cade să-i anatemizeze pe eretici după moartea lor?" Adică grăiau că asupra acelora care după moarte au fost cunoscuți ca eretici, nu se cade a pune anatema. Iar Sfîntul Eutihie grăia împotrivă: "Cu adevărat, pe eretici se cade și după moarte a-i pedepsi cu anatema". Și a adus din scriptura lui Iosie, împăratul Ierusalimului, cum că oasele închinătorilor de idoli celor morți, după mulți ani le-a scos din morminte și le-a ars cu foc. Deci, asemenea și pe eretici, după moartea lor, se cuvine a-i pedepsi. Din acel ceas Cuviosul Eutihie era iubit de împărat și de toți cinstit și lăudat.

În acea vreme Sinodul încă neadunîndu-se, s-a îmbolnăvit preasfințitul patriarh Mina, fiind plin de zile, și s-a dus către Domnul. Mulți din duhovniceasca rînduială căutau acea cinste la împărat, cu daruri și cu mijlociri. Împăratul, a cărui inimă era în mîinile lui Dumnezeu, gîndea la Fericitul Eutihie și a poruncit unuia din sfetnicii săi, bărbat cinstit, cu numele Petru, ca să păzească cu cinste pe Arhimandritul Amasiei, ca să nu fugă în taină din Constantinopol, ferindu-se de lauda omenească. Atunci i s-a arătat Sfîntului o altă vedenie în vis, pe care singur mai pe urmă a spus-o casnicilor săi: "Mi se părea că vedeam o casă mare și prealuminoasă și într-însa era un pat așternut cu podoabe de mare preț. Și ședea o femeie cinstită pe patul acela, cu numele Sofia, care chemîndu-mă la sine, mi-a arătat podoabele sale. Atunci am văzut îndată acoperămîntul casei plin de zăpadă și pe un prunc care stătea în zăpadă cu numele Soteric care era gata să alunece și să cadă jos de pe acoperămînt. Iar eu, apucîndu-l, l-am coborît de pe acoperămînt, l-am izbăvit din zăpadă și l-am salvat de la cădere". Această vedenie a avut-o el în noaptea dinaintea alegerii lui la patriarhie, care s-a împlinit îndată.

Pentru că acea cinstită femeie pe care o văzuse, cu numele Sofia, nu însemna altceva decît Sfînta Sofia soborniceasca Biserică a Constantinopolului. Iar podoabele ei însemnau bisericeștile lucruri în timp ce pruncul Soteric, care era gata să cadă de pe acoperămînt, însemna dogmaticeasca mărturisire, care era aproape de eretica alunecare și cădere, avînd trebuință de grabnicul ajutor al bunului păstor. Și împăratul a avut o dumnezeiască descoperire despre Cuviosul Eutihie, precum singur împăratul a spus suitei sale și la tot clerul Bisericii celei mari, zicînd cu jurămînt: "Fiind eu în biserica Sfîntului Apostol Petru din Atira, la rugăciune, am dormitat și am văzut pe verhovnicul Apostol arătînd cu mîna spre Eutihie, zicînd către mine: "Acesta să se așeze episcop la voi"".

Aceasta auzind-o toți, într-un glas au strigat: "Vrednic este! Vrednic este!" Și Sfîntul Eutihie a fost ridicat la scaunul patriarhiei Constantinopolului după voirea și descoperirea lui Dumnezeu în al patruzecilea an al vieții sale. Iar la începutul patriarhiei lui, adunîndu-se Sfinții Părinți în Constantinopol, s-a făcut Sinodul al cincilea din toată lumea, la care a fost Vigilie, papă al Romei celei vechi, Apolinarie, patriarhul Alexandriei, Domnos al Antiohiei, care împreună cu preasfințitul Eutihie, Patriarhul Romei celei noi și cu ceilalți Sfinți Părinți, au întărit dreapta credință dînd anatemei pe eretici și a lor socotință rău credincioasă.

Deci, îndreptînd bine Sfîntul Eutihie Biserica lui Hristos, a ridicat prigonire diavolul asupra sa, prin eretici și slujitorii săi. Pentru că, după cîțiva ani, împăratul Iustinian s-a înduplecat de niște eretici, fiind amăgit în taină de dînșii și, sub chipul dreptei credințe, a început a semăna eresul aftartodochiților, adică al socotitorilor de nestricăciune, zicînd că trupul lui Hristos, și mai înainte de moarte și de învierea Sa, a fost nestricăcios, fiind nesupus omeneștilor pătimiri, pentru unirea dumnezeirii cu dînsul. Prin acea eretică socoteală, împăratul tulbura Biserica, silindu-i pe toți ca să creadă ca dînsul și să mărturisească. Și se împotrivea lui preasfințitul Patriarh Eutihie, spunîndu-i că o învățătură ca aceea nu este a Bisericii celei drept credincioase, ci a ereticilor. Și dovedea din dumnezeieștile Scripturi și din Sfinții Părinți, că trupul lui Hristos în toate a fost asemenea stricăcios ca al nostru, afară de păcat, și se afla sub pătimire. Pentru că, născîndu-se din Preacurata Fecioară, S-a înfășat în scutece și cu lapte S-a hrănit, tăiere împrejur a suferit și în toată viața Sa de pe pămînt avea trebuință de hrană și de băutură. Cum ar fi suferit un trup nestricăcios și nesupus la patimi, piroane și suliță pentru noi? Numai prin aceasta cunoaștem că este nestricăciunea Lui, că a fost slobod de stricăciunea păcatului și în mormînt nu S-a stricat. Însă împăratul nu numai că nu voia să asculte învățătura credincioasă a patriarhului, dar încă îl silea în tot chipul, ca să se învoiască la acea nesocotință, dar nevrînd patriarhul să încuviințeze credința aceea a împăratului, s-a mîniat asupra lui foarte tare.

Mai pe urmă, după împotrivirile cele multe de amîndouă părțile, împăratul Iustinian, fiind îndemnat de eretici și mai ales de eparhii Eterie și Adeia, a strîns o adunare fărădelege din episcopii cei de un gînd cu ei, și a fost asta în anul al doisprezecelea al patriarhiei lui Eutihie. Și, purtînd clevetiri mincinoase cu mărturii asupra celui nevinovat și sfînt, a făcut asupra lui judecată nedreaptă și a izgonit de pe scaun pe păstorul cel bun, pe bărbatul cel sfînt, pe dreptcredinciosul arhiereu Eutihie. Iar în locul lui a ales pe mincinosul păstor Ioan, ce se numea scolastic, răucredincios și clevetitor de oameni. Iar Sfîntul Eutihie, pe 22 Ianuarie, la pomenirea Sfîntului Apostol Timotei, a fost scos de mîinile ostașilor din biserică. Pentru că Eterie eparhul, mergînd cu arme și cu săbii ca o fiară cumplită răcnind, a poruncit să tragă afară cu sila pe sfîntul și singur l-a dezbrăcat de arhiereștile veșminte și l-a trimis la izgonire în țara Amasiei. Apoi nici el însuși n-a scăpat de dumnezeiasca izbîndire; căci la vreme, el împreună cu cel de un gînd și de un obicei prieten al său Adeia, s-au lipsit de boierii, de bogății și de viață. Deci, într-o zi amîndoi, la 3 Octombrie, cu dreaptă judecată au fost osîndiți la moarte pentru răutățile lor și cu securea li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul lui Hristos, Eutihie fiind dus în părțile Amasiei, în mănăstirea sa, petrecea acolo în post și rugăciuni și făcea multe minuni, tămăduind neputințele omenești cu darul lui Hristos, dintre care unele se pomenesc aici.

Un oarecare om din cetatea Amasiei, ce se numea Andro-ghin, împreună cu soția sa erau în mare mîhnire, că li se nășteau copiii morți. Adică mai înainte de a ieși din pîntecele maicei, cel ce se năștea, murea. Deci, a alergat cu rugăminte și cu lacrimi la acest arhiereu al lui Dumnezeu, precum oarecînd Sumaniteanca la Elisei, ca să se roage lui Dumnezeu pentru dînșii, că doar și-ar vedea viu rodul însoțirii lor. Iar el, ungîndu-i cu sfînt untdelemn de la făcătoarea de viață cruce și de la icoana Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, cea din Sozopoli, le-a zis: "Pruncului ce se poartă în pîntece - căci femeia era îngreunată -, să-i puneți numele Petru și va fi viu". Iar preotul Eustatie ce era lîngă dînsul - scriitorul vieții acestuia -, a zis: "Dar de se va naște parte femeiască, cum se va numi?", iar sfîntul, proorocind, grăia că parte bărbătească se va naște și Petru să se numească.

După împlinirea zilelor, a născut femeia prunc de parte bărbătească și l-a numit Petru, care a fost viu și a crescut, și a mai născut după aceea și alt fiu, pe care, ducîndu-l în brațe la arhiereul lui Dumnezeu, întreba cum să-l numească. Iar el a zis: "Să se numească Ioan, de vreme ce în biserica Sfîntului Ioan a auzit Dumnezeu rugăciunea voastră". Și au ajuns acei prunci în vîrstă bărbătească și moștenitori ai părinților lor. Un prezbiter oarecare, fiind din sfatul bisericesc, a adus pe un fiu al său de patrusprezece ani, mut și surd, cu numele Nunehie, iar sfîntul, ungîndu-l cu sfînt untdelemn, i-a deschis auzul și i-a dezlegat limba, făcîndu-l a auzi și a vorbi.

Un oarecare din clericii bisericești, cu numele Chiril, avea un fiu ca de cinci ani, care asemenea, era mut și jumătate mort. Și pe acela arhiereul lui Dumnezeu cu rugăciunea l-a făcut sănătos și grăitor. Iarăși din cetatea Zila i-au adus un prunc de patru ani, uscat, neavînd decît oase și pielea, care nu putea să mănînce altceva decît sugea puțin de la pieptul maicei. Și acela s-a tămăduit prin mîinile sfîntului, fiind uns cu untdelemn sfînt. Asemenea, alt prunc, fiu al unui meșter din Amasia, căzînd într-o boală năpraznică și fiind aproape de moarte, s-a sculat de la porțile morții, prin rugăciunile Sfîntului Eutihie, plăcutul lui Hristos și cu ungerea sfîntului untdelemn.

O femeie dintr-un sat mergea la cetate pentru trebuința sa, cu fiul său de șapte ani, împreună cu alți oameni, dar, atingîndu-l vicleanul diavol, a rănit pe prunc la picioare și se tăvălea pe pămînt, neputînd nicidecum să stea pe picioarele sale. Deci, luîndu-l maica sa împreună cu călătorii, l-au dus pe mîini în mănăstire la fericitul patriarh, rugîndu-se cu lacrimi, să se milostivească pentru dînsa și să-l tămăduiască pe fiul ei. Iar arhiereul, prin obișnuita lui doctorie, prin rugăciune și prin sfîntul untdelemn l-a făcut sănătos, încît umbla bine ca și mai înainte.

Aproape de cetatea Amasiei era o mănăstire de femei care se numea Flavia. De acolo s-a adus la sfîntul o fecioară tînără, care nu putea să se împărtășească cu Tainele dumnezeiești. Căci atunci cînd venea vremea Împărtășirii, îndată năvălea asupra ei frică și cutremur și striga, întorcîndu-se și fugind de sfintele Taine. Iar dacă cîndva cu sila i se dădeau Preacuratele Taine, îndată le vărsa, ca pe o amărăciune nesuferită, pentru că duhul cel viclean era într-însa. Deci, arhiereul lui Dumnezeu, făcînd pentru dînsa rugăciuni cu dinadinsul la Dumnezeu, a izgonit dintr-însa duhul cel necurat. Iar fecioara, dobîndind tămăduire, a primit fără tulburare dumnezeiasca împărtășire, din mîinile arhiereului.

Un tînăr care știa bine a împodobi bisericile cu zugrăveli, lucra în casa unuia, Hrisatie, cetățean al Amasiei, și care, luînd de pe pereți zugrăveala cea veche, închipuia cu alta nouă sfintele icoane. Era acolo o închipuire veche a Venerei celei fără de rușine, și cînd a început a o șterge de pe perete, diavolul cel ce era în închipuirea aceea, i-a vătămat mîna cu o boală cumplită, care se numește cancer. Și mîna lui era o rană netămăduită, încît toți cei ce o vedeau, ziceau: "Se cade a o tăia, ca nu cumva tot trupul să-i putrezească". Iar tînărul fiind în durerea aceea și în mîhnire mare, a alergat la plăcutul lui Dumnezeu, Eutihie, cu multă tînguire, cerînd ajutor sănătății sale. Sfîntul, făcînd rugăciune către Dumnezeu pentru el și ungîndu-i mîna cu untdelemn sfințit, în trei zile l-a tămăduit desăvîrșit și l-a liberat sănătos. Deci, cu acea mînă tămăduită, tînărul acela, la locul unde luase vătămarea aceea, ștergînd asemănarea zeiței celei fără de rușine, a făcut chipul celui fără de plată doctor al său, preasfințitul Patriarh Eutihie.

Asemenea și mîna altui tînăr, vătămată cu o boală netămăduită, pe care doctorii îl sfătuiau să o taie, a tămăduit-o sfîntul. Iarăși, pe un îndrăcit l-au dus la sfîntul, căci se muncea cumplit în toate zilele. Pe acesta fericitul l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și i-a uns fruntea cu sfîntul untdelemn, rănind puterea drăcească ca și cu o suliță de foc și a început cu un glas înfricoșat a răcni, scrîșnind cu dinții, încît se vedea că tînărul acela era muncit nu de un diavol, ci de mai mulți. După aceea, înțepenind, zăcea la pămînt ca un mort și după puțin timp pătimea la fel de cumplit mai multe zile. Sfîntul se minuna, pentru ce atît de lungă vreme nu lasă îndrăcirea pe tînărul acela, și a poruncit lui Eustatie, preotul său și scriitorul vieții acestuia, ca să întrebe pe acel tînăr, cine și de unde este, ce fel îi este petrecerea și faptele lui și cum i s-a întîmplat îndrăcirea aceea".

Deci, fiind întrebat tînărul de toate cele despre sine cu de-a-mănuntul, le-a mărturisit, zicînd: "Eu am fost monah în Mănăstirea Sfîntului Ioan din Acropoli, și am lepădat de pe mine rînduiala monahicească și m-am dus în lume. Apoi am cunoscut o femeie, cu care am făcut multe păcate, de aceea pedepsindu-mă Dumnezeu, pătimesc acestea după cum vedeți, iar voi, dacă puteți ceva, ajuta-ți-mă". Aceasta auzind-o sfîntul și făcînd pentru dînsul rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu, după obiceiul său, sfătuia pe acel tînăr să se întoarcă iarăși în mănăstirea sa, la monahiceasca rînduială. După ce tînărul a făgăduit cu hotărîre să facă aceasta, îndată s-a izbăvit de muncirea diavolească, cu rugăciunile arhiere-ului lui Dumnezeu, Eutihie.

Un om oarecare bolnav a alergat la cuviosul, cerînd tămăduire, și a luat sănătate cu porunca să nu bea vin niciodată. Alt om, ducîndu-se cu aproapele său la judecată, s-a judecat cu nedreptate. Dar cu izbîndirea lui Dumnezeu, a dreptului Judecător, pierzîndu-și vederea ochilor, un an întreg nu a văzut lumina, și ducîndu-l alții, a mers cu pocăință la acel făcător de minuni, mărturisindu-și păcatul său și căuta tămăduire de boala sufletească și de cea trupească. Și le-a cîștigat pe amîndouă prin dumnezeiasca milostivire, din arhiereasca putere, prin rugăciunile cele primite de Dumnezeu, ale arhiereului lui Hristos, Eutihie, și s-a dus întru ale sale, văzînd cu ochii ca mai înainte. Apoi o mulțime de bărbați, femei și copii, pătimind de felurite boli, alergau la acest bun doctor și toți cîștigau grabnice tămăduiri, cu rugăciunile lui.

În timpul năvălirii perșilor, mulți oameni din cetățile de primprejur pustiite și robite, adunîndu-se la Amasia, fiind foamete foarte mare, acest plăcut al lui Dumnezeu a făcut în mănăstirea sa ca să fie nelipsită hrana. Căci în toate zilele venind la mănăstirea lui popor fără de număr pentru hrană, iconomii au spus sfîntului că, nu numai celor ce vin nu au ce să le dea, ci și singuri monahii nu au cu ce să se hrănească, fiindcă grîul și făina s-au sfîrșit. El intrînd în hambar și lipsa aceea cu totul văzînd-o, s-a rugat lui Dumnezeu și mîngîind pe frați, zicea: "Nădăjduiți și credeți spre Dumnezeu, că cele ce dați celor ce au trebuință, pe acelea îndoite vi le va da Dumnezeu. Căci cu neîndoire nădăjduiesc spre îndurările lui Dumnezeu, că precum în zilele lui Ilie, la Sarepta Sidonului, n-a scăzut la femeia cea văduvă vadra cu făină, așa și la noi acum nu vor lipsi cele de trebuință; ci vor mînca toți, se vor sătura și vor lăuda pe Domnul Dumnezeul nostru".

Și a fost așa după credința și după cuvîntul sfîntului. Că pîinile, împărțindu-se neîncetat, nu numai că nu se împuținau, ci și mai mult se înmulțeau. Și cu cît mai mult se cheltuia mîncarea la cei ce veneau, cu atît mai mult toate se înmulțeau în hambar și în cămară. Deci toți străinii și casnicii se hrăneau din destul în zilele cele de foame.

Încă și de darul proorociei era nelipsit acest plăcut al lui Dumnezeu. Căci cu trei ani mai înainte de moartea împăratului Iustinian, s-a întîmplat că era în Amasia, Iustin, nepotul împăratului, cu boieria Curopalat. Și ducîndu-se la slujba împărătească undeva, pe acela luîndu-l fericitul Eutihie deosebi, i-a zis: "Ascultă-mă domnule Curopalate, deși eu sînt păcătos, însă sînt rob și preot al Dumnezeului meu, Care m-a înștiințat că tu vei împărăți după moartea unchiului tău. Deci, caută să nu te îndeletnicești în multe lucruri, ci ia aminte la tine, ca să fii vrednic spre săvîrșirea voii Domnului degrabă".

Auzind aceasta, Iustin a mulțumit lui Dumnezeu și cerea de la sfîntul său prooroc ajutor de rugăciuni. Asemenea, mai pe urmă și lui Tiberie comitul, care avea să împărățească după Iustin, i-a făcut înștiințare, prin scrisoarea sa în acest chip, scriind către dînsul pe cînd era în Asiria: "Acum ți-a dat ție Dumnezeu povățuirea poporului și fără zăbavă îți va încredința și ocîrmuirile împărăției". Acest lucru s-a împlinit îndată.

Murind împăratul Iustinian și venind la împărăție nepotul lui, Iustin, iar Ioan scolasticul, cel mai sus zis patriarh al Constantinopolului, sfîrșindu-și viața, preasfințitul Patriarh Eutihie, după cei doisprezece ani și opt luni ai izgonirii sale, s-a întors la scaun cu negrăită bucurie a întregului popor, întîmpinîndu-l toți pe mare și pe uscat și strigînd: "Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului!" Și și-a luat scaunul său într-o zi de Duminică, în trei zile ale lunii Octombrie, în care, nu cu mult înainte, cu judecata noului împărat, vrăjmașii lui cei mai sus amintiți, eparhii Eterie și Adeia, au fost pedepsiți cu moartea.

Și a petrecut celelalte zile ale vieții sale în pace, împodobind Biserica cu drepte învățături și cu faceri de minuni. Pentru că omorul ce era, cu rugăciunea l-a potolit și pe cei bolnavi i-a tămăduit. După aceea și el singur vrînd să plătească fireasca datorie, a căzut în boală trupească, la praznicul prealuminatei Învieri a lui Hristos și a venit să-l cerceteze dreptcredinciosul împărat Tiberie. El a proorocit împăratului, că degrabă după dînsul se va sfîrși, lucru care s-a și împlinit. Că, îmbolnăvindu-se preasfințitul Eutihie în săptămîna luminată, a chemat în Duminica Tomei tot clerul său și dîndu-le pace, binecuvîntare și cea din urmă sărutare, după ce a înnoptat, a adormit cu somnul morții celei vremelnice întru Domnul. Iar sfîntul lui suflet s-a dus în ziua cea neînserată și veșnică la sfinții ierarhi. A stat pe scaun, după întoarcerea sa din surghiun, patru ani și șase luni, iar toți anii de la nașterea sa au fost șaptezeci. Și a fost îngropat cu slavă în biserica apostolilor, înaintea treptelor altarului, unde erau moaștele sfinților apostoli Andrei, Timotei și Luca.

După mutarea preasfințitului Patriarh Eutihie, dreptcredinciosul împărat Tiberie a trăit numai patru luni și trei zile și s-a săvîrșit cu pace, după proorocia sfîntului. Iar noi pentru toate acestea, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu în Treime. Amin.

Notă - Nechifor scrie în cartea a 17-a, capitolul 31, că împăratul Iustinian cînd era să moară, urmînd marelui împărat Constantin - care fiind aproape de sfîrșitul său, și-a făcut testament, ca preasfințitul Atanasie cel Mare să se întoarcă la al său scaun; așa a făcut și Iustinian, poruncind cu așezămînt lui Iustin nepotul său, care avea să ia împărăția după dînsul, ca pe preasfințitul Patriarh Eutihie să-l întoarcă la scaunul Patriarhiei Constantinopolului.

Deci este și aceasta de crezut, că înaintea sfîrșitului său, împăratul s-a lepădat de cel mai de sus eres și s-a sfîrșit în dreapta credință. De aceea cu cei dreptcredincioși împărați pe acela îl pomenește Biserica și întotdeauna îi face pomenirea lui la 11 Noiembrie, pentru lucrurile cele multe și bune ale lui, pentru osîrdia către Dumnezeu și pentru pocăința lui.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna aprilie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.